Fotbal international

Live Blog Europa League, sferturi de finală retur. Arsenal spulberă visul Slaviei, calificare cu emoții pentru AS Roma

15.04.2021 | 23:36
Live Blog Europa League sferturi de finala retur Arsenal spulbera visul Slaviei calificare cu emotii pentru AS Roma
ADVERTISEMENT

Manchester United, Arsenal, AS Roma și Villarreal sunt cele patru echipe calificate în semifinalele ediției 2021 a Europa League. Formația italiană a fost singura care a tremurat până în final, chiar dacă se impusese în tur la Amsterdam cu 2-1, Ajax dând de multe ori senzația că poate produce minunea pe „Olimpico”.

Semifinalele se vor disputa pe 29 aprilie (turul) și 6 mai (returul), împerecherea fiind Manchester United – AS Roma și Villarreal – Arsenal.

ADVERTISEMENT

Programul meciurilor din cadrul sferturilor de finală retur din Europa League

Joi, 15 aprilie

  • Villarreal* – Dinamo Zagreb 2-1 (Alcacer 36, Moreno 43 / Orsic 74) / în tur: 1-0

vil

  • Manchester United* – Granada 2-0 (Cavani 6, Vallejo 90 aut.) /  în tur: 2-0 – VEZI VIDEO

man

  • Slavia Praga – Arsenal* 0-4 (Pepe 18, Lacazette 20 pen., 77, Saka 24) / în tur: 1-1 – VEZI VIDEO

Min. 15: Arsenal a reușit să înscrie după o eroare a lui Stanciu, dar golul a fost anulat cu VAR pe motiv de ofsaid. Cu o evoluție modestă în prima repriză, internaționalul român a fost înlocuit la pauză, alături de încă alți 3 coechipieri.

ADVERTISEMENT

sla

  • AS Roma* – Ajax 1-1 (Dzeko 72 / Brobbey 49) / în tur: 2-1

În minutul 56, Ajax a marcat pentru 2-0 prin Tadic, dar golul a fost anulat după intervenția VAR pentru fault în atac.

rom


Președintele Cehiei a luat atitudine după suspendarea lui Kudela

UPDATE, 15 aprilie, ora 18:06 / Vladimir Mynar, şeful de cabinet al preşedintelui ceh Milos Zeman, a transmis la UEFA o scrisoare cu un ton dur după ce fundaşul Slaviei Praga, Ondrej Kudela, a fost suspendat zece meciuri pentru rasism.

ADVERTISEMENT

”Vreau să subliniez că acuzaţiile de rasism nu au fost dovedite. Chiar şi un inspector UEFA a pus la îndoială dacă Ondrej Kudela a făcut remarca rasistă. Aţi condamnat un om respectabil fără cea mai mică dovadă… doar pentru a răspunde scopurilor perverse ale unui grup mic de activişti şi unui club incapabil să câştige pe teren.

În mâinile voastre, lupta împotriva rasismului s-a transformat în (…) ipocrizie, discriminare pozitivă şi plecăciune ridicolă în faţa tendinţelor idioate. Nu vom îngenunchea în faţa voastră”, se arată în scrisoarea trimisă la UEFA, conform france24.com.

ADVERTISEMENT

Fundaşul ceh Ondrej Kudela, 3coechipierul lui Nicolae Stanciu de la Slavia Praga, a fost suspendat zece meciuri după incidentul de rasism de la meciul cu Rangers, din Liga Europa. Şi mijlocaşul finlandez Glen Kamara, de la Rangers, cel care a fost ţinta rasismului jucătorului ceh, a primit trei jocuri de suspendare, pentru că a ripostat, lovindu-l pe Kudela pe tunelul care duce la vestiare, după meci.


Meciuri pe viață și pe moarte la Roma și Praga

Celelalte două confruntări se anunţă a fi pe viaţă şi pe moarte. AS Roma a reuşit o nesperată victorie la Amsterdam, dar Ajax este capabilă să răstoarne situaţia char pe Olimpico, întrucât în palmaresul ultimilor ani figurează succese clare la Real Madrid şi Juventus.

La Praga, Slavia lui Nicuşor Stanciu vine după un 1-1 smuls în ultimele secunde pe terenul „tunarilor”, dar e clar că Arsenal vine în capitala Cehiei hotărâtă să pună lucrurile la punct, englezii fiind consideraţi marii favoriţi la tragerea la sorţi.

Manchester United – Granada

„Diavolii roşii” s-au impus cu 2-0 pe terenul echipei spaniole, care la scorul de 1-0 a avut şansa ei, expediind balonul în bară. Este evident că Granada nu are nici forţa, nici anvergura de a putea spera într-o întoarcere de rezultat, dar doreşte să iasă cu fruntea sus din prima ei experienţă europeană.

Manchester United are trei jucători supendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene. Este vorba de Maguire, Shaw şi McTominay, cu toţi importanţi pentru sistemul defensiv al echipei lui Solsjkaer. Partida va fi condusă de românul Istvan Kovacs, care revine la lucru în Europa după meciul dintre Bayern şi Lazio.

Villarreal – Dinamo Zagreb

Spaniolii nu au fost Tottenham Hotspur la Zagreb, acolo unde jucătorii de zeci de milioane de euro ai lui Jose Mourinho au capotat lamentabil în optimi şi şi-au făcut treaba cum ştiu eu mai bine. Un penalty a decis victoria lor cu 1-0, dar trebuie menţionat că la scorul de 0-0 Dinamo a avut un gol anulat pentru ofsaid la Orsic.

Cum Villarreal era de aşteptat că va rezolva calificarea pentru că are pe bancă un antrenor, Unai Emery, care niciodată nu a pierdut o finală de Europa League, câştigând de mai multe ori trofeul cu Sevilla, intrarea „Submarinului galben” în semifinale este ca şi rezolvată, o victorie a croaţilor reprezentând o mare bombă. Nu sunt mari probleme de lot la nici una dintre echipe.

AS Roma – Ajax

În tur, AS Roma a câştigat la Amsterdam cu 2-1 în faţa unui Ajax care şi-a făcut harakiri. Olandezii au condus cu 1-0, au ratat în veselie, inclusiv un penalty prin căpitanul Duşan Tadic şi totul s-a întors împotriva lor, italienii renescând ca din cenuşă şi lovind de două ori, la un gol portarul gazdelor, Scherpen, comiţând o uriaşă gafă.

Acum, Ajax e decisă să întoarcă rezultatul, dar şi de această dată va trebui să se bazeze între buturi pe tânărul Scherpen, cel care apără la naţionala U21 a Ţărilor de Jos, ceea ce se poate dovedi din nou riscant. Ajax are multă calitate în atac, însă în plan defensiv nu are foarte mare soliditate. Este posibil să vedem un meci cu destule goluri.

Slavia Praga – Arsenal

Cehii sunt la 90 de minute de cea mai mare performanţă a lor europeană. Au făcut 1-1 la Londra în ultimele secunde, după un meci în care au jucat foarte bine. Slavia Praga este echipa care a scos deja două formaţii din Regat, Leicester şi Glasgow Rangers şi ar fi formidabil să repete acest lucru şi cu a treia.

Nicuşor Stanciu este în mare formă, s-a dovedit şi în derbyul campionatului cu Sparta Praga încă o dată vioara întâi, dar problema este că gazdele vor fi lipsite de mai mulţi jucători importanţi, accidentaţi sau bolnavi, în frunte cu Sima şi Olayanka.

ADVERTISEMENT
Tags: