Sport

Live Blog Liga 2 etapa a 8-a. FC U Craiova 1948 a promovat în Liga 1! Rapid câștigă cu ASU Poli și se apropie și ea de primul eșalon

13.05.2021 | 22:29
Live Blog Liga 2 etapa a 8a FC U Craiova 1948 a promovat in Liga 1 Rapid castiga cu ASU Poli si se apropie si ea de primul esalon
ADVERTISEMENT

La mijlocul acestei săptămâni au avut loc partidele din cadrul etapei a 8-a din play-off-ul de promovare din Liga 2. Meciurile s-au juca în două zile, miercuri, 12 mai şi joi, 13 mai. Liderul FC U Craiova 1948 a promovat matematic în Liga 1, după ce a obținut un singur punct în confruntarea cu Csikszereda.

Programul etapei a 8-a din play-off Liga 2

Joi, 13 mai

Rapid – ASU Poli Timişoara 1-0 (Sefer 65) – VEZI VIDEO

Rapid: Moldovan – Jorza, Dandea, Nastos, Goge – Barbu, R. Costin – Sefer, R. Ilie, Hlistei – Ad. Bălan; Rezerve: Drăghia, Voicu, Ignat, Florică, Lazăr, Pănoiu, Ursu, Benzar, Ioniță; Antrenor: Mihai Iosif

ADVERTISEMENT

ASU Poli: Păduraru – Jurj, Bocșan, Scutaru, Pamfile – Radu, Codrea, Coadă, Ivanovici – Axente, Munteanu; Rezerve: Cuzmanovici, Casado, Doru, Mera, Sofran, Radunovici, Rus; Antrenor: Dan Alexa

FC U Craiova 1948 – Csikszereda 0-0 – VEZI VIDEO

FC U Craiova: R. Popa – Gît, Paramatti, D. Ispas, Huyghebaert – V. Munteanu, Baetan, D. Albu, Ad. Voicu – A. Ciolacu, Comagno; Rezerve: Mogoșanu, Diakite, Raicea, Cl. Bălan, C. Cristea, R. Negru, Vl. Pop, Blidar, Rob. Răducanu; Antrenor: Eugen Trică

ADVERTISEMENT

Csikszereda: Gyenge – Kelemen, Apro, Bor, Savin – Szondi, Bara, Pinter, Rotar – Bauza; Rezerve: Rybansky, Csonka, Schieb, R. Takacs, T. Suciu, Casiadi; Antrenor: Valentin Suciu

Miercuri, 12 mai

Mioveni – Dunărea Călăraşi 1-1 (Isfan 83-pen. / Tudoran 67)

Echipele de start:

CS Mioveni: Ius. Popescu – Rădescu, Al. Iacob , Garutti, Șerbănică – Vereș, M. Chindriș – Ișfan, Blănaru, T. Coman – Bg. Rusu; Antrenor: Alexandru Pelici

ADVERTISEMENT

Dunărea Călărași: Began – Rus, Wiktorski, Șandru, Sălceanu – Lopez, Pușcaș – Ciucur, Kanda, Fotescu – Alexandru Valentin; Antrenor: Cristi Pustai


Frustrare după Mioveni – Dunărea Călărași 1-1

UPDATE, 12 mai, ora 19:52 / Golul marcat de Todoran pentru Dunărea Călărași a adus o serie de nemulțumiri în rândul jucătorilor, mai ales din partea lui Iustin Popa, portarul implicat în mod direct în fază și care a oferit niște amănunte uluitoare la finalul confruntării:

ADVERTISEMENT

„„Nu știu, nu am apucat să revăd faza, din punctul meu de vedere e un contact, eu eram cu ambele mâini pe minge. Am mers la tușier, a vorbit în cască cu arbitrul și i-a spus că e fault, că mi-a dat cu piciorul peste mâini.

După, nu știu, arbitrul poate a văzut mai bine, eu voi merge să revăd faza, nu e prima dată când s-a întâmplat asta, nu sunt genul să facă acuzații, dar poate suntem noi prea mici. Suntem prea mici să ne căutăm dreptatea, pe mine m-a deranjat că tușierul i-a spus în cască că era fault, iar el a reacționat și i-a spus că nu e fault”.

Alexandru Pelici, antrenorul Mioveniului, nu a vrut să se lege prea mult de golul marcat de adversari: „Nu comentez, prefer să nu comentez, am recunoscut și când am beneficiat de greșeli în favoarea noastră.

Probabil, Papi, portarul nostru, știe cel mai bine ce a fost acolo. Sunt mulți analiști care pot judeca faza, eu nu voi comenta”.

VEZI FAZA AICI


Etapa se deschide miercuri, 12 mai cu confruntarea dintre Mioveni şi Dunărea Călăraşi, adică echipele situate în prezent pe locurile 3 şi 4, şi care au cele mai mari şanse de a juca barajul de promovare cu ocupantele locurilor 13 şi 14 din Liga 1, momentan acestea fiind Astra Giurgiu şi Voluntari.

Mioveni încă mai speră însă să dea marea lovitură, mai ales că are meci direct pe teren propriu în etapa a 10, adică ultima, şi să depăşească pe Rapid, aflată pe poziţia secundă, de asemenea promovabilă direct, la numai trei lungimi în urmă.

FC U Craiova 1948 e gata de prima divizie

Din acest motiv argeşenii au mare nevoie de cele trei puncte cu Dunărea, pentru că dacă vor pierde puncte în acest meci practic varianta promovării directe va cădea definitiv şi giuleşteni vor avea drum liber spre prima divizie.

Joi, 13 mai, se joacă următoarele două partide. FC U Craiova 1948 poate face mare sărbătoaredin acest meci, în care va întâlni pe stadionul Ion Oblemenco ultima clasată din play-off, Csikszereda. Un egal le este suficient oamenilor lui Eugen Trică pentru a deschide şampaniile, dar cu ciguranţă ei vor dori o victorie.

Timişoara, gând de revanşă la Bucureşti

Harghitenii practic nu mai au la ce trage, şansele lor de a prinde locul 4 fiind foarte mici, iar Craiova patronată de familia Mititelu s-a arătat clar în play-off cu o treaptă peste toate celelalte echipe, chiar dacă a pierdut în ultima etapă la Timişoara.

Rapid va primi vizita celor de la ASU Poli Timişoara, care s-au trezit în ultimele două meciuri, ambele câştigate, dar s-ar putea să fie prea târziu pentru a mai putea prinde un loc de baraj. Cu o victorie giuleştenii ar mai face doar un pas înainte, dacă şi Mioveni va câştiga, pentru că ar rămâne aceeaşi distanţă de trei puncte.

Bănăţenii s-au trezit în retur

Dacă Mioveni nu bate atunci şi pentru Rapid şansele la promovarea directă, cu un succes în faţa Timişoarei, vor creşte foarte mult. Însă bănăţenii nu uită că au condus Rapidul cu 1-0 pe Bega până în minutul 87, dar finalul a fost horror, primind două goluri în câteva minute.

O victorie a bănăţenilor la Bucureşti, coroborată cu eşecul Dunării la Mioveni ar repune echipa lui Dan Alexa în lupta pentru un loc de baraj, ceea ce ar fi o mare performnanţă după ce în turul play-off-ului a făcut doar un punct!

Programul barajului de salvare din Liga 2

Sâmbătă, 15 mai, ora 11:00 tur

Comuna Recea – Unirea Slobozia

Sâmbătă, 22 mai, ora 11:00 retur

Unirea Slobozia – Comuna Recea

ADVERTISEMENT