Dinamo continuă drumul în Liga Campionilor la handbal masculin în etapa 4 cu un meci dificil în deplasare. „Dulăii” vor da de liderul grupei A și vor încerca să cucerească primul rezultat pozitiv din această ediție a competiției.
FINAL DE MECI! 32-31 Fuchse! Dinamo a egalat, dar în ultimele 3 secunde nemţii au primit o aruncare de la 7 metri, după consultarea arbitrajului video. O decizie controversată a arbitrilor, care iniţial au dat aruncare de la 9 metri pentru Fuchse. Un meci pe care Dinamo nu trebuia să îl piardă.
Min. 59: 31-30 Fuchse! Au mai rămas 30 de secunde, dar Dinamo are atacul şi poate obţine egalul
Min. 55: 28-27 Dinamo! Campioana României face cel mai bun meci al sezonului şi are un gol avans cu cinci minute înainte de final.
Min 50: 25-24 Dinamo! „Dulăii” au un gol avans cu 10 minute înainte de final. Nemţii au ratat toate aruncările de la 7 metri
Min. 43: 23-23! Meciul rămâne pe muchie în continuare. Gidsel a ieşit la rampă.
Min. 35: 19-19! Început furtunos al nemţilor care egalează în primele 5 minute. Dinamo rezistă
Start în repriza secundă!
PAUZĂ! 18-16 Dinamo! Repriză impecabilă făcută de campionii României, care conduc la două goluri în Germania.
Min. 26: 16-15 Dinamo! „Dulăii” se află în avantaj. Ionuţ Iancu a intrat bine în meci
Min. 19: 13-12 Dinamo! Akimenko are cinci goluri din cinci aruncări. Excelent debut pentru echipa lui Pereira.
Min. 14: 10-9 Dinamo! „Dulăii” continuă startul grozav, Akimenko face show până acum.
Min. 10: 7-6 Fuchse! Dinamo are un început bun de meci în Germania.
Min. 5: 3-2 Fuchse! Nemţii au început ca din puşcă, dar „dulăii” au revenit la un gol.
Start de meci!
Dinamo va avea un meci infernal în Berlin, pe terenul vicecampioanei Europei, Fuchse. „Dulăii” au un start de sezon dificil şi vor evolua împotriva unei echipe în formă, cu şase victorii la rând în toate competiţiile:
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/10/fuchse.jpg)
Dinamo va disputa meciul din etapa 4 cu germanii de la Fuchse Berlin în Liga Campionilor la handbal masculin. „Dulăii” au început cu stângul această ediție a competiției și încearcă să revină în prim planul grupei A.
Elevii lui Paulo Pereira vor avea un test extrem de greu în fața liderului cu maximul de puncte. Așadar, pentru a cuceri punct sau puncte, „dulăii” trebuie să tureze motoarele la maximum. Dinamo are 3 înfrângeri consecutive în acest sezon al competiției și sunt obligați la un rezultat pozitiv pentru a sparge perioada neagră.
Ca de fiecare dată, în Liga Campionilor sunt două grupe de 8 echipe. Dinamo face parte din grupa A, iar în Grupa B mai regăsim echipe precum Barcelona sau PSG. Primele 6 clasate din fiecare grupă se califică în play-off-ul competiției.
Ocupantele locurilor 3-6 se întâlnesc în prima fază a play-off-ului urmând ca învingătoarele să joace împotriva formațiilor de pe primele două poziții ale grupelor. Cluburile care vor câștiga aceste finale de play-off merg în Final Four pentru a-și disputa trofeul.
Dinamo mai are de disputat 11 etape în grupa A în Liga Campionilor la handbal masculin. Primul meci a avut loc pe 10 septembrie 2025, acasă cu Sporting. Ultimul duel al lui Dinamo în grupă va fi tot împotriva portughezilor, pe 11 martie 2026, la Lisabona.
Digi Sport și Prima Sport au cumpărat recent drepturile de transmisie pentru meciurile de handbal din Champions League, atât la masculin, cât și la feminin. Astfel, iubitorii handbalului vor putea urmări partidele lui Dinamo în Champions League pe canalele celor două trusturi.
În etapa 4 din Liga Campionilor doar 4 partide vor fi transmise la TV:
Miercuri, 8 octombrie
Joi, 9 octombrie
Pentru pasionații de handbal care vor să se îmbogățească, am ales să prezentăm cotele pentru cele 4 meciuri televizate. Așadar, la primul meci dintre GOG și Magdeburg, gazdele sunt cotate cu 7.40 la victorie, iar oaspeții cu 1.18. În cazul unui egal, cota este 14.00.
Pentru meciul 2 din listă, unul care se anunță foarte strâns, cotele pentru victorie în ambele cazuri sunt mai apropiate. Astfel, cota pentru o victorie a celor de la Sporting este de 1.62, în schimb, francezii de la Nantes au cota 3.10 pentru o reușită în fața portughezilor. La egal, cota oferită este de 8.50.
Dinamo nu este cotată printre echipele cu cele mai mari șanse de calificare în play-off-ul Champions League la handbal masculin. Așadar, în runda 4 din Champions League la handbal masculin „dulăii” vor pleca cu șansa a doua în fața germanilor. Elevii lui Paulo Pereira au cota de 12.00 la victorie, în timp ce Fuchse Berlin are cota 1.12. Pentru un egal, cota oferită de casele de pariuri este de 19.00.
Pentru ultimul meci din listă, Veszprem – Kielce, lucrurile stau astfel: gazdele sunt văzute de favorite, 1.24 fiind cota pentru victorie, iar oaspeții au cota 5.45 pentru victorie. La egal, cota este 12.00.
Pe site-ul FANATIK.ro ai toate informațiile de care ai nevoie despre Champions League la handbal masculin. Evoluția scorurilor, toate rezultatele, precum și clasamentul actualizat din Liga Campionilor la handbal masculin sunt aici.