Fotbal international

Live Blog La Liga, etapa a 14-a. Real Madrid învinge pe Eibar şi egalează liderul la puncte

20.12.2020 | 22:00
Live Blog La Liga etapa a 14a Real Madrid invinge pe Eibar si egaleaza liderul la puncte
ADVERTISEMENT

În acest weekend se va derula încă un episod din serialul ediţiei 2020-2021 din filmul La Liga. Va fi etapa cu numărul 14 şi în urma partidelor restante jucate la mijlocul săptămânii clasamentul după 13 etape oferă o perspectivă de mare atracţie asupra competiţiei, pentru că de foarte mult timp în prima divizie spaniolă nu a mai existat ca pe primele trei locuri să fie echipe aflate la egalitate de puncte!

Cele trei formaţii sunt Atletico Madrid, Real Sociedad şi Real Madrid. Ultima le-a ajuns din urmă pe Atletico şi Sociedad ca urmare a succesului cu 3-1 din restanţa cu Athletic Bilbao. Dacă Real Sociedad ar fi scos măcar un punct la Barcelona, acum bascii s-ar fi aflat solitari pe treapta 1.

ADVERTISEMENT

Cu victoria în faţa echipei din San Sebastian,Barca a reuşit să urce până pe locul 5, dar e la şase lungimi de primele trei din faţă. Vestea bună este că a legat două succese consecutive şi acum ar putea reuşi chiar tripla, pentru că va juca din nou acasă în faţa unui adversar din care a mai rămas doar numele, nu şi forţa.

Programul etapei a 14-a din La Liga

Duminică, 20 decembrie

  • LIVE Eibar – Real Madrid 1-2 (Kike 28 / Benzema 6, Modric 13)

Eibar: Dmitrovic – Pozo, Bigas, Arbilla, Rodrigues – Inui, Diop, Exposito, Gil – Muto, Kike. Antrenor: Jose Mendilibar

ADVERTISEMENT

Real Madrid: Courtois – Carvajal, Varane, Ramos, Mendy – Modric, Casemiro, Kroos – Lucas, Benzema, Rodrygo. Antrenor: Zinedine Zidane.


  • Celta Vigo – Alaves 2-0 (Mendez 19, 79)
  • Granada – Betis Sevilla 2-0 (Soldado 14, 20)
  • Cadiz – Getafe 0-2 (Cucho 33, Maksimovic 90+4)
ADVERTISEMENT

Vineri, 18 decembrie

  • Athletic Bilbao – Huesca 2-0 (Kodro 86 pen., Nunez 90+2)
  • Sâmbătă, 19 decembrie

    • Sevilla – Valladolid 1-1 (Ocampos 32 / Garcia 87)
    • Levante – Real Sociedad 2-1 (Roger 28, de Frutos 88 / Isak 22)
    • Osasuna – Villarreal 1-3 (Torres 70 pen. / Moreno 7, 86, Nino 29)

    • Barcelona – Valencia 2-2 (Messi 45+3, Araujo 52 / Diakhaby 30, Maxi Gomez 68) – VEZI VIDEO

    Barcelona: Ter Stegen – Dest, Araujo, Mingueza, Alba – Busquets, Pedri, Coutinho – Messi, Griezmann, Braithwaite. Antrenor: Ronald Koeman

    Valencia: Domenech – Wass, Diakhaby, Gabriel Paulista, Gayá – Racic, Soler, Musah, Cheryshev, Guedes – Maxi Gómez. Antrenor: Javi Gracia

    Min. 45: Gaya îl faultează inutil în careu pe  Griezmann, este eliminat, dar cartonașul roșu este transformat în galben după consultarea VAR. Messi a executat slab penalty-ul, portarul Domenech a respins în lateral, balonul a ajuns la Jordi Alba, care a centrat în fața porții goale de unde același Messi a înscris cu capul.

    În urma acestei reușite, Messi a ajuns la 643 de goluri marcate în tricoul Barcelonei și a egalat recordul lui Pele, care data de mai bine de 46 de ani. În 1974, legendarul jucător brazilian marca golul cu numărul 643 pentru Santos.

    Min. 52: Barcelona trece în avantaj pe tabelă în urma unui gol superb, din foarfecă, marcat de Araujo.


    • Atletico Madrid – Elche 3-1 (Suarez 41, 58, Diego Costa 80 / Boye 64)

    Atletico: Oblak – Trippier, Savic, Hermoso, Renan Lodi – Lemar, Koke, Llorente, Carrasco – Suarez, Joao Felix. Antrenor: Diego Simeone

    Elche: Badia – Barragan, Verdu, Donald, Sanchez – Josan, Marcone, Guti, Fidel – Boye, Tete Morente. Antrenor: Jorge Almiron

Atletico Madrid îşi poate menţine locul 1 după etapa a 14-a din La Liga

Nu avem nici o confruntare directă între echipele din faţă sau măcar între echipe cu nume importante. Atletico Madrid nu ar avea cum, în mod normal, să nu îşi păstreze prima poziţie, întrucât se profilează un examen facil acasă, pe Wanda Metropolitano, în compania nou promovatei Elche, locul 14, patru egaluri şi un eşec în ultimele cinci meciuri.

ADVERTISEMENT

Real Sociedad nu a lăsat o impresie rea pe Nou Camp însă a existat un anume grad de frică evident în jocul bascilor, specualată de catalani. Real Sociedad a irosit cu un meci în urmă, acasă, o mare şansă de a sta slingură pe primul loc, făcând doar egal cu modesta Eibar. Acum alb-albaştrii vor juca afară cu Levante, echipă aflată pe loc retrogradabil, dar cu un singur KO în ultimele cinci meciuri.

Real Madrid, deplasare la o echipă neînvinsă de cinci meciuri

Real Madrid a reuşit o revenire spectaculoasă tocmai când tot mai mulţi se grăbeau să îi cânte prohodul lui Zinedine Zidane. Calificare de locul 1 în primăvara Champions League, după victorie acasă cu Monchengladbach, urmată de victorii în campionat, cea mai importantă fiind 2-0 cu Atletico şi apoi 3-1 cu Bilbao.

Acum, urmează un meci în deplasare la Eibar, echipa de pe locul 11, una dintre recordmanele remizelor, şase la număr, cu una mai puţin decât Valladolid şi cu două decât regina egalurilor, Huesca. Eibar este o formaţie ultradefensivă, care nu a pierdut în ultimele cinci meciuri, având victorie la Betis Sevilla şi patru egaluri. Marea majoritate a meciurilor lui Eibar s-au încheiat sub 2,5 goluri, semn că primeşte greu gol dar la fel de greu şi marchează.

Barcelona – Valencia era nu de mult un meci de top

Barcelona va juca acasă cu Valencia, ceea ce ani buni reprezenta un derby pentru podium, însă liliecii nu mai sperie pe nimeni de aproape doi ani şi e bine că ocupă totuşi locul 12, cu 14 puncte, pentru că jocul lor în multe momente a fost sub standardul acestei poziţii, cu grave erori defensive şi multe bâlbe în atac.

Runda a 14-a se deschide vineri, 18 decembrie cu meciul de pe San Mames dintre Athletic Bilbao şi Huesca. Nou promovata a reuşit abia etapa trecută primul succes în această ediţie de la La Liga, învigând acasă pe Alaves, dar e o formaţie foarte dificilă, care are nu mai puţin de opt egaluri. În ultimele cinci meciuri a pierdut doar cu Sevilla, 0-1 acasă, cu mult ghinion, pentru că Huesca a dominat şi a ratat câteva mari ocazii.

ADVERTISEMENT