Fotbal international

Live Blog La Liga etapa a 38-a. Barcelona se chinuie să-l vândă pe Coutinho. La ce echipă l-a propus. Video

19.07.2020 | 16:38
Live Blog La Liga etapa a 38a Barcelona se chinuie sal vanda pe Coutinho La ce echipa la propus Video
ADVERTISEMENT

S-a terminat și sezonul 2019-2020 din La Liga, unul în care am avut parte de mult suspans, lupta la titlu, cupele europene și retrogradare ducându-se până aproape de final. Sub conducerea lui Zinedine Zidane, Real Madrid pare că și-a regăsit strălucirea și a cucerit cel de-al 34-lea titlu din istorie, grației în special seriei incredibile de 10 victorii consecutive obținute după pandemie.

Barcelona, Atletico Madrid și Sevilla sunt celelalte 3 formații, alături de Real, care vor merge în grupele Ligii Camionilor, în timp ce Villarreal, Real Sociedad și Granada au obținut biletele pentru Europa League. Leganes, Mallorca și Espanyol au retrogradat în Segunda.

ADVERTISEMENT

Cu 25 de goluri marcate, Leo Messi a cucerit titlul de golgheter, fiind urmat de Karim Benzema cu 21 de reușite. Este pentru a șaptea oară când starul argentinian câștigă „Trofeul Pichichi”, decernat celui mai bun marcator din campionatul Spaniei.

Programul etapei a 38-a din La Liga

Duminică, 19 iulie

  • Alaves – Barcelona 0-5 (Fati 24, Messi 34, 75, L. Suarez 44, Semedo 57) – VEZI VIDEO
  • Valladolid – Betis Sevilla 2-0 (Guardiola 45+2, Plano 65) – VEZI VIDEO
  • Villarreal – Eibar 4-0 (Zambo 71, Moreno 86, 89, Gomez 90+4) – VEZI VIDEO
  • Leganes – Real Madrid 2-2 (Gil 45+1, Assale 79 / S. Ramos 9, M. Asensio 52) – VEZI VIDEO
  • Atletico Madrid – Real Sociedad 1-1 (Koke 31 / januzaj 87) – VEZI VIDEO
  • Granada – Athletic Bilbao 4-0 (Soldado 29, A. Puertas 56, C. Fernandez 67, Montoro 90+4) – VEZI VIDEO
  • Sevilla – Valencia 1-0 (S. Reguilon 55) – VEZI VIDEO
  • Espanyol – Celta Vigo 0-0 – VEZI VIDEO
  • Osasuna – Mallorca 2-2 (Adrian 23, I. Perez 68 / Agbenyenu 45+1, A. Budimir 65) – VEZI VIDEO
  • Levante – Getafe 1-0 (Coke 90+9) – VEZI VIDEO
ADVERTISEMENT

Clasament La Liga

UPDATE, 19 iulie, ora 23:19 / Barcelona se chinuie să-l vândă pe Pilippe Coutinho, care este foarte aproape de o revenire în Premier League, acolo unde e dorit insistent de Arsenal.

„Tunarii” îl vor da la schimb pe Matteo Guendouzi plus o sumă de bani pentru a-l aduce pe mijlocașul brazilian pe „Emirates”.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 19 iulie, ora 19:10 / Quique Setien poate fi înlocuit pe banca tehnică a Barcelonei de Patrick Kluivert, fosta legendă a clubului și care a antrenat ultima dată naționala din Curacao.


UPDATE, 19 iulie, ora 16:39 / Arthur. fotbalistul Barcelonei care a semnat cu Juventus, nu s-a prezentat la antrenamentele catalanilor înaintea meciului de la Alaves, dar Quique Setien a explicat motivul pentru care mijlocașul nu a venit la pregătiri și neagă un posibil conflict:

ADVERTISEMENT

„Tot ce pot spune este că în această dimineață (n.r. sâmbătă) a spus că are un disconfort la gleznă”.


UPDATE 19 iulie, ora 14:36 / Eden Hazard, belgianul transferat vara trecută de Real de la Chelsea contra sumei de 100 de milioane de euro, a avut un moment de sinceritate după partida câștigată de „los-blancos” cu Villarreal, în urma căreia a devenit campion al Spaniei: „Au fost multe accidentări, pe care sper că am reușit să le las în trecut și să am evoluții mai bune anul viitor. În realitate, nu a fost un an groaznic, pentru că am reușit să ajung la Real Madrid și să câștig titlul din primul sezon, deci nu puteam cere mai mult. Însă, din punct de vedere personal, individual, este cel mai prost an din cariera mea. A fost foarte ciudat din cauza tuturor celor întâmplate. Acest sezon poate fi mult mai bun dacă vom reuși în Champions League, cu toate că avem o misiune dificilă în fața lui Manchester City”, a declarat Hazard în presa spaniolă.


Am ajuns şi la momentul căderii de cortină peste acest sezon din La Liga. Etapa a 38-a se joacă, aşa cum s-a întâmplat şi cu precedenta rundă, toată în aceeaşi zi de duminică, 19 iulie. Campioana se ştie încă de acum o săptămână. Real Madrid a reuşit să revină la comandă după trei sezoane dominate de rivalii catalani.

La Barcelona, haosul este cuvântul care exprimă cel mai bine situaţia. Antrenorul Quique Setien va fi sigur înlăturat şi nu se ştie cu precizie nici ce decizie va lua starul echipei, Lionel Messi, foarte iritat de atitudinea conducerii şi de faptul că o mare parte din acest sezon preşedintele Josep Bartomeu a creat numai tensiuni, inclusiv în vestiar.

În joc, în această ultimă rundă, au mai rămas doar ultimul loc retrogradabil, precum şi ultima poziţie care duce în play-off-ul Europa League, adică locul 7. Finala Cupei se va juca între Athletic Bilbao şi Real Sociedad, un derby basc, însă cele două cluburi au refuzat să o susţină acum, pentru ca învingătoarea să meargă în Europa League şi în acest fel locul 7 a devenit liber pentru această a doua competiţie continentală.

Duelul supravieţuirii se dă între Leganes şi Celta Vigo în etapa a 38-a din La Liga

Duelul supravieţuirii se dă între două echipe: Leganes şi Celta Vigo. Leganes joacă împotriva campioanei într-un inegal derby de Madrid, în timp ce galicienii, care au un punct mai mult decât rivalii, merg la Barcelona, pe terenul ultimei clasate, Espanyol, echipă căzută în Segunda de etape bune. Celta are multe absenţe, cele mai semnificative fiind Nolito şi Rafinha, iar Espanyol are în lot şapte jucători de la filiala de tineret.

Multă lume era convinsă că Real Madrid nu se va preocupa de partida cu Leganes, odihnnindu-şi titularii pentru meciul din august de la Manchester, unde are dificila misiune de a întoarce un 1-2 de pe Bernabeu în faţa lui City. Dar nu este aşa, Zinedine Zidane făcând schimbări doar în poartă şi în apărare.

De ce Real Madrid vine cu destui titulari la derbyul cu Leganes

Există două motive pentru cei de la Real Madrid. Vor să îl ajute pe francezul Karim Benzema să îl depăşească pe Lionel Messi în cursa pentru titlul de golgheter, dar va fi greu spre imposibil, pentru că argentinianul are două goluri mai mult şi va juca în meciul de la Vitoria, cu Alaves, în speranţa că va marca măcar o dată.

Al doilea motiv ţine chiar de antrenorul Zinedine Zidane. Cu o victorie în acest derby, francezul ar ajunge la cota de 100 de succese pe banca los blancos în La Liga. Iată de ce Real Madrid nu va trimite deloc tineretul şi ceva rezerve, făcând misiunea bravei echipe Leganes foarte grea. Pentru că trebuie să bată campioana şi totodată Celta să nu câştige la Barcelona. Iar Zidane are cinci victorii şi un egal în meciurile directe.

Villarreal se desparte de Santi Cazorla şi Bruno Soriano

În privinţa Europa League, doar Villarreal, locul 5, 57 de puncte, este sigură de obiectiv, chiar dacă pierde acasă cu Eibar. Meciul va însemna despărţirea de Bruno Soriano, care se retrage, şi de Santi Cazorla. Acesta din urmă se va întoarce cel mai probabil la Arsenal, dar în în postura de jucător, ci ca secund al lui Mikel Arteta.

Real Sociedad, locul 6, cu 54 puncte, ar putea cădea în afara calificării dacă e învinsă la Madrid, de Atletico. Echipa lui Simeone vrea să termine pe locul trei şi pentru faptul că dacă va încheie pe treapta de bronz va primi cu 8 milioane euro mai mult ca drepturi TV decât locul 4. Deci Real Sociedad poate pierde şi rămâne cu 54 de puncte.

Granada visează la prima ei prezenţă europeană

Tot 54 de puncte are şi Getafe, care merge la Valencia, pentru a juca acasă la Levante, una dintre cele mai imprevizibile echipe din La Liga, care etapa trecută a învins la Vigo şi astfel a făcut ca Leganes să aibă acum şanse la salvare. Getafe are nevoie de victorie, pentru că în spate se află Valencia, 53, Granada, 53. Orice alt rezultat decât victoria aruncă Getafe afară din Europa League.

Granada e la un pas de prima ei prezenţă europeană din istoria clubului, dar pentru asta are nevoie ca Real Sociedad şi încă una dintre Getafe şi Valencia să nu câştige. Athletic Bilbao vine ca turist, pentru că învinsă de Leganes acasă etapa trecută a pierdut contactul cu Europa.

Messi e gata pentru un nou record istoric

La Vitoria Barca va avea un atac inedit, cu Messi, Braithwaite şi Ansu Fati. Messi are mare nevoie să câştige titlul de golgeter. Ar fi pentru a şaptea oară şi ar mai stabili un record în istoria fotbalului spaniol, momentan el şi Zarra având câte şase succese.

ADVERTISEMENT