Fotbal intern

CFR Cluj este noua campioană a României. FANATIK vă prezintă tot ce s-a întâmplat în seara celui de-al doilea titlu consecutiv. Galerie foto și ultimele noutăți de la CFR și FCSB

CFR Cluj este pentru al doilea sezon consecutiv campioana României

CFR Cluj a reușit să se impună după un meci dificil în fața celor de la Universitatea Craiova, scor 1-0, prin golul marcat de Culio. Clujenii obțin astfel al doilea titlu consecutiv și al cincilea din istorie!

La această partidă se află și cei doi colegi ai noștri: Andrei Trifan și Cristi Coste, care vă furnizează, chiar în acest Live Blog, cele mai importante evenimente care nu se vor vedea la TV.


Dan Petrescu a intrat în istoria fotbalului românesc! Capitolul la care i-a egalat pe Ioan Andone şi Mircea Rednic

Când joacă FCSB primul meci în preliminariile Europa League 2019 – 2020

Ovidiu Hoban, gata pentru renegociere cu CFR! „Dacă mi se propune, o să mă gândesc, dar eu îmi doresc să rămân”

Cu cine joacă FCSB în preliminariile Europa League în sezonul 2019 – 2020, chiar din turul 1! Lista posibililor adversari

Provincia la putere! Doar 3 din ultimele 10 titluri au ajuns în București. CFR a depășit FCSB!

24:00 Foc de artificii la miezul nopții în Gruia!

Mario Camora le-a atenţionat pe rivale după încă un titlu cu CFR Cluj: “Ăsta e obiectivul cel mai mare din club”

Jucătorii CFR-ului, la ora adevărului: „Nu am practicat cel mai frumos fotbal și au fost mari probleme în conducere”

23:45 Trofeul și medaliile au ajuns pe gazon:

George Ţucudean, prima reacţie după ce a câştigat al doilea titlu cu CFR Cluj: “A fost greu, mai ales că am avut patru antrenori”

23:25 Fotbaliștii de la CFR Cluj se bucură alături de familii: 

Kevin Boli, alături de familia sa
Emmanuel Culio, asaltat de fanii lui CFR Cluj
Ovidiu Hoban, felicitat de copii după al doilea titlu cu CFR

23:05 Oficialii de la CFR Cluj se gândesc deja la preliminariile Champions League: „De miercuri pregătim cupele europene”

Cu cine joacă CFR Cluj în preliminariile Champions League 2019 – 2020. Lista posibililor adversari

Când joacă CFR Cluj primul meci în preliminariile Champions League 2019 – 2020

Câți bani a încasat CFR Cluj pentru câștigarea titlului în Liga 1 Betano

23:00 Final de meci la CFR Cluj – Universitatea Craiova! Trupa din Gruia a câștigat titlul iar fanii au invadat terenul!

21:50 Corneliu Papură s-a certat cu Ovidiu Hațegan pe drumul spre vestiare. I-a cerut explicații arbitrului cu privire la faza penalty-ului Craiovei.

Corneliu Papură, dialog destul de aprins cu Ovidiu Hațegan

21:40 Gafă la tabela de scor la meciul CFR – Universitatea Craiova. Trupa din Gruia a pus „2-0” pe tabelă. 

Tabela de scor a celor de la CFR Cluj arată „2-0”

 

21:10 Fanii Craiovei prezenți la stadionul din Gruia le cer favoriților să piardă meciul cu CFR.

Fanii Craiovei cer ca favoriții să se dea la o parte din fața CFR-ului

21:00 Coregrafia fanilor din Gruia: 

20:50 „Cu fularul la gât și steagul vișiniu în mână, Așa te cinstesc, Clujule, cetate bătrână”, este banner-ul afișat de peluza clujenilor.

20:45 Carlos Fortes este rezervă pentru Craiova. S-a antrenat o singură dată după ce s-a întors din Portugalia, acolo unde a născut soția sa. El s-a întors sâmbătă din Lisabona

Carlos Fortes, rezervă la CFR Cluj – Craiova

20:40 Fanii din Gruia au primit instrucțiuni pe cele două tabele pentru coregrafie. 

Instrucțiunile primite de fanii lui CFR Cluj

20:10 Marian Copilu a venit cu băiatul său, Victor, la meciul contra Craiovei. Micuțul este sigur că „CFR iese campioană”. Colegul tatălui său, Marius Bilașco, i-a spus micuțului pe tunelul spre vestiare: „tu să nu fii ca tatăl tău și să dai interviuri”.

Familia lui Marian Copilu, oficialul celor de la CFR Cluj
Familia lui Marian Copilu, oficialul celor de la CFR Cluj

20:05 Tensiunea i-a cuprins și pe oficialii celor de la CFR Cluj.

Oficialii lui CFR Cluj, înainte de partida cu U Craiova

UPDATE, ora 20:00 Aglomerație mare la intrarea pe stadionul din Gruia.

Suporterii lui CFR Cluj vin în număr mare pentru meciul cu Craiova
Suporterii lui CFR Cluj vin în număr mare pentru meciul cu Craiova

LIVE BLOG CFR Cluj – Universitatea Craiova. Știri de ultimă oră, video Liga 1 Betano

Dialog amuzant al micuțului cu un coleg al tatălui său

  • Gabi Mureșan, vehement înainte de CFR – Universitatea Craiova!

„O spun din proprie experiență, dacă joci la egal, pierzi! CFR are o echipă bună, cred că va trebui să joace la victorie cu CSU”

  • Marian Băgăcean, omul titlu la CFR Cluj!

„Nu sunt de mult timp în fotbal, dar două campionate la rând ar fi ceva superb”

  • Dan Petrescu, “aroganță” la adresa FCSB-ului!

Cum vrea antrenorul CFR-ului să își umilească rivala