Fotbal intern

Live Blog Casa Pariurilor Liga 1, etapa a 15-a. Scorul ireal cu care s-a terminat UTA – Astra: set la zero! Video

21.12.2020 | 18:47
Live Blog Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 15a Scorul ireal cu care sa terminat UTA  Astra set la zero Video
ADVERTISEMENT

A sosit şi momentul despărţirii de balonul rotund pentru echipele din Casa Pariurilor Liga 1 pe anul 2020. Ultima etapă din acest an, cea de-a 15-a din calendar, se va juca pe parcursul a patru zile, începând de sâmbătă, 19 decembrie, şi încheindu-se marţi, 22 decembrie, când este programat şi cel mai interesant joc, o reprezentaţie de gală între CFR Cluj şi Craiova.

Cu bune şi mai puţin bune inclusiv în sport iată că acest atât de agitat an 2020, care a întors pe dos întreaga planetă în urma pandemiei de coronavirus se va încheia în scurt timp şi ca de obicei trebuie să sperăm că anul care va veni, 2021, va fi unul mult mai bun pentru toată lumea, implicit şi pentru mişcarea sportivă, care a avut enorm de suferit mai ales în plan financiar din cauza interzicerii accesului spectatorilor la competiţii.

ADVERTISEMENT

În Casa Pariurilor Liga 1 este un final de an extrem de interesant, pentru că trei echipe au şanse să termine în frunte. Este vorba de Craiova, FCSB şi CFR Cluj. Ca un făcut, tocmai acum, aproape de intrarea în linie dreaptă în acest sfârşit de an au venit şi cele mai tari meciuri ale sezonului. A fost CFR Cluj – FCSB 2-0, a urmat Craiova – FCSB 0-2 şi acum CFR Cluj – Craiova.

Programul meciurilor din etapa a 15-a din Liga 1

Marţi, 22 decembrie

  • CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0

Luni, 21 decembrie

  •  FCSB – Sepsi Sf. Gheorghe 1-1 (I. Cristea 30 / Fofana 37) – VEZI VIDEO
  • UTA – Astra Giurgiu 0-6 (Riza 7, Budescu 20 pen., 65 pen., 77, Azulay 83, 86) – VEZI VIDEO
ADVERTISEMENT

UTA: Fl. Iacob – Bustea, Erico, Melinte, Roumpoulakou (46 Tomozei) – Buhăcianu, Albu, Isac (32 N. Roșu), Tescan (46 D. Rusu)  – A. Rus (70 V. Morar), I. Hora. Rezerve: D. Balauru, Ursu, Al. Ioniță I, Oroian, Fl. Ilie, D. Rusu, Tomozei, C. Popescu, N. Roșu. Antrenor: Laszlo Balint

Astra: Lazar – Hugo Sousa, Graovac, Găman, Radunovici – Crepulja – David Bruno, V. Gheorghe (70 Balaure), Budescu, Riza (14 Montini; 62 Azulay) – Stahl (70 D. Gheorghe). Rezerve: M. Popa, Dima, R. Moise, Balaure, Montini, D. Gheorghe, Azulay. Antrenor: Eugen Neagoe

ADVERTISEMENT

Min. 7: GOOOL ASTRA: Budescu îi pasează excelent lui Riza, acesta îl depășește cu ușurință pe Bustea și îl învinge pe Iacob cu un șut din careu. Drept „răsplată” pentru reușită, Eugen Neagoe l-a schimbat pe Riza în minutul 14. UTA – Astra 0-1

Min. 20: GOOOL ASTRA: Budescu majorează diferență în favoarea AStrei din penalty. UTA – Astra 0-2

ADVERTISEMENT

Min. 65: GOOOL ASTRA: Arbitrul Andrei Antonie acordă foarte ușor penalty la un duel în careu între Bustea și Stahl, pe care Budescu îl transformă din nou fără emoții. UTA – Astra 0-3

Min. 77: GOOOL ASTRA: Budescu face tripla cu un șut din interiorul careului. UTA – Astra 0-4

Min. 83: GOOOL ASTRA: Azulay înscrie cu un șut puternic de la 10 metri. UTA – Astra 0-5

Min. 86: GOOOL ASTRA: Același Azulay închide primul „set” în favoarea oapseților. UTA – Astra 0-6

UPDATE 21 decembrie, ora 19:35 / La finalul partidei de la Arad, Eugen Neagoe, antrenorul Astrei, și-a cerut scuze față de tânărul Robert Riza, pe care l-a schimbat după 15 minute, deși acesta reușise să deschidă scorul: „Riza e un copil pe care ne vom baza, dar când stabiliesc ceva cu jucătorii înainte de meci, mă țin de cuvânt. Montini știa că trebuie să intre, mă bucur mult pentru Riza, dar a trebuit să facem ce am stabilit înainte de joc. L-am schimbat, mi-am cerut scuze, dar asta e situația. Nu va mai pleca nimeni de la echipă, vor exista veniri, 3-4 jucători valoroși. Vrem să fim și mai puternici în acest retur. Vrem să continuăm pe această linie și să vedem la final dacă ne vom îndeplini obiectivul”.


Duminică, 20 decembrie

  • Academica Clinceni – Dinamo 1-1 (Chunchukov 76 / Anton 65) – VEZI VIDEO
  • Hermannstadt – Politehnica Iaşi 0-1 (A. Cristea 68 pen.) – VEZI VIDEO

Hermannstadt: Cristiano – Vodă, Viera (Bastos 63), I. Stoica, Opruț – Mustivar (Alhassan 46), Addae, R. Pires (Dâlbea 63) – Sîntean (Ster 71), Joalisson (Buzan 71), Mayoral. Rezerve: I. Pop, Belu, Osan, Scarlatache. Antrenor: Ruben Albes

Poli Iași: Brânză – Onea, Frăsinescu, Baxevanos, Bușu – F. Cristea (Angiulli 73), De Iriondo, Passaglia – Platini (Popadiuc 33), Chacana (A. Cristea 46), Calcan. Rezerve: Axinte, A. Stan, Cabral, Tălmaciu, Mensah. Antrenor: Daniel Pancu

Min. 68: GOOOL Poli Iași! Andrei Cristea a transformat impecabil penalty-ul obținut pe Popadiuc, care a fost faultat în careu de Opruț. Hermannstadt – Poli Iași 0-1.


  • FC Botoşani – FC Voluntari 1-1 (Keyta 51 pen. / Grădinaru 74)

Min. 90+6: „Roşu“ FC Botoşani! Marius Croitoru a primit un al doilea avertisment, pentru proteste, după fluierul final, şi nu va putea conduce echipa de pe bancă în primul meci din 2021.

Min. 74: GOOOL FC Botoşani! Răzvan Grădinaru egalează cu şut splendid de la aproximativ 30 de metri de poartă. FC Botoşani – FC Voluntari 1-1.

Min. 51: GOOOL FC Botoşani! Keyta transformă cu siguranţă lovitura de pedeapsă obţinută uşor de Tîrcoveanu după un duel cu Mailat. FC Botoşani – FC Voluntari 1-0.

FC Botoşani: Hankic – Patache, Chindriş, Şeroni, Holzmann – Haruţ, Florescu, Papa – Tîrcoveanu, Al Mawas, Keyta. Rezerve: Pap, Askowski, Braun, Camara, Croitoru, Fili, Plămadă, Târşa, Toutouh. Antrenor: Marius Croitoru

FC Voluntari: Râmniceanu – Costin, Balaur, Achim, Vlad – Ricardinho, Borţoneanu, Pablo – Popa, Jefte, Mailat. Rezerve: Lavin, Anderson, Buliga, Grădinaru, Ilie, Kocic, Lopes, Stoica. Antrenor: Mihai Teja.


Sâmbătă, 19 decembrie

  • Gaz Metan – Viitorul 1-0 (Baco 48) – VEZI VIDEO

Gaz Metan: Pleșca – De Sousa, Baco, Horj – Butean, Chamed, Francisco Junior, Pambou – Horșia (46 Ciocan), R. Valente, P. Costea (23 Ze Manuel). Rezerve: Buzbuchi, Jica, R. Romeo, Velisar, Plumbuitu, Ciocan, Ze Manuel, Smola. Antrenor: Jorge Costa

Viitorul: Tordai – Benzar, Mladen, Ghiță, Dobrosavlevici – C. Matei, Artean – Ely Fernandes, Mățan, G. Ganea – Luckassen. Rezerve: Căbuz, Buta, Bodișteanu, Grosu, Ion Gaztanaga, Grameni, Pitu. Antrenor: Mircea Rednic

Min. 48: GOOOL GAZ METAN: Chamed trimite în careu din lovitură liberă, Tordai scapă balonul în față până la Baco, iar fundașul gazdelor îndeplinește o simplă formalitate. Gaz Metan – Viitorul 1-0.


  • Chindia – FC Argeş 2-2 (Deslandes 35 aut., Dulca 40 / Șerban 34 pen., Grecu 72) – VEZI VIDEO

Chindia: Aioani – Martac (77 Yameogo), Pițian, Fomba, Căpușă – Neguț, Iacob, M. Dulca, Dumitrașcu – D. Popa (88 C. Dinu), D. Florea (60 Berisha). Rezerve: D. Moldovan, Ad. Ioniță, Dr. Șerban, Yameogo, Cherchez, C. Dinu, M. Costea, Berisha, Negrea. Antrenor: Emil Săndoi

FC Argeș: Greab – Matei, Leca (46 Turda), Deslandes (60 Șerbănică), Mușat – Șt. Drăghici (46 Blejdea), Meza Colli, Șerban (90+2 Palic), Grecu – Malele, Mediop. Rezerve: Micle, Șerbănică, Turda, Blejdea, Palici, Honciu, Prepeliță, Maes, Barbu. Antrenor: Augustin Eduard

Min. 34: GOOOL FC ARGEȘ! Malele este faultat în careu de Fomba, iar Șerban transformă cu siguranță penalty-ul. Chindia – FC Argeș 0-1.

Min. 35: GOOOL CHINDIA! Șutul anemic din unghi al lui Neguț se scurge pe lângă portar, balonul întâlnește bara, se lovește apoi de piciorul lui Deslandes și intră în poartă. Chindia – FC Argeș 1-1.

Min. 40: GOOOL CHINDIA! Dulca înscrie cu un șut superb, de la marginea careului mare. Chindia – FC Argeș 2-1.

Min. 72: GOOOL FC ARGEȘ! Grecu aduce egalarea cu un șut din interiorul careului. Chindia – FC Argeș 2-2.


Viitorul a renunțat la serviciile lui Adrian Stoian

UPDATE 19 decembrie, ora 19:22 / Înaintea partidei de la Mediaș cu Gaz Metan, Viitorul a anunțat că s-a despărțit de comun acord de mijlocașul Adrian Stoian, care sosise în această vară la formația patronată de Gică Hagi.

Stoian a evoluat pentru Viitorul în 5 partide, 4 în campionat și una în Cupa României, reușind o singură pasă de gol.


Etapa a 15-a din Liga 1 începe sâmbătă cu primele două meciuri

Etapa se deschide sâmbătă cu două partide: Chindia – FC Argeş şi Gaz Metan – Viitorul. Chindia are un sezon fabulos, după ce s-a salvat miraculos de la retrogradare în urma barajului cu Mioveni şi ocupă locul 6, ultimul de play-off, cu 19 puncte. Argeşul, nou promovată, e în coada clasamentului şi a schimbat antrenor după antrenor fără succes. Meciul are loc la Giurgiu, pe stadionul „Marin Anastasovici”.

La Mediaş, gazdele sunt în cădere liberă, cu perspectiva de a-l pierde în iarnă pe atacantul Dumitru Cardoso, dorit de FCSB. Viitorul nu a reuşit nici cu Mircea Rednic redresarea, ocupând locul 7, la două lungimi de play-off. Teoretic ar fi momentul primului succes pentru Rednic, dar echipa lui Jorge Costa este foarte imprevizibilă.

Dinamo, la ultimul meci cu străini?

Duminică au loc alte trei meciuri: Hermannstadt – Politehnica Iaşi, care se va juca la Mediaş, FC Botoşani – FC Voluntari şi Academica Clinceni – Dinamo. Ieşenii nu reuşesc să oprească drumul spre locurile retrogradabile şi cu sibienii vor avea viaţă grea dacă aceştia vor mai recupera dintre infectaţii cu COVID.

FC Botoşani e la două puncte de play-off şi poate obţine cele trei puncte în faţa Voluntarilor, echipă care a picat mult în urma infestărilor masive cu coronavirus în lot, inclusiv antrenorul Mihai Teja. Însă cel mai tare meci va fi Academica Clinceni – Dinamo, ilfovenii având un parcurs fabulos, locul 5, cu 7 puncte peste primul loc din afara play-off-ului, iar „câinii” fiind foarte probabil la ultimul meci cu străini în lot, aceştia urmând a părăsi echipa pentru neplata salariilor. În plus, Jerry Gane îi are suspendaţi pe Bejan şi Răuţă şi accidentaţi pe Puljic şi Aleix Garcia.

FCSB primeşte vizita locului 4, Sepsi Sfântu Gheorghe

Luni, FCSB întâlneşte la Mogoșoaia un Sepsi Sfântu Gheorghe care mărşăluieşte în forţă spre play-off, ocupând locul 4. Cu toate acestea, trioul din atacul FCSB, Man-Tănase-Coman ar trebui să facă destul de uşor diferenţa.

Marţi e meciul cel mare la Cluj, cu o echipă a CFR-ului mult schimbată în bine de la venirea lui Edi Iordănescu. Craiova e o formaţie care joacă un fotbal frumos, ofensiv, nu va fi deloc uşor pentru clujeni să obţină a treia victorie consecutivă în campionat. Problema este câţi jucători apţi va avea Edi Iordănescu la dispoziţie, pentru că există probleme în lot.

ADVERTISEMENT