News

Lista oficială a veniturilor nepermanente care se adaugă la pensie. Anunț oficial pentru toți românii. Casa de Pensii a explicat totul

Veniturile nepermanente care se adaugă la pensie. Precizări importante transmise de reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice.
23.11.2024 | 18:03
Lista oficiala a veniturilor nepermanente care se adauga la pensie Anunt oficial pentru toti romanii Casa de Pensii a explicat totul
Veniturile nepermanente care se adaugă la pensie. colaj Fanatik/ Foto pixabay/ Facebook Casa Națională de Pensii Publice
ADVERTISEMENT

Apar noi precizări cu privire la veniturile nepermanente care se adaugă la pensie. Casa de Pensii a transmis lista oficială a acestor câștiguri. Anunțul este extrem de important pentru seniorii din România.

Veniturile nepermanente care se adaugă la pensie. Lista transmisă de Casa de Pensii

În urma recalculării pensiilor, circa patru milioane de români au avut parte de majorări considerabile la 1 septembrie 2024. Totuși, veniturile nepermanente nu au fost luate în calcul în această etapă.

ADVERTISEMENT

Astfel, de la debutul lunii septembrie a început și „mica recalculare”. În cadrul acestui proces sunt luate în considerare aceste venituri nepermanente, precum sporuri, al 13-lea salariu, plata orelor suplimentare etc.

Vizați sunt românii care s-au pensionat înainte de anul 2001. Aceștia sunt așteptați să depună adeverințele care dovedesc că au beneficiat de venituri nepermanente în perioada în care s-au aflat în câmpul muncii.

ADVERTISEMENT

Până când pot depune pensionarii din România adeverințele

Documentele pot fi depuse la Casele de Pensii până la data de 1 martie 2025. Pensionarii care nu au avut câștiguri nepermanente nu sunt nevoiți să prezinte documentele respective.

ADVERTISEMENT

În acest context, Casa de Pensii a oferit lămuriri persoanelor vizate. A fost publicată lista veniturilor nepermanente care vor fi luate în considerare în noua etapă de recalculare a indemnizațiilor:

ADVERTISEMENT

„Formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

Premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; al treisprezecelea salariu.

Formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru.

Sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor.

ADVERTISEMENT

Indemnizaţiile de muncă nenormată; alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale”, se arată în lista publicată de reprezentanții Casei de Pensii.