Fotbal international

Live Blog Bundesliga etapa a 29-a. S-a terminat restanța Bremen – Frankfurt. Oaspeții s-au impus la scor de forfait. Vezi toate golurile si clasamentul actualizat. Video

Werder Bremen - Eintracht Frankfurt, restanță din etapa 24
ADVERTISEMENT

Bundesliga a prins viteză şi acum se joacă în ritm susţinut, pentru că trebuie ca sezonul să fie încheiat până la sfârşitul lunii iunie. Lupta la titlu pare a fi singurul capitol deja rezolvat după succesul lui Bayern Munchen la Dortmund, unul la care voit sau nu o contribuţie a avut şi brigada de arbitri, plus echipa VAR, care a închis ochii la un henţ uriaş comis de Boateng în propriul careu la scorul de 0-1. Toate meciurile din Bundesliga sunt transmise de Digi Sport şi Telekom Sport.

UPDATE, 3 iunie, ora 14:25 /Astăzi este programată în Bundesliga partida Werder Bremen – Eintracht Frankfurt, restanță din cadrul etapei cu numărul 24. Gazdele ocupă locul 17 în clasament (25 de puncte), primul retrogradabil, și au neapărată nevoie de victorie pentru a o depăși pe Dusseldorf (27 de puncte), ocupanta locului 16 (loc de baraj). Eintracht pare a ocupa o poziție călduță la mijlocul clasamentului, locul 12 cu 32 de puncte, dar o serie de rezultate negative ar putea-o duce în hora retrogrodării, astfel că nu se va lăsa bătută prea ușor.

ADVERTISEMENT

Miercuri, 3 iunie

  • Werder Bremen – Eintracht Frankfurt 0-3 (Andre Silva 61, Ilsanker 81, 89) – VEZI VIDEO
Clasament Bundesliga după etapa 29

UPDATE, 3 iunie, ora 14:15 / Clauza de reziliere a contractului lui Timo Werner cu RB Leipzig, în valoare de 55 de milioane de euro, expiră în 12 zile. Cluburile interesate de tânărul atacant german trebuie să se mişte rapid pentru a profita de această ocazie, altfel preţul va creşte considerabil. Pe urmele lui Werner se află italienii de la Juventus şi Inter Milano, care tocmai l-a cedat pe Icardi definitiv la PSG pentru 60 de milioane de euro, dar şi englezii de la Manchester United şi Liverpool. Atacantul s-a arătat încântat de o posibilă colaborare cu Jurgen Klopp, pe care îl consideră cel mai bun antrenor din lume.


Luni, 1 iunie

  • FC Koln – RB Leipzig 2-4 (J. Cordoba 7, Modeste 55 / P. Schick 20, Nkunku 38, Werner 50, Olmo 57) – VEZI VIDEO
ADVERTISEMENT

Duminică, 31 mai

  • Paderborn – Borussia Dortmund 1-6 (Hunemeier 71 / T. Hazard 54, J. Sancho 57, 74, 90, A. Hakimi 85, M. Schmelzer 89) – VEZI VIDEO
  • Monchengladbach – Union Berlin 4-1 (Neuhaus 17, M. Thuram 41, 60, Plea 81 / Andersson 50) – VEZI VIDEO

Sâmbătă, 30 mai

  • Bayern Munchen – Dusseldorf 5-0 (Jorgensen 15-autogol, Pavard 29, Lewandowski 43, 50, Davies 52) – VEZI VIDEO
  • Schalke 04 – Werder Bremen 0-1 (Bittencourt 33) – VEZI VIDEO
  • Hertha Berlin – Augsburg 2-0 (Dilrosun 24, Piatek 90+3) – VEZI VIDEO
  • Mainz – Hoffenheim 0-1 (Bebou 44) – VEZI VIDEO
  • Wolfsburg – Eintracht Frankfurt 1-2 (Mbabu 58 / An. Silva 26, Kamada 85) – VEZI VIDEO
ADVERTISEMENT

Vineri, 29 mai:

  • Freiburg – Leverkusen 0-1 (Havertz 54) – VEZI VIDEO

UPDATE, 1 iunie, ora 12:34 / Lukasz Gikiewicz, fostul atacant al FCSB-ului, l-a ironizat pe Neven Subotic, fundaşul lui Union Berlin. Fundaşul de 31 de ani a fost schimbat la pauza meciului pierdut de berlinezi în faţa Borussiei Monchengladbach, scor 1-4, după mai multe greşeli.

“Masacru. Subotic arată de parcă acum s-a întors din vacanţă”, a fost mesajul fostului jucător al FCSB-ului. Fratele geamăn al lui Lukasz Gikiewicz, Rafal, a fost titular în poarta lui Union Berlin în meciul cu Borussia Monchengladbach.

ADVERTISEMENT


UPDATE, 31 mai, ora 20:16 / Jadon Sancho a înscris al doilea gol pentru Borussia Dortmund în meciul cu Paderborn și a avut un mesaj pentru George Floyd, bărbatul ucis de un polițist din SUA.

Sancho avea pregătit un tricou cu mesajul: „Dreptate pentru George Floyd!”.

Tricoul lui Jadon Sancho cu mesaj pentru George Floyd. Sursă foto: twitter.com
Tricoul lui Jadon Sancho cu mesaj pentru George Floyd. Sursă foto: twitter.com

UPDATE, 31 mai, ora 18:15 / Marcus Thuram, fiul lui Lilian Thuram, a marcat o dublă în Borussia Monchengladbach – Union Berlin 4-1, iar după primul gol a ales să protesteze pentru uciderea lui George Floyd. Fotbalistul s-a aşezat cu un genunchi pe gazon şi a copiat un gest al lui Colin Kaepernick, prin care condamna rasismul din SUA.


UPDATE, 31 mai, ora 12:36 / Kai Havertz a devenit ţinta numărul 1 a lui Bayern Munchen pentru următoarea perioadă de transferuri. Uli Hoeness a dezvăluit că tânărul fotbalist este dorit de campioana Germaniei.

“Am vrea să îl transferăm pe Kai Havertz, este evident că ne dorim să îl avem, dar este dificil, pentru moment, să facem planuri, din cauza situației economice actuale din fotbal. Dacă totul va merge bine, o nouă era va începe la Bayern.

Este extraordinar că s-a reușit prelungirea contractului lui Manuel Neuer. Sunt în echipă fotbaliști tineri, precum Joshua Kimmich, Niklas Sule, Coman, Gnabry și, sperăm, va fi și Leroy Sane”, a declarat Uli Hoennes în L’Equipe.


UPDATE, 31 mai, ora 10:18 / Bayern Munchen este foarte aproape de un nou titlu de campioană a Germaniei, însă oficialii clubului au decis ca salariile fotbaliştilor să fie diminuate cu 20% până la finalul actualului sezon. Jucătorii lui Hansi Flick s-au conformat şi au acceptat decizia.

“Este foarte îmbucurător faptul că echipa noastră a înţeles momentul pe care-l traversăm şi va continua să renunţe la salariu până la finele sezonului”, a declarat Herbert Hainer, oficial al clubului Bayern Munchen.


UPDATE, 30 mai, ora 20:28 / Weston McKennie, fotbalistul lui Schalke, i-a adus un tribut lui George Flyod, americanul ucis de un poliţist din SUA. Fotbalistul de 21 de ani a purtat o banderolă pe care scria “Dreptate pentru George”.

Bărbatul a fost ucis recent de un poliţist din Minneapolis, după ce a acesta i-a presat gâtul cu genunchiul timp de minute bune. Moartea lui George Floyd a provocat proteste de amploare în SUA, iar sportivii au iniţiat diverse campanii împotriva rasismului.

“Mă simt atât de bine când pot să atrag atenția asupra unei probleme atât de importante prin meseria pe care o fac. Trebuie să ne strigăm crezul, iar eu cred că e timpul să fim auziți. Dreptate pentru George Floyd, spuneți nu rasismului”, a declarat Weston McKennie la finalul meciului cu Werder Bremen.

bundesliga etapa a 29-a
Banderola purtată de Weston McKennie în meciul Schalke – Werder Bremen 0-1

UPDATE, 30 mai, ora 17:00 / Zuber a ratat o lovitură de la 11 metri pentru Hoffenheim în meciul de la Mainz. VEZI VIDEO.


UPDATE, 30 mai, ora 15:46 / Joachim Low, selecţionerul naţionalei Germaniei, a vorbit despre reluarea campionatului în Germania şi a susţinut că Bayern Munchen nu are cum să mai fie ajunsă.

“Jucătorii au revenit motivaţi, chiar dacă este un alt fotbal acum. Toţi au arătat atitudine în aceste meciuri. E greu ca cineva s-o ajungă pe Bayern Munchen, mai ales că are un avans de 7 puncte. Lupta la titlu a fost decisă după derby-ul cu Borussia Dortmund. Fotbaliştii sunt foarte concentraţi şi foarte puternici, mai ales dacă îi iei individual”, a declarat Joachim Low.


UPDATE, 29 mai, ora 20:04 / Veștile proaste continuă la Borussia Dortmund, care după accidentarea suferită de Erling Haaland în meciul cu Borussia Dortmund, trebuie să se descurce și fără Mahmoud Dahoud, unul dintre cei mai buni jucători ai Borussiei din „Der Klasicker”.

Tânărul mijlocaș german va lipsi tot sezonul și nu va mai putea să-și ajute echipa în lupta de la distanță la titlu cu Bayern Munchen.


UPDATE, 29 mai, ora 17:03 / Max Meyer, fostul idol al tribunelor și puști minune al lui Schalke, s-a certat cu tatăl său din cauza parcursului slab al „minerilor”.

„Nici că se poate mai bine! Iată cum merg prin oraşul interzis, Gelsenkirchen. Merg la consultantul meu financiar. Ce bine să conduci un Lamborghini plătit de clubul care va ajunge în faliment. Este minunat,”, au fost cuvintele care l-au scos din minți pe Max Meyer.

„Tocmai am aflat despre un video de-al tatălui meu care m-a şocat profund! Este ceva inadmisibil din toate punctele de vedere. Eu mulţumesc clubului Schalke pentru tot şi vreau să anunţ că mă distanţez total de conţinutul acestui video”, a fost postarea internaţionalului german.

Postarea lui Max Meyer. Sursă foto: instagram
Postarea lui Max Meyer. Sursă foto: instagram

UPDATE, 29 mai, ora 13:30 / Jesse Marsch, fostul antrenor al lui Erling Haaland de la Red Bull Salzburg, crede că tânărul atacant norvegian s-ar potrivi la Liverpool, în sistemul impus de Jurgen Klopp: Va continua să joace bine la Dortmund, însă nu sunt sigur cât va mai rămâne acolo.

Are potențialul de a deveni unul dintre cei mai buni jucători din lume, fără îndoială. Liverpool ar fi norocoasă să aibă un jucător ca el. Nu va fi ieftin, însă adoră acest stil exploziv de joc, cu spații libere și agresivitate. S-ar potrivi perfect stilului de joc de la Liverpool, a declarat Marsch.


Bundesliga etapa a 29-a. Atenţie maximă pentru meciurile din zona cupelor europene

Bayern a fost cinică, a arătat ca o echipă care a ştiut exact ce vrea şi că acesta e meciul cel mai important din toate până la final, dovadă şi descătuşarea teribilă de pe faţa lui Kimmich, autorul unicului gol, la final de meci. Borussia își poate pierde antrenorul, Lucien Favre fiind aproape de demitere, dar a rămas şi fără golgeterul Haaland, accidentat la genunchi după o ciocnire cu centralul partidei!

Aşadar, de acum înainte atenţia maximă va fi pentru lupta la Champions League, Europa League şi pentru salvarea de la retrogradare, mai mult pentru evitarea locului de baraj, pentru că Bremen luptă eroic, dar e încă la cinci lungimi de poziţia a 16-a. Pentru Paderborn, cele trei egaluri înregistrate de la reluarea Bundesligii sunt ca o frecţie la un picior de lemn, fiind la opt puncte de miracolul supravieţuirii.

Leverkusen merge la victorie la Freiburg

Etapa a 29-a începe vineri, 29 mai, cu un meci foarte interesant, Freiburg – Leverkusen. Gazdele au trecut pe lângă cele trei puncte etapa trecută, la Frankfurt, unde au condus cu 3-1, dar au fost egalate pe un forcing de final fantastic al lui Eintracht. Leverkusen, după două victorii frumoase, a fost spulberată acasă de Wolfsburg.

Freiburg e acum la patru puncte de ultimul loc de Europa League şi are doar o victorie în ultimele cinci meciuri. Leverkusen e pe cinci, afară din Champions, dar la egalitate cu locul 4, Monchengladbach, pe care însă a bătut-o la ea acasă acum două meciuri. „Farmaciştii” pot lua aici toate punctele şi rămâne în lupta pentru poziţia a 4-a.

Lewandowski şi Muller, la un pas de suspendare

Sâmbătă, 30 mai, au loc cinci meciuri, cu jocul vedetă de la ora 19:30 Bayern Munchen – Fortuna Dusseldorf, în care aşteptăm goluri. Lewandowsi şi Muller au câte patru cartonaşe galbene şi trebuie să fie atenţi.

Hertha Berlin, care a renăscut cu Bruno Labbadia pe bancă, a continuat seria excelentă de după pandemie cu un egal la Leipzig şi acum primeşte vizita unei echipe capricioase, Augsburg, care după un 3-0 la Gelsenkirchen, cu Schalke, a făcut apoi 0-0 „acasă” cu lanterna Paderborn.

Schalke a pierdut toate meciurile de la reluare

Mainz – Hoffenheim e o partidă foarte grea pentru fosta echipă a lui Alex Maxim. Mainz are încă un punct peste Dusseldorf şi e prima deasupra locului de baraj, dar Hoffenheim are ca obiectiv locul 6, de Europa League, şi e la un punct de el. Mainz a câştigat ultima oară acum cinci meciuri, acasă cu Paderborn, Hoffe a încheiat etapa trecută, când a bătut pe Koln cu 3-1, o serie de patru jocuri în care a luat doar două puncte.

La Gelsenkirchen, se joacă Schalke 04 – Werder Bremen. Schalke e dezastru, înfrângeri pe linie după pandemie, e acum pe locul 9, la cinci puncte de Europa League. Bremen a reuşit o mare victorie la Freiburg şi nu a pierdut „acasă” cu Monchengladbach, dar e mult până departe, şase puncte până la locul lui Mainz, primul fără griji.

Frankfurt s-a apropiat mult de zona periculoasă

Schalke are patru jucători sub ameninţarea suspendării, cu patru cartonaşe galbene. Bremen nu se poate baza pe 6 jucători, cinci accidentaţi plus fundaşul Veljkovic, suspendat.

Wolfsburg – Frankfurt e meciul accidentaţilor. Şapte la gazde, opt la oaspeţi, care au ajuns foarte aproape de zona nisipurilor mişcătoare, la doar două puncte de poziţia de baraj şi care dacă nu scoteau in extremis remiza de acasă cu Freiburg, de la 1-3, ar fi avut cinci eşecuri pe linie. Wolfsburg vine după o victorie de vis la Leverkusen, unde a pisat aspirinele cu patru goluri.

Duminică, două meciuri de solist?

Duminică, 31 mai, sunt două meciuri aparent de solist. Monchengladbach joacă acasă cu Union Berlin. „Alb-verzii” au nevoie de puncte, pentru a se menţine pe locul 4, în lupta cu Leverkusen, în timp ce echipa din Berlin, foarte liniştită, pe locul 9 la reluarea campionatului după pandemie, a scos doar un egal „acasă” în ultima etapă, cu Mainz, şi acum e la patru puncte de locul de baraj. Union nu a mai bătut pe nimeni de şase etape.

După dezamăgirea din meciul cheie cu Bayern Borussia Dortmund speră să se scoată pe terenul lanternei roşii Paderborn, echipă cu care a făcut cu greu 3-3 „acasă”, în tur, după ce nou promovata a avut 3-0 la pauză! Borussia nu se va baza pe serviciile norvegianului Haaland, despre care nu se ştie cât va sta după accidentarea de la genunchi.

Leipzig, campioana deplasărilor

Etapa se încheie luni, 1 iunie, cu partida FC Koln – RB Leipzig. Leipzig e una dintre cele mai bune echipe de deplasare, cu 10 victorii şi egal la Bayern Munchen şi Dortmund, Koln nu a mai bătut pe nimeni de patru meciuri, iar ultimele două acasă au fost 2-2 cu Mainz şi cu Dusseldorf.

Miercuri, 3 iunie, are loc şi singura restanţă din Bundesliga, foarte importantă în zona fierbinte, Werder Bremen – Frankfurt, cu ambele echipe luptând din greu pentru a face punctele necesare supravieţuirii.

ADVERTISEMENT