Premier League

Live Blog Premier League, etapa a 23-a. Victorie lejeră pentru Leeds în ultimul meci al rundei

08.02.2021 | 23:55
Live Blog Premier League etapa a 23a Victorie lejera pentru Leeds in ultimul meci al rundei
ADVERTISEMENT

Etapa a 23-a din Premier League s-a încheiat cu victoria lejeră a celor de la Leeds în fața formației Crystal Palace, însă rezultatul care a șocat în această rundă este succesul categoric obținut de Manchester City pe terenul campioanei Liverpool, scor 4-1.

Programul etapei a 23-a din Premier League

Luni, 8 februarie

  • Leeds United – Crystal Palace 2-0 (Harrison 3, Bamford 52)

LEE

Duminică, 7 februarie

  • Sheffield United – Chelsea 1-2 (Rudiger 54 aut. / Mount 44, Jorginho 58 pen.)

  • Liverpool – Manchester City 1-4 (Salah 64 pen. / Gundogan 49, 73, Sterling 76, Foden 83)
  • Gundogan, înger și demon pentru Manchester City. În prima repriză, a ratat un penalty în minutul 37, dar s-a revanșat în partea a doua, când a reușit „dubla” în minutele 49 și 73.
  • Dominare a lui Liverpool în prima repriză, care conduce la toate capitolele: 53,5%-46,5% la posesie, 304-268 la pase, 5-2 la șuturi la poară, 2-0 șuturi pe poară și 3-0 la cornere.
ADVERTISEMENT

  • Wolverhampton – Leicester 0-0


  • Tottenham – West Bromwich 2-0 (Kane 54, Son 58)
  • La pauză, Tottenham are o posesie de 72%, însă a reușit doar trei șuturi pe poartă. WBA a fost aproape să dea lovitura în finalul primei reprize, la singura minge trimisă pe spațiul porții lui Hugo Lloris.
  • Englezul din atacul lui Tottenham a ratat deja trei ocazii foarte mari de gol.
  • Jose Mourinho surprinde prin titularizarea lui Harry Kane, a cărui accidentare din meciul cu Liverpool părea a fi foarte gravă. Totuși, atacantul a ratat doar partidele cu Brighton și Chelsea, ambele pierdute de formația londoneză.

Sâmbătă, 6 februarie

  • Manchester United – Everton 3-3 (Cavani 24, B. Fernandes 45+1, McTominay 70 / Doucoure 49, J. Rodriguez 52, Calvert-Lewin 90+5)
ADVERTISEMENT

  • Fulham – West Ham 0-0

  •  Burnley – Brighton 1-1 (Gudmundsson 54 / Dunk 36)

  • Newcastle – Southampton 3-2 (Willock 16, Almiron 26, 45+4 / Minamino 30, Ward-Prowse 49)
  • Newcastle i-a pierdut pe Hendrick, eliminat pentru două galbene și Schar, ieșit din joc accidentat, după epuizarea schimbărilor;
  • Trupa lui Steve Bruce a jucat în 9 oameni în ultimele 15 minute.

  • Aston Villa – Arsenal 1-0 (Watkins 2)
  • Matt Ryan, fostul portar al lui Brighton, se află la primul meci în tricoul „tunarilor”.

ple


Jurgen Klopp a făcut praf un jurnalist

UPDATE, 8 februarie, ora 20:05 / Managerul echipei FC Liverpool, Jurgen Klopp, a avut o ieșire nervoasă după înfrângerea dură cu Manchester City și și-a vărsat nervii pe un jurnalist.

ADVERTISEMENT

Întrebat dacă formația sa mai are șanse la titlu, neamțul a șocat pe toată lumea: ”Cred că trebuie să te pregătești mai bine, ca să fiu sincer. Cum poți să pui o asemenea întrebare? Din ce înțeleg, sunt 13 puncte diferență, iar asemenea întrebări sunt nepotrivite în acest moment. Ai doar două întrebări la dispoziție și pe una ai irosit-o! E vina ta!”


Lukaku, dorit la Man City să-l înlocuiască pe Aguero

UPDATE, 8 fenruarie, ora 16:16 / Atacantul echipei Inter Milano, Romelu Lukaku, care în trecut a jucat la Manchester United, ar putea ajunge la rivala Manchester City, acolo unde este dorit de Pep Guardiola.

ADVERTISEMENT

Conform Daily Mail, managerul spaniol este încântat de prestațiile belgianului în Serie A și îl vede înlocuitorul perfect pentru Sergio Aguero, care va pleca după 10 ani de pe Etihad Stadium.

”Cetățenii” vor să-și schimbe întreaga linie de atac și îl au în vizor și pe norvegianul Erling Haaland de la Borussia Dortmund. Pentru a învinge concurența celor de la Manchester United și Chelsea Londra, Guardiola pregătește o sumă de transfer de 100 de milioane de lire sterline, iar jucătorului îi oferă un salariu săptămânal de 400.000 de lire sterline.


Cartonaș roșu anulat și pentru Tomas Soucek. Mike Dean fusese amenințat cu moartea

UPDATE, 8 februarie, ora 14:30 / Mijlocașul lui West Ham United, Thomas Soucek, a primit un cartonaș roșu în finalul partidei cu Fulham, încheiată cu scorul de 0-0. Oficialii FA au decis să întoarcă decizia arbitrului și, după analiza probelor video, să anuleze decizia de a-l elimina pe ceh. Acesta va putea evolua, așadar, în următoarele partide ale „ciocănarilor”. Acesta s-a arătat încântat de decizia luată: „Sunt bucuros că a fost anulat cartoșanul meu roșu pe care îl primisem cu Fulham. Am verificat, am peste 200 de meciuri în carieră fără să primesc măcar un cartonaș roșu. Toată cariera mea! De abia aștept să îmi ajut colegii în meciurile importante care urmează. Vă mulțumesc pentru sprijin!”. Mike Dean, arbitrul partidei și cel care a luat decizia eliminării lui Soucek a primit amenințări cu moartea. „Amenințările și abuzul de acest fel sunt absolut inacceptabile și suntem de acord cu decizia lui Mike de a raporta poliției aceste mesaje pe care el și familia sa le-au primit. Nimeni nu ar trebui să fie victima unor mesaje oribile, precum acestea. Abuzul online este inacceptabil și trebuie luate mai multe măsuri pentru a controla această problemă”, a spus Mike Riley, directorul PGMOL (Comisia Arbitrilor din Premier League) pentru The Times.


Jerome Boateng, acord de principiu cu Chelsea

UPDATE, 8 februarie, ora 13:05 / Fundașul lui Bayern Munchen, Jerome Boateng, va ajunge la Chelsea în vară. Publicația Todo Fichajes anunță că neamțul a ajuns la un acord de principiu cu londonezii și că sosirea lui Thomas Tuchel pe Stamford Bridge a facilitat mutarea. Chelsea s-ar fi înțeles cu agentul lui Boateng, fotbalist aflat în ultimele luni de contract cu bavarezii. În vârstă de 32 de ani, Boateng ar putea face cuplu în apărare cu un alt veteran, Thiago Silva.


Pep Guardiola, explicație tactică pentru succesul contra lui Liverpool

UPDATE, 8 februarie, ora 11:15 / Pep Guardiola a vorbit despre modul în care a reușit să îl surprindă pe Jurgen Klopp din punct de vedere tactic în succesul cu 4-1 de pe Anfield Road.

„Am început excelent, am pasat mult. Noi nu putem face schimburi rapide, așa cum joacă ei. Trebuie să păstrăm un ritm lent, cu mai multe pase. Ei fac un joc de tranziție excelent și, la fel ca Manchester United, au foarte mulți ani de experiență în acest grup.

După primele 20 de minute, am avut probleme cu spațiile pe care trebuia să le controlăm. Dar prin ajustările din partea a doua și cu ajutorul calității fantastice a jucătorilor mei, totul a fost posibil”, a spus Guardiola după meci.


Roy Keane îi desființează pe jucătorii lui Jurgen Klopp

UPDATE, 8 februarie, ora 08:15 / Fostul mijlocaș central al lui United, în prezent analist TV în Anglia, Roy Keane, i-a atacat dur pe jucătorii lui Liverpool după înfrângerea cu 1-4 în fața lui Manchester City. „Au fost niște campioni ridicoli și nu mă refer doar la meciul ăsta. Există și moduri onorabile de a pierde. Ei pur și simplu s-au crezut prea buni după sezonul trecut. Jucătorii nu vorbeau despre cum să câștige iar titlul, au început dintr-odată să vorbească despre cum să termine din nou printre primele patru. Îmi spune toată lumea că Liverpool e un club uriaș, dar când te lovești de probleme, ar trebui să știi să le gestionezi. De la Manchester City lipsesc doi dintre cei mai buni jucători (n.r. De Bruyne și Aguero). Klopp, în schimb, s-a plâns de Alisson. La ei sunt scuze după scuze. Klopp a mai zis că Manchester City a profitat de coronavirus și a avut pauză. Și scuzele merg mai departe. Au pierdut cu 7-2 contra lui Aston Villa cu tot cu Virgil van Dijk în teren. Ar fi putut să ia situația așa cum e și să atace sezonul ăsta, cu toate problemele lui. Dar dacă vor continua să joace așa, vor mai urma alți 30 de ani în care nu vor câștiga titlul!”, a tunat Keane citat de The Sun.


Record defensiv fabulos pentru Manchester City

UPDATE, 7 februarie, ora 12:30 / Cunoscut pentru ideile sale de joc ofensiv bazat pe posesie prelungită și pe foarte multe pase, Pep Guardiola a surprins în acest sezon grație abordării extrem de disciplinate din punct de vedere defensiv. Manchester City a primit doar 13 goluri în 21 de meciuri și are cea mai solidă apărare din campionat. Liverpool va avea o misiune foarte dificilă dacă vrea să marcheze, mai ales că în ultimele șase jocuri, City nu a primit niciun gol.


Un fan a câștigat 5.000 de lire datorită lui Jose Mourinho, iar apoi a cumpărat o reclamă în ziarul lui Tottenham

UPDATE, 7 februarie, ora 10:28 / Sahil, un fan al lui Manchester United din India, a câștigat 5.000 de lire la pariuri, după ce a mizat pe o înfrângere a lui Tottenham în fața lui Brighton and Hove. Pentru a celebra reușita, suporterul în vârstă de 29 de ani a cumpărat un spațiu publicitar din ziarul Enfield Independent. Acolo, el i-a scris un mesaj lui Jose Mourinho, fost manager la „diavoli”, iar în prezent pe banca lui Spurs.

„Am cumpărat o reclamă în ziarul care este distribuit în baza sportivă a lui Tottenham, ca să îi mulțumesc lui Jose Mourinho pentru că m-a ajutat să câștig 5.000 de lire. Prietenul meu din Londra tocmai mi-a trimis fotografia asta”, a scris fanul pe Twitter și a publicat fotografia cu mesajul din ziar.

„Dragă Jose, Această reclamă a fost plătită din suma de 5.000 de lire pe care am câștigat-o datorită înfrângerii lui Spurs cu Brighton. Iată un trofeu pe care ți-l acord ca să îți mulțumesc. S-ar putea să fie singurul pe care îl câștigi în acest sezon. Sahil, New Delhi, India”, a scris fanul.


Portarul Matt Ryan va debuta pentru Arsenal

UPDATE, 6 februarie, 13:15 / Matt Ryan, portarul adus de Arsenal de la Brighton are șanse mari să debuteze în meciul pe care „tunarii” îl vor juca în deplasare, cu Aston Villa. Ryan îi va lua fața lui Alex Runarsson, islandezul pe care Arteta nu s imte că se poate baza. Titularul Leno a fost eliminat în înfrângerea 1-2 de pe terenul lui Wolves, de la mijlocul săptămânii.


Protest de amploare pregătit de cluburile din Anglia

UPDATE, 6 februarie, ora 12:00 / În ultima vreme, au apărut tot mai multe cazuri de abuz online îndreptat împotriva jucătorilor de culoare din Premier League. Reece James, de la Chelsea, și Anthony Martial, de la Manchester United, sunt două victime. Pentru a contracara abuzurile rasiste și sexiste, dar și pentru a constrânge șefii diferitelor platforme să fie mai stricți cu utilizatorii, cluburile din Premier League vor să protesteze și să boicoteze în bloc rețelele de socializare preț de o săptămână. Anunțul a fost făcut de The Sun, care  dezvăluie că o decizie va fi luată de cluburi în urma unei ședințe comune, programată pentru perioada imediat următoare.


Pep Guardiola e gata să dea 100 de milioane de lire pentru Erling Haaland

UPDATE 6 FEBRUARIE, ora 9:38 / În condițiile în care, aproape sigur, va rămâne fără Kun Aguero începând din sezonul viiotor, Pep Guardiola are nevoie de un alt atacant de mare valoare la Manchester City și este gata să „spargă” banca pentru transferul lui Erling Haaland de la Borussia Dortmund.

Jurnaliștii britanici de la Daily Mail susțin că Manchester City este dispusă să ofere 100 de milioane de lire în schimbul internaționalului norvegian, care mai are contract cu Dortmund până în vara lui 2024. Totuși, începând din 2022, jucătorului i se va activa o clauză de reziliere în valoare de 75 de milioane de euro, fiind greu de crezut că germanii vor refuza oferta fabuloasă a „cetățenilor”.

Dacă ar ajunge la Manchester City, Erling Haaland i-ar călca pe urme tatălui său. Alf Inge Haaland a jucat pentru Manchester City între 2000 și 2003.

  • 350.000 de lire sterline pe săptămână este salariul pe care Manchester City ar fi dispusă să i-l ofere lui Erling Haaland, norvegianul urmând a deveni unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din Premier League

Multe absențe pentru Liverpool la meciul cu Manchester City în etapa a 23-a din Premier League

Jurgen Klopp pare că s-a resemnat după ce echipa sa a distrus cele două succese reușite pe tărâm londonez, cu Tottenham și West Ham printr-o șocantă înfrângere pe Anfield Road în fața lui Brighton și a avut puterea să declare că pentru Liverpool titlul în acest sezon este un subiect încheiat.

Poate că este totuși o declarație pripită, ținând cont că mai sunt încă 15 etape până la finiș și distanța dintre liderul Manchester City și cormorani e de șapte puncte, ce e drept cu amendamentul că trupa lui Pep Guardiola are un meci mai puțin jucat. Acum e momentul adevărului pe Anfield și o victorie pentru The Reds ar reduce ecartul la patru lungimi.

E drept că este o misiunea grea pentru Salah și compania, judecând după forma fluctuantă pe care o arată și după faptul că liderul are acum nouă meciuri câștigate consecutiv, însă Liverpool a știut de fiecare dată la marile încercări să strângă rândurile și să obțină rezultate pozitive.

Va fi foarte greu pentru echipa lui Jurgen Klopp și pentru că spre deosebire de City la Liverpoolparcă a căzut un blestem în vestiar și mereu infirmieria e plină. Cel puțin în apărare e un adevărat rebus cine joacă, pentru că sunt trei dintr-o lovitură out: van Dijk și Matip până la final de sezon plus Fabinho, ca să nu îl mai amintim și pe Joe Gomez.

Manchester United – Everton, al doilea duel cu orașul Beatleșilor

În plus portarul Alisson e out bolnav și nici senegalezul Sadio Mane nu area prea multe șansă să se refacă iar alt atacant, portughezul Diogo Jotta, va fi și el doar spectator, ca în ultimele șase săptămâni. Lui Klopp nu îi rămâne decât să improvizeze și poate să îl debuteze pe noul fundaș central, Kabak, de la Schalke 04.

Ocupanta locului secund, vecina lui City, Manchester United, joacă acasă cu imprevizibila Everton, deci un al doilea meci între Manchester și Liverpool. Ole Gunnar Solskjaer nu va putea conta în atac pe experiența uruguayanului Cavani, dar are totuși soluții cu cavaleria ușoară Rashford-Martial-Greenwood.

Chelsea vrea a treia victorie consecutivă cu Thomas Tuchel

Și Chelsea, la a doua victorie cu Thomas Tuchel pe bancă, în derbyul londonez în fața lui Tottenham, pe terenul acesteia, se poate gândi la recuperarea terenului pierdut în lupta pentru Top 4, urmând a se deplasa la Sheffield, pentru meciul cu lanterna roșie United. Însă lanterna a început să pâlpâie tot mai serios în ultimele etape, culminând cu marea surpriză de pe Old Trafford, unde a bătut pe United.

Mai merită să rămână în vizor și partidele Aston Villa – Arsenal și Wolverhampton – Leicester, două deplasări grele pentru tunari și respectiv vulpi. Arsenal e fără portarul Leno, pierdere foarte importantă și la Birmingham nu se simte demult prea comod, iar echipa lui Brendon Rodgers va avea viață grea în bârlogul lupilor, unde Nuno Espirito Santo crează mereu un hățiș de capcane în fața adversarilor.

 

ADVERTISEMENT