Fotbal international

Live Blog Cupa Spaniei, sferturi de finală. Athletic Bilbao, calificare dramatică în semifinale

04.02.2021 | 23:52
Live Blog Cupa Spaniei sferturi de finala Athletic Bilbao calificare dramatica in semifinale
ADVERTISEMENT

Cupa Spaniei a programat la mijlocul acestei săptămâni meciurile din faza sferturilor de finală. Cu excepția unei singure partide (Almeria – Sevilla 0-1), celelalte trei au avut nevoie de prelungiri pentru a se cunoaște învingătoarea.

Am avut parte de mult dramatism la Granada, unde Barcelona a revenit de la 0-2 pe tabelă în minutele 88 și 90+2, pentru a se impune mai apoi în timpul suplimentar, dar și la Sevilla, unde Athletic Bilbao a egalat-o pe Betis în minutul 90+4 și s-a calificat după executarea loviturilor de departajare.

ADVERTISEMENT

Cele 4 semifinaliste ale Cupei Spaniei sunt, așadar, Sevilla, Barcelona, Villarreal și Athletic Bilbao.

Programul sferturilor de finală ale Cupei Spaniei

Marți, 2 februarie

  • Almeria – Sevilla* 0-1 (Ocampos 67)

Miercuri, 3 februarie

  • Levante* – Villarreal 1-0 (Marti 120)
  • Granada – Barcelona* 3-5 (Kenedy 33, Soldado 47, Vico 103 pen. / Griezmann 88, 100, Alba 90+2, 113, de Jong 108)
ADVERTISEMENT

Joi, 4 februarie

  • Betis Sevilla – Athletic Bilbao* 1-1, 2-5 după penalty-uri (Juanmi 84 / R. Garcia 90+4)

Sferturile de finală din Cupa Spaniei încep marți cu meciul Almeria – Sevilla

Athletic Bilbao se află și acum angrenată în cursa pentru un nou trofeu.  Formația antrenată de Marcelinho a reușit între timp o performanță de mare notorietate, câștigând Supercupa Spaniei, după ce a pus la respect ambii granzi ai fotbalului iberic, Real Madrid și Barcelona.

Doar Barcelona a reușit să ajungă în sferturi dintre cele trei mari nume din La Liga, ambele grupări din capitala Spaniei, liderul autoritar al campionatului, Atletico și Real fiind electrocutate de echipe mici din a treia divizie: Cornella, încă din 32-imi și respectiv Alcoyano în 16-imi!

ADVERTISEMENT

Sferturile încep marți seară, cu partida în care este angrenată singura echipă de ligă inferioară, Almeria, care va avea o misiune foarte grea, deși va juca acasă, pentru că musafirul se numește Sevilla, una dintre specialistele Cupei în ultimii ani.

Almeria e una dintre protagonistele eșalonului secund, unde ocupă locul 3, la două lungimi de Espanyol Barcelona, poziția secundă, care duce direct în La Liga. Clubul este patronat de un consorțiu arab, care asigură stabilitate financiară pentru atingerea obiectivului.

ADVERTISEMENT

Barcelona ajunge în patria cutremurelor din ultima săptămână

Miercuri au loc alte două partide. Levante, care tocmai vine după marele succes de la Madrid, pe terenul lui Real, va fi gazdă pentru jocul cu Villarreal. „Submarinul galben” s-a scufundat parțial în ultimele secunde ale meciului cu Real Sociedad, din ultima etapă, când a fost egalat. Va fi un meci deschis, Levante fiind știută ca o formație care produce frecvent mari probleme numelor mari în La Liga.

La Granada, orașul care a trecut în ultima săptămână prin teribila experiență a peste 40 de cutremure de suprafață, care au creat o panică uriașă, ajunge Barcelona. Formația catalană nu a impresionat în niciun meci din Cupă, obținând victorii chinuite, cum a fost și în 16-imi în fața micuței Cornella, de care a trecut abia în ultimul minut. E drept, Cornella eliminase cu o etapă înainte pe Atletico Madrid.

Și în optimi echipa blaugrana a avut mari dificultăți, pentru că a trebuit să întoarcă scorul de la 1-o pentru divizionara secundă Rayo Vallecano pentru a se impune deloc convingător cu 2-1, în ultimele zece minute. În schimb Granada a făcut show pe terenul lui Navalcarnero,liga a treia, scor de set de tenis la zero.

Betis Sevilla – Athletic Bilbao, cel mai echilibrat meci din sferturile Cupei Spaniei

Joi se joacă ultima partidă din sferturi, și cea mai echilibrată, între Betis Sevilla, cea care a trecut în optimi de Real Sociedad și Athletic Bilbao, învingătoare cu greu în fața lui Alcoyano.

De altfel, bascii au avut două evoluții identice în meciurile din 16-imi și optimi, ambele 2-1 cu Ibiza și Alcoyano, revenind după ce au fost conduși cu 2-1.

ADVERTISEMENT