Fotbal intern

LIVE BLOG Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 11-a. Program, rezultate, clasament, informații de ultimă oră. Craiova învinge, iar Pițurcă face apel la autorități pentru schimbarea gazonului

30.09.2019 | 23:49
LIVE BLOG Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 11a Program rezultate clasament informatii de ultima ora Craiova invinge iar Piturca face apel la autoritati pentru schimbarea gazonului

Etapa a 11-a din Casa Pariurilor Liga 1 se joacă pe parcursul a patru zile, începând de vineri, 27 septembrie şi încheind luni, 30 septembrie, ultima zi a primei luni de toamnă. Din program rezultă că partidele Craiova – Viitorul şi CFR Cluj – Gaz Metan Mediaş sunt capetele de afiş ale acestei runde.

UPDATE, 01 octombrie, ora 00:10. Bucuros pe de o parte după victoria cu Viitorul lui Gică Hagi, Victor Pițurcă continuă să-și exprime nemulțumirea legată de calitatea gazonului de pe ”Ion Oblemenco”, pe de altă parte. Antrenorul Craiovei face un apel la autorități pentru a interveni în această problemă.

”Problema e siguranța jucătorilor. Până la urmă ambele joacă pe același teren. În orice moment, jucătorii se pot accidenta. Nu mai ai control pe un asemenea gazon, iar glezna îți poate intra în gazon, poți face entorsă. Apoi, v-am spus, acest gazon emană un miros ciudat. Ministerul Mediului ar trebui să trimită experți, să grăbească schimbarea gazonului.”, a spus Victor Pițurcă


UPDATE, 30 septembrie, ora 20:40. Partida Universitatea Craiova – Viitorul, ultimul meci al rundei a 11-a din Casa Pariurilor Liga 1, este urmărită din tribunele ”Ion Oblemenco” de 12.000 de spectatori. Numărul lor poate crește, întrucât mulți fani erau la cozile de bilete înainte de startul meciului.


UPDATE, 29 septembrie, ora 23.15. Bătăi de cap pentru Dan Petrescu în vederea meciului cu Celtic din grupele Europa League de joi, 3 octombrie. Cea mai mare pare a fi cu Billel Omrani. Gogheterul și vedeta clujenilor a intrat pe teren în minutul 45, în locul lui Traore, a marcat, iar apoi a fost nevoit să părăsească terenul în mașinuța medicală, pe targă, imediat după gol, așa că prezența lui la Glasgow devine incertă!


UPDATE, 29 septembrie, ora 19.30. Jucătorii şi antrenorul celor de la Academica Clinceni au asigurat că nu s-a pus problema să se dea la o parte la partida cu FCSB, pierdută cu 0-3.

“Asta e problema noastra, luăm gol la fiecare meci. Trebuie să strângem rândurile şi să începem să facem puncte. Noi ne-am jucat şansa corect, oricine poate să zică ce vrea. Dar atât am putut azi, nu trebuie să ne acuzaţi”, a fost declaraţia căpitanului Răzvan Patriche.

“Ne-au dominat clar, trebuia să fie 3-0 de la pauză. Putea să fie mult mai mare scorul. Am întâlnit o echipă foarte bine organizată. Era clar că şi-au schimbat randamentul după început slab”, a spus şi fundaşul Gabi Matei.

“Nu ne-am prezentat cum ne aşteptam. Am jucat foarte slab, din toate punctele de vedere. N-am înţeles de ce”, e declaraţia antrenorului Ilie Poenaru.


UPDATE, 29 septembrie, ora 16.39. Antrenorul celor de la FCSB, Bogdan Argeş Vintilă, a decis să lase pe banca de rezerve jucători “cu nume”, pe Cristi Manea, Ionuţ Vână sau Harlem Gnohere. În plus, Juvhel Tsomou nu a fost nici măcar inclus în lot. Tehnicianul roş-albaştrilor a fost iritat când a fost întrebat dacă aceştia sunt menajaţi la acest meci. “Cum adică menajaţi? Ce vreţi să spuneţi? Înţelegeţi ce vreţi! Eu am un lot mare, trebuie să dau şanse tuturor, de aceea unii fotbalişti nu joacă în acest meci”, a fost discursul lui Vintilă la interviul de pe teren dinaintea partidei. Academica Clinceni l-a avut ca acţionar în acte până la promovarea în Casa Pariurilor Liga 1 pe Vasile Geambazi, nepot al lui Gigi Becali!


UPDATE, 28 septembrie, ora 21.38. Astra Giurgiu a pierdut meciul din etapa a 11-a din Casa Pariurilor Liga 1, scor 0-1, cu Chindia Târgoviște, în urma unui meci în care nu a pus mari probleme. La finalul duelului de la Ploiești, patronul giurgiuvenilor, Ioan Niculae, a declarat că este foarte supărat pe antrenorul Dan Alexa a cărui demitere nu o exclude. Întrebat pe cine e supărat, Niculae și-a îndreptat criticile către banca tehnică: ”Mai puțin pe băieți, dar pe antrenor în mod deosebit”. Apoi, reporterii l-au întrebat ”Vă gândiți să-l schimbați?”, iar răspunsul a fost unul nu prea bun pentru Alexa ”Vom vedea”, a răspuns patronul Astrei.

În ceea ce-l privește pe Alexa, acesta a recunoscut că evoluția Astrei a fost modestă, iar despre posibila demitere spune că patronul Niculae poate decide orice: ”Din punctul meu de vedere, evoluția din partea a doua a fost o rușine. Am avut o evoluție modestă de la mijloc în sus. Chindia a meritat victoria. Îi felicit. Sunt dezamăgit pentru că am avut prea puține realizări pe faza de atac. Doar Budescu a mișcat.

Am mai spus-o, după asemenea rezultat e normal să fie supărat. Dânsul decide. Dacă el consideră că trebuie să plec…V-am mai spus, dânsul decide”


UPDATE, 28 septembrie, ora 20.58. Momente penibile în repriza secundă a partidei dintre Chindia şi Astra. La scorul de 0-0, Chindia a avut o ocazie mare, şutul lui Dumitraşcu fiind scos de pe linia porţii de Graur. Imediat, mingea a revenit la jucătorul Chindiei, iar noul şut al acestuia spre poartă a fost blocat de Dandea, care era la un metru de fotbalistul Târgoviştei, plus că se întorsese cu spatele. Protestele publicului şi ale jucătorilor de la Chindia l-au convins însă pe Andrei Chivulete, arbitrul acordând penalty gazdelor! La reluare nici măcar nu se vede dacă mingea loveşte mâna apărătorului Astrei, însă oricum Dandea era la nici un metru de adversarul care şutase cu sete, deci intenţia era total exclusă! Au urmat presiunile jucătorilor de la Astra, care l-au făcut pe Chivulete, iniţial neînduplecat, să meargă pentru o consultare cu asistentul. Într-un final, decizia a fost anulată, după un minut de parlamentări.


UPDATE, 27 septembrie, ora 22:44 / “Am pierdut un meci incredibil. Trebuie să lucrăm mai mult la fazele fixe. Nu este uşor. Am rata un penalty şi am avut câteva ocazii mari. Sunt mulţumit de joc, dar dezamăgit de rezultat. O să găsesc soluţii şi sunt sigur că ne vom salva de la retroradare. Este un punct de reper acest meci pentru mine. Am stat bine din punct de vedere fizic. Dacă cineva se gândeşte că retrogradăm, o să vadă la finalul campionatului. Piscitelli e un portar foarte bun. Se pare că portarii italieni reuşesc să joace bine în România. Dinamo mi-a părut mai slabă din punct de vedere fizic. Nu am fost deranjat că au apărut nume care să-mi ia locul” – Cristiano Bergodi.


UPDATE, 27 septembrie, ora 22:38 / “Ăsta este fotbalul, nu pot comenta decizia arbitrului. Am urcat cu mingea la picior şi mi-am pierdut echilibrul. A venit la mine şi mi-a arătat al doilea galben. Mă bucur că am obţinut victoria. Nu m-au certat colegii. De la meci la meci trebuie să perfecţionăm jocul. Niciodată nu o să fie un meci perfect” – Deian Sorescu.


UPDATE, 27 septembrie, ora 22:33 / “Am fost surprinşi când am primit golul. Avem o săptămână ca să pregătim meciul cu FCSB. A fost un bun antrenament pentru derby. Aveam nevoie de încă un meci înainte de partida cu FCSB. Sunt importante cele trei puncte. Trebuie să dăm mai mult, ca să câştigăm mai uşor. Uneori spunem că va fi un meci uşor, dar nu se întâmplă mereu aşa. Trebuie să credem că putem ajunge în play-off. E greu să jucăm fiecare meci bine. Avem nevoie de suporteri. Dăm totul pentru ei” – Ante Puljic.


 

UPDATE, 27 septembrie, ora 20.35. Ante Puljic e titular pentru prima oară în Ştefan cel Mare de la revenire. după ce a jucat şi contra UTA-ei în Cupă, la Arad. Fotbalistul croat a fost cel mai aclamat dinamovist de suporterii prezenţi pe stadion la meciul cu FC Voluntari. 1500 de fani dinamovişti asistă la meci.


LIVE BLOG Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 11-a

Practic, privind pe clasament, observăm că se vor afla faţă în faţă primele patru clasate. La Craiova, locul 3, va sosi trupa lui Gică Hagi, în timp ce liderul Cluj, la egalitate de puncte cu Viitorul, este gazdă pentru confruntarea cu un Gaz care nu se mai aprinde de câteva meciuri şi unde focul este întreţinut, dar nu pe teren, ci în declaraţii, de antrenorul Edi Iordănescu. Acesta nu este exclus să se despartă de medieşeni, invocând neînţelegeri cu conducerea clubului.

Etapa se deschide vineri, 27 septembrie, cu un meci în care Dinamo pleacă din poziţie de favorită. Câinii întâlnesc ultima clasată, Voluntari, unde, se pare, Cristiano Bergodi nu mai poate stăpâni situaţia şi foarte probabil că acesta va fi şi ultimul său meci pe banca ilfovenilor, pe care sezonul trecut a reuşit să îi salveze de la retrogradare.

Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 11-a. Dinamo e mult schimbată cu cehul Duşan Uhrin pe bancă

Costel Enache se bate cu trecutul

Sâmbătă se joacă Hermanstadt .- Botoşani , la Tîrgu Mureş şi Chindia – Astra. Costel Enache va trebui să bată echipa la care a antrenat acum doi ani şi care pare a fi în degringoladă după eşecul usturător suferit acasă etapa trecută în faţa târgoviştenilor. Aceştia vor primi la Ploieşti pe Astra Giurgiu, echipă de sorginte din oraşul aurului negru şi care îşi face antrenamente şi acum în urbea prahoveană. Deşi Astra e în formă şi şi-a format un lot cu mulţi jucători experimentaţi partida cu trupa lui Viorel Moldovan va fi un examen greu pentru giurgiuveni.

Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 11-a. Gazul vine la Cluj cu un Edi Iordănescu în conflict cu conducerea clubului

Duminică are loc primul meci la vârf, CFR Cluj – Gaz Metan, în care elevii lui Dan Petrescu pot profita de momentul de black-out al unei echipe frumoase până cu două etape în urmă. Academica Clinceni – FCSB e un joc straniu, care aminteşte oarecum de un mai vechi Gloria Buzău – Steaua, pentru că se ştiu conexiunile clare dintre Gigi Becali şi noua promovată din Ilfov. Însă, atunci, Buzăul a şocat pe toată lumea învingând Steaua, aşa că nu putem vorbi nicicum de un succes facil pentru echipa lui Bogdan Vintilă.

În Copou vine regina remizelor

În fine, luni sunt programate ultimele două meciuri. Iaşii lui Mihai Teja trebuie să îşi revină după partida de la Ovidiu, pierdută într.-un mod sinucigaş în faţa Viitorului, după 1-0 pentru moldoveni în minutul 80 şi având zeci de minute avantajul omului în plus numeric! Însă rivala este regina remizelor, Sepsi Sfântu Gheorghe, care are un singur eşec în zece etape. Iar epilogul rundei este bătălia dintre Victor Piţurcă şi Gică Hagi pe gazonul pericol public din Bănie,un meci în care aşteptăm să se joace cu garda jos, totul pe cartea atacului.

Programul etapei a 11-a din Casa Pariurilor Liga 1

Vineri, 27 septembrie, ora 20:30

Dinamo – Voluntari

Sâmbătă, 28 septembrie

ora 14:30 Hermanstadt – Botoşani

ora 19:30 Chindia Târgovişte – Astra Giurgiu

Duminică, 29 septembrie

ora 17:00 Academica Clinceni – FCSB

ora 20:30 CFR Cluj – Gaz Metan Mediaş

Luni, 30 septembrie

ora 18:00 Politehnica Iaşi – Sepsi Sfântu Gheorghe

ora 20:30 Craiova – Viitorul Constanţa

Clasament Casa Pariurilor Liga 1 înaintea etapei a 11-a

Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 11-a