Fotbal international

Live Blog Serie A etapa a 16-a. Valentin Mihăilă a rămas fără antrenor. Anunț oficial făcut de Parma

07.01.2021 | 14:50
Live Blog Serie A etapa a 16a Valentin Mihaila a ramas fara antrenor Anunt oficial facut de Parma
ADVERTISEMENT

Etapa a 16-a din Serie A este o rundă intermediară, programată la mijloc de săptămână, chiar în ziua de Bobotează. Şi peste toate partidele din această etapă se detaşează clar Milan – Juventus, meciul care, în caz de succes al rossonerilor, ar putea însemna o predare de ştafetă în lupta pentru scudetto.

La acest moment, deşi pare greu de crezut, campioana ultimilor 9 ani, Juventus, se află la zece puncte de Milan, liderul campionatului. La un asemenea ecart dacă echipa lui Stefano Pioli va obţine cele trei puncte ar fi greu de crezut, deşi mai e cale lungă până la final de sezon, că bianconerii ar mai putea rămâne o candidată la câştigarea campionatului.

ADVERTISEMENT

Ar fi o predare de ştafetă pentru că ultimul scudetto înainte de a începe acea fantastică hegemonie de nouă sezoane consecutiv a torinezilor a poposit în vitrina lui Milan, echipă care în ultimii ani a intrat într-un accentuat con de umbră, ca urmare a vânzării clubului de către Silvio Berlusconi unui fond de investiţii din China. A fost un mare eşec, dar intarea sub patronat american pare a fi salvat situaţia şi de a repune Diavolul în poziţii cheie în fotbalul italian.


Programul etapei a 16-a din Serie A

Miercuri, 6 ianuarie

Cagliari – Benevento 1-2 (Joao Pedro 20 / Sau 41, Tuia 44)

Mijlocașul Răzvan Marin a fost integralist la Cagliari.

Atalanta – Parma 3-0 (Muriel 16, Zapata 49, Gosens 61)

Atacantul Valentin Mihăilă a intrat pe teren în minutul 10 la Parma.

Sassuolo – Genoa 2-1 (Boga 52, Raspadori 83 / Shomurodov 64)

Fundașul Vlad Chiricheș a fost rezervă la Sassuolo.

Bologna – Udinese 2-2 (Tomiyasu 19, Svanberg 40 / Pereyra 34, Arslan 90+2)

Crotone – Roma 1-3 (Golemic 71 / Borja Mayoral 8, 29, Mkhitaryan 34 pen.)

Atacantul Denis Drăguș a fost rezervă la Crotone.

Lazio – Fiorentina 2-1 (Caicedo 6, Immobile 76 / Vlahovic 88 pen.)

Fundașul Ștefan Radu a intrat pe teren în minutul 77 la Lazio.

laz

Sampdoria – Inter 2-1 (Candreva 22 pen., Keyta 38 / De Vrij 65)

Portarul Ionuț Radu a fost rezervă la Inter.

sam

Torino – Verona 1-1 (Bremer 84 / Dimarco 67)

Napoli – Spezia 1-2 (Petagna 58 / Nzola 67-pen., Pobega 82)

NAP

Milan – Juventus 1-3 (Calabria 41 / Chiesa 18, 62, McKennie 76)

Portarul Ciprian Tătărușanu e rezervă la Milan, la fel ca și fundașul Radu Drăgușin la Juventus.

ADVERTISEMENT

mil

sa

Fabio Liverani a fost demis de la Parma

UPDATE, 7 ianuarie, ora 14:58 / Parma Calcio 1913 a anunțat că antrenorul Fabio Liverani a fost demis, după ce a pierdut cu 0-3 împotriva lui Atalanta. Parma este pe loc retrogradabil, iar situația echipei lui Valentin Mihăilă este una critică. Președintele clubului, Kyle Krause, a comentat informația: „În această dimineață l-am anunțat pe Liverani că ne vom despărți de el. Vreau să îi transmit recunoștința mea pentru munca sa și modul în care a condus echipa. Sezonul actual a fost dificil, dar suntem luptători aici, la Parma, și vom merge mai departe”


Zlatan Ibrahimovic revine pe teren

UPDATE, 7 ianuarie, ora 10:30 / Înfrângerea lui AC Milan scor 1-3, în fața lui Juventus, le-a lăsat un gust amar fanilor „Diavolului”. Din fericire pentru aceștia, antrenorul Stefano Pioli a avut și o veste bună la finalul partidei. Italianul a anunțat revenirea lui Zlatan Ibrahimovic, atacantul suedez de 39 de ani care a lipsit în ultimele luni. El s-a accidentat pentru prima oară la finalul lunii noiembrie, iar imediat după revenirea de la jumătatea lui decembrie a suferit o nouă accidentare. Ibrahimovic nu a mai jucat din data de 22 noiembrie, însă va fi pe teren sâmbătă, la meciul cu Cagliari. „Zlatan este mai bine. Următorul meci este sâmbătă, iar el va fi pe teren”, a spus Pioli citat de Gazzetta dello Sport.

ADVERTISEMENT

Valentin Mihăilă, lăudat de presa din Italia

Atacantul român, Valentin Mihăilă a fost singurul remarcat al presei din Italia după înfrângerea Parmei, scor 0-3 împotriva celor de la Atalanta. Antrenorul Fabio Liverani a declarat după meci că prestația românului este un lucru pozitiv:

“Referitor la problemele din ofensivă, avem puține soluții. Gervinho are o problemă musculară, iar Karamoh s-a accidentat după câteva minute. Singurul lucru pozitiv a fost prestația lui Mihăilă, care a revenit după câteva luni. Asta este, trebuie să depășim acest moment”, a spus Liverani la finalul meciului.

ADVERTISEMENT

Milan are doi jucători cu Covid-19

UPDATE, 6 ianuarie, ora 15:26 / AC Milan a anunţat pe site-ul oficial că jucătorii Rade Krunic și Ante Rebic au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus şi nu vor evolua în meciul cu Juventus Torino.

Cei doi fotbalişti sunt asimptomatici şi au fost plasaţi în izolare. Situaţia este asemănătoare cu cea din tabăra rivalilor, în care Alex Sandro şi Juan Cuadrado au fost testaţi pozitiv.


Două cazuri de coronavirus la Juventus înainte de derby-ul cu AC Milan

UPDATE, 5 ianuarie, ora 18:20 / Probleme pentru Juventus înainte de derby-ul AC Milan, programat să se joace miercuri, de la ora 21:45. Alex Sandro şi Juan Cuadrado au fost depistaţi pozitiv cu coronavirus şi au intrat în izolare, ambii jucători fiind asimptomatici.


Ce absenţe are Milan pentru meciul cu Juventus din etapa a 16-a din Serie A

Marea întrebare pentru acest meci este dacă golgeterul suedez Zlatan Ibrahimovic va reuşi să fie apt pentru a reveni pe gazon sau va trebui să mai aştepte, cum suna prognoza, încă două săptămâni, cel puţin. El îşi doreşte mult să joace, dar totul depinde de stafful medical.

În afara lui Ibrahimovic Milan nu va putea conta pe accidentaţii Gabbia, Bennacer şi, mai ales, Saelemakers, toţi din compartimentul median plus suspendatul Tonali. La Juventus infirmieria s-a golit, dar Morata e cumva sub semnnul întrebării, dar are şanse mari să joace. Onorant pentru el, tânărul Radu Drăguşin, 18 ani, face şi el parte din lotul lui Andrea Pirlo pentru acest meci cheie.

Lukaku, marele semn de întrebare la Inter

De un egal sau un eşec al rossonerilor va încerca să profite la maxim urmăritoarea şi concitadina Inter, care se află la numai un punct în spate. Inter, la care Ionuţ Radu e din nou rezerva lui Handanovic în poartă, joacă la Genova, cu Sampdoria şi aşteaptă cu înfrigurare verdictul medicilor privind accidentarea lui Lukaku, ieşit de pe teren la meciul cu Crotone.

AS Roma, locul 3, a câştigat greu acasă, dar şi pe o vreme potrivnică, ploaie abudentă, în faţa Sampdoriei iar acum se pregăteşte de deplasarea la Crotone. Edin Dzeko şi colegii lui au prima şansă, dar acasă echipa la care Dennis Drăguş va fi din nou pe bancă, a reuşit să încurce pe Juventus.

Atalanta poate schimba antrenorul lui Vali Mihăilă

Napoli, deşi în continuare fără Osimhen şi Mertens, a făcut un meci perfect la Cagliari şi a surclasat echipa lui Răzvan Marin cu 4-1. Napoli joacă acasă cu o echipă aflată în cădere liberă, nou promovata Spezia, şi ca urmare că sunt şapte accidentaţi în lot.

Atalanta poate fi lovitura decisivă pentru scaunul antrenorului Parmei, Fabio Liverani, după eşecul usturător de acasă, 0-3 cu Torino. La Bergamo va fi infern, Atalanta dând tot acasă cinci în ultimul meci lui Sassuolo şi cum Parma are o defensivă schweizer vin clipe grele pentru galben-albaştrii la care a debutat runda trecută ex-craioveanul Vali Mihăilă.

ADVERTISEMENT