News

Lista sporurilor bugetarilor. Cum să primești bani în plus ca să faci treaba pentru care iei salariu

17.02.2021 | 16:45
Lista sporurilor bugetarilor Cum sa primesti bani in plus ca sa faci treaba pentru care iei salariu
Unele sporuri pentru bugetari sunt greu de justificat/ Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Guvernul ar putea să reducă unele sporuri după ce le inventariază, însă nu este un lucru ușor de făcut în condițiile în care numărul acestora este de câteva zeci, beneficiarii fiind mai multe categorii de angajați ale statului.

Unele sunt îndreptățite, precum cel pentru munca în weekend, altele lasă loc unor posibile abuzuri din partea instituțiilor statului, precum ar fi cel de muncă în condiții vătămătoare, în timp ce unele sunt flagrant nejustificate, fiind sporuri pentru exercitarea atribuțiilor de la serviciul de unde oricum primești salariu.

ADVERTISEMENT

Diferă considerabil și modul de acordare a sporurilor, unele fiind un venit suplimentar lunar alături de salariul propriu-zis, în timp ce altele variază lunar în funcție de activități specifice.

Sporurile valabile pentru toți bugetarii

Câteva sporuri sunt valabile pentru toți bugetarii, însă majoritatea sunt dosite prin anexele Legii salarizării în funcție de fiecare familie ocupațională, unele categorii fiind mai avantajate decât altele.

ADVERTISEMENT

În corpul Legii salarizării este trecut un spor de 10% pentru personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia. Bugetarii care lucrează în derularea unor proiecte cu finanțarea europeană beneficiază de un spor de 50%, indiferent de numărul de proiecte derulate. Pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene, primari sau viceprimari sporul este de 25%. Cu alte cuvinte, aleșii locali primesc bani să atragă fonduri pe care le primesc gratis pentru comunitățile de care ar trebui să se îngrijească.

Bugetarii primesc lunar și o indemnizație de hrană, echivalentul unei a 12-a părți din două salarii minime brute, ceea ce reprezintă în momentul de față 347 de lei. Sporul de noapte se acordă în funcție de numărul de ore lucrate în intervalul orar 22.00-06.00, cu condiția ca numărul de ore pe noapte să fie de minim trei. De asemenea, un spor de 15% primesc persoanele cu handicap.

ADVERTISEMENT

Munca suplimentară este compensată cu un spor de 75%, acesta putând ajunge și la 100% dacă orele de muncă în plus se fac în weekend sau în sărbătorile legale. Acest spor se acordă raportat la numărul de ore lucrate în aceste condiții și numai dacă nu se poate compensa cu ore libere acordate într-un interval de 60 de ore.

Angajații din sectorul bugetar pot primi și premii sau prime care nu pot depăși două salarii minime brute. Suma totală a premiilor acordate anual de către ordonatorii de credite nu poate fi mai mare de 5% din fondul total de salarii.

ADVERTISEMENT

Praful și calculatoarele, dușmanii bugetarilor

Pe lângă aceste norme valabile pentru toți bugetarii, fiecare familie ocupațională are propria grilă de sporuri, iar numărul lor poate ajunge la zeci pentru fiecare dintre ele. Unul dintre ele, sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se regăsește în mai toate anexele defalcate pe familiile ocupaționale, fiind de 15%. Dacă în unele cazuri poate fi justificat, în altele se acordă sub forme penibile, precum „sporul de praf”, de parcă ar fi logic ca statul să dea bani în compensație în loc să angajeze încă o femeie de serviciu care să șteargă mai bine praful din încăperile în care bravii angajați stau la birouri. Tot la condiții vătămătoare intră și sporul pentru utilizarea calculatorului, acordat în unele instituții ale statului pentru „năpasta” abătută asupra angajaților odată cu intrarea în era digitală.

Astfel, sporul pentru condiții vătămătoare este folosit de obicei de contopiștii din diverse instituții care nu pot invoca alte criterii pentru acordarea sporurilor. Manevra este permisă de faptul că ordonatorilor de credite li se permite să aloce echivalentul a până la 30% din cheltuielile cu salariile pentru sporuri. Astfel, sunt situații în care bugetari îndreptățiți să primească mai multe sporuri sau să le primească în cuantum mai mare nu primesc mai mult de 30%, în timp în alte instituții se inventează găselnițe pentru acordarea cel puțin discutabilă a unor venituri suplimentare pe lângă salarii.

Stresații din sectorul public

În învățământ, se acordă sporuri pentru predarea simultană la mai multe clase (7%-20%, în funcție de numărul de clase) și pentru diriginți (10%). Personalul didactic desemnat să conducă și să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea viitoarelor educatoare și a viitorilor învățători, institutori și profesori beneficiază de un spor de 10-25% din salariul de bază, în raport cu timpul efectiv lucrat și calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenților practicanți. Un spor de 20% se acordă pentru cadrele didactice care lucrează în localități izolate. Conducătorii de doctorat primesc câte 1% pentru fiecare doctorand, dar nu mai mult de 10% din salariul de bază.

Un spor de 10% este acordat pentru solicitare neuropsihică. Sporul se acordă și pentru angajații din justiție și de la Curtea Constituțională, pentru această familie ocupațională, sporul fiind de nu mai puțin de 25%. De „spor de stres” beneficiază și angajații structurilor militare, unde este de 15%, fiind acordat pentru „încordare psihică foarte ridicată”. În Legea salarizării, nu se explică de ce se consideră că doar aceste categorii de bugetari sunt stresați și nici cum s-a stabilit ierarhia bugetarilor stresați, din moment de ce sporul variază.

În domeniul sănătății, unele sporuri sunt acordate pentru unele funcții sau specialități ale personalului medical. Pe lângă aceste diferențieri, se acordă un spor de 15% pentru munca în ture, iar perioada petrecută în gărzi se plătește cu până la 75% mai mult decât orele petrecute în timpul normal de lucru sau până la 100% în zilele libere pentru restul angajaților.

Pentru personalul din unități, secții și compartimente de boli infecțioase, neonatologie, săli de naștere și din laboratoarele de analize medicale, care își desfășoară activitatea în condiții periculoase, un spor de până la 25% din salariul de bază.

Sporul poate ajunge la până 85% pentru condițiile considerate ca „deosebit de periculoase”, precum leprozerii, anatomie patologică, TBC, SIDA, dializă, recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară și neurologică, psihiatrie, medicină legală, asistență medicală de urgență și transport sanitar, secții și compartimente de ATI ș.a. Alte sporuri sunt pentru activitatea cu surse de radiații (până la 30%) sau pentru munca în localități izolate, situate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu greutate (până la 20%) ș.a. Pentru unele dintre aceste sporuri sunt eligibile și persoanele care lucrează în domeniul asistenței sociale.

În domeniul culturii, personalul din muzeele și bibliotecile de importanță națională au un salariu cu 30% mai mare decât colegii lor din instituții care nu intră în această categorie, iar managerul unei instituții culturale care își are domiciliul în altă localitate primește un plus de 50% la salariu pentru cazare.

Spor ca să-ți faci datoria

Pentru dipomați, sporurile vizează nu doar angajații Ministerului de Externe, ci și soțiile/ soții lor și copiii, mai ales în cazul în care respectivii angajați sunt în misiune în străinătate. Astfel, soțul sau soția diplomatului aflat în străinătate primește 25% din salariul lunar în valută al respectivului diplomat, dacă nu este încadrat în muncă, iar o indemnizație suplimentară se acordă pentru copiii aflați în întreținere. Două sporuri, ambele de 15%, sunt acordate unor diplomați pentru lucruri pe care oricum ar trebui să le facă ca atribuții de serviciu: sporul pentru acces la informații clasificate și sporul pentru cei care lucrează cu cifrul de stat.

Ca și în ce privește salariile și pensiile, domeniul justiției este răsfățat și cu sporuri. Pe lângă cel de solicitare neuropsihică de 25%, magistraților li se acordă un spor de 5% pentru păstrarea confidențialității, cu toate că acest lucru este trecut în fișa obligațiilor de serviciu. Magistrații care lucrează în parchete și instanțe din mediul rural au un spor de 10%. Personalul din Ministerul Justiției cu atribuții de coordonare și control și cel care efectuează lucrări în legătură cu activitatea penitenciarelor, cu excepția funcționarilor publici cu statut special, beneficiază de un spor la salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare, de până la 5%.  De asemenea, titlul de doctor aduce un plus la salariu de 15%. Experții criminaliști mai primesc și 10% pentru „complexitatea muncii”.

Și în domeniul apărării, securității naționale și ordinii publice primește sporuri ca să faci treaba pentru care ai fost angajat: 15-20% pentru cei care lucrează cu cifrul de stat, 12,5% pentru cei care trebuie să prevină sau să combată corupția în instituțiile în care lucrează sau  de până la 25% pentru cei care lucrează cu informații clasificate. Există  și un spor formulat de vag, anume cel pentru realizarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate națională, personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 7,5%.

Personalul care lucrează cu câini sau cai primește un  venit de suplimentar de 5%. Există și un „spor de escortă”, tot de 5%, în cazul personalul care transportă din sau în penitenciar deținuți la spitale, instanțe ș.a.m.d. În funcție de periculozitatea locului de muncă sau al operațiunilor desfășurate, militarii și funcționarii cu statut special beneficiază de un spor care se situează între 15 și 50%. Pentru personalul aeronautic, salariile variază și în funcție de durata sau tipul misiunilor de zbor sau de parașutare. Un sistem similar este valabil și pentru marina militară.

O altă categorie de bugetari este cea a angajaților instituțiilor din subordinea Guvernului care se finanțează din venituri proprii sau a celor sub control parlamentar, acestea fiind cele în care se află cei mai mulți „bugetari de lux”. Pe lângă sporul de 15% pentru condiții vătămătoare, o constantă pentru toți angajații statului, personalul din această categorie mai poate beneficia de un spor de până la 20% pentru munca în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate, până la 15% pentru consemn la domiciliu și până la 20% pentru cei care lucrează în domeniul asigurării siguranței feroviare, rutiere, aeronautice sau a navigației.

Spor să-ți ții gura

În cadrul familiei ocupaționale Administrație se regăsesc cele mai multe sporuri, unele variind de la instituție la instituție. Multe sunt evident nejustificate, cum ar fi sporul de 25% pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate pentru angajații de la Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, adică exact pentru munca pentru care cei de la ORNISS își iau lefurile. Tot 25% primesc sub aceeași formă și angajați de la Curtea de Conturi. Nu se știe de ce, dar sporul pentru gestionarea informațiilor clasificate este de numai 15% la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Agenția Națională pentru Integritate și Consiliul Concurenței.

Sporul pentru complexitatea muncii este acordat și la Consiliul Concurenței și Oficiul de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în  cuantum de 10%. Angajații din ministere și Administrația Prezidențială sunt, pare-se, „mai complecși”, deoarece la ei sporul este de 15%. Tot în același cuantum este acordat acest spor și pentru salariați ai ANI, ANAP, CNAS ș.a. Un spor de izolare de 20% este acordat pentru salariații de la Administrația Rezervației „Delta Dunării”, precum și pentru angajații primăriilor din această zonă. Pentru acest tip de spor sunt eligibili și salariați ai unor instituții care lucrează în zone greu accesibilă, de exemplu zona montană înaltă. Anagajații ANSVSA  pot primi un spor de 75% pentru condiții deosebit de periculoase, cum ar fi munca care presupune riscuri de molipsire cu diverse boli transmise de la animale.

ADVERTISEMENT
Tags: