Ultima etapă din EHF Champions League feminin este gata să înceapă și să stabilească ierarhia finală din grupe. CSM București și Gloria Bistrița, reprezentantele noastre, au noi meciuri importante în competiție. Vezi toate detaliile despre această rundă, dar mai ales despre echipele românești.
Final: Storhamar – Gloria Bistrița s-a încheiat în favoarea româncelor, scor 30-34. În urma acestui rezultat, fetele pregătite de Carlos Viver au terminat pe locul 4 în grupa A, iar în optimi o vor întâlni pe Ikast.
Min. 50: Gloria Bistrița se desprinde pe tabela de scor. 22-29.
Min. 40: Meciul continuă să fie echilibrat. 18-20.
Minutul 31: Start în repriza secundă.
Min. 30: Nordicele marchează ultimul gol al primei reprize, dar româncele au avantaj. 12-14
Min. 24: Ștefania Stoica egalează din nou pentru bistrițene. 9-9
Min. 19: Gloria ține aproape. 8-6
Min. 13: Nusser egalează și menține situația strânsă. 4-4
Min. 9: Oda Mastad, pivotul norvegian, înscrie pentru avantajul formației sale. 3-2.
Min. 3: Storhamar deschide scorul. 1-0
Min. 1: A început meciul.
FINAL DE MECI! CSM Bucureşti câştigă cu 33-24 în faţa lui Ikast şi profită de înfrângerea lui Odense pe teren propriu cu Ferencvaros. La finalul fazei grupelor, „tigroaicele” încheie pe locul 2 şi se califică direct în sferturile de finală. CSM Bucureşti joacă împotriva învingătoarei din meciul de play-off dintre Podravka şi Esbjerg. Gloria Bistriţa va întâlni Ikast în play-off.
Clasamentul final al grupei:
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/02/grupa-b.jpg)
Min 56: 32-23 CSM Bucureşti! Bojana Popovic, aproape de al 8-lea succes consecutiv în Champions League.
Min. 50: 28-19 CSM Bucureşti! O nouă prestaţie excelentă pentru „tigroaice”, aproape de al 8-lea succes consecutiv în Champions League. CSM este foarte aproape de locul 2, în acest moment Ferencvaros are trei goluri avans la Odense, 27-24.
Min. 45: 24-17 CSM Bucureşti! Gazdele au mai redus motoarele, dar avantajul rămâne unul consistent.
Min. 40: 22-14 CSM Bucureşti! „Tigroaicele” au opt goluri avans, cu 20 de mnute înainte de final.
Min 35: 19-11 CSM Bucureşti! Evoluţie foarte solidă pentru „tigroaice”, care pare
Start în repriza secundă!
PAUZĂ! CSM Bucureşti – Ikast 15-7! Repriză de senzaţie făcută de CSM Bucureşti, care le-a spulberat pe daneze. Mai mult, la pauză, CSM Bucureşti este pe locul 2 în grupă, Ferencvaros având 17-15 la Odense.
Min. 25: 13-5 CSM Bucureşti! Perioadă excelentă pentru CSM Bucureşti, care are 12 minute fără gol încasat.
Min 19: 9-5 CSM Bucureşti! Echipa lui Popovic conduce la patru goluri şi speră la un rezultat bun în Danemarca.
Min. 13: 5-3 CSM Bucureşti! „Tigroaicele” preiau conducerea după un start ezitant.
Min. 5: 2-1 Ikast! Gafă mare de arbitraj în start de meci! Arbitrele nu au văzut golul lui Omoregie, după ce mingea a ricoşat în teren din stâlpul care susţine plasa porţii.
Start de meci!
Echipele în CSM Bucureşti – Ikast
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/02/csm-bucuresti-ikast.jpg)
CSM București a ținut să-i avertizeze pe fani să caute soluții alternative pentru a putea veni la Sala Polivalentă din Capitală în vederea meciului cu Ikast, din ultima etapă a grupelor EHF Champions League.
”Anunț important pentru suporteri! Din cauza condițiilor meteo și a ninsorii abundente din ultimele ore, vă rugăm să luați în considerare folosirea unor mijloace alternative de transport pentru deplasarea către Sala Polivalentă: Metrou – Stația Tineretului sau Constantin Brâncoveanu, STB: 381 până la Palatul Copiilor.
Pentru siguranța dumneavoastră și pentru a evita întârzierile cauzate de trafic sau dificultăți la parcare, vă recomandăm utilizarea transportului în comun, ridesharing sau deplasarea în grup. Vă mulțumim pentru înțelegere și abia așteptăm să ne susțineți din tribune! Ne vedem la meci!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a clubului bucureștean.
Etapa cu numărul 14 din Liga Campionilor la handbal feminin este programată în weekendul 21-22 februarie. Cele două reprezentante ale României vor juca sâmbătă, de la ora 19:00, respectiv duminică, de la 15:00.
CSM București, care a urcat pe primul loc în Liga Florilor după victoria cu Rapid, se află aici pe locul 3 și speră să prindă o calificare directă în sferturi după meciul de sâmbătă. Gloria Bistrița, cea care va juca duminică, ocupă locul 4 după succesul din etapa precedentă de acasă contra DVSC Schaeffler.
Gloria Bistrița este sigură de play-off, neputând să se claseze mai jos de locul 4 la finalul grupei. Bistrițenele încheie această fază cu un meci în deplasare contra celor de la Storhamar, penultima clasată.
CSM București va juca cu o miză foarte importantă, aceea de a se califica direct în sferturi. Inițial, CSM București – Ikast trebuie să se joace de la ora 17:00, însă meciul a fost programat la 19:00. Pentru ca bucureștencele să meargă direct în faza sferturilor, au nevoie să o învingă pe Ikast, iar Odense să se încurce cu Ferencvaros sau Brest să cedeze pe terenul celor de la Ljubljana.
După 13 etape în faza grupelor, lucrurile sunt gata de momentul decisiv. Noua rundă din competiție vine cu alte meciuri tari, iar victoriile vor aduce noi puncte importante, care pot decide cine merge direct în sferturi, cine va trebui să treacă prin play-off, dar și cine rămâne acasă.
Meciurile din etapa 14 în Grupa A de EHF Champions League
Meciurile din etapa 14 în Grupa B de EHF Champions League
Liga Campionilor la Handbal Feminin se vede la tv încă 4 ani de zile, până în 2030, pe posturile Digi Sport și Prima Sport. Dar și online, prin platformele celor două trusturi deținătoare de drepturi, adică pe Digi Online și PrimaPlay. Pentru a viziona direct de pe platforma oficială, accesați EHF TV.
Clasarea finală pe primele două locuri este extrem de importantă, întrucât formațiile care vor încheia grupele astfel se califică direct în sferturile de finală. Echipele clasate de la locul 3 la locul 6 vor juca într-un play-off (optimi) pentru a-și câștiga locul în sferturi.
Ultimele două clasate vor fi eliminate și pierd orice șansă de a mai ajunge în Final Four. Iată cum arată clasamentul la startul etapei 14 din Liga Campionilor la handbal feminin:
Pariorii pot da lovitura din nou cu ocazia etapei cu numărul 12 din EHF Liga Campionilor feminin. De data aceasta, ambele echipe românești beneficiază de statutul de „favorite”. CSM București are o cotă de 1.32 pentru o victorie cu Ikast, în timp ce Gloria Bistrița este cotată cu 1.87 pentru un succes cu Storhamar.
Gloria Bistrița și CSM București au de disputat 14 etape în Liga Campionilor. Treisprezece dintre acestea s-au scurs deja, iar ultima poate aduce o calificare directă în sferturi pentru bucureștence.
Gloria Bistrița în EHF Champions League. Rezultate
CSM București în Liga Campionilor la handbal feminin. Rezultate