Etapa 6 din UEFA Conference League a venit cu o premieră pentru acest sezon. Toate meciurile s-au disputat de la aceeași oră, în aceeași zi. Asta pentru că runda a șasea a fost și ultima din cadrul fazei ligii, iar echipele s-au luptat pentru calificare.
Ocupantele primelor 8 poziții s-au calificat direct în optimile Conference League. Echipele de pe locurile 9-24 vor disputa faza eliminatorie de play-off. Formațiile de pe pozițiile 25-36 au fost eliminate din competiție.
Aflată în formă maximă în Premier League, cu cinci victorii consecutive, Chelsea mărșăluiește și prin UEFA Conference League. Scandalul de dopaj în care este implicat Mykhailo Mudryk îl împiedică pe Enzo Maresca să îl folosească pe ucrainean în partida cu Shamrock Rovers. Este foarte posibil ca, la fel ca împotriva Astanei, foarte mulți jucători de la academia londonezilor să își facă loc în primul 11.
Tot în etapa a șasea din UEFA Conference League se joacă și ate meciuri importante, precum APOEL – Astana, Betis – HJK, Guimaraes – Fiorentina sau Djugarden – Legia. De remarcat că toate echipele, cu excepția lui Chelsea, Petrocub și Larne, pot să își schimbe statutul în funcție de meciurile din ultima etapă.
Astfel, Guimaraes, Fiorentina, Legia, Lugano și Shamrock Rovers sunt calificate din faza licii, însă încă pot să cadă în afara top 8, ceea ce le-ar duce în play-off. Totodată, zece dintre cele 12 echipe care ocupă pozițiile direct eliminatorii încă păstrează speranțe la locurile de play-off! Pafos, echipa lui Vlad Dragomir, este pe locul 12, la un punct în urma ocupantelor locurilor 7 și 8. Așadar, fanii fotbalului au toate motivele să urmărească desfășurarea partidelor din această rundă.
O altă premieră, pentru această ediție, constă în faptul că fanii din România vor putea urmări două meciuri la televizor. Este, de altfel, prima rundă în care partidele din Conference League nu se mai suprapun cu cele din Europa League. Ca de obicei, partida lui Chelsea, marea favorită la câștigarea competiției, a fost aleasă de difuzorii competiției în România.
Aproape totul se joacă, în această ultimă rundă din prima ediție a noului format din Conference League. Chelsea este sigură de calificare, dar nu și de câștigarea fazei ligii, pentru că avansul lor față de locul secund este de doar două puncte. Iată cum se prezintă ierarhia completă, după meciurile din etapa 5:
FANATIK te ajută să îți faci un bilet tare, cu ajutorul meciurilor din Conference League. Iată care sunt propunerile noastre pentru etapa a șasea:
FANATIK.ro te ține la curent cu tot ce se întâmplă în ultima rundă din UEFA Conference League. Aici găsești scorurile live din fiecare meci, clasamentul actualizat și lista completă a echipelor care vor merge mai departe.
Play-off-ul pentru optimi se va disputa în sistem tur-retur, pe 13 și 20 februarie. Optimile vor avea loc la începutul lunii martie, cu turul pe 6 și returul pe 13. Marea finală este programată pentru 28 mai 2025, de la ora 22:00. Evenimentul va avea loc la Wroclaw, în Polonia.