Liță Dumitru a revenit în fotbalul românesc în acest an după şapte ani petrecuţi în Statele Unite. Tehnicianul care va împlini 75 de ani pe 2 ianuarie o pregăteşte pe Concordia Chiajna, în Liga a II-a.
Liță Dumitru este un nume imens în fotbalul românesc. Fost jucător la Steaua și Rapid, acesta a strâns 50 de selecții în tricoul primei reprezentative între 1970 şi 1980, fiind declarat „Fotbalistul român al anului” în 1973 și 1975. Ca antrenor, acesta a activat de-a lungul carierei în România, Germania, Siria, Arabia Saudită și Statele Unite ale Americii.
Într-un interviu pentru GSP, tehnicianul a afirmat că și-ar dori ca foștii fotbaliști importanți care sunt în momentul de față analiști pentru posturile de televiziune ar trebui să ajute fotbalul dintr-o altă postură, cea de antrenori.
„Tot vorbesc pe la televizor specialiștii, Ilie Dumitrescu și mulți alții care sunt la televizor, despre sisteme, «parasisteme»… Eu cred că ar fi mai bine și îi rog din toată inima – deși nu cred eu că vor accepta treaba asta – dacă ar avea plăcerea să facă exact ce a făcut Gică Hagi: să coboare de acolo, de la televiziune, și să vină în Divizia B, în Divizia A, să antreneze!
Fotbalul românesc are nevoie de idoli. Ei au fost niște idoli și pot rămâne în continuare niște idoli pentru copii. Mă uit la mine, când fac antrenamente. Le dau mingea, exersăm trasul la poartă, facem exerciții împreună… Se uită ca la Dumnezeu! Așa aș vrea să fie și ceilalți… Ar trebui să vină și să ajute!
Nu-i critic, că nu mă interesează, dar suntem prea mulți la tactică. Nu toată lumea poate fi analist. Dar să știți că ei rămân cu ce fac acolo, nu ajută fotbalul cu nimic” a declarat Liță Dumitru.
Concordia Chiajna a început sezonul în Liga a II-a cu doar 11 puncte obținute în primele nouă etape sub comanda lui Ilie Poenaru. După demiterea acestuia în octombrie, postul de antrenor principal a fost preluat de Liță Dumitru, care fusese numit director tehnic la gruparea ilfoveană în august.
Sub comanda experimentatului antrenor, Concordia a avut un parcurs bun, cu cinci victorii, o remiză și două eșecuri în opt partide. După 17 etape, ilfovenii sunt pe locul 12 în divizia secundă, cu 24 de puncte, la doar trei în urma celor de la FC Argeș, care ocupă ultima poziție de play-off. Până la finalul sezonului regulat, gruparea din Chiajna va mai juca pe teren propriu cu Metaloglobus și CSC Șelimbăr și în deplasare cu Chindia Târgoviște și Unirea Ungheni.
Mandatul actual este cel de-al treilea pentru Liță Dumitru la prima echipă a Concordiei, însă fostul mare fotbalist a mai activat în cadrul clubului și la formația secundă sau la juniori.