Sport

Lista neagră a Craiovei. FANATIK a aflat cei 8 jucători de care oltenii vor să scape până la finalul perioadei de mercato. Exclusiv

Oltenii vor să dea afară nu mai puțin de opt jucători de la Universitatea Craiova, după rezultatele și jocul dezamăgitor al „leilor”. Cine e pe lista de plecări.
09.02.2023 | 14:15
Lista neagra a Craiovei FANATIK a aflat cei 8 jucatori de care oltenii vor sa scape pana la finalul perioadei de mercato Exclusiv
8 jucători vrea să dea afară Universitatea Craiova. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Revoluție la Universitatea Craiova! Conducerea clubului e decisă să taie în carne vie, iar pentru jucători se anunță vremuri tulburi în Bănie.

Lista neagră de la Universitatea Craiova! 8 jucători nu mai sunt doriți la echipă

FANATIK a aflat că Universitatea Craiova vrea să scape de nu mai puțin de opt jucători până la finalul perioadei de mercato din această iarnă, iar pe listă apar nume grele.

ADVERTISEMENT

Echipa lui Eugen Neagoe a dezamăgit în meciul cu Farul Constanța pierdut cu 1-2 și e doar pe locul cinci în SuperLiga, la zece puncte distanță de lider, lucru inacceptabil pentru conducerea clubului.

Din informațiile FANATIK, este vorba despre Ivan Martic, Valerică Găman, Paul Papp, Bogdan Mitrea, Raul Silva, Ionuț Vînă, Sergiu Hanca și Ante Roguljic. Niciunul dintre cei opt jucători nu vrea însă să plece!

ADVERTISEMENT

Conducerea clubului speră că va reuși în cele din urmă să scape măcar de o parte dintre ei, însă negocierile vor fi dure, mai ales că perioada de transferuri se închide pe 13 februarie.

Bogdan Mitrea are cele mai mari șanse să plece de la Universitatea Craiova în această iarnă

Bogdan Mitrea poate fi primul jucător de pe această listă care își va rezilia contractul. Fundașul central a jucat deja la două echipe în acest sezon, așa că singura opțiune pentru el este să se întoarcă la Sepsi Sfântu Gheorghe, așa cum a anunțat și gsp.ro.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova are probleme mari în axul central al apărării, unde Găman, Papp și Silva s-au tot perindat. Toți trei au ajuns ulterior pe bancă, iar Papp, fostul fundaș al FCSB, nu mai prinde în acest moment nici lotul.

Raul Silva a oferit de asemenea o imagine de amator, după ce a fost surprins pe telefon în timp ce era pe banca de rezerve, iar Mihai Rotaru a decis să îl amendeze, așa cum a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. „A pus o pată neagră pe ceea ce înseamnă clubul nostru din toate punctele de vedere. Este amendat. A spus că ‘Domne, am scos doar să mă uit să văd cât e ceasul’. Nu avea voie, nu contează, nu avea ce să caute telefonul la el în buzunar! Suntem foarte supărați pe acest lucru. Nu știu exact cu ce sumă a fost amendat”.

ADVERTISEMENT

Ionuț Vînă și Sergiu Hanca au dat în judecată Universitatea Craiova și au cerut despăgubiri de 7,5 milioane de euro

Ionuț Vînă și Sergiu Hanca au cerut rezilierea unilaterală a contractelor și despăgubiri în valoare 7,5 milioane de euro. Cei doi jucători au pierdut litigiul la comisiile FRF, însă sunt deciși să conteste decizia la TAS: „L-au chemat în garanţie pe Mirel Rădoi. Adică în cazul în care pierdea clubul să îi fie imputată decizia lui Mirel Rădoi şi el să plătească. În decizie se spune că au acceptat, în principiu, ca Rădoi să fie chemat în garanţie, dar au fost respinse toate cererile.

Am vorbit cu jucătorii, ne-am sfătuit înainte să depună memorii. Au vrut să meargă cu un avocat. Au posibilitatea unui recurs şi posibilitatea de a merge la TAS. Ei rămân în continuare la echipă, li s-au respins toate cererile. Rămân la Craiova”, a declarat pentru FANATIK președintele AFAN, Emilian Hulubei.

Prin urmare, nu există nicio posibilitate ca cei doi să mai evolueze pentru Universitatea Craiova, iar Mihai Rotaru a făcut declarații grave la FANATIK SUPERLIGA: „Suspectez în acest moment chiar că la Ocna Mureș, acel penalty care trebuia dat celor de la Ocna Mureș, Hanca l-a premeditat. A vrut să îl facă să îl enerveze pe Rădoi. Asta suspectez în acest moment după ce a dat dovadă”. 

Chiar dacă nu toți vor pleca în această iarnă, au șanse foarte mici să mai joace, iar din vară niciunul dintre cei opt jucători nu vor mai face parte din lotul Universității Craiova.

  • 8 jucători sunt pe lista neagră la Universitatea Craiova 

  • Cota BETANO pentru Universitatea Craiova: 2,80 este cota pentru „1 solist” la meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj

ADVERTISEMENT