Sport

Lista celor 30 de jucători candidaţi la Balonul de Aur 2018! Ce au făcut în ultimul an

Lista celor 30 de jucatori candidati la Balonul de Aur 2018 Ce au facut in ultimul an

France Football a oferit luni, 8 octombrie, lista celor 30 de jucători, candidaţi la câştigarea Balonului de Aur 2018. Pentru prima dată putem vorbi despre un adevărat show, de tip american, organizat de bisăptămânalul francez, pentru că numele jucătorilor au fost anunţate la intervale de timp, în ordine alfabetică, în serii de câte cinci.

După cotele la pariuri, croatul Luka Modric, deja câştigător în acest an trofeelor pentru cel mai bun jucător din partea UEFA şi FIFA, este principalul favorit, însă francezii speră ca unul dintre cei doi campioni mondiali ai lor, Antoine Griezmann sau Kylian Mbappe, să ia faţa, pe ultima turnantă mijlocaşului de la Real Madrid.

Cine sunt cei 30 de jucători candidaţi la Balonul de Aur 2018

Prima serie de cinci nume a fost anunţată de dimineaţă şi cuprinde, în ordine alfabetică, pe Sergio Aguero, Alisson Becker, Gareth Bale, Karim Benzema şi Edinson Cavani. Să vedem care ar fi argumentele lor pentru a câştiga trofeul pe 2018 pentru cel mai bun jucător din Europa, indiferent de naţionalitate.

SERGIO AGUERO  – Golgeterul lui Manchester City

Argentinian. 30 ani. Atacant. Club : Manchester City. Meciuri în 2018 : 33. Goluri în 2018 : 26. Palmares 2018 : Premier League, Cupa Ligii, Community Shield (Supercupa Angliei). De ce este nominalizat: Atacant puternic, simţ al porţii extraordinar, a marcat nouă goluri în primele 40 de zile din 2018 şi a avut o medie bună în continuare. La CM din Rusia a înscris două goluri pentru Argentina.

ALISSON BECKER – Surpriza din poarta lui Liverpool

Brazilian. 26 ani. Portar. Club: AS Roma şi din vară FC Liverpool. Meciuri în  2018 : 45. Goluri în 2018: nu are. Palmares 2018 : nu are. De ce este nominalizat: Semifinalist în Champions League cu AS Roma, un turneu final de CM onorabil cu Brazilia, chiar dacă a fost eliminată din sferturi. Până la spaniolul Kepa, cumpărat de Chelsea de la Bilbao, a fost cel mai scump transfer din lume pentru un portar. Liverpool a plătit 75 de milioane euro pentru el.

GARETH BALE – De la accidentatul de serviciu la înlocuitorul lui Cristiano Ronaldo

Galez. 29 ani. Atacant. Club : Real Madrid. Meciuri în 2018 : 39. Goluri în 2018 : 25. Palmares 2018 : Champions League. De ce este nominalizat: Atunci când nu este accidentat, capitol la care Bale a stabilit recorduri nedorite, este un atacant de mare clasă, aşa cum s-a văzut şi în finala Champions League, când a marcat un gol de senzaţie. Iar acum a preluat rolul de înlocuitor al lui Cristiano Ronaldo la Real Madrid.
Balonul de Aur 2018. Gareth Bale. Gol magnific în finala Champions League. E considerat succesorul lui Cristiano Ronaldo la Madrid
Balonul de Aur 2018. Gareth Bale. Gol magnific în finala Champions League.

KARIM BENZEMA – Renegatul devenit salvator

Francez. 30 ani. Atacant. Club : Real Madrid. Meciuri în 2018 : 38. Goluri în 2018 : 12. Palmares 2018 : Champions League. Balonul de Aur 2017: locul 25. De ce este nominalizat: unul dintre jucătorii criticaţi mai mereu la Real pentru că marchează puţin a fost decisiv în semifinala cu Bayern Munchen şi a marcat un gol în finala cu FCLiverpool. A început destul de bine şi sezonul 2018-2019.

EDINSON CAVANI – El Matador

Uruguayan. 31 ani. Atacant. Club : PSG. Meciuri în 2018 : 38. Goluri în 2018 : 28. Palmarès 2018 : Ligue 1, Cupa Franţei, Cupa Ligii Franţei, Golgeter Ligue 1 (28 goluri). Balonul de Aur 2017: locul 11. De ce este nominalizat: 28 de goluri din ianuarie 2018 până în prezent, evoluţie foarte bună la turneul final al CM, cinci goluri deja în noul sezon.

THIBAUT COURTOIS – Cerberul Belgiei

Belgian. 26 ani. Portar.  Club : Chelsea şi din vară Real Madrid. Meciuri în 2018 : 36. Goluri: nu are.  Palmares 2018 : Cupa Angliei. De ce este nominalizat: A fost cel mai bun portar la turneul final al CM din Rusia, unde Belgia a câştigat medalia de bronz.

CRISTIANO RONALDO – Cinci Baloane de Aur la activ

Portughez. 33 de ani. Atacant. Club: Real Madrid şi din vară Juventus. Meciuri în 2018: 38. Goluri în 2018: 38. Palmares în 2018: Champions League, golgeter Champions League cu 15 reuşite. Balonul de aur: de cinci ori câştigător, ultima dată în 2017. De ce este nominalizat: Câştigător a treia oară consecutiv a Champions League, golgeter Champions League, cel mai bun jucător portughez la CM, cu triplă în poarta Spaniei. Însă scandalul de acum, cu acuzaţiile de viol din partea a trei femei, probabil nu doar că îl scoate di cursă, dar e posibil şi finalul de carieră pe uşa din dos. În ultimele 14 ediţii a fost mereu nominalizat pe lista de 30 a Balonului de Aur.
Balonul de Aur 2018. Cristiano Ronaldo. Are deja cinci succese în acest trofeu. Actualul scandal cu acuzaţiile de viol ar putea pune capăt carierei sale
Balonul de Aur 2018. Cristiano Ronaldo. Are deja cinci succese în acest trofeu.

KEVIN DE BRUYNE – “Creierul” lui Manchester City

Belgian. 27 ani. Mijlocaş ofensiv. Club: Manchester City. Meciuri în 2018: 36. Goluri în 2018: 7. Palmares 2018: titlu în Premier League, Cupa Ligii. Balonul de Aur 2017: locul 14. De ce este nominalizat. Este creierul lui Manchester City, cu recordul de pase decisive în Premier League sezonul 2017-2018, cu 16 assisturi. Excelent la turneul final al CM, în special în sfertul de finală cu Brazilia. Din păcate, a terminat cu fotbalul până la sfârşitul anului 2018, în urma unei accidentări.

ROBERTO FIRMINO – Eleganţă şi rafinament

Brazilian. 27 ani. Atacant. Club: FC Liverpool. Meciuri în 2018: 45. Goluri în 2018: 17. Palmares 2018: finalist Champions League cu FC Liverpool. De ce este nominalizat: Din 2015 la Liverpool a arătat că este un jucător foarte tehnic, având evoluţii excelente în Champions League. Nu a fost niciodată titular la CM din Rusia, dar când a intrat a demonstrat că merită să facă parte din naţionala Braziliei.

DIEGO GODIN – Stânca lui Atletico Madrid

Uruguayan. 32 ani. Fundaş central. Club: Atletico Madrid. Meciuri în 2018: 47. Goluri în 2018: 1. Palmares 2018: Europa League şi Supercupa Europei. De ce este nominalizat: O adevărată stâncă. A fost cel mai bun jucător uruguayan la turneul final al CM şi a avut merite deosebite în cele două succese europene ale echipei de club.

ANTOINE GRIEZMANN – Speranţa Franţei

Francez. 27 ani. Atacant. Club: Atletico Madrid. Meciuri în 2018: 54. Goluri în 2018: 31. Palmares 2018: campion mondial cu Franţa, Europa League şi Supercupa Europei. Balonul de Aur 2017: locul 18. De ce este nominalizat: Griezmann e speranţa Franţei la Balonul de Aur. Unul dintre cei mai buni jucători al Franţei la CM, declarat al treilea jucător al competiţiei, câştigător a două trofee europene cu Atletico, în fnala Europa League cu Marseille fiind MVP-ul partidei.

Balonul de Aur 2018. Antoine Griezmann. Într-un amplu interviu acordat France Football. Starul lui Atletico crede că un francez ar trebui să câştige trofeul
Balonul de Aur 2018. Antoine Griezmann. Într-un amplu interviu acordat France Football

EDEN HAZARD – Vrăjitorul “dracilor roşii”

Belgian. 27 ani. Mijlocaş ofensiv. Club : Chelsea. Meciuri în 2018 : 48. Goluri în 2018 : 23. Palmares 2018 : Cupa Angliei. Balonul de Aur 2017 : 19. De ce este nominalizat: a avut un an excelent cu Chelsea, iar la turneul final al CM a fost cel mai bun jucător belgian, fiind pe locul 2 după croatul Luka Modric în lupta pentru titlul de cel mai bun jucător al turneului final.

Balonul de Aur 2018. Eden Hazard. A fost cel mai bun jucător al Belgiei la CM. Şi-a condus echipa naţională la medalia de bronz
Balonul de Aur 2018. Eden Hazard. A fost cel mai bun jucător al Belgiei la CM

ISCO – Magicianul de pe Santiago Bernabeu

Spaniol. 26 ani. Mijlocaş ofensiv. Club : Real Madrid. Meciuri în 2018 : 41. Goluri în 2018 : 11. Palmares 2018 : Champions League.  Balonul de Aur 2017: 12. De este nominalizat: e considerat “micul geniu” la Real Madrid, unde şi-a câştigat locul de titular, iar la naţionala Spaniei a avut evoluţii solide la turneul final al CM cu Portugalia şi cu Maroc.

HARRY KANE – Bombardierul lui Tottenham

Englez. 25 ani. Atacant. Club : Tottenham. Meciuri în 2018 : 43. Goluri în 2018 : 30. Palmares 2018 : Golgeterul turneul final al CM – 6 goluri. Balonul de Aur 2017 : 10. De ce este nominalizat: Este unul dintre cei mai buni atacanţi din lume, cu o cotă de 250 de milioane euro. La turneul final al CM a fost golgeter şi a purtat Anglia până în finala mică, pierdută în faţa Belgiei.

N’GOLO KANTE – Metronomul din faţa apărării

Francez. 27 ani. Mijlocaş închizător. Club : Chelsea. Meciuri în 2018 : 48. Goluri în 2018 : 1. Palmares 2018 : campion mondial,  Cupa Angliei. Balonul de Aur 2017 : 8. De ce este nominalizat: Un jucător precum Kante se vede rar ca tehnică şi spectacol. Este însă indispensabil atât la Chelsea, cât şi la echipa naţională, pentru că este acel metronom din faţa defensivei. Foarte precis în intervenţii şi extrem de calculat în tot ceea ce face din primul până în ultimul minut.

HUGO LLORIS – Căpitanul campioanei mondiale

Francez. 31 ani. Portar. Club: Tottenham. Meciuri în 2018: 34. Goluri în 2018: nu are. Palmares 2018: campion mondial. De ce este nominalizat: Pentru că a avut un 2018 excelent, fără câteva mici erori la Tottenham, mai ales la începutul anului şi este căpitanul Franţei, echipă care a câştigat titlul mondial. Lloris a apărat foarte bine, exceptând acea copilărie la scorul de 4-1 pentru Les Bleus în finala cu Croaţia, de care Mandzukic a profitat şi a înscris când nu mai conta.

MARIO MANDZUKIC – Golgeterul tăcut

Croat. 32 ani. Atacant. Club: Juventus. Meciuri în 2018: 39. Goluri în 2018: 11. Palmares 2018: vicecampion mondial cu Croaţia, titlul şi Cupa Italiei. De ce este nominalizat: Dacă Juventus, fără acel penalty controversat acordat în ultimul minut de către englezul Michael Oliver ar fi reuşit senzaţionala remontada pe Santiago Bernabeu cu Real Madrid la returul sfertului de Champions League meritul cel mare ar fi fost al lui. A fost foarte important şi pentru Croaţia în semifinala cu Anglia, când a înscris golul calificării în finala CM.

SADIO MANE – Felina de pe Anfield Road

Senegalez. 26 ani. Atacant. Club: FC Liverpool. Meciuri în 2018: 42. Goluri în 2018: 18. Palmares în 2018: finalist Champions League. Balonul de Aur 2017: 23. De ce este nominalizat: este unul dintre oamenii cheie la Liverpool pentru Jurgen Klopp. A dezamăgit cu naţionala Senegalului la turneul final al CM, însă la Liverpool e un adevărat argint viu, care destabilizează apărările. A avut patru goluri pentru cormorani în fazele finale ale Champions League.

MARCELO – Cel mai bun fundaş stânga din lume

Brazilian. 30 ani. Fundaş stânga. Club: Real Madrid. Meciuri în 2018: 37. Goluri în 2018: 4. Palmares 2018: Champions League. Balonul de Aur 2017: 16. De ce este nominalizat: este cel mai bun din lume pe postul lui. Demonstrează asta în mod constant, atât la club, cât şi la echipa naţională, de la care a fost printre puţinii jucători necriticaţi acasă după eliminarea în sferturi la CM în faţa Belgiei.

KYLIAN MBAPPE – Copilul minune al fotbalului francez

Francez. 19 ani. Atacant. Club: PSG. Meciuri în 2018: 44. Goluri în 2018: 27. Palmares 2018: campion mondial, Ligue 1, Cupa Franţei şi Cupa Ligii cu PSG. Balonul de Aur 2017: 7. De  ce este nominalizat: un an 2018 senzaţional pentru un jucător senzaţional, deşi are doar 19 ani. Al doilea cel mai scump transfer al lumii, după coechipierul de la PSG, Neymar, Mbappe, care a costat pe PSG 180 de milioane euro, a făcut un campionat perfect la club şi a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Franţei la Mondial, contribuind decisiv la câştigarea titlului mondial. 99 la sută va câştiga prima ediţie a trofeului Raymond Kopa, pentru cel mai bun tânăr jucător până în 21 de ani din lume, dar deja este cert că se va bate cu şanse mari pe viitor la Balonul de Aur.

Balonul de Aur 2018. Kylian Mbappe. Cel la valoros jucător sub 21 de ani din lume. A fost impresionant şi la CM cu naţionala Franţei, contribuind major la câştigarea titlului mondial
Balonul de Aur 2018. Kylian Mbappe. Cel la valoros jucător sub 21 de ani din lume

LIONEL MESSI – Strălucitor doar în La Liga

Argentinian. 31 ani. Atacant. Club: FC Barcelona. Meciuri în 2018: 45. Goluri în 2018: 41. Palmares în 2018: titlul, Cupa şi Supercupa Spaniei, golgeterul La Liga – 34 goluri. Balonul de Aur 2017: 2. De ce este nominalizat: are cinci victorii în acest trofeu, a marcat din nou peste 40 de goluri într-un an, doar cu naţionala Argentinei nu a reuşit nimic la Mondial, iar în Champions League Barcelona a ieşit din sferturi, după o incredibilă întoarcere de scor reuşită de AS Roma.

LUKA MODRIC – Anul Păstorului

Croat. 33 ani. Mijlocaş ofensiv. Club: Real Madrid. Meciuri în 2018: 45. Goluri în 2018: 3. Palmares 2018: vicecampion mondial, Champions League. Balonul de Aur 2017: 5. De ce este nominalizat: a câştigat deja titlul de cel mai bun jucător al anului din partea UEFA şi FIFA, precum şi titlul de fotbalistul turneului final al CM. Asta spune enorm despre calităţile sale şi despre tehnica şi viziunea jocului. Cel care în copilărie mergea cu oile la păscut e la un pas de a fi numit cel mai bun jucător al anului 2018 în Europa.

Balonul de Aur 2018. Luka Modric. A câştigat deja trofeul pentru jucătorul anului de la FIFA (foto) şi de la UEFA şi cel mau bun jucător al CM 2018
Balonul de Aur 2018. Luka Modric. A câştigat deja trofeul pentru jucătorul anului de la FIFA (foto) şi de la UEFA

NEYMAR – Geniu şi trişor

Brazilian. 26 ani. Atacant. Club: PSG. Meciuri în 2018: 30. Goluri în 2018: 27. Palmares: titlul, Cupa şi Cupa Ligii în Franţa. Balonul de Aur 2017: 3. De ce este nominalizat: Accidentat câteva luni, până în apropierea turneului final al CM şi nevoit să se opereze la degetul mic, a făcut un Mondial sub aşteptări, fiind criticat pentru desele sale simulări. După Mondial a revenit cu mare dispoziţie de joc şi a avut evoluţii excelente cu PSG

JAN OBLAK – Mister clean sheet

Sloven. 25 ani. Portar. Club: Atletico Madrid. Meciuri în 2018: 37. Goluri în 2018: nu are. Palmares 2018: Europa League şi Supercupa Europei. Balonul de Aur 2017: 26. De ce este nominalizat: Mister clean sheet. Adică domnul fără gol primit. Şi asta în nu mai puţin de 73 de meciuri cu Atletico Madrid, la care, de când a venit a primit 72 goluri, unul mai puţin decât meciurile fără gol încasat! Fără îndoială, unul dintre cei mai buni portari din lume.

PAUL POGBA – Omul aflat în conflict cu Mourinho

Francez. 25 ani. Mijlocaş închizător. Club: Manchester United. Meciuri în 2018: 44. Goluri în 2018: 9. Palmares 2018: Campion mondial. De ce este nominalizat: Unul dintre jucătorii cheie ai Franţei la câştigarea titlului mondial. Are însă mari probleme la club cu antrenorul Jose Mourinho. A fost în 2016 cel mai scump rtransfer din lume: 105 milioane euro a plătit United lui Juventus.

IVAN RAKITIC – Cronometrul de la mijloc al Croaţiei

Croat. 30 ani. Mijlocaş închizător sau de bandă. Club: FC Barcelona. Meciuri în 2018: 51. Goluri în 2018: 7. Palmares 2018: vicecampion mondial, campionatul, Cupa şi Supercupa Spaniei. De ce este nominalizat: unul dintre cei mai buni mijlocaşi din lume la această oră, cu o evoluţie perfectă la turneul final al CM din Rusia, alături de Luka Modric. A jucat cel mai mare număr de meciuri, 51, având condiţie fizică ieşită din comun, dar şi o clarviziune a terenului cu totul remarcabilă.

MOHAMED SALAH – “Faraonul” care a cucerit Premier League

Egiptean. 26 ani. Atacant: Club: FC Liverpool. Meciuri în 2018: 37. Goluri în 2018: 29. Palmares 2018: finalist Champions League, golgeterul Premier League. De ce este nominalizat: Transferat de la AS Roma a cucerit Premier League, ca o revanşă pentru perioada nefastă Chelsea. A devenit golgeter, a ajutat Liverpool să ajungă în finala Champions League, unde s-a accidentat la umăr în urma unui contact dur cu Sergio Ramos şi a mers la Mondial prea puţin refăcut pentru a arăta şi acolo ce poate.

Balonul de Aur 2018. Mohamed Salah. Egipteanu le golgeter Premier League şi cel mai bun atacant la Liverpool
Balonul de Aur 2018. Mohamed Salah. Egipteanu le golgeter Premier League

SERGIO RAMOS – Durul de pe Santiago Bernabeu

Spaniol. 32 ani. Fundaş central. Club: Real Madrid. Meciuri în 2018: 39. Goluri în 2018: 8. Palmares 2018: Champions League. Balonul de Aur 2017: 6De ce este nominalizat: pare o decizie curioasă, judecând duritatea jucătorului iberic, dar este unul dintre cei mai puternici fundaşi centrali din lume. Şi are inclusiv un aport important în atac, unde golurile sale cu capul în urma unor faze fixe au ajutat mult pe Real Madrid.

LUIS SUAREZ – “Pistolarul” a împuşcat 30 de portari

Uruguayan. 31 ani. Atacant. Club: FC Barcelona. Meciuri în 2018: 48. Goluri în 2018: 30. Palmares 2018: titlul, Cupa şi Supercupa Spaniei. Balonul de Aur 2017: 13. De ce este nominalizat: “Pistolarul” a marcat din nou 30 de goluri într-un an. Rămâne un atacant de mare valoare, mai ales din apropierea porţii adverse, având un simţ al golului înnăscut.

RAPHAEL VARANE – Cel mai bun an din carieră pentru fostul elev al lui Laszlo Boloni

Francez. 25 ani. Fundaş central. Club : Real Madrid. Meciuri în 2018 : 45. Goluri în 2018 : 1. Palmares 2018 : campion mondial, Champions League. De ce este nominalizat: Cel mai bun an al carierei sale până acum. O nouă victorie în Champions League, titlul mondial cu naţionala Franţei sunt dovada progresului său incontestabil. Un alt jucător descoperit la Rennes de către Laszlo Boloni, după Cristiano Ronaldo.