PSG nu a avut niciun fel de emoții în deplasarea de la Lille, în etapa a 24-a din Ligue 1, câștigând cu 5-1, unul dintre goluri, al treilea, fiind marcat de starul argentinian Lionel Messi.
Pereira a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 10, după care gazdele au restabilit egalitatea prin Botman, în minutul 28. Dar elevii lui Mauricio Pochettino nu s-au panicat și au continuat să-și facă treaba așa cum știu ei mai bine.
Kimpembe a readus PSG în avantaj după patru minute, iar Lionel Messi a punctat pentru 3-1 în minutul 38. Starul argentinian a urmărit o minge respinsă greșit de apărarea gazdelor în urma unei faze făcută de Mbappe, a pătruns spre poarta lui Lille și l-a executat pe portarul gazdelor cu o scăriță. VIDEO AICI.
Cel mai frumos gol al meciului l-a marcat, însă, Mbappe. În minutul 67, atacantul francez a primit o minge la colțul careului mare și a trimis, cu efect, în vinclul opus al porții apărată de Grbic. După acest gol, PSG a ridicat piciorul de pe accelerație.
Este primul gol marcat de Lionel Messi pentru PSG în 2022 și a doua reușită a lui în campionat. Atacantul argentinian a avut nevoie de șase meciuri pentru a marca primul său gol la PSG în Ligue 1.
Se întâmpla pe 20 noiembrie. Superstarul argentinian a spart gheața în etapa a 14-a, când, în minutul 87 a stabilit rezultatul final al partidei cu Nantes, 3-1.
Lionel Messi a luat pe cont propriu o acțiune, pe care a finalizat-o cu un șut, cu piciorul stâng, la colțul lung, care nu i-a dat nicio șansă goalkeeperului „canarilor”, Alban Lafont.
Lionel Messi a fost criticat deseori din cauza prestațiilor modeste pe care le are de când s-a transferat la PSG. Ultima dată s-a întâmplat chiar în acest an, după ce echipa din capitala Franței a fost eliminată de Nice din Cupa Franței, după executarea loviturilor de departajare.
Principala atracție a meciului de pe Parc des Princes a fost faptul că Messi a îmbrăcat, pentru prima dată de la venirea sa la PSG, tricoul cu numărul 10, care îi aparţine lui Neymar, indisponibil din cauza unei accidentări.
Acest lucru a fost posibil datorită regulamentului din Cupa Franței, care îi obligă pe titulari să poarte numere de la 1 la 11. „Lionel Messi, o umbră a lui”, a titrat cotidianul Le Parisien, care i-a acordat nota 4,5 pentru evoluția din meciul cu Nice.
„Chiar dacă a purtat numărul său favorit, argentinianul a fost dezamăgitor, într-un meci în care nu a reușit să fie decisiv. Zecele i se potrivește foarte bine, dar ‘numărul sacru’ nu l-a ajutat.
După o lună în care a stat departe de teren din cauza Covid-19, fostul jucător al Barcelonei a jucat puțin contra lui Reims, dar încă nu a apucat să își recapete ritmul fulger care îl făcea atât de puternic pe spații mici sau în jocul de tranziție”, a scris sursa citată.