Sporturi

LIVE BLOG WTA BRD Bucharest Open 2019. Program, rezultate, informaţii. Patricia Ţig, discurs în lacrimi după finala pierdută: “Mami te iubeşte!” VIDEO

21.07.2019 | 18:49
LIVE BLOG WTA BRD Bucharest Open 2019 Program rezultate informatii Patricia Tig discurs in lacrimi dupa finala pierduta Mami te iubeste VIDEO

În perioada 13-21 iulie a avut loc la Bucureşti importantul turneu feminin BRD Bucharest Open, dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari. Campioană a devenit Elena Rybakina din Kazahstan, care a învins-o în finală pe surpriza turneului, românca Patricia Ţig.


UPDATE, 21 iulie, 18.30. Patricia Ţig a plâns din nou de emoţie atunci când a urcat pe scenă pentru a ţine discursul în faţa publicului. “A fost o onoare pentru mine. Aş vrea să le mulţumesc tuturor, sunt extrem de emoţionată. Dar familiei mele mai ales (n.r. izbucneşte în lacrimi). Aţi fost un sprijin constant. Sofia, mami te iubeşte!”. Discursul complet îl aveţi mai jos.


UPDATE, 20 iulie, ora 19.15. Patricia Ţig a impresionat nu doar prin victorii şi prin lacrimile de după calificarea în finală la WTA Bucureşti Open. Imediat după terminarea partidei, sportiva de 24 de ani a fost aşteptată de o mulţime de copii pentru autografe şi poze. Patricia s-a pozat cu absolut toţi, le-a semnat şepcile şi mingile, “Am doar 2 manşete şi 2 cozoroace. Poate la anul voi avea mai multe, ca să le dau copiilor care îmi cer”, a fost reacţia deznădăjduită a bucureştencei în faţa mulţimii de copii.  “Eu am evoluat ca jucătoare după ce am devenit mamă. Încerc să fiu mai umilă pentru ceea ce primesc. Sunt mult mai calmă şi simt că viaţa nu se termină atunci când pierzi un meci”, a încheiat Ţig.


UPDATE. 20 iulie, 16.54. Patricia Ţig a câştigat din nou un meci incredibil în faţa Laurei Siegemund, dublă campioană la Stuttgart! Ţig, fără clasare în WTA, a învins în două seturi şi e în finala de la WTA Bucureşti! La final, Patricia, care afirmase că joacă pentru ca fetiţa ei să fie mândră de ea, a izbucnit în lacrimi chiar pe teren!  “Sunt un pic ameţită. Mulţumesc pentru susţinere din nou. Sunt foarte bucuroasă, nu prea am cuvinte! Pentru mine e un adevărat vis şi sper să mi se îndeplinească. Îi aştept pe oameni şi mâine!”, a apucat să spună la final.  Ţig va juca duminică finala de la WTA Bucureşti împotriva câştigătoarei din semifinala Rybakina (Kazahstan) – Di Giuseppe (Italia).


UPDATE, 20 iulie, ora 15.18. Lumea a stat la coadă ca să vadă semifinala dintre Patricia Ţig şi Laura Siegemund! Partida începuse de 10 minute, iar la arena din complexul BNR încă era un şir lung de oameni care aşteptau să intre la meci. Partida poate fi urmărită CHIAR AICI.


UPDATE, 19 iulie, 21.24.  Patricia Ţig a fost asaltată pentru autografe după victoria cu Krystina Pliskova. La conferinţa de presă, sportiva din România a vorbit şi despre marele ei of, faptul că nu a fost chemată să-şi reprezinte ţara în Fed Cup: “E cea mai buna performanţă a mea aici. Nu m-am gandit ca o sa ajung aici. Am luat meci cu meci, punct cu punct. Îmi doresc să câştig turneul. Ar fi frumos ca turneul să fie câştigat de o româncă. Aţi atins un punct sensibil, acum că m-aţi întrebat despre Fed Cup. Nu ştiu… Eu mi-am dorit mereu să merg la Fed Cup. Hai să recurg la dimplomaţie mai bine şi să o las aşa. Ar fi bine să am sponsori. Orice ajutor e binevenit, sper. În Mexic am cheltuit 25.000 de dolari ca să joc!”

 


UPDATE, 19 iulie, ora 21.06. Patricia Ţig a reuşit o surpriză imensă, reuşind să se califice în semifinalele de la WTA Bucureşti Open, după ce a învins-o pe Krystina Pliskova în trei seturi (DETALII AICI). Ţig, fără loc în clasamentul WTA, a trecut de sora mult mai cunoscutei Karolina Pliskova, Krystina (locul 92 în WTA). Ţig, a oferit declaraţii emoţionante la finalul meciului. “Sunt foarte fericită! Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere! A fost obiectivul meu, e o victorie frumoasă. Mâ gândesc că joc pentru fetiţa mea, pentru ca atunci când va creşte să fie mândră de mămica ei!”. Ţig va juca în semifinale de la ora 15.00, sâmbătă, contra Laurei Siegemund (Germania, locul 77 WTA), care a trecut în sferturi de Irina Begu.


UPDATE, 18 iulie, ora 21:00. Aliona Bolsova s-a accidentat și a vorbit cu FANATIK despre posibilitatea de a mai evolua în turneu: “Sunt șanse mici să mai joc mâine la dublu, am dureri mari la gleznă.” 


UPDATE, 18 iulie, ora 20:31 / Campioanele de anul trecut din proba de dublu, Irina Begu și Raluca Olaru, au beneficiat în sferturile de finală de retragerea perechii Irina Bara/Patricia Țig.


UPDATE, 18 iulie, ora 18:04 / Jucătoarea spaniolă Aliona Bolsova a suferit o accideentare groaznică în meciul din turul doi cu Barbora Krejcikova. La scorul de 0-6, 2-3, Bolsova a călcat strâmb și a început să țipe de durere în timp ce glezna i se umfla. Medicul a intrat imediat pe teren pentru a-i acorda îngrijiri medicale, în timp ce iberica a început să plângă. A fost nevoie ca glezna Alionei Bolsova să fie imnobilizată, iar ea a abndonat întâlnirea. VEZI MAI MULTE POZE ÎN GALERIA FOTO


UPDATE, 18 iulie, ora 16:54 / Patricia Țig a oferit marea surpriză a turneului și a eliminat-o pe campioana de anul trecut și principala favorită, letona Anastasija Sevastova. Românca s-a impus în turul doi cu scorul de 6-2, 7-5, după o oră și 39 de minute, și va juca în sferturile de finală cu cehoiaca Kristyna Pliskova, cap de serie numărul 8. Tot astăzi și tot în turul doi va evolua și Jacqueline Cristian, care o va întâlni păe Elena Rybakina din Kazahstan. Pe tabloul de dublu, în sfewrturile de finală va fi un duel 100% românesc: Irina Begu/Raluca Olaru – Irina Bara/Patricia Țig.


UPDATE, 17 iulie, ora 18:41 / Irina Begu și Raluca Olaru, campioanele de anul trecut, s-au calificat ușor în sferturile de finală la dublu. Cele două au învins, în primul tur, cu scorul de 6-4, 6-2, cuplul Giorgia Marchetti/Laura Pigossi (Italia/Brazilia). Pentru Begu şi Olaru urmează un duel românesc în sferturi, fază în care vor evolua cu perechea Irina Bara/Patricia Maria Ţig. Tot în primul tur de dublu s-au mai înregistrat următoarele rezultate: Jaqueline Cristian/Elena-Gabriela Ruse – Elena Bogdan/Alexandru Cadanţu 6-4, 6-3 și Ana Bogdan/Isabella Şinikova (România/Bulgaria) – Aliona Bolsova/Tereza Mrdeza (Spania/Croaţia)6-2, 6-7, 7-10.


UPDATE, 17 iulie, ora 16:03 / Irina Begu acces în sferturile de finală după o victorie lejeră, scor 6-4, 6-3, după o oră și 32 de minute, în fața slovenei Kaja Juvan, care îi luase un set Serenei Williams la Wimbledon. Ea va evolua în manşa următoare cu învingătoarea dintre spaniola Lara Arruabarrena şi germana Laura Siegemund. Pentru calificarea în sferturi la BRD Bucharest Open, Begu va primi un premiu de 5.900 de dolari şi 60 de puncte WTA. În proba de dublu, perechea Irina Bara/Patricia Ţig a învins, în primul tur, cu scorul de 6-2, 7-5, cuplul Cristina Bucsa/Prarthana Thombare (Spania/India).


UPDATE, 17 iulie, ora 00:05 / Din ultimele trei românce care au mai jucat marți în primul tur, doar Patricia Țig a reușit să acceadă în turul secund, după victoria în fața unguroaicei Anna Bondar, scor 6-2, 6-1. Ana Bogdan a fost foarte aproape de o mare surpriză în fața campioanei de anul trecut Anastasija Sevastova. Letona s-a impus totuși, scor 5-7, 7-6, 7-5. În ultimul meci al zilei, Gabriela Ruse a fost învinsă de cehoiaca Barbora Krejcikova, scor 3-6, 6-0, 2-6.


UPDATE, 16 iulie, ora 18:26 / Campioana din 2017 de la BRD Bucharest Open, Irina Begu s-a calificat în turul doi al ediției din acest an, după ce a trecut de sârboaica Aleksandra Krunic, scor 7-5, 6-1. În faza următoare, Begu o va întâlni pe slovena Kaja Juvan, care i-a luat un set Serenei Williams la Wimbledon. Surpriza zile a fost eliminarea Soranei Cîrstea, cap de serie numărul 5, de către Jaqueline Cristian, scor 4-6, 6-4, 2-6. Alte două românce au părăsit competiția încă din primul tur. Alexandra Cadanțu a fost învinsă de cehoiaca Kristyna Pliskova, scor 5-7, 1-6, iar Irina Bara a fost întrecută de australianca Jaimee Fourlis, scor 3-6, 6-7. Tot astăzi mai joacă Patricia Țig, Ana Bogdan și Gabriela Ruse.


UPDATE, 16 iulie, ora 13:15. Zi aglomerată la BRD Open Bucharest. Româncele dispută o mulțime de meciuri. Sorana Cîrstea joacă împotriva lui Jaqueline Cristian, Begu o întâlnește pe Krunic. iar Ana Bogdan joacă împotriva favoritei 1, Anastasija Sevastova. Gabriela Ruse o va întâlni pe Barbora Krejcikova, în timp ce Alexandra Cadanțu joacă împotriva Krystinei Pliskova. Irina Bara are o șansă bună în fața lui australiencei Jaimee Fourlis, iar Patricia Țig va evolua în ultimul meci de pe Grandstand.

Meciurile de marți de la BRD Bucharest Open: 

Arena Centrală: 
[5] S. Cirstea (ROU) vs [WC] J. Cristian (ROU)
I. Begu (ROU) vs A. Krunic (SRB)
[1] A. Sevastova (LAT) vs A. Bogdan (ROU)

Nu înainte de 20:00:
[WC] E. Ruse (ROU) vs B. Krejcikova (CZE)

Grandstand
A. Rus (NED) vs [3] V. Kudermetova (RUS)
[LL] A. Cadantu (ROU) vs [8] K. Pliskova (CZE)
[Q] J. Fourlis (AUS) vs [WC] I. Bara (ROU)
[LL] A. Bondar (HUN) vs [Q] P. Tig (ROU)

Terenul 4
[9] I. Jorovic (SRB) vs K. Juvan (SLO)
[Q] S. Xu (CHN) vs L. Arruabarrena (ESP)
V. Lepchenko (USA) vs [Q] M. di Giuseppe (ITA)

Terenul 6
S. Fichman (CAN) / N. Stojanovic (SRB) vs M. Benoit (BEL) / Y. Bonaventure (BEL)
A. Amanmuradova (UZB) / C. Dinu (ROU) vs A. Bolsova (ESP) / T. Mrdeza (CRO)
N. Bains (GBR) / A. Grymalska (ITA) vs [4] V. Kuzmova (SVK) / K. Pliskova (CZE)


UPDATE, 15 iulie, ora 21:23. Patricia Țig s-a calificat pe tabloul principal al turnului BRD Bucharest Open, fiind a 7-a româncă de pe tablou. A opta a devenit şi Alexandra Cadantu, deşi învinsă în ultimul tur al calificărilor de chinezoiaca Xu. Cadantu, alături de Mrdeza şi Bondar a beneficiat de forfaitul altor sportive aflate pe tabloul principal. Alături de ea mai sunt: Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan, Irina Bara, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian.

Luni nu a jucat niciuna dintre românce pe tabloul principal. Rezultatele de luni: 

LIVE BLOG WTA BRD Bucharest Open 2019. Program, rezultate, informaţii. Şase românce pe tabloul principal
LIVE BLOG WTA BRD Bucharest Open 2019. Program, rezultate, informaţii. Șapte românce pe tabloul principal

LIVE BLOG BRD Bucharest Open 2019. Program şi rezultate

Primele două jucătoare ale României, Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu, nu participă. Prima, din motive mai mult decât obiective după marele succes de la Wimbledon, urmând a-şi lua o binemeritată vacanţă timp de trei săptămîni, iar Mihaela, numărul 53 mondial, a declinat invitaţia. stârnind nedumerirea directorului turneului, Dumitru Hărădău, care a spus că nu înţelege refuzul lui Buzărnescu.

La turneu sunt prezente jucătoare din 29 de ţări, iar în perioada 13-14 iulie au loc partidele din calificări. Din cele 29 de sportive prezente 13 fac parte din Top 100, cea mai valoroasă fiind câştigătoarea de anul trecut, Anastasija Sevastova, locul 12 WTA, care a spus că se simte foarte bine în capitala României. Ea este şi favorita numărul 1, în timp ce slovaca Viktoria Kuzmova este numărul 2 şi rusoaica Veronika Kudermetova numărul 3. Turneul este transmis zilnic la TV  de canalele Digi Sport 2 şi Digi Sport 4.

LIVE BLOG BRD Bucharest Open 2019. Slovaca Viktoria Kuzmova e favorit 2

Multe jucătoare s-au retras

Avem şase jucătoare din România prezente la turneu. Trei pe baza clasamentului: Sorana Cârstea, locul 77 mondial, e favorită 5, Irina Begu, locul 112 şi Ana Bogdan, locul 132. Alte trei jucătoare au primit wild-card: Irina Bara, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian. Avem în primul tur şi un meci între românce: Sorana Cârstea – Jaqueline Cristian.

Sunt foarte multe retrageri dintre jucătoarele care figurau în top 100: Anna Karolina Schmiedlova, slovaca învingătoare în 2015 şi Iulia Putinţeva au probleme medicale, dar Alison van Uytvanck, Margarita Gasparyan, Sara Sorribes Tormo, Polona Hercog sau Kaia Kanepi s-au înscris iniţial la turneu şi au renunţat.

LIVE BLOG BRD Bucharest Open 2019. Sorana Cârstea e favorit număr 5

Mai pot urca din calificări două românce

Din calificări, dintre românce mai pot urca pe tabloul principal Patria Tig şi Nicoleta Dascălu sau Alexandra Cadanţu. De remarcat că un mare nume al tenisului feminin din ultimii ani, italianca Sara Errani, nu a reuşit să depăşească etapa calificărilor, fiind eliminată de bulgăroaica Şinikova.

Luni, 15 iulie, încep partidele de pe tabloul principal. În prima zi nu avem nici o jucătoare în acţiune, toate urmând a evolua marţi, 16 iulie, după cum urmează: Sorana Cârstea – Jaqueline Cristian, Irina Begu – Aleksandra Krunic, Ana Bogdan – Anastasija Sevastova, Gabriela Ruse – Barbora Krejcikova şi Irina Bara cu o jucătoare venită din calificări.

Care este programul complet al primului tur (şaisprezecimi) la BRD Bucharest Open

Luni, 15 iulie

ora 14:00 Dalila Jakupovic -Viktoria Kuzmova

ora 15:30 Aliona Bolsova Zadoinov -Varvara Flink

ora 15:30 Anhilina Kalinina – Laura Siegemund

ora 17:00 Tamara Zidansek – Kaja Juvan

ora 17:00 Paula Badosa .- Elena Rîbakina

ora 20:00 Bethanie Mattek-Sands – Ysaline Bonaventure

Totodată, de la ora 14:00 vor avea loc şi ultimele partide din calificări. Patricia Tig o va întâlni pe Şinikova, iar învingătoarea din meciul Dascălu – Cadanţu va juca împotriva chinezoaicei Xu.

Marţi, 16 iulie

Nu se ştiu orele şi nici tabloul complet din cauza calificărilor, dar vor avea loc următoarele cinci meciuri cu certitudine:

SORANA CÂRSTEA – JAQUELINE CRISTIAN

IRINA BEGU – Aleksandra Krunic

ANA BOGDAN – Anastasija Sevastova

GABRIELA RUSE – Barbora Krejcikova

Arantxa Rus – Veronika Kudermetova