Sport

Live Blog Liga 1, etapa a 8-a play-off. Academica Clinceni a realizat primul transfer pentru viitorul sezon

16.05.2021 | 13:18
Live Blog Liga 1 etapa a 8a playoff Academica Clinceni a realizat primul transfer pentru viitorul sezon
ADVERTISEMENT

FANATIK îţi prezintă un Live Blog al etapei a 8-a din play-off-ul Ligii 1. Este runda în care se va disputa derby-ul U Craiova – CFR Cluj.

Etapa a 8-a din play-off-ul Ligii 1 are loc în weekend, începând de vineri, 14 mai, şi având capăt de linie duminică, 16 mai.

ADVERTISEMENT

Programul etapei a 8-a din play-off Liga 1

Sâmbătă, 15 mai

U Craiova – CFR Cluj 1-3 (Baiaram 14 / Păun 4, 74, Deac 69)


Vineri, 14 mai

  • Academica Clinceni – FC Botoşani 4-3 (Chandarov 22, Markovic 70, 85, Chunchukov 75 / Achim 4 aut., Ongenda 16, Papa 45) – VEZI VIDEO

Academica: A. Ureche – F. Achim, Bilali, F. Gardoș (30 Patriche), Pîrvulescu – Cebotaru (46 Moulin), Cascini – A. Popa (46 C. Tănase), Chandarov (63 Markovic), Cordea – R. Rusescu (63 Chunchukov). Rezerve: Vâlceanu, Pashov, Moulin, C. Tănase, Markovic, Ventura, Chunchukov, M. Dobrescu, Patriche. Antrenor: Ilie Poenaru

ADVERTISEMENT

FC Botoșani: Hankic – Patache, Chindriș, Meleke, A. Șeroni – E. Florescu, Rodriguez, E. Papa (63 M. Roman) – Ongenda (74 Ashkovski), D. Croitoru (21 Tîrcoveanu), Al Mawas. Rezerve: E. Pap, Racovitan, Plămadă, Holzmann, Târșă, Ashkovski, S. Camara, M. Roman, Tîrcoveanu. Antrenor: Marius Croitoru

Min. 4: GOOOL FC BOTOȘANI! Autogol de cascadorii râsului la Clinceni. Achim trimite o pasă spre portarul Ureche, acesta este surprins și nu intervine, iar balonul intră în plasă. Academica Clinceni – FC Botoşani 0-1

ADVERTISEMENT

Min. 16: GOOOL FC BOTOȘANI! Ongenda pătrunde în careu pe partea dreaptă și îl învinge pe Ureche cu un șut plasat. Academica Clinceni – FC Botoşani 0-2

Min. 22: GOOOL ACADEMICA! Acțiune pe partea dreaptă a lui Chandarov, care pătrunde nestingherit în careu și înscrie cu un lob peste portarul Hankic. Academica Clinceni – FC Botoşani 1-2

ADVERTISEMENT

Min. 45: GOOOL FC BOTOȘANI! Papa reia cu capul în plasă de pe 6 metri, în urma unei lovituri de colț. Academica Clinceni – FC Botoşani 1-3

Min. 70: GOOOL ACADEMICA! Markovic reduce din handicap cu un șut din interiorul careului. Academica Clinceni – FC Botoşani 2-3

Min. 75: GOOOL ACADEMICA! Chunchukov restabilește egalitatea cu o lovitură de cap din 7-8 metri. Academica Clinceni – FC Botoşani 3-3

Min. 85: GOOOL ACADEMICA! Cordea centrează perfect pe 6 metri și Markovic reia în plasă. Academica Clinceni – FC Botoşani 4-3


Duminică, 16 mai

  • ora 22:00 Sepsi Sfântu Gheorghe – FCSB

Marius Ciociu a semnat cu Academica Clinceni

UPDATE, 16 mai, ora 13:15 / Oficialii revelației actualei ediții a Ligii 1, Academica Clinceni, au obținut semnătura fotbalistului Marius Cioiu. Ultima oară la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Cioiu evoluează pe poziția de mijlocaș și are doar 21 de ani. Noul jucător al ilfovenilor a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane. În campionatul recent încheiat (faza play-out) a ligii a doua, Marius Cioiu a evoluat în 20 de meciuri pentru Viitorul Pandurii și a marcat 3 goluri.

Academica Clinceni este la al doilea sezon în Liga 1 și este revelația campionatului rație calificării în faza play-off, fiind și prima echipă considerată outsider care face puncte în play-off. Ultima ispravă a trupei lui Ilie Poenaru este victoria incredibilă, scor 4-3, în fața celor de la FC Botoșani, după ce moldovenii aveau la pauză un avantaj de două goluri, scor 3-1.


Lupta la titlu continuă între CFR Cluj, campioana ultimelor trei ediţii, şi FCSB. Etapa trecută bucureştenii au ratat o imensă ocazie de a trece din nou la comandă, după ce clujenii au pierdut acasă, în premieră, cu Sepsi.

FCSB avea nevoie la Giurgiu, unde îşi joacă meciurile de acasă, de un succes în faţa Academicii Clinceni, ultima clasată în play-off şi nimeni nu se îndoia că aşa se va întâmpla. Însă echipa lui Toni Petrea a avut parte de o replică excelentă a ilfovenilor, care a aruncat în aer multe speculaţii şi nu a putut face mai mult de un egal, 2-2, lăsând Clujul, nesperat, pe primul loc.

Lupta pentru locul 3 a devenit aprigă

Foarte interesantă a devenit şi bătălia pentru locul 3, după ce U Craiova a fost făcută KO trei meciuri la rând şi Sepsi Sfântu Gheorghe s-a apropiat la un singur punct de olteni, cu perspectiva primei ei participări în cupele europene.

Etapa a 8-a începe cu confruntarea locurilor 5 şi 6, la Clinceni, acolo unde ilfovenii au o singură victorie, 1-0 cu U Craiova, o vor întâlni pe FC Botoşani, echipa lui Marius Croitoru venind după o superbă victorie în Bănie, cu 3-2.

U Craiova – CFR Cluj, derby-ul etapei

Sâmbătă, Bănia va fierbe dar nu pentru echipa favorită, care a rămas o simplă spectatoare la lupta pentru titlu, ci pentru faptul că o nouă ispravă a oltenilor în faţa trupei lui Edi Iordănescu ar putea avea efecte cu urmări grele pentru lider.

Pe acest stadion în play-off-ul ediţiei trecute, CFR Cluj se încununa cu al treilea titlu în chiar ultima rundă, deşi nu avea decât varianta victoriei pentru a trece la desfacerea şampaniilor. Craiova a produs mari pagube ardelenilor doar în Gruia, unde au câştigat anul trecut dar şi acum în play-off.

Craiova a arătat clar că nu are constanţă, dar fiind o echipă imprevizibilă oricând poate reveni şi după salba de eşecuri, pentru a bate din nou o formaţie care chiar trage să devină campioană.

Edi Iordănescu exact acelaşi lucru le-a spus elevilor săi, să nu se bazeze pe seria de înfrângeri a oamenilor lui Marinos Ouzounidis.

Sepsi – FCSB încheie etapa din play-off

Duminică seară, de la cea mai înaintată oră la care s-a jucat în acest sezon, ora 22:00, la Sfântu Gheorghe va fi al doilea meci cheie al etapei.

Sepsi primeşte vizita lui FCSB, echipă care a demonstrat clar în ultimele săptămâni că e departe de forma din sezonul regulat. Sepsi a mai remizat cu cu FCSB în câteva rânduri şi o poate face şi acum.

ADVERTISEMENT