Fotbal intern

Live Blog Liga 2, etapa a 7-a. U Cluj, victorie la scor cu Turris Turnu Măgurele

12.10.2020 | 21:18
Live Blog Liga 2 etapa a 7a U Cluj victorie la scor cu Turris Turnu Magurele
ADVERTISEMENT

Etapa a 7-a a Ligii 2 merge înainte, neafectată de programul meciurilor echipelor naţionale din barajele pentru EURO 2020 şi Liga Naţiunilor. Se va desfăşura pe parcursul a numai trei zile, respectiv de sâmbătă, 10 octombrie până luni, 12 octombrie, inclusiv.

Din program au fost scoase partida care ar fi trebuit să aibă loc vineri, 9 octombrie, în uvertura etapei, ASU Poli Timişoara – Dunărea Călăraşi, precum şi cele de sâmbătă, de la ora 11:00, Aerostar Bacău – Viitorul Târgu Jiu și Gloria Buzău – Csikszereda. Motivul ține de infectarea cu COVID a mai multor persoane de la Aerostar, ASU Poli Timișoara și FK Csikszereda, inclusiv din rândul jucătorilor.

ADVERTISEMENT

Astfel, la ASU Poli Timişoara, din 36 de persoane testate şapte au fost găsite pozitiv şi au intrat imediat în izolare, la fel ca şi restul de 29, în care sunt incluşi şi jucătorii sănătoşi, conform protocolului cu Ministerul Sănătăţii şi MTS. Luni, 12 octombrie se va efectua o nouă testare, pentru a se vedea dacă şi alte persoane dintre cele 29 s-au infestat între timp.

Liga 2, programul etapei a 7-a

Luni, 12 octombrie

  • Turris Tr. Măgurele – U Cluj 1-4 (Sălcianu 57 / Pîrvulescu 24, Novac 40, 88, Mâneran 72)

Sâmbătă, 10 octombrie

  • FC U Craiova 1948 – Rapid 5-0 (Diallo 7, Negru 22, Cl. Băln 45+1, 73, Răducanu 49) – VEZI VIDEO
ADVERTISEMENT

FC U Craiova: Popa – Paramatti, Diallo, Gugu, Huyghebaert – Albu, Baetan, Negru, Anghelina – Cl. Bălan, Răducanu. Rezerve: Mogoşanu, Diakite, Avram, Raicea, Blidar, Munteanu, Colacu, Compagno. Antrenor: Nicolo Napoli

Rapid: Tătaru – Voicu , Crişan, Nastos, Goge – Costin, Benzar, Fică – Drăghiceanu, Ad. Bălan, Hlistei. Rezerve: Ciuculescu, Manole, Mocioacă, Jorza, Ilie, Sefer. Antrenor: Adrian Iencsi

ADVERTISEMENT

Min. 73: GOOOL FC U CRAIOVA! Corner pentru FC U Craiova, Ionuț Voicu respinge greșit în fața porții până la Claudiu Bălan, care îndeplinește o simplă formalitate. FC U Craiova – Rapid 5-0.

Min. 49: GOOOL FC U CRAIOVA! Lovitură liberă pentru FC U Craiova executată foarte bine de pe partea dreaptă și Răducanu reia cu capul în plasă de la 11 metri. FC U Craiova – Rapid 4-0.

ADVERTISEMENT

Min. 45+1: GOOOL FC U CRAIOVA! Claudiu Bălan duce scorul la un incredibil 3-0 cu un șut lobat, din marginea careului mare. FC U Craiova – Rapid 3-0.

Min. 25: Ocazie mare pentru Craiova: șutul lui Răducanu din marginea careului trece puțin pe lângă vinclu.

Min. 22: GOOOL FC U CRAIOVA! Negru înscrie cu un șut de la 25 de metri, cu largul concurs al portarului rapidist. FC U Craiova – Rapid 2-0.

Min. 10: Imediat după marcarea golului de către Diallo, în afara stadionului a izbucnit un conflict între forțele de ordine și suporterii olteni, care au aprins mai multe torțe pentru a sărbători.

O parte dintre torțele aruncate de suporterii craioveni au ajuns în tribune. FOTO: Sport Picture

Cum unele dintre acestea au ajuns inclusiv pe stadion, a fost nevoie de intervenția în forță a jandarmilor pentru a liniști lucrurile.

Ciocnire între forțele de ordine și suporterii craioveni, în afara stadionului din Turnu Severin. foto: captură telekomsport

Min. 7: GOOOL FC U CRAIOVA! Lovitură de colț pentru olteni și Diallo, liber pe 6 metri, reia cu capul în plasă. FC U Craiova – Rapid 1-0.


  • Metaloglobus – CSM Reşiţa 0-0
  • Unirea Slobozia – Ripensia 2-0 (Adăscăliței 24, Moldovan 35)
  • Concordia Chiajna – CS Mioveni 0-1 (Rusu 45 pen.)

În minutul 38, Burnea de la CS Mioveni a fost eliminat pentru două galbene.


Fotbal Club Comuna Recea stă.

Partida Petrolul Ploiești – CSM Slatina a fost reprogramată pentru data de 28 octombrie, deoarece echipa din Slatina a avut mai mulți jucători convocați la loturile naționale de juniori.

Meciurile ASU Poli Timişoara – Dunărea Călăraşi, Gloria Buzău – FK Csikszereda şi Aerostar Bacău – Viitorul Târgu Jiu au fost amânate din cauza apariției mai multor cazuri de coronaviris la Aerostar, ASU Poli Timișoara și Csikszereda.

Meciul Pandurii Tg. Jiu – Farul va fi reprogramat, deoarece Pandurii a fost exclusă din competiție de FRF pe considerente financiare, dar a obținut la TAS suspendarea deciziei până la judecarea definitivă a cazului.

UPDATE 10 octombrie ora 23:10 / Bucurie de nedescris în vestiarul lui FC U Craiova după victoria categorică obținută în derby-ul cu Rapid. Jucătorii au dansat, au cântat și au strigat în cor „Cine e pe primul loc? / Știința e! Știința e!”.

Nici Adrian Mititelu Jr., fiul patronului craiovean Adrian Mititelu, nu a rezistat să-și arate satisfacția față de rezultatul final. El i-a ironizat pe rivalii de la Rapid aratându-le cele 5 degete de la mâna dreaptă, reprezentând golurile marcate de formația favorită.

Aerostar Bacău a pierdut la masa verde meciul din Cupa României din cauza COVID 19

Situaţie similiară la Aerostar Bacău, care din acest motiv nici nu a mai susţinut partida programată în Cupa României de la Piatra Neamţ, pierzând la masa verde, cu 0-3, în faţa Ceahlăului. Măsura drastică a fost luată peste DSP, care-şi dăduse acordul ca partida să se joace.

Aerostar şi-a testat membrii lotului şi ai staff-ului tehnic marţi, cu o zi înaintea meciului, apoi a notificat DSP şi FRF despre cele şase cazuri pozitive din lot. DSP a considerat că partida poate avea loc, dar medicul delegat de FRF pentru astfel de cazuri a trecut peste decizia autorităţii băcăuane şi a considerat că meciul nu se poate disputa în condiții de siguranță.

Chiar dacă Dragoş Petrişor (portar), Andrei Bobaru (fundaş), Andrei Chirilă, Alessandro Bobârnac (mijlocaşi), Alex Tofan şi Mircea Manole (atacanţi), cei şase jucători pozitivi, au fost izolaţi imediat, iar Aerostar încropise un lot format din fotbalişti negativi la prima echipă, Federaţia a considerat că riscul este prea mare, iar Ceahlăul a primit la masa verde dreptul de a evolua în următoarea fază a competiţiei KO.

Și derby-ul FC U Craiova 1948 – Rapid e în pericol. Turris – U Cluj e celălalt meci tare al rundei

Dacă nimic grav nu va mai apărea până sâmbătă, meciurile cele mai tari ale rundei se anunţă a fi FC U Craiova 1948 – Rapid şi Turris Turnu Măgurele – U Cluj. De departe meciul de la Turnu Severin suscită cel mai mare interes, pentru că se vor afla faţă în faţă două dintre pretendentele la promovare, chiar dacă formaţia olteană abia a venit din Liga 3.

Totuși, și asupra acestei partide planează semne de întrebare, deoarece Rapid a anunțat apariția a cinci cazuri de COVID la echipă, dintre care trei sunt din rândul jucătorilor.

Trupa lui Nicolo Napoli e lider, cu 14 puncte, unul mai mult decât rivalii de sâmbătă seară, meciul urmând a avea loc în nocturnă, de la ora 20:45. Ambele echipe au punct comun, în sensul în care Comuna Recea, altă nou sosită în vară în Liga 2, a testat puterile celor două formaţii pe teren propriu. A dat marea lovitură aducând primul eşec rapidişitilor şi a făcut un egal de spectacol, 3-3, cu oltenii.

Ultimul joc al rundei se va disputa luni între Turris și Universitatea Cluj. Turris părea o echipă de pluton, cel mai probabil de a doua parte a ierarhiei, după ce au plecat în vară mai mulţi titulari, dar Erik Lincar arată că este un antrenor capabil să formeze oricând alt lot competitiv şi Turris nu are decât un singur eşec. U Cluj a încheiat repede colaborarea cu antrenorul Adrian Falub şi de la venirea lui Costel Enache a reuşit să se redreseze, urcând până pe locul 6.

ADVERTISEMENT