Starul lui Paris Saint-Germain a reușit să marcheze contrar cursului jocului împotriva Benficăi Lisabona, iar decarul a mai doborât un record al competiției și a atins o bornă istorică.
Lionel Messi a trecut o nouă „victimă” pe lista echipelor împotriva cărora a înscris în UEFA Champions League: Benfica Lisabona.
Argentianul a reușit să deschidă scorul pentru PSG în minutul 20, după un șut superb la colțul lungul de la aproximativ 15 metri de poarta lui Vlachodimos.
Lionel Messi ajunge astfel la 40 de echipe împotriva cărora a marcat, în timp ce Cristiano Ronaldo a rămas la cifra 38 și a rămas în afara grupelor Champions League în acest sezon la Manchester United.
Lionel Messi a atins cota 77 de goluri marcate în 83 de meciuri în grupele UEFA Champions League.
Ba mai mult, Messi este singurul fotbalist care a reușit să marcheze în ultimele 18 sezoane din Liga Campionilor, mai exact în perioada 2004-2022.
Messi a ajuns și la 63 de goluri marcate în prima repriză a meciurilor din Champions League și l-a devansat tot pe Cristiano Ronaldo.
PSG a stabilit de asemenea un record și a ajuns la 41 de meciuri consecutive în care a marcat în Liga Campionilor. Recordul era deținut de Real Madrid în perioada 2008-2015 (40 de meciuri).
În afară de Cristiano Ronaldo, principalii urmăritori care îi pot pune în pericol recordul lui Lionel Messi sunt în Kylian Mbappe și Erling Haaland.
Atacantul francez are și el în cont 30 de „victime”, în timp ce killer-ul norvegian al lui Manchester City marcarse și el împotriva a 26 de echipe, deși are doar 22 de ani.
Haaland a reușit însă o dublă împotriva celor de la FC Copenhaga și și-a mărit palmaresul cu încă o echipă.