Fotbal intern

Live Blog Liga 2, play-off & play-out etapa a 6-a. Rapid, victorie cu Csikszereda. Giuleştenii se apropie de promovare

01.05.2021 | 21:25
Live Blog Liga 2 playoff  playout etapa a 6a Rapid victorie cu Csikszereda Giulestenii se apropie de promovare
ADVERTISEMENT

FC U Craiova a câștigat derby-ul cu CS Mioveni și este cu un picior în Liga 1 după ce a pus un avans de 7 puncte față de locul 3, care asigură prezența la baraj, cu doar 4 etape de rămase de disputat până la finalul play-off-ului. Rapid a obţinut, la rândul ei, victoria şi se apropie de promovare.

Programul etapei a 6-a din play-off-ul Ligii 2

Sâmbătă, 1 mai

  • Rapid – FK Csikszereda 2-0 (Hlistei 16-pen., Bălan 66)

Min. 66 / GOOOL Rapid! Bălan majorează scorul, cu un şut simplu din careu, după ce Sefer a creat faza golului.

ADVERTISEMENT

Min. 16 / GOOOL Rapid! Hlistei deschide scorul din penalty, după o execuţie sigură.

Rapid: Moldovan – Goge, Dandea, Nastos, Finica – Barbu, R. Costin, Sefer – R. Ilie, Bălan, Hlistei. Antrenor: Mihai Iosif. Rezerve: Drăghia, Voicu, Ignat, Florica, R. Lazăr, Ursu, Pănoiu, Benzar, Al. Ioniță.

FK Csikszereda: Gyenge – Takacs, Csonka, Apro, Bor – Csuros, Bara – Pinter, Jebari, Schieb – Suciu. Antrenor: Valentin Suciu. Rezerve: Karacsony, Rotar, Palmeș. Gergely, Bauza, Meszaros, Szondi, Botork.

ADVERTISEMENT

Vineri, 30 aprilie

  • FC U Craiova – CS Mioveni 4-2 (Compagno 59, Negru 61, Blidar 68, Albu 90+3 pen. / Blănaru 2, Garutti 74) – VEZI VIDEO

FC U Craiova: Mogoșanu – Gîț, Gugu, Ispas, Huyghebaert – Baeten, Albu – Munteanu (46 Negru), Blidar, Voicu (78 Cristea) – Compagno. Rezerve: Taborda, Diakite, Raicea, Ciolacu, Cristea, Negru, Pop, Stoenac, Miuțescu. Antrenor: Eugen Trică

ADVERTISEMENT

CS Mioveni: Popescu – Rădescu, Gherghe, Iacob, Șerbănică –  Coșereanu (61 Garutti ), Șerban (61 Toma), Veres, Mar – Blănaru – Rusu. Rezerve: Ducan, Gomes, Panai, Toma, Garutti, Chindriș, Coman, Massaro, Ivan, Isfan. Antrenor: Alexandru Pelici

Min. 2: GOOOL CS MIOVENI! Blănaru scapă singur cu portarul Mogoșanu și îl învinge cu un șut plasat, la colțul lung. FC U Craiova – CS Mioveni 0-1

ADVERTISEMENT

Min. 52: Același Blănaru ratează o ocazie imensă de a majora diferența pe tabela de marcaj. Scăpat din nou singur cu portarul advers, atacantul oaspeților trage slab, permițându-i lui Mogoșanu să rețină.

Min. 59: GOOOL FC U CRAIOVA! Compagno restabilește egalitatea cu un șut pe jos, din careu. FC U Craiova – CS Mioveni 1-1

Min. 61: GOOOL FC U CRAIOVA! Compagno îl lasă cu poarta goală pe Negru care înscrie. FC U Craiova – CS Mioveni 2-1

Min. 68: GOOOL FC U CRAIOVA! Voicu șutează de la marginea careului, Popescu respinge în față, iar Blidar reia în plasă. FC U Craiova – CS Mioveni 3-1

Min. 74: GOOOL CS MIOVENI! Rădescu interceptează mingea în afara careului, saltă balonul peste apărare și Garutti, repliat după ce în momentul pasei era în offside, deviază cu capul din 10 metri și înscrie. Asistentul Stelian Slabu nu ridică fanionul și golul e validat. FC U Craiova – CS Mioveni 3-2

Min. 90+3: GOOOL FC U CRAIOVA! Albu transformă un penalty. FC U Craiova – CS Mioveni 4-2


  • ASU Poli Timişoara – Dunărea Călăraşi 2-1 (Ivanovici 32, Casado 90+3 / Alami 36) – VEZI VIDEO

ASU Poli: Păduraru – C. Jurj, Bocșan, Scutaru, Pamfile – Codrea, Coadă – D. Radu, R. Rus, P. Ivanovici – Radunovic. Rezerve: Cuzmanovici, Mera, A. Manea, Casado, Sg. Popovici, Axente, D. Andrei, Al. Munteanu, Sofran. Antrenor: Dan Alexa

Dunărea Călărași: Began – I. Sîrbu, Wiktorski, Bg. Șandru, Sălceanu – Cr. Pușcaș, A. Lopez – Acolatse, Alami, Kanda – Val. Alexandru. Rezerve: I. Alexandru, M. Fotescu, Cârstocea, Bud, Țenea, Ciucur, Andr. Rus, Djuric, C. Petre. Antrenor: Cristian Pustai


 

Programul etapei a 6-a din play-out Liga 2

Sâmbătă, 1 mai

  • Farul – U Cluj 1-3

Vineri, 30 aprilie

  • Aerostar Bacău – Unirea Slobozia 2-2
  • Comuna Recea – CSM Slatina 5-2
  • Concordia Chiajna – Viitorul Tg. Jiu 0-2
  • CSM Reşiţa – Gloria Buzău 1-1
  • Metaloglobus – Pandurii Tg. Jiu 3-1

l2


Ianis Zicu și-a anunțat plecarea de la Farul

UPDATE, 1 mai, ora 15:19 / La finalul meciului pierdut acasă cu Universitatea Cluj, antrenorul echipei Farul Constanța, Ianis Zicu, și-a anunțat plecare la finalul sezonului.

”Au fost greșeli individuale pe care jucătorii mei nu le-au mai făcut de doi ani. Azi, fiecare dintre cei din teren au fâcut câtre trei-patru greșeli mari. Aș fi făcut mai multe schimbări, dar nu-mi permite regulamentul și nici soluții nu am avut. Nu au arătat bine, ei știu motivele, am vorbit cu ei zilele trecute, dar nu se poate șterge cu buretele un sezon întreg.

Se termină un ciclu, mai avem un meci la Pandurii și vom vedea ce va fi pentru fiecare dintre noi. Din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare, eu termin contractul la 30 iunie şi voi vedea dacă va fi o nouă experienţă. Dacă nu, o să stau acasă.

Sunt primul răspunzător pentru ratarea play-off-ului, am vrut să plec de atunci, dar am zis că e firesc să lupt și pentru salvarea de la retrogradare. Acum, am rezolvat și aceste puncte. Asta simt acum, le-am transmis și jucătorilor”, a declarat Zicu.


Dunărea Călărași, protest în startul meciului

UPDATE, 30 aprilie, ora 15:05 / Un protest inedit a avut loc în startul partidei ASU Poli Timișoara – Dunărea Călărași, cele două formații rămânând în jumătatea proprie.

Timp de un minut, jucătorii oaspeților au protestat pentru restanțele financiare pe care conducerea clubului le are , iar bănățenii au fost de acord cu decizia oaspeților și nu au atacat.


ȘTIRE INIȚIALĂ 30 APRILIE, ora 10:10

La acest moment în pole position pentru Liga 1 este clar FC U Craiova 1948, care are 46 de puncte, trei mai mult decât Rapid şi patru peste Mioveni, argeşenii fiind alături de olteni singurii neînvinşi în tur. Singura formaţie care la acest moment pare a fi pierdut orice speranţă este ASU Poli Timişoara, care a făcut un singur punct în tur.

Judecând după forma şi calitatea jocului  FC U Craiova 1948 şi Mioveni au arătat cel mai mult fotbal, după un start bun, dar norocos, la Timişoara, cu trei victorii la rând Rapid a clacat la Craiova şi a făcut 1-1 acasă cu argeşenii. Este din ce în ce mai aproape un meci în viitorul sezon de Liga 1 care va împărţi oraşul în două: CSU Craiova – FC U Craiova 1948.

FC U Craiova 1948 şi Mioveni, singurele echipe neînvinse în tur

Chiar în această etapă are loc un meci foarte important, între echipele neînvinse. În Bănie, pe stadionul Ion Oblemenco, se va juca vineri, 30 aprilie, partida Craiova – Mioveni. În tur, după un meci în care apărările au fost la înălţime, s-a consemnat o remiză fără goluri.

Eugen Trică, antrenorul Craiovei, a făcut o declaraţie frumoasă la adresa celor din Mioveni, spunând că este o echipă foarte bine organizată, la nivel de primă divizie şi care are capacitatea de a juca de la egal la egal cu orice adversar, fiind un rival extrem de periculos.

Rapid tremură pentru locul 2

Este cu adevărat remarcabilă renaşterea echipei din Mioveni de la venirea pe bancă a lui Alexandru Pelici, acesta reuşind un forcing impresionant în ultimele etape din sezonul regulat pentru a obţine accesul în play-off, iar în cele cinci meciuri echipa sa a arătat că este pregătită să facă saltul spre primul eşalon.

Foarte important va fi rezultatul partidei vedetă din Bănie şi pentru Rapid, echipă care a terminat turul play-off-ului pe loc de promovare, dar care tremură, având un singur punct peste Mioveni. Giuleştenii nu au mai câştigat de două etape, dar o pot face acum, pe teren propriu, în faţa lui Csikszereda.

ASU Poli Timişoara, singura echipă fără victorie în tur

Harghitenii au spart gheaţa în play-off în ultima etapă din tur cu o victorie reuşită la Timişoara şi se află acum la trei puncte de Dunărea Călăraşi, locul 4, care ar prinde astfel barajul de promovare cu locul 13 din play-out Liga 1. Şi să nu uităm că tot anul acesta, în februarie, au bătut lejer Rapidul, cu 3-1 la Bucureşti. E drept că în play-off au mâncat bătaie pe teren propriu, în prima rundă.

În ultimul meci din etapa de play-off se întâlnesc ASU Poli Timişoara cu Dunărea Călăraşi. Bănăţenii au luat singurul lor punct la Călăraşi, remiză albă şi dacă vor să mai aibă de doi bani speranţă la locurile de baraj trebuie să câştige acest meci.

ADVERTISEMENT