Fotbal intern

LIVE BLOG Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 7-a. Program, rezultate, clasament, informaţii de ultimă oră. Enache a explicat de ce a refuzat FCSB + toate reacțiile

LIVE BLOG Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 7a Program rezultate clasament informatii de ultima ora Enache a explicat de ce a refuzat FCSB  toate reactiile

Etapa a 7-a din Casa Pariurilor Liga 1 s-a încheiat luni, 26 august, cu duelul dintre Dinamo și Hermannstadt, scor 3-0. „Câinii” au scăpat de ultima poziție din clasament și au predat ”lanterna roșie” rivalilor de la FCSB. Vezi clasamentul aici


UPDATE, 26 august, ora 23:44 / Tehnicianul formației Hermannstadt, Costel Enache, a catalogat drept rușinos rezultatul de 0-3 din meciul cu Dinamo: ”Este evident că avem şi o parte bună, jucăm bine, creăm, dar suntem vulnerabili pe partea defensivă. Aşteptam ca jucătorii, care au experienţă, să gestioneze bine momentul acela important, acel 11 metri. Am căzut, apoi am făcut gafe mari defensive, lucru care ne-a costat enorm. 3-0 este un scor dureros, ruşinos chiar. Aştept din partea grupului o revanşă, şi anume să conştientizăm faptul că avem reasponsabilităţi, pentru grup, nu individual”. La final, Enache a vorbit și despre discuțiile pe care le-a avut cu Gigi Becali pentru a merge la FCSB: ”A fost o discuţie de principiu. Am un contract, iar contractul nu poate fi rupt aşa, când vrem. Dacă putem face lucrurile de comun acord e ok. A fost o etapă din viaţă şi asta e”. FANATIK v-a dezvăluit în premieră dorința patronului FCSB de a-l numi antrenor pe Costel Enache. 


UPDATE, 26 august, ora 23:34 / Antrenorul lui Dinamo, Dusan Uhrin, s-a declarat mulțumit de jocul echipei în partida cu Hermannstadt: ”A fost un meci destul de greu pentru noi. Ne-am apărat destul de bine, nu am făcut greşeli. Hermannstadt a jucat bine. Este un pas în faţă. Ne pregătim pentru meciul următor. Mă simt foarte bine după această victorie. Fabbrini și Nistor sunt jucători foarte buni, trebuie să avem grijă de starea lor de sănătate. Totul a fost bine în această seară, până la urmă. Este un pas important făcut de noi. Am discutat cu conducerea despre transferuri, dar, credeţi-mă, este foarte greu să găsim jucători buni în acets moment”. Tehnicianul ceh a vorbit șe despre meciul Slavia Praga – CFR Cluj, din manșa retur a play-off-ului Champions League: ”Şansele sunt 50/50, în tur Slavia a jucat foarte bine în prima repriză, CFR în cea de-a doua. Slavia are un mic avantaj, pentru că nu a pierdut de foarte mult timp acasă”.


UPDATE, 25 august, ora 20:09 / Scandal imens la Hermannstadt înainte de partida cu Dinamo. Teodor Birț susțină că el este adevăratul președinte al clubului și nu Iuliu Mureșan. „Din punctul meu de vedere, până nu primesc o decizie clară, eu cred că sunt președintele clubului. Dacă în următoarele zile, în urma acestei conferințe de presă, nu voi primi nimic, spre sfârșitul săptămânii voi face o adresă scrisă. Trebuie să știu ce fac în continuare. Eu sunt într-o ceață puternică. Regret pentru că dacă reușeam să aduc o stabilitate financiară la club, poate că lucrurile erau mult mai bune, pentru că, din punct de vedere sportiv, nu am ce să îmi reproșez”, a declarat Teodor Birț.


UPDATE, 25 august, ora 22:55. FCSB ajunge la a cincea înfrângere consecutivă în Casa Pariurilor Liga 1. Roș-albaștri au pierdut fără drept de apel meciul de la Mediaș. Golurile au fost marcate de Darius Olaru (17), Marius Constantin (58 – penalty), Dumitru Cardoso (65 – penalty) și Mihai Velisar (86).


UPDATE 25 august, ora 20:30/ George Ganea, atacant Viitorul Constanța: „Am câștigat un meci cu o echipă foarte bună și cu un antrenor foarte tactic. Suntem bucuroși de victorie. Am spart gheața, aveam nevoie să marchez. Cu toții am fost motivați, concurența este benefică pentru noi și toți trebuie să dăm totul pe teren. Ne dorim să obținem cele 3 puncte cu FCSB în etapa următoare.”


UPDATE 25 august, ora 20:25/ Gabi Iancu, atacant Viitorul Constanța: „Cred că era cazul să câștigăm după 3 egaluri. Cred că avem mentalitatea de învingători și asta ne ajută. S-a simțit lipsa victoriei și ne era foame de puncte. Am o prietenie frumoasă cu George Ganea. Ne bucurăm ca am obținut toate punctele.”


UPDATE 25 august, ora 20:10/ Rivaldinho, atacant Viitorul Constanța: „Este foarte important că am revenit cu gol, dar e importantă victoria, echipa a jucat foarte bine azi, mă bucur că am putut ajuta. Au venit jucători noi, dar băieții fac o atmosferă foarte bună la vestiar, vom vedea, luăm totul pas cu pas, vom vedea ce putem reuși. Nu am vorbit încă cu Hagi, dar sigur e fericit, nu pentru mine, ci pentru toată echipa, că am jucat un fotbal frumos. E bine că avem concurență în atac, mă face să trag mai tare la antrenament, să dau maxim pentru echipă, sunt determinat. Sper să jucăm la fel de bine și cu FCSB, încercăm să jucăm ofensiv indiferent de adversar.”


UPDATE 25 august, ora 20:05/ Cristiano Bergodi, antrenor FC Voluntari: „A fost un meci foarte greu pentru noi, știam că au jucători cu o calitate foarte mare care fac posesie mereu. Noi trebuie să avem încredere pentru că dacă avem frică să jucăm nu o să ajungem nicăieri. Trebuie să ne redresăm, nu este ușor dar am jucat cu câteva improvizații, dar asta este situația și nu putem face nimic. Unii jucători nu sunt pregătiți, am avut ocazia să facem 2-1, dar asta este până la urmă. Nu este ușor, mie îmi place să joc cu un atacant de careu. Sunt două luni, 7 etape de campionat și a venit doar Papazoglu care s-a accidentat. Este mai greu pentru că am întârziat să cumpărăm atacanți. Când am intrat la vestiar le-am zis jucătorilor să încercăm să schimbăm ceva. Simt că este aceeași situație ca anul trecut.”


UPDATE 25 august, ora 19:59/ Victor Râmniceanu, portar FC Voluntari: „Este o victorie meritată a celor de la Viitorul. Cred că a fost diferența prea mare, dar trebuie să ținem capul în pământ. Trebuie să fim realiști că am învins o echipă a FCSB-ului plină de jucători tineri. O să vedem ce se va întâmpla, dacă nu ne revenim cu Craiova vom avea de revenit.”


UPDATE 25 august, ora 19:48/ Viitorul Constanța s-a impus cu scorul de 4-0 pe teren propriu în meciul cu FC Voluntari. Pentru formația antrenată de Gheorghe Hagi au înscris: Gabi Iancu, George Ganea, Lyes Houri și Rivaldinho. În urma victoriei, Viitorul a urcat pe poziția 2 din clasament cu 15 puncte acumulate.


UPDATE, 25 august. ora 15.25. Meciul dintre Gaz Metan Mediaș și FCSB ar putea să se joace în fața unui stadion plin. Medieșenii au vândut toate tichetele de la Tribuna 1 și Peluza 2, iar suporterii mai pot cumpăra bilete la Peluza 1, acolo unde vor sta suporterii FCSB-ului, dar și la Tribuna 2, dar organizatorii cred că acestea se vor vinde până la ora meciului.


UPDATE, 24 august, ora 23:20. Andrei Burcă, fundaș CFR Cluj: “Suntem foarte mulțumiți, aveam nevoie pentru moral de această victorie, după meciurile cu Slavia și Sepsi. Botoșani e o echipă foarte bună, sper să se califice în play-off, a fost o senzație unică să joc împotriva lor. Nu știu dacă va reveni Vinicius cu Slavia, a făcut separat antrenamentele. Astăzi am avut foarte multe ocazii, pentru că și ei joacă ofensiv, au lăsat spații și noi am reușit să profităm de ele. Nu ne sperie rezultatul celor de la Slavia ( n.r. 4-0 cu Bohemians). În a doua repriză de la meciul tur am dovedit ce putem, sperăm să facem încă un miracol. Mister ne va pune foarte bine în teren și noi ne vom da viața, ar fi o mândrie să jucăm în grupele Champions League“.


UPDATE, 24 august, ora 23:10. Marius Croitoru, antrenor FC Botoșani: “Nu sunt multe de spus. E o lecție pentru noi. O lecție de fotbal predată de CFR. Trebuie să acceptăm și astfel de lucruri. Oriunde vom juca, mergem să câștigăm. Din păcate, CFR a fost mult mai puternică decât noi. I-am spus portarului să stea pe colțul lui, era clar că acolo va ajunge mingea. Nu pot intra eu în poartă. Papa a făcut două greșeli individuale, nu s-a ridicat la nivelul meciului. Îmi place să joc cu tineri, nu mi-e teamă. Trebuie să crească și ei, iar fără meciuri nu o pot face. Le țin pumnii celor de la CFR să treacă de Slavia. Vor ajuta tot fotbalul românesc dacă intră în grupele Champions League“.


UPDATE, 24 august, ora 23:07. George Cîmpanu, autorul singurului gol al celor de la Botoșani: “Nu pot să mă bucur pentru gol, că am pierdut, dar o luăm de la capăt și sperăm să ne revenim. Evident că mă bucur că am marcat. Am început mai bine jocul, dar de la primul lor gol s-a rupt jocul. Noi jucăm mereu ofensiv, nu cred că a fost diferență mare între noi și CFR, poate ei au fost mai lucizi în fața porții“.


UPDATE, 24 august, ora 23:05. Ciprian Deac, marcatorul unei duble pentru CFR: “Am avut o discuție cu mister și am decis să joc. Am avut foarte multe meciuri, dar e bine că am câștigat și rămânem acolo sus. Trebuie să ne odihnim, să ne recuperăm pentru meciul cu Slavia, avem maseuri buni, bază de pregătire bună, o să fim recuperați 100% pentru meciul din Cehia. Botoșani e o echipă bună, e bine că am marcat repede, am pornit cu un avantaj încă din prima repriză“.


UPDATE, 24 august, ora 23:00. CFR Cluj a defilat pe teren propriu în partida cu FC Botoșani. Campioana ultimelor două ediții din Casa Pariurilor Liga 1 s-a impus cu 4-1 după golurile marcate de Pereira (19), Deac (25, 73 – penalty) Păun (37), respectiv Cîmpanu (80). În Gruia s-a înregistrat prima înfrângere pentru botoșăneni în acest sezon. CFR se păstrează pe prima poziție a clasamentului, cu 17 puncte, în timp ce echipa lui Marius Croitoru rămâne cu 10 puncte și ocupă locul 6.


UPDATE, 24 august, ora 17:30. Academica Clinceni a remizat cu Sepsi pe teren propriu, scor 1-1, după golurile marcate de Cebotaru (24), respectiv Karanovic (36). Nou-promovata rămâne pe locul 13, dar a egalat-o pe FCSB în clasament, cu 4 puncte. Pe ultimul loc rămâne Dinamo, cu doar 3 puncte acumulate în 6 etape.


UPDATE, 24 august, ora 15.10. Edi Iordănescu a vorbit înaintea meciului Gaz Metan – FCSB. “Nivelul valoric este cu totul altul al FCSB-ului și ei sunt favoriții acestui joc. Chiar dacă noi suntem într-un moment bun, ei au un lot extrem de valoros, și-au recuperat deja majoritatea jucătorilor și au calitate să învingă orice echipă. Nu abordăm jocul cu capul plecat! Avem un moral bun și ne simțim puternici. Încă mai suferim, dar sunt semnale bune în jocul nostru și asta ne dă încredere. Vreau personalitate și jocul de echipă trebuie să primeze. Jucătorii trebuie să facă diferența, dar trebuie să avem spirit, sacrificiu și un joc dus la limita regulamentului. Nu trebuie să facem greșeli individuale, dar sunt sigur că o să fie un meci foarte dificil”, a declarat Edi Iordănescu în conferința de presă.


UPDATE, 23 august, ora 23:20. Corneliu Papură, antrenor U Craiova: „Trebuie să fim realiști. Adversarul ne-a pus de multe ori în dificultate. Important e că am luat trei puncte. Nu m-a surprins absolut deloc numirea lui Pițurcă. Am fost printre primii care știam ce se întâmplă aici. Vedem pe 1 septembrie ce se va întâmpla. Venirea lui Pițurcă e ceva fantastic pentru U Craiova. Are un CV impresionant, o experiență deosebită. Cred că vom reuși să facem Oltenia să devină campioană”


UPDATE, 23 august, ora 23:17. Mihai Bălașa, jucător U Craiova: „Mă bucur foarte mult că am câștigat, dar și că am jucat bine. Pot mai mult. Vreau să le mulțumesc băieților că m-au ajutat să mă adaptez repede. Victor Pițurcă ne va ajuta foarte mult. Toată lumea știe că e un antrenor foarte mare. Ne-a luat prin surprindere numirea lui”


UPDATE, 23 august, ora 23:15. Mirko Pigliacelli, jucător U Craiova: „Anul trecut am dat gol din penalty, în acest an am început să apăr penalty-uri. N-am gândit nimic la penalty, a fost doar instinct. Astra a făcut un joc bun, dar noi am luptat tot meciul. Meritam să câștigăm. Cele mai importante sunt punctele, nu contează cum jucăm. Sunt foarte fericit pentru Bancu. Este cel mai bun jucător din România”


UPDATE, 23 august, ora 23:10. Mihai Răduț, jucător Astra: „Îmi asum mare parte din acest eșec pentru că am avut câteva situații din care trebuia să înscriu. Am jucat bine colectiv, îmi felicit colegii pentru asta. Eu trebuia să fiu mai atent. Budescu și Alibec ne vor ajuta cu siguranță, sunt jucători de calitate. Am bătut prost penalty-ul. Îmi asum înfrângerea. M-a supărat mai mult ratarea din final. M-am grăbit. Ne va aștepta un meci greu cu CFR, dar ne dorim victoria”


UPDATE, 23 august, ora 23:07. Gabi Tamaș, jucător Astra: „Sunt un pic supărat. Am avut meciul în mână, am ratat un penalty. Acesta e fotbalul, dar nu arătăm bine deloc. I-am subestimat pentru că ne-au lăsat să jucăm. Așa suntem noi românii, când ne dă cineva un deget… Ei au avut două șuturi și au dat un gol. Vine meciul cu CFR, trebuie să rămânem concentrați. Nu e un meci special pentru mine cu CFR. Astra va arăta altfel cu Alibec și Budescu în teren”


UPDATE, 23 august, ora 23:00. S-a încheiat și cel de-al doilea meci al etapei. U Craiova a învins cu 1-0 pe Astra, Bancu marcând unicul gol în minutul 68. Oltenii au ajuns la 13 puncte, cu unul mai puțin decât CFR și cu două mai puțin decât Poli Iași. Vezi AICI toate detaliile despre U Craiova – Astra


UPDATE, 23 august, ora 20:10. Mihai Teja, antrenor Poli Iași: „Frustrarea este mare, am avut 2-0 și am luat două goluri din nimic. Le-am spus băieților că după aceste meciuri bune cu Dinamo, cu FCSB, trebuie să fim atenți. Chindia e o echipă bună, care pune probleme. Trebuia să ținem mai mult mingea la 2-0, să presăm mai mult. Eu nu sunt genul de antrenor care o să scoată un jucător U21 după 30 de minute, trebuie să-l las măcar până la pauză. Regula cu doi jucători sub 21 scade nivelul fotbalului. Regula cu un singur jucător era foarte bună”


UPDATE, 23 august, ora 20:03. Viorel Moldovan, antrenor Chindia: „Avem această forţă să recuperăm, dar mi-aş dori să începem jocurile mult mai bine şi să nu le oferim adversarilor posibilitatea să înscrie, din păcate. Da, am revenit de la 2-0 pentru Poli Iaşi şi ştiam că vom avea un meci dificil, cu o echipă care joacă un fotbal de calitate şi nu este întâmplător în fruntea clasamentului. Este o echipă cu o bună dinamică de joc şi cu atât mai mare este bucuria că am reuşit să obţinem un punct meritat pe un teren dificil.”


UPDATE, 23 august, ora 19:55. S-a încheiat primul meci al etapei, scor 2-2 între Poli Iaşi şi Chindia Târgovişte. Loshaj a deschis scorul pentru gazde în minutul 15, în timp ce Horşia a majorat scorul 8 minute mai târziu. Neguţ a redus din diferenţă până în pauză, iar Voduţ a egalat în minutul 50. Aici sunt cele mai importante momente din Poli Iaşi – Chindia


LIVE BLOG Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 7-a

Nu doar Dinamo dezamăgește în acest start de sezon, ci și FCSB, formație care vine după patru înfrângeri consecutive în campionat, ultima cu Poli Iași la Pitești, scor 1-2. Moldovenii deschid etapa cu numărul 7 pe teren propriu cu Chindia Târgoviște, echipe antrenată de Viorel Moldovan.

Tot vineri avem programat și meciul dintre U Craiova și Astra. Oltenii sunt la rândul lor sub presiune, iar Corneliu Papură nu este deloc bine privit de către fanii din Bănie. CFR Cluj, care a jucat marți cu Slavia Praga în Liga Campionilor, are parte de un meci complicat sâmbătă seara cu FC Botoșani, revelația începutului de sezon în Casa Pariurilor Liga 1.

Viitorul a inceput bine sezonul
Viitorul a inceput bine sezonul

FCSB încearcă să încheie șirul de înfrângeri la Mediaș, cu Gaz Metan, echipa antrenată de Edward Iordănescu, tehnician pe care Gigi Becali îl curtează de mai bine de șase luni. Dinamo are un meci de totul sau nimic cu Hermannstadt. Ultimii în clasament, „câinii” vor să arate că încă sunt capabili să prindă play-off-ul. Nici la Hermannstadt nu este liniște, după ce mai multe persoane din staff-ul administrativ au părăsit clubul în această săptămână.

CFR Cluj și Poli Iași sunt singurele echipe care au adunat câte 14 puncte în primele șase etape. Viitorul și Gaz Metan au câte 12 puncte, în timp ce Botoșani și U Craiova au câte 10 puncte. FCSB a strâns până acum doar patru puncte, singura victorie venind chiar în prima rundă, 4-3 la Pitești cu modesta Hermannstadt.

Programul etapei a 7-a din Casa Pariurilor Liga 1

Vineri, 23 august

ora 18:00 Poli Iași – Chindia

ora 21:00 U Craiova – Astra

Sâmbătă, 24 august

ora15:30 Academica Clinceni – Sepsi

ora 21:00 CFR Cluj – Botoșani

Duminică, 25 august

ora 18:00 Viitorul – Voluntari

ora 21:00 Gaz Metan Mediaș – FCSB

Luni, 26 august

ora 21:00 Dinamo – Hermannstadt