Fotbal intern

Live Blog Casa Pariurilor Liga 1, etapa a 3-a. Final dramatic în Astra – Sepsi. Moment penibil cu Romario Moise în prim-plan! Video

13.09.2020 | 22:19
Live Blog Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 3a Final dramatic in Astra  Sepsi Moment penibil cu Romario Moise in primplan Video
ADVERTISEMENT

Etapa a 3-a din Casa Pariurilor Liga 1 se va derula în perioada vineri, 11 septembrie – luni, 14 septembrie, după o pauză de două săptămâni, produsă de meciurile echipei naţionale în Liga Naţiunilor. O pauză foarte binevenită pentru toate echipele şi pentru antrenori, care au avut timp să îndrepte lucrurile care nu au funcţionat bine.

Este runda care vine ca o mănuşă şi pentru cele două reprezentante ale noastre în turul 2 preliminar al Europa League, FCSB, care va juca un meci dificil în Serbia, pe terenul lui Backa Topola şi Botoşani, gazdă a partidei cu macedonenii de la Skendija.

ADVERTISEMENT

Campioana CFR Cluj, care are doar 4 puncte, va juca pe teren propriu cu Hermannstadt, formaţie care a remizat în ambele etape până acum, runda trecută fiind egalată in extremis de Academica Clinceni într-un dramatic 2-2. Clujenii sunt calificaţi direct în turul 3 al Europa League, unde vor juca în deplasare în Suedia, pe terenul lui Djurgardens.

Casa Pariurilor Liga 1, programul etapei a 3-a

Duminică, 13 septembrie

  • CFR Cluj – Hermannstadt 1-0 (Vinicius 66)
  • Astra Giurgiu – Sepsi Sf. Gheorghe 2-2 (Gheorghe 14, 47 / Bouhenna 24, Safranko 90+5) – VEZI VIDEO
  • Astra: Lazar – Dias, Graovac, Dima, Radunovic – Crepulja, Moise (79 Balaure), Şerban (15 Seto) – Gheorghe, Alibec (89 Găman), Răduţ. Rezerve: Bolboaşă, Seto, Găman, Merloi, Fatai, Balaure, Ioniţa, Stahl, Riza. Antrenor: Bogdan Andone
  • Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Bouhenna, Mitrea, Ştefan – Aganovic (60 Safranko), Fofana (81 Kovacs), Purece (81 Achahbar) – Golofca, Carnat (60 Ştefănescu), Vlad Mitrea (9 Nouvier). Rezerve: Fernandez, Safranko, Fulop, Kovacs, Nouvier, Tincu, Ştefănescu, Achahbar, Delgiannidis. Antrenor: Leo Grozavu
ADVERTISEMENT

Min. 90+5: GOOOL SEPSI! La ultima fază a meciului, Safranko aduce egalarea cu un șut din interiorul careului. Astra – Sepsi 2-2.

Min. 87: Valentin Gheorghe vede două cartonașe galbene în decurs de numai 3 minute și este eliminat.

ADVERTISEMENT

Min. 47: GOOOL ASTRA! Valentin Gheorghe îl învinge din nou pe Niczuly cu un șut din interiorul careului. Astra – Sepsi 2-1.

Min. 24: GOOOL SEPSI! Bouhenna restabilește egalitatea în urma unei lovituri de colț. Astra – Sepsi 1-1.

ADVERTISEMENT

Min. 14: GOOOL ASTRA! Centrare perfectă a lui Dias de pe dreapta și Valentin Gheorghe înscrie cu o lovitură de cap din 6 metri. Astra – Sepsi 1-0.


Luni, 14 septembrie, ora 21:00

  • ora 21:00 Viitorul Constanţa – U Craiova

Sâmbătă, 12 septembrie

  • FC Voluntari – FCSB 2-0 (Mailat 29, Ricardinho 64 / Man 87)
  • Politehnica Iaşi – Gaz Metan 1-4 (Zajmovic 2 / Ciocan 7, Romeo 30,Bușu 67 aut, Deaconu 81) – VEZI VIDEO

Poli Iaşi: Axinte – Onea, Frăsinescu (74 Acka), Baxevanos (46 Breeveld), Buşu – Mihalache, Passaglia, Platini, Vanzo, Calcan (70 Popadiuc) – Zajmovic (67 A. Cristea). Antrenor: Daniel Pancu

Gaz Metan: Buzbuchi – Baco, Larie, Popa, Trif – Droppa, Deaconu, Velisar, Butean – Ciocan (57 Sanoh), Romeo (57 Chamed). Antrenor: Dusan Uhrin

Min. 81: GOOOL GAZ METAN! Deaconu marchează din lovitură liberă. Poli Iași – Gaz Metan 1-4.

Min. 67: GOOOL GAZ METAN! Continuă seara de coșmar a apărării ieșene: Bușu înscrie în proprie poartă. Poli Iași – Gaz Metan 1-3.

Min. 30: GOOOL GAZ METAN! Romeo profită de o nouă eroare imensă a apărării lui Poli Iași și îl învinge pe Axinte. Poli Iași – Gaz Metan 1-2.

Min. 7: GOOOL GAZ METAN! Ciocan profită de o gafă a apărării gazdelor, scapă singur cu portarul Axinte, îl driblează simplu și înscrie în poarta goală. Poli Iași – Gaz Metan 1-1.

Min. 2: GOOOL POLI IAȘI! Zajmovic deschide scorul cu un șut superb, la vinclu, din marginea careului mare. Poli Iași – Gaz Metan 1-0.


  • Academica Clinceni – Chindia 0-0 – VEZI VIDEO

Academica Clinceni: Vâlceanu –  Pashov, Jutric, Patriche, Dobrescu –  F. Achim, Cebotaru, M. Şerban (67 C. Tănase), Chandarov – C. Dumitru, Boiciuc. Rezerve: Ureche, Gardoş, Cr. Tănase, Gliga, F. Sandu, P. Pârvulescu, Andronic, B. Ilie. Antrenor: Ilie Poenaru

Chindia: D. Moldovan – Căpuşă, Piţian, C. Dinu, D. Dumitraşcu – Neguţ, P. Iacob, M. Dulca, Grassano – Yameogo (34 D. Popa), D. Florea (63 Rață). Rezerve: Aioani, Martac, Raţă, Ad. Ioniţă, Berisha, Atanase, D. Popa, An. Şerban. Antrenor: Emil Săndoi

Min. 49: Florea este faultat în careu, tot el execută slab lovitura de pedeapsă, dar nu reușește să-l învingă pe Vâlceanu. Portarul gazdelor a respins în față, se creează o învălmășeală în careu, balonul ajunge în cele din urmă în plasă, dar golul este anulat pe motiv de offside.

Min. 37: Pițian trage puternic din 4 metri, dar mingea este respinsă in extremis in corner de un fundaș al gazdelor.


Vineri, 11 septembrie

  • FC Argeş – UTA 1-1 (Malele 76 / Bustea 10) – VEZI AICI CELE MAI IMPORTANTE FAZE
  • Dinamo – FC Botoșani 1-1 (Borja Valle 71 / Lopez 37 aut.)


UPDATE, 13 septembrie, ora 22:21 / Un moment inedit a avit loc în minutul 80 al meciului Astra Giurgiu – Sepsi OSK, atunci când Romario Moise a găsit un telefon mobil pe teren, deși partida se juca fără spectatori.

Jucătorul a încercat să afle al cui e mobilul pentru a-l returna, însă nici cei de pe bancă, nici colegii nu au putut să-l ajute! Fotbalistul a fost vizibil încurcat, dar până la urmă a reușit să-l paseze cuiva de pe margine.

Live Blog Casa Pariurilor Liga 1, etapa a 3-a

La stația de amplificare a stadionului s-a făcut un anunț pentru ca proprietarul telefonului să îl recupereze de la autocarul Astrei după joc.


UPDATE 13 septembrie, ora 21:01 / Leo Grozavu, antrenorul lui Sepsi, a răbufnit la adresa arbitrilor la finalul partidei de la Giurgiu, considerând că este vânat în permanență.

„Mă deranjează un singur lucru: fără să poți comunica cu cineva este imposibil să te prezinți la o partidă. Fără să spun nimic, am primit iar un cartonaș galben. Atâtea cartonașe galbene și eliminări câte sunt în România cred că nu se dau în niciun campionat din Europa. Oaspeții primesc cartonaș, gazdele primesc cartonaș, la fel oamenii de pe bancă și din tribună, mai avem puțin și jucăm în afara stadionului. 

Nu mi se pare normal, nu a fost o partidă care să ceară atât de multe avertismente pe margine. Eu doar am pus o întrebare, nu mi s-a atras atenția, mi s-a dat direct cartonaș galben, mi s-a pus pumnul în gură. Când antrenorii greșesc, pleacă acasă. Când jucătorii greșesc, sunt eliminați. Când arbitrii greșesc, nu se întâmplă nimic. Aici e problema”, a spus, vizibil iritat, Grozavu.


UPDATE 12 septembrie, ora 20:14 / „Sunt trist, astăzi am început ca o mare echipă, agresivă, cu pressing, gol marcat. Din cauza mentalității deficitare, am făcut un pas în spate și au urmat goluri de cascadorii râsului. În ciuda scorului, e un mare progres față de jocurile trecute, dar e dureros.

Spre deosebire de etapa trecută de la Botoșani, astăzi am avut la dispoziție un lot bun, am jucat bine, spun că scorul e nedrept, e inutil. Suntem într-o perioadă de căutări, jucătorii au nevoie de timp să se acomodeze. Urmează 5-6 jocuri în care trebuie să ne cunoaștem, dar trebuie să adunăm și puncte.

Lucrurile pozitive: situații create, am atacat spațiile, am arătat un fotbal plăcut contra unei echipe de play-off, dar păcătuim la capitolul mentalitate. Echipa asta a fost obișnuită să joace într-un fel, dar cu mine nu merge, trebuie să joace cum vreau eu.

E un drum lung, dar suntem pe calea cea bună. E o perioadă de 2-3 luni de acomodare, dar trebuie să facem și puncte. Am avut ghinion azi, dar în prima etapă, cu Chindia, putem spune că am avut noroc.

Îi felicit pe cei de la Gaz Metan, au avut o tactică defensivă, au jucători care sunt foarte buni la fazele fixe, am zis și la conferință. Au plecat de la Iași cu o victorie clară, se consemnează doar scorul, dar ca și joc, au avut un singur șut pe poartă, în rest au beneficiat de greșelile noastre. Mai am nevoie de un atacant, am înțeles că a și semnat, e străin”, a declarat antrenorul ieșean Daniel Pancu la finlul meciului cu Gaz Metan, pierdut cu 1-4.


UPDATE, 11 septembrie, ora 17:24 / Echipele de start la meciul FC Argeș – UTA:

FC Argeș: Croitoru – Tofan, Leca, Turda, Șerbănică – Șerban, Meza Colli, Honciu – Grecu, N’Diaye, Mirică. Rezerve: Greab, G. Matei, Barbu, G. Deac, Panait, Năstăsie, Blejdea, Mușat, Malele. Antrenor: Ionuț Badea.

UTA: H. Moldovan – Bustea, Benga, F. Ilie, Roumpoulaku – Tescan, Roșu, Albu, Buhăcianu – C. Rus, Hora. Rezerve: Balauru, Erico da Silva, Melinte, Klapan, D. Rusu, A. Ioniță, Morar, Ursu, Tomozei. Antrenor: Laszlo Balint.


Meciuri echilibrate în etapa a 3-a din Casa Pariurilor Liga 1

Chiar şi fără Alex Chipciu şi Omrani clujenii sunt favoriţi în faţa unei echipe ambiţioase, dar care nu poate emite pretenţii pe terenul campioanei ultimilor trei sezoane în Liga 1.

Şi FCSB are un debut foarte bun de stagiune. Trei victorii, două în campionat, una în Europa League, trase la indigo, scor 3-0, dau un moral bun elevilor lui Toni Petrea, care vor juca în apropiere de casă, la Voluntari, cu o formaţie care încă încearcă să se închege, continuând să aducă jucători, dar care are totuşi patru puncte.

Câinii au transferat o legiune spaniolă

Botoşani vine în Capitală pentru a testa noul Dinamo, care a început să se transforme într-o enclavă spaniolă, în perioada de pauză Cosmin Contra reuşind să facă achiziţii importante şi nu se opreşte aici, pentru că a şi pus pe liber patru jucători, semn că aceştia trebuie înlocuiţi cu alţii mai buni.

Botoşani este un adversar extrem de periculos pentru câini la acest moment, echipa având calitate în joc şi reuşind să creeze multe faze ofensive prin laboriosul compartiment median, bine dirijat de Rodriguez. Dacă va reveni şi francezul Ongenda, căruia i s-a făcut o propunere moldovenii vor fi şi mai puternici la mijloc.

La Ovidiu meciul antrenorilor în pericol de demitere

Craiova, care s-a făcut de ruşine în primul tur preliminar al Europa League, se concentrează acum pe campionat, pe care l-a pierdut dramatic sezonul trecut, în ultima etapă. Scaunul antrenorului Cristiano Bergodi se clatină serios şi e nevoie de o serie de rezultate pozitive pentru a se salva.

Oltenii merg la Ovidiu, acolo unde un alt tehnician, ibericul Ruben Barrera, e la fel de mult în pericol, după ce echipa patronată de Gică Hagi a început lamentabil, cu un 1-1 acasă cu nou promovata UTA şi eşec la scor de neprezentare la Bucureşti, cu FCSB.

ADVERTISEMENT