CFR Cluj a reușit să revină de la 0-2 cu Dinamo în Gruia. Ardelenii au făcut o repriză secundă foarte bună și au revenit cu forțe proaspete după pauză. Dan Petrescu a reușit să facă mutările care să aducă victoria în primul meci al campionatului.
Min. 90+7: Final de meci! Ardelenii revin de la 0-2 și câștigă meciul din Gruia cu multă șansă. Elevii lui Kopic nu au reușit să mențină avantajul și nici nu și-au mai creat ocazii foarte importante de a marca în primul duel din acest sezon.
Min. 90+3: GOOOL CFR Cluj!!! Bîrligea intră în interiorul careului, driblează din nou apărarea lui Dinamo și trimite o pasă către Tachtsidis la marginea careului. Grecul vine bine spre balon și lovește cu stângul pe jos la colțul din stânga lui Golubovic, fără ca portarul să aibă vreo șansă de a para lovitura.
Min. 89: Dinamo a fost la un pas de a marca golul victoriei, însă ocazia a fost irosită de Bani. Jucătorul lui Kopic avansează până într-o poziție bună de șut, dă la poartă, însă balonul trece puțin pe lângă bara laterală. Până în finalul meciului, ardelenii au condus la capitolul ocazii, însă fără succes.
Min. 64: Ocazie irosită de Bîrligea. Peter Michael avansează în flancul stâng și trimite o minge foarte bună în fața porții. Atacantul ardelenilor este într-o poziție foarte bună, însă trimite balonul puțin pe lângă poarta lui Golubovic.
Min. 52: GOOOL CFR Cluj!!! Bîrligea primește o pasă în afara careului, driblează doi fundași de la Dinamo și se apropie de punctul cu var. Atacantul ardelenilor șutează puternic cu stângul pe jos, pe centrul porții, iar Golubovic nu reușește să apere balonul.
Min. 42: GOOOL CFR Cluj!!! Ardelenii primesc penalty după o intrare imprudentă a lui Politic la Artean. Ciprian Deac este cel care a transformat lovitura de la 11 metri după un șut pe jos în colțul din partea stângă a portarului.
Min. 34: GOOOL Dinamo!!! Dennis Politic avansează în flancul stâng și centrează pe jos în careul mic, acolo unde mingea îl găsește pe Abdallah care marchează de lângă un apărător al ardelenilor.
Min. 23: Ocazie irosită de CFR Cluj. După o greșeală în apărare făcută de Dinamo, elevii lui Dan Petrescu ajung într-o situație clară de a marca. Peter Michael este cel care are o dublă șansă de a înscrie, însă balonul se lovește de un adversar la primul șut, iar la al doilea intervine portarul „câinilor”.
Min. 14: GOOOL Dinamo!!! Din nou Abdallah este cel care îl găsește pe Cătălin Cîrjan în centru. Decarul „câinilor” profită de pasă, face o preluare cu care îi trece mingea printre picioare lui Kresic, dă scăriță peste Sava și marchează primul gol din acest sezon.
Min. 8: Ocazie importantă pentru Dinamo! Abdallah primește o pasă în margine și centrează foarte bine în careu. Balonul îl găsește pe Cîrjan care încearcă să lovească cu capul, dar nu reușește să trimită mingea spre poartă.
Min. 1: Partida din Gruia a început! Rareș Vidican este arbitrul meciului CFR Cluj – Dinamo. „Câinii” caută să își ia revanșa după ultimul meci direct disputat în februarie. CFR Cluj s-a impus categoric în Gruia, scor 4-0.
Cu aproximativ o oră și jumătate înainte de fluierul de start, Dinamo a ajuns la Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. „Câinii” au fost aduși de autocarul clubului la arena care duminică, 14 iulie, ora 19:00, va găzdui primul meci al CFR-ului din noul sezon de SuperLiga.
Ajunși la stadion, băieții lui Zeljko Kopic au inspectat gazonul din Gruia, care se prezintă în condiții excelente. Principalul inamic al celor două formații va fi canicula. Disconfortul termic va fi unul semnificativ, ținând cont că meciul este programat să se dispute de la ora 19:00.
CFR CLUJ: Sava – Thaqi, Kresic, M. Ilie, Camora (cpt.) – Artean, K. Keita, Tachtsidis – Deac, Michael, M. Kamara. Rezerve: Hindrich – Mogoș, Abeid, Boben, Ajeti, R. Filip, Păun, Fică, Nkololo, Lucaci, Korenica, Bîrligea. Antrenor: Dan Petrescu.
Dinamo: Golubovic – Costin, Boateng, Homawoo, Opruţ – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Abdallah, Astrit, Politic. Rezerve: Ailiesei, Paşcalău, Licsandru, Borduşanu, Bani, Patriche, Caragea, Irimia, Rotund, Amzar, Florescu. Antrenor: Zeljko Kopic.
„Un meci dificil la Cluj, împotriva CFR-ului. Avem un mare respect pentru adversar, pentru domnul Dan Petrescu. Ştiu că a făcut multe lucruri bune la CFR Cluj în trecut. Nu va fi uşor pentru noi, dar ne-am descurcat bine în pregătiri. Suntem într-o formă bună, avem o energie bună şi mă aştept să jucăm bine. Vom da totul ca să avem un sezon mai bun, cu mai multă stabilitate în rezultate, în evoluţie.
Vrem să fim cât mai aproape de echipele care se bat la play-off. Mai aşteptăm câteva transferuri. Toată lumea a muncit pentru a găsi jucători, pentru a-i analiza, pentru a semna cu ei. Mi-ar plăcea să mai transferăm măcar câte un jucător pe fiecare post pentru a avea concurenţă.
Ne dorim să avem mai multe opţiuni. Au ambiţii mari în acest sezon şi vrem să fim la nivel mental la maximum, din start să ne facem jocul, să fim agresivi. Vrem să luptăm. Avem planuri pe termen lung, iar aceşti tineri jucători pot deveni foarte importanţi pentru Dinamo”, a spus Zeljko Kopic la conferința de presă.
„Mă cunoașteți foarte bine. Mereu vreau mai mult. În momentul în care pierzi cei mai importanți marcatori, nu poți să fii fericit. Trebuie să înțeleg situația pentru bugetul clubului. Era clar că trebuia să se întâmple aceste lucruri. Trebuie să vindem jucători și să aducem alții mai bun.
E clar că plecările lui Otele și Muhar contează. Mai avem nevoie de doi jucători de valoare nu doar care să umple golul. Nu trebuie să fiu nici optimist, nici pesimist, ci realist. Nu suntem unde îmi doresc acum nici ca lot, nici ca tactică, nici ca nimic pentru că e greu.
Au venit 10 jucători noi. Nu este ușor. Nu știu câți vor fi titulari. Echipa nu este unde vreau, dar cred că la toate echipele e la fel. Sper să am o surpriză plăcută mâine, dar sunt realist”, a declarat Dan Petrescu înainte de meciul cu Dinamo.
CFR Cluj a terminat stagiunea 2023-2024 pe locul 2, la trei puncte în spatele campioanei FCSB. Totuși, roș-albaștrii au ridicat piciorul de pe pedala accelerație în ultimele trei etape, când erau deja campioni din punct de vedere matematic. Cu Dan Petrescu revenit în Gruia, vișiniii speră să câștige din nou titlul, după doi ani de pauză.
De partea cealaltă, Dinamo a avut parte de un sezon foarte complicat, cu un baraj jucat contra celor de la Csikszereda, pentru salvarea de la retrogradare. Kopic nu vrea să îi mai treacă pe fani din nou prin astfel de emoții, însă merge la Cluj Napoca cu un lot destul de subțire.
Meciul din Gruia va fi televizat, la fel ca celelalte meciuri ale rundei 1 din Superliga, pe posturile Prima Sport 1 și Digisport 1. Partida începe de la 19:00, oră la care se vor înregistra 33 de grade la Cluj Napoca. Totuși, meciul a fost programat astfel pentru a nu se suprapune cu finala EURO 2024, care începe la 22:00.
Dacă vrei să urmărești live video CFR Cluj – Dinamo în etapa 1 din Superliga online, poți să intri pe platformele online ale difuzorilor. Prima Play și Digi Online pot fi accesate și de peste hotare, în condițiile disponibile pe site-urile respective. Alternativ, poți găsi LIVE VIDEO fazele pe FANATIK!
Atât Dan Petrescu, cât și Zeljko Kopic vor să înceapă cu dreptul sezonul. Iată ce echipe au pregătit cei doi antrenori:
Clujenii au fost activi pe piața transferurilor. Ei i-au adus pe Leo Bolgado, Anton Kresic, Andrei Artean, Mohammed Kamara, Adrian Păun, Beni Nkololo, Simao Rocha, Armend Thaqi și Kalifa Kujabi.
Ardelenii au înregistrat și câteva pierderi importante. Au plecat golgheterul Philip Otele, Cristi Manea, Cătălin Căbuz, Bălgrădean, El Kaddouri, Petar Mamic și Filippo Falco.
După o pregătire de vară intensă, sub comanda lui Dan Petrescu, ardelenii reușesc să înceapă sezonul fără accidentări. De asemenea, niciun fotbalist al clujenilor nu este suspendat.
Dinamo nu a avut parte de o campanie de transferuri la nivelul așteptărilor fanilor, însă a reușit să aducă o serie de jucători interesanți. Au ajuns sub comanda lui Kopic tinerii Caragea, Raul Rotund, Alex Roșca sau Pașcalău, dar și Cătălin Cîrjan, Kennedy Boateng și Raul Opruț.
Au plecat din “Groapă“ fostul golgheter Goncalo Gregorio, Dani Iglesias, Christian Ilic, Neluț Roșu, Deniz Giafer, Valentin Borcea, Darko Velkovski, Edgar Ie, Quentin Bena, Ricardo Grigore, Gabriel Moura, Domagoj Pavicic, Răzvan Began, Dorian Răilean și împrumutații Oncescu și Irimia.
În cadrul conferinței de presă de sâmbătă, antrenorul croat al lui Dinamo a anunțat că singurul absent va fi Petru Neagu, cel care se confruntă cu o accidentare.
Prima etapă din Superliga a oferit deja momente controversate și rezultate surprinzătoare. A fost scandal în UTA – Rapid 1-1, iar Unirea Slobozia a reușit să învingă cu 1-0 pe terenul Farului. Iată toate înregistrate până în prezent:
În runda a doua a Superligii, CFR Cluj se deplasează la București, pentru derby-ul feroviar cu Rapid. Meciul se va disputa sâmbătă, 13 iulie, de la ora 21:30.
Pentru Dinamo, runda a doua vine cu un derby de mare tradiție. Pe Arcul de Triumf, “câinii“ vor primi vizita Petrolului. Meciul este programat pentru duminică, 21 iulie, de la 21:30.
Echipă cu pretenții de titlu, CFR Cluj va trebui să își demonstreze superioritatea în fața rivalelor, pentru a avea șane să câștige campionatul. În etapa a doua, CFR merge în Giulești.
În runda imediat următoare, Dan Petrescu va primi vizita Universității Craiova. În etapa a 9-a, care se va disputa la mijlocul lunii septembrie, în Gruia vine campioana FCSB.
Și Dinamo așteaptă derby-urile, în acest sezon, fanii fiind nerăbădători să trăiască din nou atmosfera marilor meciuri. Următorul meci din această categorie, pentru alb-roșii, va fi partida contra Rapidului. Dinamo merge în Giulești în runda a 9-a.
În etapa următoare, pe Arcul de Triumf vine Universitatea Craiova. Marele derby Dinamo – FCSB este programat pentru etapa a 13-a și se va disputa pe terenul “câinilor“.
Pe FANATIK poți găsi cele mai importante declarații și informații, înainte de startul meciului care se va disputa la Cluj. Pe parcursul orelor de dinaintea partidei, te ținem la curent cu tot se întâmplă în Ardeal.
Acesta este locul în care vei găsi și echipele de start alese de Dan Petrescu și Zeljko Kopic, imediat ce formulele vor fi anunțate oficial. Așadar, rămâi alături de noi!
Ardelenii lui Dan Petrescu sunt favoriții cerți ai partidei, conform caselor de pariuri. Cota pe victoria CFR-ului este 1,47. Un succes al lui Dinamo este cotat cu 7,40.
Remiza este cotată cu 4,20. Deși a fost 4-0 pentru clujeni la ultimul meci din Gruia, bookmakerii nu prevăd un meci cu multe goluri. Cota pentru sub 2,5 goluri este 1,91, în timp ce peste 2,5 goluri are cota 1,93.
Site-ul FANATIK te așteaptă cu cele mai importante noutăți înainte de meciul din Gruia. Aici găsești echipele de start, declarațiile antrenorilor și jucătorilor, precum și rezumatul video al partidei.
La fel ca în cazul celorlalte meciuri tari ale rundei, te așteptăm cu statistici, clasament actualizat și informații despre ce urmează pentru cele două formații, în etapele următoare.