Fotbal international

LIVE BLOG El Clasico. Informaţii de ultimă oră. Cele mai tari ştiri despre Real Madrid – Barcelona. Cristiano Ronaldo, bucurie totală la victoria ”galacticilor”. VIDEO

02.03.2020 | 08:16
LIVE BLOG El Clasico Informatii de ultima ora Cele mai tari stiri despre Real Madrid  Barcelona Cristiano Ronaldo bucurie totala la victoria galacticilor VIDEO
ADVERTISEMENT

Duminică, 1 martie, fanele lui Real Madrid şi ale Barcelonei vor primi în dar de Mărţişor cel mai aşteptat meci an de an în fotbalul spaniol, episodul doi din acest sezon, celebrul El Clasico, socotit a fi meciul cu cea mai mare audienţă şi popularitate în lume an de an.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 2 martie, ora 08:17 / Cristiano Ronaldo a fost prezent duminică seară pe Santiago bernabeu la El Clasico și s-a bucurat pentru reușita fostei sale echipe, Real Madrid. La finalul jocului, starul portughez a fost în vestiarul ”galacticilor” pentru a-și felicita foștii colegi pentru victoria cu Barcelona.


UPDATE, 1 martie, ora 20:12 / Real Madrid – Barcelona va începe la ora 22:00, fiind episodul 244 din El Clasico. Fanii încep să se îndrepte spre stadionul “Santiago Bernabeu”, arena pe care se va disputa marele derby.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 1 martie, ora 21:50 / Teama de coronavirus persistă și la ”El Clasico”. O parte dintre fanii celor de la Barcelona și Real Madrid au venit pe ”Santiago Bernabeu” cu măști protectoare.

Cei care nu dispun de măști speciale au recurs la fularele cu proprii favoriți pe care și le-au pus peste față cu rol de protecție.

ADVERTISEMENT


UPDATE, 1 martie, ora 20:55 / Cristiano Ronaldo va asista la meciul dintre Real Madrid și Barcelona. Starul lui Juventus a fost asaltat de fanii madrilenilor care s-au „bătut” pentru a primi un autograf din partea portughezului, care revine pentru prima dată pe „Santiago Bernabeu” de la transferul în Italia.

LIVE BLOG El Clasico. Informaţii de ultimă oră. Cele mai tari ştiri despre Real Madrid - Barcelona. Imagini LIVE VIDEO din Spania. Cristiano Ronaldo va urmări partida de pe stadion. FOTO
LIVE BLOG El Clasico. Informaţii de ultimă oră. Cele mai tari ştiri despre Real Madrid – Barcelona. Imagini LIVE VIDEO din Spania. Cristiano Ronaldo va urmări partida de pe stadion. FOTO

UPDATE, 1 martie, ora 14:13 / Autorităţile consideră meciul Real Madrid – Barcelona drept unul cu risc ridicat, astfel că peste 1.500 de persoane se vor ocupa de siguranţa fanilor care vor veni pe “Santiago Bernabeu”. Conform presei din Spania, la derby sunt aşteptaţi peste 78.000 de spectatori, printre care se vor număra şi 600 de fani ai catalanilor.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 29 februarie, ora 15:40 / Campionul mondial de Formula 1 Lewis Hamilton a anunțat că va ține cu FC Barcelona în derby-ul cu Real Madrid. Britanicul, îmbrăcat întricoul catalanilor, a declarat că este fanul declarat al lui Lionel Messi, conform Mundo Deportivo.


UPDATE, 29 februarie, ora 14:03 / Fundașul stânga Jordi Alba a fost refăcut miraculos de staful medical al Barcelonei și a fost inclus în lotul pentru mare derby cu Real Madrid. Lista completă a jucătorilor catalani pentru El Clasico este următoarea:

  • Ter Stegen
  • Semedo
  • Pique
  • Rakitic
  • Busquets
  • Arthur
  • Messi
  • Neto
  • Lenglet
  • Griezmann
  • Jordi Alba
  • Braithwaite
  • De Jong
  • Vidal
  • Umtiti
  • Junior Firpo
  • Collado
  • Ansu Fati

UPDATE, 29 februarie, ora 13:52 / Președintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, a anunțat că El Clasico nu este afectat de epidemia de coronavirus.

”Nu am luat în cosiderare posibilitatea amânarii El Clasico sau a oricărui altui meci, dar, în cazul în care, în anumite orașe, situația o va impune, vom impune disputarea partidelor cu porțile închise. Nu este cazul la Madrid”, a declarat Tebas pentru cotidianul As.


LIVE BLOG El Clasico Real Madrid – Barcelona

Partida va fi găzduită de mitica arenă a Realului, Santiago Bernabeu şi este lesne de înţeles că toate biletele au fost epuizate cu foarte mult timp în urmă. E vorba de biletele rămase disponibile, după ce zecile de mii de abonaţi au avut prioritate în a-şi asigura prezenţa.

Real Madrid şi Barcelona sunt duşmani iremediabil încă de când au apărut pe scena fotbalului spaniol şi probabil că aşa vor rămâne etern. Nu există mai mare trădare pentru suporteri decât ca jucător al uneia dintre cele două echipe să te duci şi să joci pentru rivală.

Trădările dintr-o parte într-alta pedepsite de suporteri

Păţania portughezului Figo pe 23 noiembrie 2002, când suporterii catalani au azvârlit un cap de porc în dreptul lui Luis Figo în timp ce încerca să execute un corner, pentru faptul că plecase de pe Nou Camp la Madrid, este de notorietate.

Partida de pe Bernabeu este tot ce mai lipsea antrenorului Zinedine Zidane şi echipei sale în acest moment. Real străbate o perioadă neagră, cu o serie de rezultate negative atât în campionat cât şi în Champions League şi vine după eşecul suferit în faţa lui Manchester City în turul optimilor de finală.

Real Madrid se află într-o perioadă de criză

Madridul a pierdut şi avansul pe care l-a avut faţă de marea rivală în fruntea clasamentului după ce a făcut doar egal acasă cu Celta Vigo şi apoi a pierdut la Levante, iar tensiunea din vestiar a atins cote maxime.

Nici Barcelona nu rupe gura târgului ca şi calitate a prestaţiilor, fiind departe de frumuseţea jocului ofensiv practicat până nu de mult, dar totuşi are rezultate superioare şi a reuşit să recupereze handicapul faţă de Real şi să preia şefia în La Liga.

Meciul e televizat în direct în 140 de ţări

Pentru acest meci al meciurilor, transmis în direct în 140 de ţări, Zinedine Zidane nu va putea conta pe cel mai scump transfer din ultimii ani, belgianul Eden Hazard, pentru care s-a plătit 100 de milioane de euro plus bonusuri de 20 de milioane. La Barcelona nu vor juca Jordi Alba, Sergio Roberto, Luis Suarez şi Ousmane Dembele.

Din fericire, a fost alarmă falsă în privinţa lui Gerard Pique, care poate evolua în El Clasico şi va forma pereche cu Samuel Umtiti, după cum scrie Marca, deşi compatriotul acestuia, Clement Lenglet, era preferatul pentru Quique Setien.

Va arbitra Mathieu Lahoz

Meciul a fost încredinţat arbitrului Mathieu Lahoz, considerat la acest moment între primii trei cavaleri ai fluierului din Spania. Însă desemnarea sa a provocat nemulţumire în ambele tabere, fiecare parte reproşând că a fost dezavantajată în alte partide de Lahoz.

Deşi Real e în pasă proastă casele de pariuri au decis să îi acorde prima şansă în meciul de duminică seara. Real are cota 2,20 să câştige acest episod din El Clasico, iar catalanilor li se acordă o cotă de 3,30 să întristeze asistenţa de pe Santiago Bernabeu.

ADVERTISEMENT