După eliminarea din UEFA Champions League, Atletico Madrid va da piept cu rivala Barcelona în etapa cu numărul 28 din campionatul spaniol. Hansi Flick & Co vor încerca să-și continue forma senzațională din ultimele etape.
Min. 90+9: Final de meci pe Metropolitano, Barcelona o învinge pe Atletico cu 4-2 după ce în minutul 70 era condusă cu 2-0.
Min. 90+8: GOOOOL Barcelona! Ferran Torres face dubla în ultimele momente ale jocului și stabilește scorul final.
Min. 90+2: GOOOOOL Barcelona! Lamine Yamal trage de la distanță, mingea e deviată de Reinildo și intră în poarta lui Oblak. Barcelona întoarce rezultatul după ce Atletico a condus cu 2-0.
Min. 78: GOOOOL Barcelona! Raphinha centrează pentru Ferran Torres, care îl învinge pe Oblak cu o lovitură de cap!
Min. 72: GOOOOL Barcelona! Inigo Martinez centrează pentru Robert Lewandowski, care preia pe piept și îl învinge pe Oblak cu un șut cu stângul. Barcelona reduce din diferență.
Min. 70: GOOOL Atletico! Alexander Sorloth marchează din nou contra Barcelonei și dublează avantajul lui Atletico pe Metropolitano.
Min. 46: A început repriza secundă a duelului de la Madrid.
Min. 45: GOOOL Atletico! Griezmann centrează în careu pentru Simeone, iar acesta întoarce până la Julian Alvarez, care îl învinge pe Szczesny și deschide scorul în meciul de pe Metropolitano.
Min. 1: A început partida.
Liderul din clasamentul spaniol, Barcelona, parcurge o perioadă de excepție în toate competițiile. Catalanii s-au calificat în sferturile UEFA Champions League, iar în La Liga se află pe prima poziție. Ba mai mult, elevii lui Hansi Flick au înregistrat 5 victorii consecutive în competiția internă.
De cealaltă parte, Atletico Madrid a fost eliminată de Real Madrid în optimile de finală UEFA Champions League, iar în campionat se află pe treapta a 3-a, la doar un punct de adversara directă Barcelona.
Eliminarea din UEFA Champions League a fost una extrem de discutată, băieții lui Simeone fiind eliminați după ce li s-a anulat un gol marcat la loviturile de departajare. Arbitrii au considerat că mingea șutată de Julian Alvarez la loviturile de departajare a fost atinsă de două ori și a fost necesară invalidarea acesteia.
Real Madrid s-a impus în fața lui Villareal și a trecut, cel puțin pentru moment, pe prima poziția a clasamentului. „Los Blancos” pot fi, în cazul unei remize între Atletico Madrid și Barcelona, marii câștigători ai aceste runde din Spania.
Atletico Madrid acuză o absență pentru derby-ul cu Barcelona, Angel Correa, care este suspendat. De cealaltă parte, echipa pregătită de Hansi Flick va avea mai mulți jucători indisponibili, printre care Marc Bernal, Andreas Christensen și Marc-Andre ter Stegen.
Derby-ul Atletico Madrid – Barcelona, care va începe de la ora 22:00, va putea fi urmărit atât la TV, cât și online. Canalele Digi Sport 2 și Prima Sport 2 vor fi responsabile de transmisiunea directă, alături de platformele Digi Online, Prima Play și Orange TV Go.
Favorită în acest derby este văzută formația oaspete, Barcelona. Victoria catalanilor este cotată cu 2,25, în timp ce un succes al lui Atletico Madrid este cotat la 3,10.
Un eventual rezultat de egalitate este cotat cu 3,65. Pentru cei care mizează pe goluri, varianta “ambele echipe marchează” (GG) are o cotă de 1,50.
Toate detaliile legate de meciul din campionatul Spaniei, dintre Atletico Madrid și Barcelona, sunt pe FANATIK.ro. Echipele de start, informațiile importante dinaintea startului partidei, desfășurarea confruntării în format LIVE TEXT și rezumatul video la final de joc sunt toate aici.
De asemenea, cele mai importante reacții și declarații ale jucătorilor și oficialilor celor două echipe, inclusiv ale lui Lamine Yamal, Hansi Flick și Diego Simeone pot fi citite pe site-ul nostru. Ai toată acțiunea la numai un click distanță!