Fotbal international

LIVE BLOG Cupa Angliei 16-imi de finală. Program, rezultate, informaţii de ultimă oră. Tottenham, calificare dramatică în optimi. VIDEO

LIVE BLOG Cupa Angliei 16imi de finala Program rezultate informatii de ultima ora Tottenham calificare dramatica in optimi VIDEO
ADVERTISEMENT

În weekend Premier League ia pauză, pentru a lăsa loc celei de-a doua competiţii importante şi, totodată, cea mai veche din lume, Cupa Angliei. Mai precis faza 16-imilor de finală. De fapt se vor juca doar 15 meciuri, pentru că jocul dintre Manchester United şi învingătoarea dintre Watford şi Tranmere nu poate avea loc. Partidele vor începe vineri, 24 ianuarie şi se vor încheia luni, 27 ianuarie.


UPDATE, 5 februarie, ora 23:45 / Tottenham Hotspur este ultima echipă calificată în optimile de finală ale Cupei Angliei, după ce a învins la rejucare Southampton, scor 3-2. Golurile londonezilor au fost marcate de Stephens (autogol), Lucas Moura și Son, în timp ce pentru sfinți au punctat Long și Ings.

ADVERTISEMENT


UPDATE 5 februarie, ora 08:00/ Rezultatele rejucărilor din 16-imile Cupei Angliei:

  • Birmingham – Coventry 2-2 (4-1 după penalty-uri)
  • Cardiff – Reading 3-3 (1-4 după penalty-uri). La oaspeți, George Pușcaș a fost titular și a jucat o repriză.
  • Derby – Northampton 4-2
  • Liverpool – Shrewsbury 1-0
  • Oxford – Newcastle 2-3 (după prelungiri)

UPDATE 26 ianuarie, ora 22:00/ Astăzi s-au jucat trei partide în Cupa Angliei:


UPDATE 25 ianuarie, ora 21:20 / În ultimul meci al zilei Chelsea a câștigat în deplasarea de la Hull City cu 2-1. Golurile trupei lui Frank Lampard au fost înscrise de Batshuayi (6) și de Tomori (64), în timp ce pentru gazde a redus din diferență Grosicki în minutul 78.

ADVERTISEMENT
  • Hull City – Chelsea 2-1 (Grosicki 78 / Batshuayi 6, Tomori 64)


UPDATE 25 ianuarie, ora 19:00 / Opt partide din Cupa Angliei s-au terminat. În cel mai tare duel al zilei, Tottenham a remizat pe terenul lui Southampton.

  • Southampton – Tottenham 1-1
  • Newcastle – Oxford 0-0
  • Burnley – Norwich 1-2
  • Portsmouth – Barnsley 4-2
  • Coventry – Birmingham 0-0
  • Reading – Cardiff 1-1
  • Millwall – Sheffield United 0-2
  • West Ham – West Bromwich 0-1
ADVERTISEMENT

UPDATE 25 ianuarie, ora 16:35 / Leicester City a deschis ziua de sâmbătă cu o victorie împotriva lui Brentford, 1-0. Unicul gol al meciului a fost marcat de Kelechi Iheanacho în minutul 4.


UPDATE 24 ianuarie, ora 23:42 / Vineri s-au jucat primele două meciuri din Cupa Angliei:

  • QPR – Sheffield Wednesday 1-2 (Wells 90+4 / Fox 43, Winnall 90+1)
  • Northampton – Derby County 0-0
ADVERTISEMENT

LIVE BLOG Cupa Angliei 16-imi de finală

Aceasta ca urmare a faptului că Watford a condus cu 3-0 pe teren propriu, dar echipa din al patrulea eşalon a avut o revenire incredibilă în ultimele 20 de minute şi a egalat, după care a avut şi un gol al victoriei anulat pentru ofsaid şi astfel trebuia să se dispute rejucarea la Tranmere.

Vremea nefavorabilă a împiedicat desfăşurarea acestui al doilea meci, reprogramat pentru joi, 23 ianuarie. Din acest motiv partida dintre Manchester United şi învingătoarea dintre Watford şi Tranmere se va juca la o dată care va fi stabilită ulterior.

Southampton – Tottenham şi Bournemouth – Arsenal, cele mai atractive meciuri

Singurele partide echilibrate între echipe de primă divizie sunt Southampton – Tottenham şi Bournemouth – Arsenal, în care doar la prima vedere Spurs şi tunarii sunt favoriţi, pentru că sfinţii şi Bournemouth au oricând capacitatea de produce surprize, mai ales că Arsenal a mai avut probleme în deplasare pe terenul roş-negrilor lui Eddie Howe.

Liverpool are o misiune facilă chiar şi pentru o echipă împănată cu rezerve, aşa cum a fost şi în turul anterior când a eliminat pe Everton în derbyul local. Cormoranii joacă afară la Shrewsbury, o formaţie modestă din liga a treia, care a reuşit să scoată pe Bristol City din eşalonul secund la rejucare. Doar faptul că va băga mulţi tineri a determinat casele de pariuri să acorde o cotă inctredibil de bună liderului din Premier League: 1,42!

Manchester City primeşte pe Fulham

Vulpile de la Leicester vor evolua pe terenul lui Brentford sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 14:30, în uvertura celor 10 meciuri din această zi şi nu vor avea deloc viaţă uşoară, echipa din eşalonul doi fiind o nucă greu de spart, mai ales pe teren propriu. Foarte probabil vor înscrie ambele echipe.

Manchester City va rula, de asemeni, multe rezerve, dar trebuie să trateze cu atenţie adversarul care va veni pe Ettihad, pentru a evita un alt pas fals după cele din campionat. City joacă împotriva lui Fulham, gruparea londoneză având un joc extrem de ofensiv, care o recomandă ca o candidată la promovare în acest sezon.

Chelsea, în bârlogul tigrilor

Chelsea se va deplasa tot pe terenul unei foste prim-divizionare, în bârlogul tigrilor din Hull şi iarăşi vedem un meci bogat în goluri, marcate în ambele porţi, pentru că Hull e genul de echipă tip boxer, care dă şi încasează în acelaşi timp.

Avem şi un duel între două echipe din zona subsolului, care sigur numai la Cupă nu le stă capul, Burnley – Norwich, dar şi cinci jocuri eminamente între echipe din eşaloane inferioare: Reading – Cardiff şi QPR – Sheffield Wednesday sunt meciuri de Chamnpionship, Portsmouth – Barnsley, Northampton – Derby County şi Coventry – Birmingham înseamnă meci între a treia şi a doua divizie, cu echipele din eşalonul 3 gazde.

Programul 16-imilor de finală ale Cupei Angliei

Vineri, 24 ianuarie, ora 22:00

QPR (D2) – Sheffield Wednesday (D2)

Northampton (D3) – Derby County (D2)

Sâmbătă, 25 ianuarie, ora 17:00

ora 14:30 Brentford (D2) – Leicester

Southampton – Tottenham

Newcastle – Oxford (D4)

Burnley – Norwich

Portsmouth (D3) – Barnsley (D2)

Coventry (D3) – Birmingham (D2)

Reading (D2) – Cardiff (D2)

Millwall (D2) – Sheffield United

West Ham – West Bromwich (D2)

ora 19:30 Hull (D2) – Chelsea

Duminică, 26 ianuarie

ora 15:00 Manchester City – Fulham (D2)

ora 19:00 Shrewsbury (D3) – Liverpool

Luni, 27 ianuarie, ora 22:00

Bournemouth – Arsenal

 

ADVERTISEMENT
Tags: