Lionel Messi (37 de ani), care și-ar putea prelungi contractul cu Inter Miami, a marcat în prima partidă de pregătire disputată în acest an de echipa sa. Huiduit de fanii adverși după golul înscris, argentinianul le-a răspuns acestora într-un mod inedit.
Inter Miami s-a reunit sub comanda noului antrenor Javier Mascherano pentru a începe pregătirile înainte de sezonul 2025 al Major League Soccer. În primul amical din acest an, formația din Statele Unite a întâlnit echipa mexicană Club America pe Allegiant Stadium, arenă cu peste 60.000 de locuri situată în Paradise, Nevada, la sud-vest de Las Vegas.
Mexicanii au deschis scorul în minutul 31 prin Henry Martin, dar avantajul a rezistat doar trei minute, deoarece Lionel Messi a punctat cu o lovitură de cap din fața porții după o centrare oferită de Luis Suarez.
După golul marcat, starul argentinian a fost huiduit de fanii mexicani aflați în tribune, iar acesta le-a răspuns arătându-le mai întâi tricoul cu numărul 10, iar apoi a făcut mai multe gesturi prin care a dorit să exprime că Argentina a cucerit de trei ori Cupa Mondială, în timp ce Mexicul nu are în palmares cel mai prestigios trofeu din fotbal.
Messi a câștigat Cupa Mondială alături de Argentina în 2022, ediție la care a marcat un gol memorabil chiar împotriva Mexicului, într-un meci câștigat cu 2-0 de „pume” în faza grupelor.
În partea secundă a amicalului, Club America a trecut din nou în avantaj, prin Israel Reyes, dar Inter Miami a egalat situația pe tabelă în minutul 90+2, prin Tomas Aviles. După 2-2 la finalul timpului regulamentar, partida a trecut la penalty-uri, unde gruparea patronată de David Beckham s-a impus cu 3-2.
Inter Miami va disputa încă patru amicale înainte de startul sezonului, cu Universitario de Deportes (Peru), Miguelito (Panama), Olimpia (Honduras) și Orlando City (SUA). Primul meci oficial al echipei lui Messi în 2025 va avea loc pe 19 februarie, în CONCACAF Champions Cup, împotriva unei alte formații din SUA, Sporting Kansas City, iar prima etapă din MLS este programată pe 22 februarie, când Inter Miami va juca pe teren propriu contra lui New York City FC.
În stagiunea precedentă, gruparea din Miami a terminat pe primul loc sezonul regulat din Major League Soccer, dar a dezamăgit crunt în play-off, unde a fost eliminată chiar din primul tur.