Fotbal international

LIVE BLOG La Liga etapa a 15-a. Program, rezultate, clasament, informații de ultimă oră. Messi, decisiv în Atletico Madrid – Barcelona 0-1. VIDEO

01.12.2019 | 23:00
LIVE BLOG La Liga etapa a 15a Program rezultate clasament informatii de ultima ora Messi decisiv in Atletico Madrid  Barcelona 01 VIDEO
ADVERTISEMENT

Pe parcursul a trei zile, de vineri, 29 noiembrie până duminică, 1 decembrie, inclusiv, se derulează meciurile etapei a 15-a din La Liga. Etapa e dominată clar de partida de duminică, de la Madrid, pe stadionul Wanda Metropolitano, dintre Atletico și Barcelona.

UPDATE, 1 decembrie, ora 23:50/ Barcelona a reușit să câștige derby-ul de pe „Wanda Metropolitano” cu Atletico Madrid. Unicul gol al meciului a fost înscris de Lionel Messi în minutul 86.

ADVERTISEMENT


UPDATE, 1 decembrie, ora 23:43/ Lionel Messi deschide scorul pentru Barcelona în minutul 86


UPDATE, 1 decembrie, ora 23:20 / Fanii lui Atletico au afișat un mesaj pentru Antoine Griezmann: „Ai vrut să ai un nume și ai uitat să fii bărbat”

Mesajul fanilor lui Atletico la adresa lui Antoine Griezmann. Sursă foto: twitter
Mesajul fanilor lui Atletico la adresa lui Antoine Griezmann. Sursă foto: twitter

UPDATE, 1 decembrie, ora 22:50 / Statisticile la pauză în derby-ul Atletico Madrid – Barcelona. Catalanii au avut o posesie mai bună, dar echipa lui „Cholo” Simeone a avut mai multe șuturi pe poartă.

ADVERTISEMENT
Statistici la pauza meciului dintre Atletico Madrid și Barcelona. Sursă foto; flashscore.com
Statistici la pauza meciului dintre Atletico Madrid și Barcelona. Sursă foto; flashscore.com

UPDATE, 1 decembrie, ora 22:14 / Este prima dată când Barcelona joacă în al patrulea echipament.

Al patrulea echipament al Barcelonei. Sursă foto: twitter
Al patrulea echipament al Barcelonei. Sursă foto: twitter

UPDATE, 1 decembrie, ora 22:10 / Joao Felix a revenit pe teren după o absență de 43 de zile.

Joao Felix. Sursă foto: twitter
Joao Felix. Sursă foto: twitter

UPDATE, 1 decembrie, ora 22:00 / A început ultimul meci al rundei

  • Atletico Madrid – FC Barcelona 0-1

UPDATE, 1 decembrie, ora 21:50 / Antoine Griezmann a fost huiduit copios de fanii lui Atletico Madrid, atunci când a apărut pe teren și când a fost prezentat pe tabela electronică


UPDATE, 1 decembrie, ora 21:36 / Echipele de start la Atletico Madrid – Barcelona

  • Atletico Madrid: Oblak – Trippier, Felipe, Hermoso, Saul – Correa, Herrera, Thomas, Koke – Morata, Joao Felix
  • Barcelona: Ter Stegen – Sergi Roberto, Lenglet, Pique, Firpo – Rakitic, De Jong, Arthur – Messi, Suarez, Griezmann
ADVERTISEMENT

UPDATE, 1 decembrie, ora 21:00 / Duminică s-au jucat meciurile

  • Sevilla – Leganes 1-0
  • Athletic Bilbao – Granada 2-0
  • Espanyol – Osasuna 2-4
  • Getafe – Levante 4-0

UPDATE, 30 noiembrie, ora 15:24. Real Madrid a învins pe Alaves și a urcat pe locul 1 în Spania.

  • FINAL: Alaves – Real Madrid 1-2

Sâmbătă s-a mai jucat:

  • Real Sociedad – Eibar 4-1
  • Mallorca – Betis Sevilla 1-2
  • Valencia – Villarreal 2-1

Vineri s-a jucat meciul:

  • Celta Vigo – Valladolid 0-0

LIVE BLOG La Liga etapa a 15-a

Etapa se deschide vineri cu meciul dintre Celta Vigo și Valladolid, două echipe din a doua parte a clasamentului, formația locală fiind pe penultimul loc, cu numai 12 puncte, în timp ce oaspeții, patronați de fosta mare glorie a Braziliei, Ronaldo, sunt pe locul 14, cu 17 puncte. Celta a reușit o neașteptată victorie etapa trecută la Villarreal, prima după patru eșecuri la rând.

ADVERTISEMENT

Sâmbătă, de la ora 14:00, Real Madrid, care împarte primele două locuri cu marea rivală Barcelona, se deplasează la Vitoria, pentru meciul cu Alaves. Madrilenii sunt considerați mari favoriți, însă pe lângă mai vechii absenți în acest meci vor fi lipsiți de alți doi jucători importanți în atac, unul fundamental, belgianul Eden Hazard. Al doilea e brazilianul Vinicius.

La Liga etapa a 15-a. Real Madrid merge la Vitoria pentru meciul cu Alaves fără Eden Hazard

Derbyuri regionale la San Sebastian și la Valencia

Tot sâmbătă se joacă un meci al bascilor, Real Sociedad – Eibar, în care tradiția spune că se marchează mult și că au fost dese situațiile în care au înscris ambele echipe. La Palma de Mallorca vine Betis Sevilla într-un meci în care se poate întâmpla orice, pentru că deși e redutabilă acasă Mallorca a mai avut probleme cu andaluzii.

Tot un derby regional încheie ziua de sâmbătă, la Valencia, unde pe Mestalla apare Submarinul galben din Villarreal iar tradiția confruntărilor directe ne arată că au fost mereu jocuri deschise, cu goluri, în care Villarreal mereu a pus probleme, iar până acum doi ani a avut o serie consecutivă de succese în fața liliecilor, între 2014-2016.

La Liga etapa a 15-a. Valencia – Villarreal, derby regional

Pe Wanda Metropolitano a fost mereu pace

Duminica începe cu un meci în care cu adevărat semnul 1 pare bătut în cuie, respectiv Sevilla – Leganes, în care orice alt rezultat în afara victoriei andaluze ar semăna cu  a opta minune a lumii. Urmează în catedrala noului San Mames meciul dintre Athletic Bilbao și Granada, în care, deși oaspeții au reprezentat o revelație a sezonului, bascii par a avea armele necesare obținerii celor trei puncte.

Marele meci se joacă în epilogul etapei. Barcelona pășeșete pe Wanda Metropolitano cu un mare avantaj psihologic față de cei de la Atletico, aceștia reușind ultimul succes în campionat acasă în fața catalanilor tocmai în 2014! Acest lucru nu înseamnă că Atletico va fi victimă sigură.

Griezmann, dușman pentru prima oară pentru Atletico

De la inaugurarea bijuteriei care ține loc de casă a echipei pregătite de Diego Simeone s-au jucat două partide, ambele încheiate la egalitate. Însă cel mai așteptat moment va fi prezența fostului star al lui Atletico, francezul Antoine Griezmann, care vine ca dușman, alături de Leo Messi și compania.

 

Programul etapei a 15-a din La Liga

Vineri, 29 noiembrie, ora 22:00

Celta Vigo – Valladolid

Sâmbătă, 30 noiembrie

ora 14:00 Alaves – Real Madrid

ora 17:00 Real Sociedad – Eibar

ora 19:30 Mallorca – Betis Sevilla

ora 22:00 Valencia – Villarreal

Duminică, 1 decembrie

ora 13:00 Sevilla – Leganes

ora 15:00 Athletic Bilbao – Granada

ora 17:00 Espanyol – Osasuna

ora 19:30 Getafe – Levante

ora 22:00 Atletico Madrid – Barcelona

Clasament La Liga înainte de etapa a 15-a

La Liga etapa a 15-a
ADVERTISEMENT