LIVE BLOG Cupa Italiei semifinale. Program, rezultate, informaţii de ultimă oră. AC Milan – Juventus 1-1. ”Bătrâna Doamnă”, prima șansă la calificare în retur. VIDEO
GALERIE FOTOLIVE BLOG Cupa Italiei semifinale. Program, rezultate, informaţii de ultimă oră. Ibrahimovic și Ronaldo se înfruntă în AC Milan - Juventus. Sursa foto: sport.sky.it
Miercuri, 12 februarie şi joi, 13 februarie, au loc partidele din prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei. Până la această fază a competiţiei s-a jucat numai după sistemul eliminatoriu, adică un singur meci, eventuale prelungiri şi dacă egalitatea persista calificarea se decidea la executarea loviturilor de departajare.
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
UPDATE, 13 februarie, ora 23:43. AC Milan și Juventus au terminat la egalitate, scor 1-1, în manșa tur a semifinalelor Cupei Italiei. Într-un duel în care toate privirile au fost ațintite asupra lui Zlatan Ibrahimovic și Cristiano Ronaldo, în evidență a ieșit primul …Ante Rebic, cel care a marcat, în minutul 61, primul gol al partidei.
Când se părea că Milan va obține un succes mare, Juve a primit un penalty și Cristiano Ronaldo a egalat (90+1). Returul de la Torino se va juca pe 4 martie, de la ora 21:45
Juventus: Buffon, Alex Sandro, Bonucci, De Ligt, De Sciglio, Matuidi, Pjanic, Ramsey, Ronaldo, Dybala, Cuadrado
UPDATE, 12 februarie, ora 23:41 /Napoli a învins-o pe Inter, scor 1-0, în manşa tur a semifinalelor Cupei Italiei. Fabian Ruiz a marcat singurul gol al partidei în minutul 57, iar napoletanii pornesc cu prima şansă la calificare în finală, manşa retur urmâns să se joace pe “San Paolo”.
UPDATE, 12 februarie, ora 21:51. A început prima semifinală din Cupa Italiei, manșa tur.
ADVERTISEMENT
LIVE SCORE Inter – Napoli 0-1
Live Blog Cupa Italiei semifinale tur
Cupa Italiei este transmisă şi în acest an, în exclusivitate pentru România, de posturile Look, partidele din sferturile de finală şi acum din semifinale putând fi urmărite pe principalul canal, Look Plus. Le puteţi însă viziona şi în format LIVE VIDEO, dacă veţi alege să intraţi pe site-ul FANATIK.RO.
Marţi, 12 februarie, pe stadionul Giuseppe Meazza din Milano se joacă prima manşă a dublei dintre Inter şi Napoli. Returul e pe 5 martie. Pentru echipa lui Antonio Conte partida din Cupă vine în cel mai puţin propice moment, pentru că după ce a reuşit să revină pe primul loc în Serie A squadra nerazzură se pregăteşte să meargă în weekend la Roma, pentru confruntarea cu Lazio, care e la doar un punct de locul 1.
ADVERTISEMENT
Cupa Italiei semifinale tur. Inter – Napoli miercuri, 12 februarie, ora 21:45
Revine Lautaro Martinez în primul unsprezece
În aceste condiţii Antonio Conte este foarte probabil să renunţe la o parte dintre titulari, pentru a avea cel mai un unsprezece la Roma. Ceea ce este sigur este că va reintra în meciul de Cupă atacantul argentinian Lautaro Martinez, căruia i-au expirat cele două etape de suspendare.
Asta ar însemna în mare proporţie menajarea golgeterului echipei, masivul atacant belgian Romelo Lukaku, omul ale cărui goluri au ţinut pe Inter în plasa lui Juventus şi care a ajutat şi în ultima etapă la acea revenire de senzaţie în a doua repriză a derbyului de Milano, de la 0-2 la 4-2.
Tensiune fără margini la Napoli
O altă problemă este portarul, pentru că, din păcate slovenul Samir Handanovic, garanţia buturilor interiste, nu va fi recuperat nici pentru meciul de la Roma, iar evoluţia lui Danielle Padelli a lăsat multe semne de întrebare. Nu ar fi exclusă varianta Viviano.
La Napoli tensiunea a atins cote maxime după absolut şocantul eşec acasă, din ultima etapă, împotriva lui Lecce. Trei goluri încasate de la o nou promovată care luptă disperată pentru a evita retrogradarea reprezintă mult pentru apărarea care altădată, dirijată de turnul de control Koulibaly, primea greu gol.
Cupa Italiei semifinale tur. Gennaro Gattuso, furios foc pe jucătorii săi după eşecul cu Lecce
Napoli va băga cea mai bună echipă
Antrenorul Gennaro Gattuso le-a reproşat jucătorilor faptul că au tratat superficial jocul cu Lecce, după victoriile consecutive cu Juventus, acasă şi la Genova, cu Sampdoria şi după eliminarea lui Lazio în sferturile de finală ale Cupei Italiei.
Napoli va veni însă cu cel mai bun lot, pentru că doar Cupa Italiei mai poate fi un obiectiv pentru care să tragă în acest sezon atât de prost în campionat. 2,00 este cota pentru victoria Interului, faţă de 3,65 pentru oaspeţi.
Maurizio Sarri, chemat la raport după eşecul de la Verona
Joi, 13 februarie, tot la Milano, dar atunci stadionul se va numi San Siro, Milan primeşte vizita lui Juventus. Returul e pe 4 martie. Vor fi faţă în faţă două echipe care au pierdut în ultima rundă.
Milan a făcut fericiţi tifosii primele 45 de minute ale derbyului de Milano cu Inter, având 2-0, după care a urmat o prăbuşire totală în a doua parte, când a încasat patru goluri. Juventus a cedat pe terenul nou promovatei Verona şi a fost ajunsă la puncte de Inter, trecând pe locul 2 la golaveraj.
Cupa Italiei semifinale tur. Maurizio Sarri e în pericol de a fi demis
Milan are doar şansa Cupei pentru Europa
Pentru Milan salvarea pentru Europa s-ar numi Cupa şi e clar că Stefano Pioli va băga cea mai bună echipă. Juve, deja la colocviu cu antrenorul Maurizio Sarri după pasul fals de la Verona, joacă acasă în campionat cu penultima clasată, Brescia.
În mod cert antrenorul Sarri va lăsa pe bancă unii titulari, dar foarte probabil Cristiano Ronaldo va refuza să ocoloească acest meci şi va dori să fie pe teren. Cotele sunt identice partidei Inter – Napoli, doar că aici Juventus a primit 2,00 la victorie şi Milan 3,65.
Distribuie:
Despre autor: Sorin DumitrescuSorin Dumitrescu este colaborator al departamentului de fotbal internaţional la Fanatik. A debutat în presă la săptămânalul de sport Dribling, iar apoi a lucrat la Gazeta Sporturilor, Prima TV și Prosport