Premier League

LIVE BLOG Premier League etapa a 24-a. Program, rezultate, informaţii de ultimă oră. Liverpool câștigă în deplasarea de la Wolverhampton

24.01.2020 | 00:06
LIVE BLOG Premier League etapa a 24a Program rezultate informatii de ultima ora Liverpool castiga in deplasarea de la Wolverhampton
ADVERTISEMENT

Pe durata a trei zile, marţi, 21 ianuarie, miercuri, 22 ianuarie şi joi, 23 ianuarie, Premier League și-a derulat o nouă etapă intermediară, etapa cu numărul 24. Cele mai interesante meciuri au fost derby-ul londonez Chelsea – Arsenal şi epilogul rundei, joi seară, Wolverhampton – Liverpool.


UPDATE, 23 ianuarie, ora 22:00 / Liverpool a câștigat meciul din deplasarea de la Wolverhampton, 2-1. Pentru echipa lui Jurgen Klopp au înscris Jordan Henderson în minutul 7 și Roberto Firmino în minutul 85, în timp ce pentru „lupi” a marcat Raul Jimenez în minutul 51.

ADVERTISEMENT
  • Liverpool – Wolverhampton 2-1 (Henderson 7, Firmino 84 / Jimenez 51)


UPDATE, 23 ianuarie, ora 22:00 / Liverpool joacă ultimul meci al etapei cu numărul 24 în fața lui Wolverhampton, pe teren propriu.


UPDATE, 23 ianuarie, 00:03. Manchester United a făcut un uriaș pas greșit în lupta pentru top 4 în Premier League. Echipa lui Ole Gunnar Solskjaer a fost învinsă pe Old Trafford, scor 0-2, de codașa Burnley. ”Diavolii” rămân pe locul 5 după acest eșec, cu 34 de puncte, la fel ca Tottenham.

ADVERTISEMENT

United nu mai pierduse acasă cu Burnley din 1962. Pe 22 septembrie, în urmă cu 58 de ani, Manchester pierdea cu 2-5 în fața micuței echipe din Lancashire.


UPDATE, 22 ianuarie, 22:58. Meciurile care se joacă miercuri în Premier League:

ora 22:15

  • LIVE Man. United – Burnley 0-2

ora 22:15, rezultate finale:

  • Leicester – West Ham 4-1
  • Tottenham – Norwich 2-1

UPDATE, 22 ianuarie, 00:13. Și derby-ul londonez dintre Chelsea și Arsenal a avut un final extrem de încins. S-a încheiat la egalitate, scor 2-2, după ce ”tunarii” au marcat ambele goluri în inferioritate numerică.

ADVERTISEMENT

Jorginho a deschis scorul din penalty în minutul 28, asta după ce David Luiz fusese eliminat două minute mai devreme. Arsenal a egalat în minutul 63 prin Martinelli. Azpilicueta a făcut 2-1 în minutul 84, însă Bellerin a egalat din nou pentru oaspeți în minutul 87.


UPDATE, 21 ianuarie, 23:26. Start spectaculos în etapa a 24-a din Premier League. Cel mai dramatic meci al serii s-a jucat pe ”Goodison Park”. Everton a condus pe Newcastle cu 2-0 până în minutul 90+4. A urmat o dublă a lui Lejeune în decurs de 90 de secunde și tabela a indicat un 2-2 final.

ADVERTISEMENT

Cele două goluri ale lui Florian Lejeune s-au marcat și ele într-un mod inedit. Dacă primul a fost o foarfecă superbă, al doilea a venit de pe urma unei faze extrem de confuze, cu multe devieri, șuturi și lufturi în careul trupei lui Carlo Ancelotti.


La această oră se joacă:

  • LIVE Chelsea – Arsenal 1-1 (min. 80)

Rezultatele finale ale meciurilor jucate de la 21:45:

  • Bournemouth – Brighton 3-1
  • Aston Villa – Watford 2-1
  • Crystal Palace – Southampton 0-2
  • Sheffield United – Man. City 0-1
  • Everton – Newcastle 2-2

LIVE BLOG Premier League etapa a 24.-a

Marţi, 21 ianuarie, au loc cele mai multe partide, şase, cinci cu începere de la ora 21:30, iar derbyul londonez se joacă de la ora 22:15. Aston Villa – Watford este un meci direct pentru supravieţuire. Echipa din Birmingham a băgat în vară 135 de milioane de euro, dar se află pe locul 18, primul retrogradabil. Watford, care a fost multă vreme lanterna roşie, are cinci meciuri fără eşec şi a urcat pe locul 17, primul salvator. Ambele echipe au multe absenţe.

Alt meci din zona suferinţei este Bournemouth – Brighton, echipa locală fiind în cădere liberă de mai multă vreme, fără victorie în ultimele cinci etape, penultimul loc, doar 20 de puncte. Brighton e mai sus, cu cinci puncte mai mult şi ceea ce este mai grav e că la Bournemouth sunt nu mai puţin de nouă jucători out, cel mai improtant fiind golgeterul norvegian King.

Manchester City merge la Sheffield

La Londra se joacă Crystal Palace – Southampton, meci între două echipe în excelentă formă în ultimele săptămâni. Vulturii nu au pierdut de şase etape, iar Southampton are doar un eşec în ultimele cinci runde. La Liverpool Newcastle vine după o remiză, dar Everton, sub bagheta lui Carlo Ancelotti, crede că poate recupera cele cinci puncte faţă de locul 5, Man. United, pentru a se bate la loc de Europa League.

Campioana ultimelor două ediţii, Manchester City, a mai zbârcit-o odată, acasă cu Crystal Palace, făcând doar un egal şi acum merge la nou promovata Sheffield United, care acasă s-a descurcat foarte bine. Totuşi, e de aşteptat ca orgoliul trupei lui Pep Guardiola să îi facă pe cetăţeni să caute cele trei puncte.

Arsenal, din nou fără Aubameyang

Derbyul londonez se joacă marţi, 21 ianuarie, de la ora 22:15 pe Stamford Bridge. Chelsea a câştigat în deplasare, în tur, ambele derbyuri, şi cu Arsenal şi cu Tottenham. Frank Lampard nu se poate baza pe americanul Pulisic, dar la Arsenal sunt mai multe absenţe, două chiar grele: Kolasinac în apărare şi Aubameyang în atac.

Miercuri, 22 ianuarie, se dispută alte trei jocuri. Două încep la ora 21:30, al treilea tot la 22:15 şi este televizat, ca şi Chelsea – Arsenal cu o zi înainte, de Eurosport 1. Este vorba de confruntarea Man. United – Burnley, aparent meci de solist, dar absenţa golgeterului Rashford complică serios situaţia pentru diavoli, mai ales că Burnley a mai reuşit surprize pe Old Trafford.

Liderul, în bârlogul lupilor

Dacă Tottenham – Norwich merge spre victoria echipei lui Jose Mourinho chiar şi fără golgeterul Harry Kane, în convalescenţă după operaţie, în schimb Leicester – West Ham se anunţă a fi mai echilibrat decât locurile în clasament, pentru că de la venirea lui David Moyes jocul ciocănarilor s-a îmbunătăţit vizibil.

Joi se încheie etapa cu partida de la Wolverhampton, unde lupii nu par a avea colţi atât de puternici încât să sară la gâtul cormoranilor. Liverpool merge incredibil, fără eşec în 23 de meciuri şi ar fi o mare surpriză dacă Adama Traore şi colegii lui ar reuşi să provoace primul eşec stagional echipei lui Jurgen Klopp.

Programul etapei a 24-a din Premier League

Marţi, 21 ianuarie, ora 21:30

Bournemouth – Brighton

Aston Villa – Watford

Crystal Palace – Southampton

Sheffield United – Man. City

Everton – Newcastle

ora 22:15 Chelsea – Arsenal

Miercuri, 22 ianuarie, ora 21:30

Leicester – West Ham

Tottenham – Norwich

ora 22:15 Man. United – Burnley

Joi, 23 ianuarie, ora 22:15

Wolverhampton – Liverpool

 

ADVERTISEMENT
Tags: