Pariuri sportive

Real Madrid a cîştigat DRAMATIC a zecea Ligă!

Atletico Madrid a deschis scorul în minutul 36 prin Diego Godin şi s-a văzut egalată în minutul 94 prin golul lui Sergio Ramos. În prelungiri, Real Madrid a dominat şi a reuşit să se...
25.05.2014 | 10:00
Real Madrid a cistigat DRAMATIC a zecea Liga

Atletico Madrid a deschis scorul în minutul 36 prin Diego Godin şi s-a văzut egalată în minutul 94 prin golul lui Sergio Ramos. În prelungiri, Real Madrid a dominat şi a reuşit să se desprindă prin golul lui Bale din minutul 110. Apoi, Marcelo şi Ronaldo au înscris golurile care consfinţesc victoria Realului într-o finală de INFARCT.

E GATA! Real Madrid cîştigă dramatic Liga Campionilor! Galacticii au egalat în minutul 94 şi au reuşit apoi să înscrie de 3 ori în ultimele 10 minute ale prelungirilor. Xabi Alonso a sărit din tribună 

Loading the player…

Min 122: Spiritele se încing şi se formează un meleu pe teren. Antrenorul Diego Simeone are un conflict cu Rafael Varane. Fundaşul Realului ia galben, însă nu mai contează

Min 120: GOOOOOOOL Ronaldo! REAL MADRID înscrie de 3 ori în 10 minute şi petrecerea a început deja pe Santiago Bernabeu

Loading the player…

Min 119: PENALTI pentru Real! Ronaldo este faultat în careu şi va bate

Min. 116: GOOOOOOOOOOOOOL REAL MADRID. Marcelo înscrie şi încheie meciul! “Galacticii” intră în istorie cu al 10-lea trofeu cîştigat

Min. 115: Real Madrid este la doar 5 minute de al 10-lea trofeu al Ligii Campionilor

Min. 114: Iker Casillas greşeşte din nou, însă de data aceasta mingea trimisă de Tiago trece peste

Min 110: GOOOOOOOOOOOOOOOOOL REAL MADRID! Gareth Bale marchează cu o lovitură de cap şi REAL MADRID ESTE APROAPE DE “LA DECIMA”

Loading the player…

Min. 105: A început repriza secundă a prelungirilor. Real Madrid atacă mai mult

Min. 105: Sfîrşitul primei reprize de prelungiri

Min 101: Şutul lui Ronaldo este deviat în corner

Min. 100: Gabi este avertizat. Real are o nouă lovitură liberă. “Galacticii” nu au reuşit să profite de loviturile libere pe care le-a avut în această seară

Min. 96: Real Madrid preia iniţiativa în aceste prelungiri şi este mai activă în ofensivă 

Min. 94: Echipele nu riscă nimic. Efortul celor două echipe începe să îşi facă efectul

Au ÎNCEPUT PRELUNGIRILE! Meciul este dramatic

Min. 95: Nebunie în peluza Realului. S-au terminat cele 90 de minute şi intrăm în prelungiri!

Sergio Ramos îi spală păcatele lui Casillas, portarul nu rămîne dator

casillas

Min. 94: GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL Real Madrid. Sergio Ramos egalează în minutul 94

Loading the player…

Min. 90: Se arată 5 minute suplimentare

Min. 88: Real Madrid nu reuşeşte să îşi creeze ocazii

Min. 86: Cartonaş galben pentru Koke. Lovitură liberă periculoasă pentru Real 

Min. 85: Dominare totală a lui Real Madrid

Min. 80: Schimbare la Atletico: Intră Alderweireld în locul lui Felipe

Min 77: Bale are o nouă cursă fulminantă, dar ratează şutul din careu

Min. 74: Juanfran este avertizat după un fault la Di Maria 

Min. 73: Gareth Bale trage din zonă centrală pe lîngă poartă şi îi dă palpitaţii lui Xabi Alonso

Loading the player…

Min. 71: David Villa îl loveşte pe Casillas cu gheata şi este avertizat

Min. 70: Real Madrid presează însă nu reuşeşte să îşi creeze ocazii 

Min. 67: Isco trage puţin pe lîngă dintr-o poziţie bună

Min. 65: Iese Raul Garcia şi intră Jose Sosa

Min. 62: Cristiano Ronaldo are o nouă ocazie, însă nu reuşeşte să lovească bine mingea cu capul şi balonul trece pe lîngă

Min. 57: Ocazie Atletico! Şutul lui Adrian este deviat în corner de un fundaş

Min 55: Lovitura de cap a lui Cristiano Ronaldo trece puţin pe lîngă poartă

Min. 54: Dublă schimbare la Real: Ies Khedira şi Coentrao şi intră Marcelo şi Isco

Min. 53: Ronaldo bate bine, însă Courtois scoate în corner

BobQ5tAIEAAPtUb

Min. 52: Miranda este avertizat după o incursiune bună a lui Di Maria. Lovitură liberă periculoasă pentru Real Madrid

Min. 50: Raul Garcia are prima şansă a reprizei, însă mingea  trece multe peste poartă

Min. 45: A început repriza secundă 

PAUZĂ: Atletico Madrid conduce cu 1-0 la pauză, după golul lui Diego Godin şi este mai aproape ca oricînd de prima Ligă a Campionilor din istorie

Min. 45: Sami Khedira este avertizat după un fault tare la David Villa

Min. 40: Adrian are o nouă ocazie pentru Atletico, dar lovitura lui de cap trece mult peste poartă

Min. 36: GOOOOOL Atletico! Diego Godin deschide scorul după o greşeală uriaşă a lui Casillas

Loading the player…

Min 32: Bale are o incursiune incredibilă, însă şutul trece puţin pe lîngă poartă

Loading the player…

Min 28: Ronaldo trage, însă Courtois reţine fără probleme

Min 27: Segio Ramos ia galben pentru proteste după un fault dur asupra lui Di Maria. Autorul faultului, Raul Garcia este şi el avertizat

Min. 23: Luca Modric trimite primul şut pe spaţiul porţii, însă Courtois nu are probleme

Min. 21: Real Madrid începe să preseze

Min. 15: Meciul e echilibrat, singurul eveniment important e schimbarea lui Diego Costa

Min.10: Diego Costa iese după doar 9 minute. Intră Adrian

Loading the player…

Min.8: Meci încrîncenat cum ne aşteptam. Echipele nu au avut nicio ocazie pînă acum

Min.4: Real Madrid are posesia în acest debut

Min. 1: A început meciul 

UPDATE 21:45 / Urmăriţi FINALA Ligii Campionilor în format LIVETEXT pe FANATIK.RO 

madrid

UPDATE 21:43 / Echipele intră pe teren în acordurile imnurilor Champions League

UPDATE 21:39 / Toată lumea se întreabă în care dintre cele două pieţe din Madrid va avea loc fiesta: Cibeles (Real Madrid) sau Neptun (Atletico Madrid):

bet

UPDATE 21:37 / Portughezii pun în scenă o coregrafie superbă înainte de startul meciului:

Boa-qMoCAAAt-5L

UPDATE 21:28 / Absenţa de pe teren a lui Arda Turan este cea mai importantă pentru Simenone:

modri

UPDATE 21:20 / Ecranele sînt instalate şi pe Santiago Bernabeu unde suporterii Realului care nu au făcut deplasarea, pot urmări meciul:
madrid

UPDATE 21:16 / Pe stadionul lui Atletico Madrid au fost instalate mai multe ecrane unde suporterii vor putea urmări meciul:

atleti

UPDATE 21:00 / Real Madrid a cîştigat 11 din ultimele 13 meciuri în Liga Campionilor. Unicul meci pierdut a fost cu Dortmund în sferturile acestei ediţii.

real

UPDATE 20:58 / Xabi Alonso este cea mai mare absenţă a Realului din finală. Spaniolul va fi în tribune şi îşi va încuraja echipa:

alonso

UPDATE 20:46 / Sami Khedira este la doar al 3-lea meci în ultimele 6 luni. Germanul a suferit o accidentare în luna noiembrie a anului trecut care l-a ţinut departe de teren timp de 6 luni.

Khedira_2718864

UPDATE 20:30 / Echipele de start Real Madrid – Atletico Madrid

khedira titular

atleti

UPDATE 19:14 / Diego Costa este anunţat titular diseară de presa internaţională. Se pare că recuperarea pe care a făcut-o atacantul lui Atletico Madrid la “vraciul” Marijeana Kovacevici din Belgrad şi-a făcut efectul. 

costa

UPDATE 18:09 / Carlo Ancelotti a declarat că încă din primele zile de mandat de cînd a ajuns la Madrid s-a vorbit doar despre cîştigarea celei de a 10-a Ligă a Campionilor:
” Încă din prima zi în care am venit aici se vorbea doar despre <<La Decima>> pentru că este un trofeu special şi o bornă impresionantă. Nu pot să îl numesc o obsesie, doar o motivaţie mai mare” a declarat Ancelotti. Antrenorul a declarat că jucătorii nu mai au nevoie de nicio motivaţie şi abia aşteaptă să intre pe teren, sîmbătă seara.

Italianul a spus că mereu este presiune la Real Madrid şi că nici măcar cîştigarea Champions League nu îi garantează postul: “Cîştigi Liga Campionilor şi cît timp e bonusul? Trei meciuri în următorul sezon? Nu. De asta nu mă gîndesc prea mult la succesele pe care le am” a declarat Ancelotti în Daily Mail. 

Carlo2

UPDATE 17:13 / Cristiano Ronaldo a promis că îşi va dona prima de un milion de euro pentru cîştigarea Ligii Campionilor, în cazul în care Real Madrid va cîştiga. Un prieten de-al lui Ronaldo a dezvăluit în The Sun dialogul purtat de Cristiano Ronaldo şi maseuri:

“Cristiano le spunea maseurilor că pentru el trofeul Champions League este mult mai important decît banii. Atunci, unul dintre baieţi i-a replicat: <<Ok, atunci nu împarţi tu prima cu noi?>> Ronaldo a luat gluma în serios, spre bucuria prietenilor săi: <<Bine, aşa facem, dacă vom cîştiga Liga, vă cumpăr la toţi cîte o maşină nouă>>” 

Restul banilor care vor rămîne lui Ronaldo după ce va cumpăra maşinile prietenilor săi, vor fi donaţi unei asociaţii umanitare, notează Daily Mirror.

ronaldo1

UPDATE 16:41 / 3 fani ai lui Real Madrid au făcut deplasarea la Lisabona într-o Dacie din anii 70! ”Bolidul” a fost tunat din roţi şi pînă-n plafon în culorile ”galacticilor”.

 dacia

UPDATE 16:00 / Legendele Realului vor fi pe stadion diseară şi nici nu se gîndesc că echipa lor nu va cîştiga a 10-a Ligă a Campionilor diseară. Alfredo Di Stefano a declarat că Real Madrid se va impune: “Real Madrid va cîştiga “La Decima” în această seară. Sînt sigur” a declarat legenda madrilenilor. 

Site-ul oficial al Realului a postat o imagine cu mai multe legende ale clubului pe stadionul “Da Luz”. De la stînga la dreapta: Raul, Mijatovic, Zidane, Casillas şi Hierro. 

zid

UPDATE 14:45Unul dintre cele mai mari coşmaruri ale unui jucător de fotbal este să fie suspendat pentru finala Ligii Campionilor. În acest sezon, jucătorul lui Real Madrid, Xabi Alonso se află în această situaţie ingrată, după ce a primit galben în semifinala cu Bayern Munchen. Chiar dacă Real Madrid a făcut apel, UEFA a respins cererea şi Xabi Alonso va fi doar spectator în finala de sîmbătă.

Xabi Alonso este doar ultimul dintr-o listă de nume grele care au ratat ultimul act al Ligii Campionilor din cauza cartonaşelor. Foştii jucători ai Stelei, Ilie Dumitrescu şi Tudorel Stoica au aflat pe propria lor piele ce înseamnă să nu joci o finală europeană din cauza cumulului de cartonaşe şi au dezvăluit pentru FANATIK.RO ce simte un jucător pus într-o asemenea situaţie. 

Ilie Dumitrescu: “E o muncă de un an de zile spulberată într-o clipă”

Ilie Dumitrescu a fost suspendat pentru finala Cupei Campionilor Europeni din 1989 dintre Steaua şi Milan, pierdută ulterior cu 0-4, după o fază stupidă petrecută în semifinala cu Galatasaray, scor 4-0. Atunci, Ilie Dumitrescu se pregătea să bată un aut, însă Hagi i-a făcut semn să lase mingea că va bate el. Arbitrul a considerat că atacantul trăgea de timp şi i-a arătat cartonaşul galben, care l-a costat prezenţa în finala cu Milan.

Ilie Dumitrescu a vorbit despre această ratare a finalei: “A fost un sentiment cumplit, dramatic. Eram foarte trist, mîhnit, nu ai de multe ori ocazia în viaţă să joci un astfel de meci. Cel mai mult am regretat înainte de finală cînd vedeam atmosfera de la stadion, emulaţia în jurul meciului. Mă gîndesc şi acum la acel cartonaş galben şi la cum l-am primit atunci. E o muncă de un an de zile spulberată într-o clipă”, a declarat Ilie Dumitrescu pentru FANATIK.RO.

Fostul atacant al Stelei spune că absenţa lui Xabi Alonso se va simţi la Real Madrid: “Este o pierdere grea, Xabi Alonso a revenit bine în echipă şi atunci s-a văzut aportul său. Real Madrid a început să cîştige, a luat şi Cupa Regelui şi vor simţi această absenţă”, a declarat Dumitrescu.

Tudorel Stoica: “Mă gîndesc şi acum cum ar fi fost să joc, dar cel mai important e că am cîştigat” 

Căpitanul Stelei din 1986, Tudorel Stoica a ratat chiar finala Cupei Campionilor Europeni din acel an, cîştigată împotriva Barcelonei, la penaltiuri cu 2-0. Stoica a fost avertizat în returul semifinalei cu Anderlecht, la scorul de 2-0 pentru Steaua pentru o intrare mai dură la adversar.

941-185712-steauabenfica_tudorelstoica_mariuslacatus02_11318_1987

Tudorel Stoica a vorbit la FANATIK.RO despre ratarea finalei: “Era un sentiment ciudat pentru că amărăciunea era combinată cu fericirea calificării într-o finală de Cupa Campionilor. Mă gîndesc şi acum cum ar fi fost dacă aş fi jucat, dar trebuie să fiu corect şi să spun că nu ştiu cum s-ar fi derulat meciul şi dacă am fi cîştigat cupa. Oricum, E o plăcere dureroasă pentru că băieţii au reuşit să cîştige şi să îmi dea şansa să evoluez în alte două finale, Supercupa Europei şi Cupa Intercontinentală”, a declarat fostul căpitan al Stelei din 1986.

“Legendele” care au ratat finale de Liga Campionilor

Franco Baresi şi Alessandro Costacurta nu au jucat pentru Milan finala cîştigată în 1994 în faţa Barcelonei cu 1-0.

Roy Keane şi Paul Scholes au pierdut finala epocală dintre Manchester United şi Bayern, cîştigată de englezi cu scorul de 2-1, după ce au întors în minutele 91 şi 93 prin golurile lui Teddy Sheringham şi Ole Gunar Solskjaer.

C_71_article_1520300_image_list_image_list_item_3_image

Pavel Nedved  nu a putut evolua pentru Juventus în finala din 2003 pierdută la penaltiuri în faţa lui Milan.

Dani Alves a pierdut finala dintre Barcelona şi Manchester United din 2009, cîştigată de catalani cu 2-0.

Branislav Ivanovic, John Terry, Raul Meireles şi Ramires au lipsit de la Chelsea în finala din 2012, pe care londonezii au cîştigat-o împotriva lui Bayern Munchen la penaltiuri.

UPDATE 13:56 / Dacă va cîştiga Liga Campionilor, Diego Simeone va deveni al 4-lea antrenor din istorie care cîştigă Liga Campionilor, Cupa UEFA şi Supercupa Europei. Ceilalţi 3 sînt Rafael Benitez, Louis van Gaal şi Giovanni Trapattoni.

twitter

UPDATE 13:48 / Aproximativ 200.000 de fani veniţi din Madrid se află în aceste clipe pe străzile din Lisabona, acolo unde, începînd cu ora 21:45, are loc finala Ligii Campionilor.

pozz

UPDATE 13:00 / Aşa arată echipele probabile:

Capture

UPDATE 12:53 Aproape fără excepţie, cele mai importante publicaţii europene acordă prima pagină de sîmbătă avancronicii finalei Ligii Campionilor ce va avea loc între Real Madrid şi Ateltico Madrid. Marca este de părere că duelul de pe Da Luz poate fi considerat un moment crucial al unei rivalităţi seculare, în timp ce Gazzetta dello Sport subliniează faptul că atît Cristiano Ronaldo, cît şi Diego Costa, ambii cu probleme medicale înaintea meciului, vor fi titulari în primul derby madrilen din istoria finalelor Ligii Campionilor.

gazzetta_sport.750g2405.1624b4f78b9158ba352db9341bbd359aziare

 

UPDATE 24.05, ora 10:42

Experienţă contra entuziasm

Meciul dintre concitadinele madrilene Real şi Atletico conţine un capitol la fel de important ca şi partida în sine: lupta dintre antrenori. Carlo Ancelotti versus Diego Simeone. Tehnicianul „galacticilor” are de partea sa experienţa, fiind foarte aproape de a cîştiga a treia Ligă a Campionilor din carieră, în timp ce Simeone vrea să rămînă în istoria lui Atletico cu o dublă nesperată, campionat – Ligă.

Ancelotti a cîştigat cel mai important trofeu european de două ori, în 2003 şi 2007, de fiecare dată pe banca „diavolilor” de la AC Milan. Pe lîngă dorinţa madrilenilor de a realiza „Decima”, italianul are propriul său scop: să-l egaleze pe Bob Paisley în topul managerilor care au cîştigat trei trofee, englezul fiind singurul cu atîtea reuşite, toate alături de Liverpool.

Simeone este cel mai la modă antrenor al momentului, reuşind să facă minuni cu o mînă de jucători ambiţioşi, pe care i-a folosit atît de mult încît au devenit cu adevărat o echipă. Apărarea perfectă este principala armă a argentinianului, vorba sa preferată fiind „nu există atac bun dacă nu funcţionează apărarea”. Nu se poate mîndri cu Liga Campionilor, dar a ridicat deasupra capului Liga Europa şi Supercupa Europei, ambele în 2012, cu Atletico.

 

UPDATE 21:06 / Antrenorul secund al Realului, Zinedine Zidane a declarat că Real Madrid este gata de finală şi speră să cîştige al 10-lea trofeu al Ligii Campionilor. El a declarat că Gareth Bale e foarte entuziasmat de această finală:

“Toată această săptămînă, Gareth Bale a fost ca un copil înainte de Crăciun. Tot clubul e entuziasmat, dar pentru Bale e ceva nou şi aşteptările sînt mari” a declarat secundul lui Ancelotii.

Zidane

UPDATE 14:55 / Iker Casillas este o adevărată legendă a lui Real Madrid. Portarul este de 15 ani la clubul madrilen alături de care a cîştigat de două ori Liga Campionilor şi sîmbătă ar putea cîştiga a 3-a oară cea mai importantă competiţie intercluburi.

Mai mult, de fiecare dată cînd Iker Casillas a fost în poarta Realului, într-o finală, clubul “blanco” a reuşit să se impună. Singura finală pierdută de Iker a fost cu naţionala Spaniei în 2013 cînd a fost învinsă de Brazilia în finala Cupei Confederaţiilor din 2013.

Iker-Casillas-Real-Madrid-iker-casillas-33276589-500-521

UPDATE 23.05, ora 11:33 / 120.000 de spanioli merg la Lisabona! Marca vorbeşte despre marea invazie, dar şi despre cine va fi favorita publicului neutru din Lisabona. Fireşte, Real Madrid va avea mult mai mulţi susţinători nu numai datorită popularităţii mai mari de care se bucură, ci mai ales pentru că Ronaldo, vedeta Portugaliei, joacă în tricoul “galacticilor”.  120.000 de suporteri spanioli sînt aşteptaţi în capitala lusitană, conform forţelor de ordine, dintre care 80.000 nu vor avea bilet!

UPDATE 22:00 / Atletico Madrid nu l-a uitat pe fostul mare jucător şi antrenor al madrilenilor şi al naţionalei Spaniei, Luis Aragones şi vor purta în finală tricouri inscripţionate cu numele său. 

Luis Aragones a jucat 5 ani la Atletico şi a antrenat 15 ani clubulul în 4 mandate. Actualul antrenor al echipei, Diego Simeone i-a dedicat titlul lui Aragones în conferinţa de presă de după meciul cu Barcelona:

“Cred că Luis Aragones a fost alături de noi în această seară. Mi-l imaginam lângă fundaşii mei în ultimele minute, apărându-se la atacurile Barcelonei. Aş vrea să mai mulţumesc oamenilor care au avut încredere în noi pe toată durata acestui sezon, lui Miguel Cerezo, dar şi lui Jesus Gil, care sigur ne-a urmărit din ceruri”, a declarat Simeone.

luis_aragones

UPDATE 22.05.2014 10:33 / Starul lui Atletico Madrid, Diego Costa, a apelat la cunoscuta Marijana Kovacevic pentru recupere, vraciul din Serbia specializat în problemele musculare ale fotbaliştilor.

Conform presei din Spania, recuperarea atacantului lui Atletico se va produce sub efectul unui gel produs din placentă de cap folosit de Marijana. 

Astfel, Costa speră să fie apt la ora meciului cu Real Madrid, care se joacă sîmbătă, de la 21:45.

UPDATE / Sergio Ramos a declarat că Real Madrid nu e favorită în finala cu Atletico Madrid şi asta chiar dacă “galacticii” au 9 Ligi ale Campionilor în palmares:
“Jucăm împotriva unei echipe mari, care, din punctul meu de vedere e favorită. Merită să fie campioana Spaniei şi au tot creditul pentru că au ajuns în finala Ligii Campionilor. Asta nu înseamnă, însă că vor fi Campionii Europei.” a declarat internaţionalul spaniol. 

e0.365dm.com_12_09_504x378_sergio-ramos_2829683

Sîmbătă, 24 mai, începînd cu ora 21:45, se joacă cel mai important meci al sezonului, finala Ligii Campionilor.

Cele două combatante, Atletico şi Real, oferă primul duel din istoria competiţiei între două formaţii din acelaşi oraş, Madrid. Aşa cum era de aşteptat, interesul pentru această partidă este imens, aşa că bişniţa a apărut deja.

Conform presei din Spania, un bilet la categoria 1, care costa 390 de euro, a ajuns să fie vîndut cu 30.000 de euro, de 77 de ori mai scump decît preţul iniţial.

Partida se va juca pe arena “Da Luz” din Lisabona.