Fotbal intern

Etapa 10 play-out Liga 1 Betano. Tudorie trimite Chiajna spre Liga a 2-a! Cum arată clasamentul acum. Falub acuză arbitrajul

15.05.2019 | 23:31
Etapa 10 playout Liga 1 Betano Tudorie trimite Chiajna spre Liga a 2a Cum arata clasamentul acum Falub acuza arbitrajul

În acest mijloc de săptămână s-a disputat etapa 10 din play-out-ul Ligii 1 Betano. Cele patru meciuri au fost împărțite pe durata a două zile, marți, 14 mai, și miercuri, 15 mai. Voluntari a obținut un succes uriaș, distanțându-se la cinci puncte de primul loc direct retrogrdabil.

Etapa 10 play-out Liga 1 Betano. Clasament actualizat

UPDATE, 15 mai, ora 23:46 / Andrei Marc nu vrea să rămână la Concordia în Liga 2: ”Nu mai e nimic de spus. Eu sunt resemnat, nu știu ceilalți. Am avut șansa să închidem meciul, dar am ratat. Dar trebuie să recunoaștem că și ei au avut ocazii. Noi suntem principalii vinovați, noi jucătorii. Nu voi rămâne. Mai am un an de contract, dar nu vreu să mai rămân și cred că vom ajunge la o înțelegere”.


UPDATE, 15 mai, ora 23:23 / Adrian Falub acuză arbitrajul și crede că au fost greșeli la ambele goluri ale gazdelor: ”E dificil de vorbit. Eu nu aș fi dat penalty și cred că am pierdut nemeritat. Și la golul doi cred că a fost fault la portar. E și vina noastră pentru că la 1-0 am avut ocazii și puteam închide meciul. Am făcut un joc bun și am pierdut nemeritat. Toate meciurile noastre sunt speciale, pentru că toate sunt decisive. Meritam să câștigăm pentru că am avut ocaziile mai mari. Este dificil să ne mai salvăm de la retrogradare. Nu stăm să vorbim acum de meciul cu Dinamo, e prea la cald”.


UPDATE, 15 mai, ora 23:20 / Cristiano Bergodi a spus că a fost un meci de infarct: ”Am avut emoții mari, dar trebuie să-i felicit pe băieți că au crezut până la final. Ne-am creat o mulțime de ocazii, dar nu reușeam să dăm gol. Golul primit în startul meciului a fost ca un duș rece pentru noi. Nu a fost ușor, dar am dat dovadă de mult caracter. A fost un meci de infarct, mai ales că adversrul își juca ultima șansă. Am câștigat meritat”. Întrebat despre o posibilă mutare la FCSB, italianul a afirmat că nu se pune problema: ”Nu știu nimic de FCSB, mă gândesc doar la Voluntari. Sunt mulțumit de ce am făcut aici cu băieții”.


UPDATE, 15 mai, ora 23:17 / Răzvan Grădinaru consideră că formația nu mai are șanse de salvare de la retrogradare după acest eșec: ”Am pierdut cele 3 puncte care ne mai dădeau o șansă să sperăm. E vina noastră, am condus cu 1-0 până în minutul 83 și am avut ocazii să mai înscriem. Cred că în această seară putem spune că suntem retrogradați. Când o echipă care nu câștigă în 20 de meciuri e clar că merită să retrogradeze. Au fost aduși mulți jucători, unii poate prea târziu, și nu am reușit să facem o echipă. Nu știu ce se va întâmpla cu mine, sunt sub contract. Am jucat fundaș dreapta unde nu dau randament, dar am avut o discuție cu Mister și cu conducerea și le-am spus că îmi place să joc mijlocaș”.


UPDATE, 15 mai, ora 23:16 / Fundașul Ionuț Balaur nu mai credea că echipa sa poate întoarce rezultatul: ”E normal să fie bucurie imensă, pentru că această săptămână poate fi decisivă pentru noi și mai ales când întorci un rezultat de 0-1. Nu credeam în victorie, dar speram să egalăm. Știam că avem puterea de a marca un gol, dar nu credeam că vom înscrie de două ori. Îl felicit pe Tudorie, meseria lui este să dea gol. Încă suntem în zona retrogradării, dar mult mai încrezători. Cred că șansele Concordiei de salvare sunt aproape zero după acest meci”.


UPDATE, 15 mai, ora 23:02  / Alexandru Tudorie este eroul Voluntariului după dubla din meciul cu Concordia. ”Mă bucur că i-am făcut fericiți pe coechipierii mei. Toată echipa a muncit, s-a văzut dăruirea și suntem încrezători în continuare. Am avut și în prima repriză câteva ocazii, dar e bine că s-a terminat așa. Nu e nimic rezolvat, trebuie să câștigăm și meciul următor pentru a fi liniștiți”, a spus Tudorie.


  • VEZI AICI DESFĂŞURAREA MECIULUI FC Voluntari – Concordia Chiajna

UPDATE, 15 mai, ora 22:50. Voluntari câștigă cu 2-1 partida de acasă cu Chiajna, iar Concordia are șanse minime să mai evite retrogradarea

Clasament Liga 2
Clasament Liga 2

UPDATE, 15 mai, ora 22:50. Tudorie duce scorul la 2-1 în Voluntari – Chiajna profitând de o gafă uriașă a lui Râmniceanu.


UPDATE, 15 mai, ora 22:43. GOOOOL VOLUNTARI! Gazdele egalează Chiajna la 1, după ce Alexandru Tudorie transformă cu siguranță penalty-ul obținut de echipa sa în minutul 83.


UPDATE, 15 mai, ora 21.51. Pauză la Voluntari. Chiajna conduce cu 1-0. La acest scor, Concordia se apropie la patru puncte de locul de baraj ocupat de Hermannstadt, care e la egalitate de puncte cu Voluntariul.


UPDATE, 15 mai, ora 21.27. Scorul este Voluntari – Chiajna 0-1 în acest moment după golul reuşit în secunda 33 de Grădinaru.


UPDATE, 15 mai, ora 20:43 / Echipele de start la meciul FC Voluntari – Concordia Chiajna

FC Voluntari: Mitrev – Ricardinho, Balaur, Armaş, Al. Vlad – Răuţă, Signorelli, Căpăţînă – G. Deac, Tudorie, Gadze. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Concordia: Rîmniceanu – Bărboianu, Marc, Cadamuro, Koutroumpis, A. Radu – Grădinaru, Gorobsov, Ivanovici – Bawab, Moussa. Antrenor: Adrian Falub.


UPDATE, 15 mai, ora 20:23  „Am mai prins culoare în obraji, dar mai avem meciuri grele. Nu au fost multe situații de gol, ne așteptam la asta. Sunt mulțumit cu un punct. Vedem ce va fi în continuare. Speranțe există” – a spus Vasile Miriuță la Digisport.


UPDATE, 15 mai, ora 20:19  „Am avut atitudine. Echipa e în creștere. Să sperăm că vom rezista fizic acum, pentru că vom juca din trei în trei zile. A fost un meci echilibrat. E un rezultat pozitiv. E un public de fotbal fantastic aici. Ne simțim foarte bine. Trebuie să ridicăm echipa la înălțimea publicului. Dacă anul acesta ne menținem în prima ligă, anul viitor cu siguranță vor fi la un nivel mai ridicat” – a spus Alexandru Dandea la Digisport.


UPDATE, 15 mai, ora 20:15  „Ne burucăm că nu am primit gol nici astăzi, dar mai ales că am scos un punct cu o echipă bună din play-out. Se vede că jucăm acasă acum. Dacă jucam de la începutul sezonului aici, altfel arăta clasamentul pentru noi. Dinamo are lot bun, dar trebuie să fie realistă, nu are cum să se bată la titlul anul viitor, mai degrabă să intre în play-off” – a spus Alexandru Dandea la Digisport.


UPDATE, 15 mai, ora 20:12  „A fost un rezultat corect, ambele echipe au avut ocazii. Ne pare rău că n-am putut face mai mult. E trist că n-am intrat în play-off, dar e numai vina noastră. Trebuia să abordăm mai bine campionatul. Sper să fie în planurile lui nea Mircea în continuare, mai ales că am avantajul U21” – a spus Denis Ciobotariu la Digisport.


UPDATE, 15 mai, ora 20:10 „Știam că ne așteaptă un meci greu. Era presiune mare pentru ei.Noi acum încercăm să formăm o echipă bună pentru anul viitor, când ne dorim să câștigăm Cupa și campionatul” – a spus Dan Nistor la Digisport.


  • Hermannstadt – Dinamo 0-0

UPDATE, 15 mai, ora 20:00. Hermannstadt – Dinamo s-a încheiat așa cum a început, scor 0-0. Sibienii, care ocupă locul de baraj, i-au egalat la puncte pe cei de la Voluntari, în timp ce Dinamo a ratat șansa de a trece pe primul loc în play-out.

UPDATE, 15 mai, ora 18.15. A început partida.


UPDATE, 15 mai, 16:46 / S-au anunțat echipele de start.

Hermannstadt: Căbuz – Mățel, Dandea, I. Stoica, Serediuc – Dâlbea, L. Dumitru – Jazvic, Offenbacher, S. Popovici – Bșănaru. Antrenor: Vasile Miriuță.

Dinamo: Mandanda – Sorescu, Klimavicius, Ciobotariu, Kabashi – I. Filip – Montini, I. Șerban, Nistor, Jaadi – Christovao. Antrenor: Mircea Rednic.


UPDATE, ora 23:18 / Tehnicianul de la Gaz Metan Mediaș, Edi Iordănescu, acuză eliminarea lui Darius Olaru: ”Jocul l-am abordat la victorie, dar uneori îți iese mai bine, alte ori mai puțin. După eliminarea lui Olaru am cedat inițiativa, dar nu am renunțat la ideea de a câștiga. Ne-a scos de pe traiectorie acea eliminare, deoarece ne doream cele 3 pucnte pentru a rămâne la șefia play-out-ului. Nu ne-am închis nici la 1-1, dar trebuie să ne mulțumim cu un punct. Am protestat la momentul eliminării pentru că nu am văzut niciun fel de intensitate la faultul lui Olaru. S-a rupt echilibrul foarte ușor. Sunt un antrenor care pune mare preț pe aspectul jocului, deoarece acest lucru îți dă curaj. Am operat și acest sistem de rotație pentru a da prospețime echipei. Cei care au jucat mai puțin trebuie să se ridice la nivelul celorlalți”.


UPDATE, ora 23:16 / Flavius Stoican atacă decizia lui Sebastian Colțescu de a anula un gol al Iașului în finalul meciului: ”Un rezultat echitabil, pentru că a fost un meci închis fără prea multe ocazii. Îi felicit pe băieți pentru atitudine, mai ales că am făcut o deplasare grea cu autocarul. Cu mai multă atenție am fi putut pleca cu toate cele 3 puncte. Am întâlnit liderul din play-out, o echipă cu un antrenor care știe să-i așeze bine în teren. La ultima fază, dacă nu a fost fault, puteam să plecăm cu 3 puncte. Dacă nu a fost fault avem o problemă, pentru că băieții mei nu vor mai încasa prima pe care o aveau promisă. Avem jucători care pot face diferența, dar astrăzi am lăsat acasă 3-4 fotbaliști importanți și nu s-a văzut lipsa lor”.


UPDATE, ora 23:09 / Fundașul Gazului, Ionuț Larie, consideră că echipa sa a jucat mai bine în inferioritate: ”Nu sunt golgheterul echipei, e Mario Rondon, dar sunt supărat că am pierdut 2 puncte acasă. Poli Iași a jucat bine și e bun și un punct. Prima repriză am dominat mai mult prin posesie, dar în doua am jucat mult mai bine chiar dacă am fost în inferioritate. Avem obiectiv clasarea pe primul loc în play-out”.


UPDATE, ora 23:04 / Mijlocașul Alexandru Zaharia este mulțumit cu egalul scos de Poli Iași: ”Nu este vorba de o revanșă pentru că m-am simțit bine la Mediaș. Ne mulțumește rezultatul, mai ales că ei au dominat prima repiză. A doua repriză noi am dominat și rezultatul este echitabil, mai ales că am jucat împotriva unei formații care joacă un fotbal deschis, iar noi am făcut o deplasare grea cu autocarul. Urmează meciul cu Hermannstadt de acasă și vrem să câștigăm”.


UPDATE, ora 22:58 / Jucătorul lui Poli Iași, Laurențiu Rus recunoaște că eliminarea lui Darius Olaru nici nu s-a văzut: ”Am fost periculoși prin câteva centrări în fața porții în prima repriză, dar după cartonașul roșu primit de ei trebuia să câștigăm. Ei s-au închis bine după eliminare și nici nu s-a văzut că au jucat în inferioritate”.


UPDATE, ora 22:50 / Gaz Metan Mediaș a remizat acasă cu Poli Iași, scor 1-1, într-un meci din etapa a zecea a play-out-ului Ligii 1 Betano și poate pierde prima poziție dacă Dinamo va câștiga miercuri în deplasare cu FC Hermannstadt. Gazdele au jucat în inferioritate după eliminarea lui Darius Olaru, iar ieșenii au deschis scorul prin Moussa Sanoh. Trupa lui Edi Iordănescu a restabilit egalitatea prin Ionuț Larie. În acest moment, elevii lui Flavius Stoican s-au îndepărtat la șapte puncte de locul de baraj ocupat de Hermannstadt.


  • LIVE VIDEO Gaz Metan Mediaș – Poli Iași 1-1

Gaz Metan conduce în continuare play-out-ul Ligii 1 Betano, dar va avea un meci dificil în faţa celor de la Poli Iaşi. Moldovenii s-au impus categoric etapa trecută, 4-0 cu Dunărea Călăraşi.


UPDATE, ora 20:41 / Cătălin Golofca explică golul de senzzație, dar și faza în care a scos un penalty: ”O fază normal în care am vrut să dau la poartă. Mă bucur că am avut curaj să încerc și la joc și că am reușit, pengtru că la antrenamente încerc des astfel de execuții. Băieții s-au bucurat pentru mine. La faza penalty-ului am fost lovit și arbitrul a dat penalty. Ei ziceau că a fost în afara careului, eu știu că am fost lovit. Nu a fost ușor, mai ales că ei jucau o ultimă șansă, dar noi am jucat bine. Am fost motivați pentru că la ultimul meci cu ei nu au fost chiar fair-play”.


UPDATE, ora 20:36 / Secundul Costel Ilie nu știe de oferta pe care o are Dan Alexa de la Astra Giurgiu: ”Lucrurile s-au complicat după această înfrângere. Atâta timp cât mai sunt șanse vom lupta. Acest eșec ne obligă să venim cu o victorie de la Voluntari. Suntem într-o situație grea prin lipsa lui Mediop, dar sperăm să găsim variantele bune. Vom încerca să alcătuim o echipă mult mai ofensivă pentru jocul de la Voluntari. Nu știu nimic despre oferta lui Dan Alexa de la Astra, știu că la Giurgiu este un antrenor foarte bun, Costel Enache. Noi staful suntem obiștnuiți cu această presiune, am avut-o și la Chiajna și ne-am salvat în ultima etapă”.


UPDATE, ora 20:33 / Liviu Ciobotariu a anunțat că Lorand Fulop va pleca la Akademia Puskas după meciul cu Gaz Metan: ”Nu a fost o victorie lejeră, a fost una muncită. Am venit motivați și îmi felicit jucătorii. Era un meci important pentru salvarea de la retrogradare. Trebuie să fim atenți în continuare, dar în mare cred că am scăpat de locul de baraj. Execuția lui Golofca a adus liniștea în tabăra noastră, dar trebuie să fim mult mai atenți în defensivă unde am făcut câteva erori. Golofca este un jucător cu execuții bune și mai încearcă astfel de finalizări la antrenament. Știam că Fulop va pleca, mi-am dat acordul să meargă la Akademia Puskas. Cel mai probabil după meciul cu Gaz Metan îl vom lăsa să plece. I-am spus să dea totul pe teren pentru a lăsa o impresie bună la Botoșani. Fabbrini este la final de contract, este altceva decât la Fulop pe care îl vom ceda prin transfer. Vom vedea ce va fi în sezonul viitor, dar trebuie să ne gândim să ne salvăm matematic”.


UPDATE, ora 20:28 / Portarul Dunării Călărași, Cătălin Straton, mai speră încă în salvarea de la retrogradare: ”Este un meci pierdut pe care îl digerăm cu greu. Cineva trebuie să mai și piardă, acesta e fotbalul. Dacă soarta e să retrogradăm, vom retrograda. Am avut multe meciuri în mână, dar le-am pierdut. Eu mai sper la salvare pentru că diferența este mică. După această înfrângere, sunt și eu om și îmi este greu. Faptul că nu marcăm este problema noastră de la începutul sezonului. Golofca a avut o execuție fantastică, nu am văzut mingea. Este greu când nu ai antrenorul pe bancă. Ar trebui respectat mai mult indiferent de situația în care suntem”.


UPDATE, ora 20:26 / Lorand Fulop a confirmat transferul la Akademia Puskas: ”Vom analiza zilele viitoare oferta venită. Golofca este un băiat muncitor și mă bucur pentru reușita lui. O să jucăm fără presiune cu Gaz Metan, deoarece nu mai avem presiunea retrogradării”


UPDATE 20:08 / S-a încheiat primul meci al etapei din play-out-ul Ligii 1. Dunărea Călăraşi a fost învinsă pe teren propriu de FC Botoşani, scor 0-2, după golurile lui Fulop şi Golofca. Călăraşi rămâne pe loc retrogradabil cu 4 etape înainte de finalul sezonului.


  • VIDEO şi TEXT Dunărea Călărași – FC Botoșani 0-2

Dunărea a căzut din nou pe loc retrogradabil după meciul de etapa trecută, iar acum are neapărat nevoie de un succes în faţa celor de la FC Botoşani.


  • Plecare de ultimă oră de la FC Botoşani! Lorand Fulop s-a transferat la Academia Puşcaş. Suma de transfer. EXCLUSIV

UPDATE 17:30 / Echipele de start în Dunărea Călăraşi – FC Botoşani:

Dunărea Călărași: Straton – Gligorov, Dobrosavlevici, Luchin, Sârghi – Ammari, Simion, Henderson, Filip – Iancu, Benzar. Antrenor: Dan Alexa.

FC Botoșani: Fraisl – Pițian, Miron, Burcă – Patache, Papa, Rodriguez, Fabbrini, Golofca – Roman, Fulop. Antrenor: Liviu Ciobotariu.


Toate meciurile din etapa cu numărul 10 a play-out-ului Ligii 1 Betano sunt transmis în direct de Look Sport / Plus, Digi Sport și Telekom Sport. De asemenea, pe FANATIK veţi putea urmări întâlnirile în format LIVE VIDEO şi LIVE TEXT. Runda este deschisă marţi, de la ora 18:15, de meciul Dunărea Călărași – FC Botoșani, unul extrem de important pentru gazde, aflate în acest moment pe loc retrogradabil.

Marți seară, de la ora 21:00, se vor înfrunta Gaz Metan Mediaș și Poli Iași. Ardelenii au un parcurs foarte bun în play-out, dar la club sunt probleme financiare foarte mari, iar situația antrenorului Edi Iordănescu este incertă după ce Gigi Becali a dezvăluit că l-ar vrea la FCSB din sezonul viitor. Nici la Iași situația nu este mai bună, dar antrenorul Flavius Stoican a reușit să scoată echipa din subsolul clasamentului și în acest moment pară scpată de grijile retrogradării.

Naser Aliji în duel pentru balon cu Petrișor Petrescu în meciul Dinamo - Hermannstadt
Naser Aliji în duel pentru balon cu Petrișor Petrescu în meciul Dinamo – Hermannstadt

Etapa se încheie cu derby-ul Ilfovului

Ziua de miercuri este deschisă de la ora 18:15 de duelul dintre FC Hermannstadt și Dinamo București. Sibienii lui Vasile Miriuță au nevoie ca de aer de puncte pentru a părăsi locul de baraj pe care îl ocupă în acest moment, dar ”câinii” sunt în luptă cu Gaz Metan pentru poziția de lider în play-out. Chiar înaintea meciului de la Sibiu, Mircea Rednic a anunțat că vrea să-l păstreze pe portarul Parfait Mandanda, dar să mai aducă încă un goalkeeper pentur sezonul viitor.

Etapa a zecea a play-out-ului Ligii 1 Betano se va încheia miercuri cu întâlnirea FC Voluntari – Concordia Chiajna, care este programată de la ora 21:00 pe stadionul Anghel Iordănescu. Derby-ul Ilfovului este unul extrem de important pentru ambele formații. Voluntariul lui Cristiano Bergodi a reușit să urce peste linia de salvare, da rorice pas greșit îi poate scufunda. De partea cealaltă, Concordia își joacă ultima șansă pentru rămânerea pe prima scenă a fotbalul.