LIVE BLOG Champions League etapa a 6-a. Program, rezultate, clasament, informații de ultimă oră. Record istoric: 308 goluri în faza grupelor

Sorin Dumitrescu    Traian Terzian   
în Champions League
12/12/2019, 00:24
LIVE BLOG Champions League etapa a 6-a. Program, rezultate, clasament, informații de ultimă oră. Record istoric: 308 goluri în faza grupelor GALERIE FOTO

Marți, 10 decembrie și miercuri, 11 decembrie, au loc ultimele partide din cadrul grupelor Champions League, etapa a 6-a, în urma căreia vom cunoaște în totalitate echipele care vor continua competiția la primăvară tot în  Champions, cele care se vor transfera în Europa League, precum și cele care încheie de pe acum socotelile.


UPDATE, 12 decembrie, ora 00:26 / Actuala ediție a Champions League a stabilit un record istoric. Cele 32 de formații participante în gaza grupelor au înscris 308, cele mai multe în actualul format. Aceste cifre duc la o medie incredibilă de 3,21 goluri pe meci. Cele mai multe au fost realizate de Bayern Munchen, 24, urmată de Tottenham Hotspur – 18 și Paris Saint-Germain – 17.


UPDATE, 11 decembrie, ora 22:12 / Fanii echipelor PSG și Galatasaray au produs incidente în capitala Franței înaintea meciului din ultima etapă a fazei grupelor Champions League.

Aproximativ 200 de fani ai echipei oaspete au aprins torţe în zona Porte de Saint-Cloud şi au atacat un autobuz al RATP, ceea ce i-a şocat pe pasageri. Forţele de ordine au intervenit şi i-au dispersat pe huligani, folosind gaze lacrimogene.

De asemenea, aproximativ 50 de bărbaţi, purtând cagule şi îmbrăcăminte neagră, au provocat incidente în apropierea stadionului. Presa turcă a scris, de asemenea, că fani ai PSG au încercat să atace convoiul suporterilor echipei Galatasaray.


UPDATE, 10 decembrie, ora 12:00/ Frenkie De Jong, mijlocașul celor de la FC Barcelona, a oferit una dintre imaginile finalului de an în UEFA Champions League. Deși echipa sa câștigase pe ”San Siro”, olandezul a fost surprins de camere extrem de dezamăgit de vestea că Ajax, fosta sa echipă, a fost eliminată.

Ajax a pierdut cu Valencia, scor 0-1, în ultimul meci din grupe, iar rezultatul a apărut pe ecranul stadionului din Milano. Reacția lui De Jong spune totul.


UPDATE, 10 decembrie, ora 12:00/ Jurgen Klopp a fost enervat de translatorul de la conferința de presă pe care a susținut-o în Austria, înaintea jocului cu Salzburg. Translatorul german a interpretat greșit spusele lui Jordan Henderson și a tradus „vom trata ușor meciul”, moment în care Klopp a izbucnit:

Este nasol pentru translator să stea chiar lângă un antrenor german. Întrebarea a fost dacă experiența de anul trecut din Champions League ne va ajuta în acest meci (n.r. Liverpool are nevoie de o remiză pentru calificare), pentru că noi mereu am știut să ne mobilizăm în astfel de momente. 

Henderson nu a spus că vom trata ușor meciul, suntem conștienți că ne așteaptă o provocare. Ar trebui să asculți mai cu atenție, dacă nu pot să traduc eu, nu e așa greu”.


UPDATE, 9 decembrie, ora 17:45 / Antrenorul Ernesto Valverde a decis să-l odihnească pe Lionel Messi pentru meciul cu Inter Milano, din ultima etapă a grupelor Champions League. Pe lângă accidentații Nelson Semedo, Arthur, Ousmane Dembele și Jordi Alba, tehnicianul Barcelonei i-a mai lăsat acasă pe Gerard Pique și Sergi Roberto.


UPDATE, 9 decembrie, ora 15:39 / Istvan Kovacs a fost delegat să arbitrze meciul de pe Parc des Princes dintre Paris Saint-Germain și Galatasaray, care se va disputa miercuri, 11 decembrie, de la ora 22:00. El va fi ajutat de asistenţii Vasile Marinescu şi Mihai Artene, iar al patrulea oficial va fi Marius Avram.


LIVE BLOG Champions League etapa a 6-a

La momentul actual există câteva formații pentru care ultima rundă nu mai are importanță decât poate în plan financiar, pentru punctele care le-ar obține.

Sunt deja calificate în primăvara Champions PSG și Real Madrid din grupa A, Bayern Munchen și Tottenham din grupa B, Manchester City din grupa C, Juventus din grupa D,  Barcelona din grupa F, Leipzig din grupa G.

Meciuri de foc în ultima etapă

Avem însă și câteva partide realmente de foc, partide care sunt decisive pentru configurația grupelor respective: Șahtior Donețk – Atalanta în grupa C, cu condiția ca Manchester City să nu piardă la Zagreb, chiar dacă merge cu rezervele, și Atletico Madrid – Lokomotiv Moscova în grupa D.

La fel de importante sunt și meciurile Salzburg – Liverpool, Napoli – Genk în grupa E, Inter – Barcelona și Dortmund – Slavia Praga în grupa F, Benfica – Zenit și Lyon – Leipzig în grupa G și Chelsea – Lille și Ajax- Valencia în grupa H.

Meci decisiv în Grecia pentru locul 3

În grupa A Real Madrid, cu multe rezerve, se deplasează la Brugge, echipă care trage la locul 3, având un punct peste Galatasaray, care are o misiune imposibilă, pentru că va merge la Paris. În mod normal echipa lui Florin Andone, absent în continuare, este cea care va spune adio Europa.

În grupa B se joacă la Munchen al doilea episod din Bayern – Tottenham, după halucinantul 7-2 pentru germani la Londra. Însă meciul care contează este în Grecia, unde Olympiakos, un punct, primește pe Steaua Roșie Belgrad, 3 puncte. Un succes al gazdelor îi duce în Europa League, la orice alt rezultat merg sârbii.

Atalanta poate prinde primăvara Champions League

În grupa C se joacă Șahtior Donețk – Atalanta și Dinamo Zagreb – Manchester City. Englezii merg cu multe rezerve în Croația. Șahtior are 6 puncte, Dinamo Zagreb 5 și Atalanta 4. Dacă ucrainenii repetă la Harkov succesul din tur cu Atalanta termină pe 2, iar pe 3 vor încheia croații. Altfel, sunt mai multe variante.

În grupa D Juventus merge la Leverkusen cu multe rezerve, fără Crisiano Ronaldo. Germanii însă nu pot spera prea mult la locul 2, pentru că ar trebui să bată și Atletico Madrid să piardă acasă cu Lokomotiv Moscova. Puțin probabil. Ordine foarte posibilă după Juventus: 2 Atletico, 3 Leverkusen.

Inter e obligată să bată Barcelona

În grupa E anticipăm fotbal șampanie la Salzburg, cu un Liverpool care are nevoie de cel puțin un egal pentru a continua în Champions League. Dacă Salzburg bate se produce bomba competiției, eliminarea deținătoarei trofeului. Napoli are cea mai facilă misiune acasă, jucând cu Genk, echipa lui Ianis Hagi, care e deja eliminată de peste tot și cu victorie e sigură de calificare.

Mare suspans în grupa F. Barcelona e calificată și joacă la Milano, cu Inter, care are 7 puncte. La fel cu Borussia Dortmund, care primește vizita Slaviei Praga. Dacă germanii bat, Inter nu mai poate termina pe locul secund decât dacă trec peste Barcelona. Altminteri, Europa League scrie pentru ei.

Ajax – Valencia, cine pierde merge în Europa League

În grupa G calificata Leipzig merge la Lyon. În mod normal germanii nu au de ce să forțeze și Lyon are mari șanse la cele trei puncte. Chiar dacă bate Lyon nu merge mai departe decât dacă Zenit se încurcă la Lisabona, cu Benfica, cel puțin egal. Victorie Zenit înseamnă calificarea rușilor. Dar și victorie Benfica la scorul de 2-0 sau diferență de trei goluri îi duce pe portughezi în Europa League.

În grupa H Chelsea joacă acasă cu Lille și e clar că poate câștiga acest meci, victoria fiind sinonimă cu calificarea. La Amsterdam e meci decisiv, între Ajax și Valencia, cine câștigă merge mai departe, olandezii chiar și la scor egal.

Programul meciurilor din etapa a 6-a a Champions League

Marți, 10 decembrie

GRUPA E, ora 19:55

Salzburg – Liverpool

Napoli – Genk

GRUPA F, ora 22:00

Inter – Barcelona

Dortmund – Slavia Praga

Grupa G, ora 22:00

Benfica – Zenit

Lyon – Leipzig

Grupa H, ora 22:00

Ajax – Valencia

Chelsea – Lille

Miercuri, 11 decembrie

Grupa A, ora 22:00

PSG – Galatasaray

Club Brugge – Real Madrid

Grupa B, ora 22:00

Bayern – Tottenham

Olympiakos – Steeaua Roșie

Grupa C, ora 19:55

Dinamo Zagreb – Man. City

Șahtior Donețk – Atalanta

Grupa D, ora 22:00

Leverkusen – Juventus

Atletico Madrid – Lokomotiv Moscova.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles