Vineri, 16 august, pleacă la drum pentru un nou sezon, caravana La Liga, campionatul primei divizii spaniole, întrecerea considerată a fi a doua în topul campionatelor puternice din Europa după Premier League. Se anunță un sezon deosebit de interesant, în care campioana ultimelor ediții, Barcelona, va avea doi rivali, ambii din capitala Spaniei, Real și Atletico Madrid. Sau, mai corect, judecând din mai multe puncte de vedere, Atletico și Real, pentru că antrenorul Diego Simeone i-a pierdut pe Antoine Griezmann, Rodri și Diego Godin, dar a reușit să construiască un lot care se poate bate fără probleme la titlu.
UPDATE, 19 august, ora 01.10.
Alaves-Levante 1-0
Espanyol – Sevilla 0-2
Betis – Valladolid 1-2
Atletico Madrid – Getafe 1-0
UPDATE, 18 august, ora 18:46 / După prima etapă din noul sezon al primei ligi din Spania, Real Madrid este peste Barcelona în clasament. De 818 de zile nu se mai întâmplase ca madrilenii să fie pe o poziţie superioară marilor rivali de pe “Camp Nou”. Mai exact din ultima etapă a sezonului 2016-2017 din La Liga.
UPDATE, ora 19:55 / Celta Vigo – Real Madrid 1-3 s-a jucat în prima etapă din La Liga. Benzema (12), Kroos (61) şi L. Vazquez (80) au marcat pentru echipa lui Zinedine Zidane, în timp ce Losada (90+1) a înscris golul de onoare al gazdelor. Madrilenii au jucat în 10 din minutul 56, după eliminarea lui Luka Modric.
UPDATE, ora 19:41 / Lucas Vazquez a înscris pentru Real Madrid în minutul 80 şi “galacticii” conduc cu 3-0. Losada a marcat în prelungiri pentru Celta Vigo.
Jugando y golazo de Lucas Vazquez pic.twitter.com/RaVljxbInU
— ? ℝ??????. (@Grobertt23) August 17, 2019
UPDATE, ora 19:21 / Toni Kroos a dublat avantajul lui Real Madrid, în minutul 61, cu o super execuţie. Luka Modric a fost eliminat în minutul 56.
WHAT A HIT KROOS !!!
pic.twitter.com/0spriC3rvX— Anes (@OzilTurn) August 17, 2019
UPDATE, ora 18.48. Celta Vigo marchează, dar golul e anulat pentru ofsaid după consultarea VAR. Rămâne Celta-Real 0-1 la pauză.
UPDATE, ora 18:00 / A început meciul Celta Vigo – Real Madrid.
Min. 12 – Gol Benzema
Gareth Bale?
All is forgiven as he sets up Karim Benzema for Real Madrid’s first goal of the season. pic.twitter.com/W3vnDupErD
— LaLiga Burro (@LaLigaBurro) August 17, 2019
UPDATE, 17 august, ora 17:20 / Celta Vigo – Real Madrid (ora 18:00) este primul meci al zilei de sâmbătă.
Celta Vigo: Ruben – Kevin, Costas, Araujo, Olaza – Brais Mendez, Beltran, Lobotka, Denis Suarez – Iago Aspas, Toro Fdez
Real Madrid: Courtois – Odriozola, Varane, Ramos, Marcelo – Modric, Kroos, Casemiro – Bale, Benzema, Vinicius
UPDATE, 17 august, ora 00:05 / Barcelona a fost învinsă de Athletic Bilbao, scor 0-1, după golul marcat de Aritz Aduriz,
Debutul îl va face echipa campioană, Barcelona, dar nu va fi o plimbare de voie pentru catalani, pentru că vor merge în catedrala fotbalului basc, pe San Mames, pentru o partidă mereu dificilă împotriva lui Athletic Bilbao. Și va și mai dificilă pentru că starul echipei, argentinianul Leo Messi, nu a făcut deplasarea, nefiind refăcut după leziunea musculară de la pulpă suferită pe 5 august, la primul lui antrenament de la sosirea din vacanță. Va fi Griezmann lângă Luis Suarez, dar lipsa lui Messi e foarte importantă.
Atletico Madrid a făcut câteva achiziții de top, în frunte cu noua stea a fotbalului mondial, portughezul Joao Felix, 21 de ani, adus de la Benfica, pe baza clauzei de eliberare, pentru 120 de milioane euro, plus alte șase comision pentru transfer. Au mai sosit englezul Trippier, Lodi și Hermoso, iar în presezon Atletico a dat de pământ cu vecinii de la Real cu un halucinant scor de maidan, 7-3.
Real Madrid a cheltuit cel mai mult, Eden Hazard fiind vârful de iceberg, cu 100 de milioane, însă paradoxal doar belgianul va fi titular. Restul de 200 de milioane date pe transferuri vor sta pe bancă: Militao, Jovic, Ferland Mendy! Şi Madridul nu vrea să se oprească aici, preşedintele Florentino Perez bătându-se la baionetă cu omologul său de la Barca, Josep Bartomeu, pentru ultima şi cea mai mare lovitură de mercato a verii: brazilianul Neymar de la PSG!
Transferurile lui Joao Felix, 120 milioane, Antoine Griezmann, 120 de milioane şi Eden Hazard, 100 de milioane sunt primele trei cele mai scumpe din fotbalul mondial din această vară, abia după ele venind mutarea lui Harry Maguire de la Leicester la Manchester United, pentru 88 de milioane euro. Şi interesant este că fiecare dintre cele trei mari forţe a făcut câte o investiţie de minim o sută de milioane euro.
Şi Sevilla a făcut investiţii majore, cheltuind 150 de milioane de euro, record în istoria clubului, dar a şi vândut destui jucători cu sume variind între 30 şi 50 de milioane. Athletic Bilbao este singurul club care nu a cheltuit un euro pentru transferuri, în schimb i-a prelungit contractul lui Inaki Williams până în 2028, cel mai lung contract di istoria fotbalului. Valladolidl clubul patronat de brazilianul Ronaldo, a cheltuit un milion de euro pe achiziţii.
Cele trei din faţă, în ordinea cheltuielilor, Real Madrid, 305,5 milioane, Barcelona 255 şi Atletico 243,5 au cheltuit împreună 803,5 milioane euro, iar restul echipelor, inclunzând aici şi pe FC Sevilla sau pe Betis, locul 5 la capitolul achiziţii, cu 88 de milioane euro, adună peste 420 de milioane, adică aproape jumătate din totalul celor trei!
Athletic Bilbao – Barcelona 1-0 (Aduriz 89)
Celta Vigo – Real Madrid 1-3 (Losada 90+1 / Benzema 12, Kroos 61, Lucas 80)
Valencia – Real Sociedad 1-1 (Gameiro 58 / Oyarzabal 90+11)
Mallorca – Eibar 2-1 (Rodriguez 4, Oliverira-autogol 75 / Oliveira 57)
Leganes – Osasuna 0-1 (Chimy Avila 75)
Villarreal – Granada 4-4 (Cazorla 35, Gomez 53, Moreno 65, Chukwueze 73 / Vico 45+6, Machis 62, Soldado 75, Puertas 81)
ora 18:00 Alaves – Levante
ora 20:00 Espanyol – Sevilla
ora 22:00 Betis Sevilla – Valladolid
ora 23:00 Atletico Madrid – Getafe