Etapa 19 din SuperLiga a început vineri, cu un meci extrem de important în perspectiva luptei pentru play-off. Sâmbătă s-au jucat Dinamo, Petrolul și U Craiova, în timp ce ziua de duminică a adus revanșa pentru FCSB contra lui FC Botoșani. Runda se încheie luni cu derby-ul orașului Cluj-Napoca.
Final de meci – FC Hermannstadt se impune cu 1-0 în fața Oțelului și obține a treia victorie consecutivă. În urma acestui eșec, gălățenii se îndepărtează de locurile care duc în play-off.
Min. 73 – Chițu îi dă o pasă excelentă lui Ianis Stoica în fața porții, însă acesta face o preluare lungă și Stefanovic respinge în corner.
Min. 66 – Contraatac fulgerător al sibienilor care se încheie cu șutul pe lângă poartă al lui Balaure.
Min. 57 – Neguț primește o minge pe culoar și reia cu șpițul de la 16 metri spre surprinderea portarului Popescu, dar mingea se scurge pe lângă poară.
Min. 52 – Maciel reia cu latul din 5 metri o minge centrată don stânga, dar Căbuz are un reflex uimitor.
Min. 51 – Căbuz respinge în lateral șutul lui Cisotti de la 30 de metri.
Min. 47 – Prima ocazie a reprizei secunde le aparține gazdelor, mingea trimisă cu capul de Dragoș Iancu lovind bara.
Min. 45+5 – Popescu parează lovitura de la 11 metri executată de Murgia, după ce Neguț a fost faultat în careu de Stefanovic.
Min. 44 – Goncalves a primit o pasă excelentă pe culoar și a șutat din unghi, dar Popescu a avut o intervenție foarte bună.
Min. 26 – GOOOL Hermannstadt!!! Chițu este mai abil decât Cisse, îi ”fură” balonul și scapă singur cu portarul Popescu. Atacantul lui Hermannstadt îl vede pe Dragoș Iancu venind din spate, îi pasează și acesta înscrie în poarta goală.
Min. 21 – Balaure centrează excelent din dreapta, Chițu preia pe poziție viitoare, dar șutul său nu găsește cadrul porții.
Min. 11 – Chițu profită de o eroare în defensiva oaspeților, pătrunde în careu, dar șutul său de la 8 metri din poziție ideală este blocat in extremis de Stefanovic.
Min. 5 – Alex Pop a centrat în careu, dar șutul din prima al lui Cisotti a fost blocat de Ivanov.
Min. 1 – Start de meci!
FC Hermannstadt: Căbuz – Căpușă, Ionuț Stoica, Selimovic, Goncalves – Balaure, Murgia, Ivanov, D. Iancu – Chițu, Neguț. Rezerve: A. Pop, Muțiu – Antwi, Bejan, Luca, Kujabi, Oroian, R. Popescu, Biceanu, Ianis Stoica, Deaconu, Buș. Antrenor: Marius Măldărășanu.
Oțelul: I. Popescu – S. Rus, Cisse, Stefanovic, Silva – Lameira, Zivulic, Teles – Maciel, Cisotti, Al. Pop. Rezerve: Dur-Bozoancă – Maftei, Adăscăliței, Gallo, Tomasevic, Angha, Tănasă, Djuric, Bogaciuc, Cojocaru, Juric, Bourard. Antrenor: Dorinel Munteanu.
Min. 90+4: Final de meci!
Min. 90+3: Final tensionat de meci. Rivaldinho cade în careu și cere penalty. Arbitrul fluieră, dar pentru un offside.
Min. 79: GOOOL POLI IAȘI!!! Alin Roman se înscrie la golul sezonului! Fotbalistul moldovenilor l-a învins pe Buzbuchi cu un șut în forță de la peste 20 de metri. Mingea a zburat direct în vinclu.
Min. 69: GOOOL FARUL!!! Radaslavescu trimite o centrare în forță din corner. Portarul moldovenilor nu reușește să rețină balonul, iar Rivaldinho încrie cu poarta goală.
Min. 66: GOOOL FARUL!!! Radaslavescu promite de o respingere nesigură și trimite un șut din prima, care se oprește în plasa porții.
Min. 64: Gheorghiță ratează șansa de a face 2-0. Jucătorul celor de la Poli Iași trimite un șut de pe loc, iar mingea trece razant pe lângă bară.
Min. 52: Alin Roman centrează mingea în careu destul de slab, iar jucătorii de la Farul merg pe contraatac. Denis Alibec a gestionat prost faza și nu a scos nimic pentru echipa sa.
Min. 46: S-a reluat jocul.
Min. 45+2: Final de primă repriză.
Min. 38: Meciul e dominat clar de echipa de la malul mării. Constănțenii atacă, dar nu ajung în situații clare de a marca.
Min. 28: GOOOOL POLI IAȘI!!! Guilherme înscrie după o fază extrem de complicată în careu.
Min. 14: Ambele echipe par să fie extrem de încurcate de terenul care e îmbibat în apă. Jucătorii reușesc cu greu să joace cu mingea la picior.
Min. 2: Florin Ilie a fost aproape de deschiderea scorului. Lovitura de cap a fotbalistului de la Poli Iași s-a dus puțin pe lângă țintă.
Min. 1: Partida a început!
Poli Iași: J. Fernandez – Guilherme Soares, F. Ilie, Samayoa, Atanaskoski – Gouet – V. Gheorghe , Bordeianu, A. Roman, Gheorghiță – Kamberi. Rezerve: Niga, Tănasă, Itu, Miskovic, Ștefanovici, Garobbio, Goncalves, Teixeira, Harrison, Omrani, Popa, Umar. Antrenor: Emil Săndoi.
Farul: Buzbuchi – I. Cercel, Bălașa, Gustavo Marins, Cr. Ganea – Vînă, Dican, Casap – Grigoryan, Alibec, A. Ciobanu. Rezerve: Ducan, Aioanei, Larie, Țîru, Buta, N. Popescu, Radaslavescu, Iancu, Cojocaru, Ferreira Mosca. Antrenor: Gheorghe Hagi.
Min. 90+4: Final de meci!
Min. 86: GOOOL UTA!!! Omondi face dubla! Arădenii pun o presiune imensă în căutarea egalării.
Min. 78: GOOOL Unirea Slobozia!!! Kamara se descurcă excelent în careu și îl găsește cu o pasă pe Vlăsceanu, care trimite mingea în poarta goală.
Min. 75: Arădenii cer penalty. Kadiri s-a prăbușit în careu, însă arbitrul face semn că jocul poate continua.
Min. 62: GOOOL Unirea Slobozia!!! Oaspeții întorc scorul în doar 4 minute. Șerbănică trimite un șut din voleu care îl lasă fără reacție pe portarul advers.
Min. 58: GOOOL Unirea Slobozia!!! Ibrian trimite mingea în poartă, după ce portarul celor de la UTA, Dimitrov a ieșit greșit pe o centrare.
Min. 57: Costache a încercat să înscrie și golul doi. Atacantul a trimis un șut din afara careului, dar mingea a trecut lângă poartă.
Min. 46: GOOOL UTA!!! Omondi primește o pasă în profunzime și îl învinge pe portarul advers cu o finalizare elegantă.
Min. 46: S-a reluat meciul.
Min. 45+3: Pauză la Arad.
Min. 45: GOOOL UTA!!! Valentin Costache se descurcă excelent în careu, pivotează și trimite un șut care se oprește în poartă.
Min. 40: Gol anulat pentru arădeni. Kadiri a trimis balonul în poartă, după ce colegii săi au lovit de două ori bara, dar reușita nu a fost validată.
Min. 32: Oaspeții au prins curaj după ce au deschis scorul. Perianu primește o pasă bună, dar în loc să trimită cu capul spre poartă, alege să preia mingea. Faza s-a stins.
Min. 27: GOOOL Unirea Slobozia!!! Toma execută excelent un corner, iar Pospelov se înalță și trimite balonul în plasa porții.
Min. 22: Incredibil! Fabry irosește o nouă ocazie imensă. Mijloșul a trimis peste poartă din 3 metri.
Min. 17: Arădenii scapă pe un contraatac, dar Fabry șutează lamentabil dintr-o poziție ideală. Rusu a stat pe loc și a parat fără mari probleme.
Min. 16: Meciul este lipsit de ritm. Arbitrul întâlnirii, Horia Mladinovici, a fragmentat mult jocul. Ambele echipe se bazează pe faze fixe.
Min. 7: Gazdele încep mai bine meciul, dar jucătorii lui Mircea Rednic par lipsiți de creativitate în treimea adversă.
Min. 1: A început partida.
UTA Arad: Mitrovic – Râpă, Poulolo, Conte, Mabea – Ghezali, Fabry, Tsouka, Costache – Kadiri, Omondi
Rezerve: Iliev, Vuletich, Hrezdac, Trif, Machado, Cristea, Dragos, Zsori, Ze Pedro, Pedro Joao
Antrenor: Mircea Rednic
Unirea Slobozia: Rusu – Ibrian, Antoche, Pospelov, Toma C. – Coadă, Perianu – Afalna, Purece, Aganovic – Gele
Rezerve: Dorobanțu, Krell, Medina, Dinu, Șerbănică, Pacionel, Lemnaru, Vlăsceanu, Camara, Ilie F.
Antrenor: Adrian Mihalcea
Configurația locurilor de play-off ar putea suferi modificări majore în acest weekend. Vineri s-au înfruntat, în deschiderea rundei, echipele de pe primele locuri aflate sub linia locurilor de play-off. Este vorba despre Sepsi (locul 7) și Rapid (locul 8).
Sâmbătă, Gloria Buzău a primit vizita lui Dinamo, pe un teren aflat în stare precară. În aceeași zi, Petrolul – U Craiova au jucat în reeditarea partidei care s-a disputat și la mijlocul săptămânii, în etapa 2 din grupele Cupei României Betano. Atunci, oltenii s-au impus cu 2-0 tot pe terenul ploieștenilor. A fost un alt duel între două vecine de clasament. Universitatea Craiova a început etapa de pe locul 5, în timp ce Petrolul se clasa pe 6.
Duminică, în ziua turului 2 al alegerilor prezidențiale, UTA primește vizita Unirii Slobozia, Poli Iași joacă acasă cu Farul, iar FCSB primește vizita lui FC Botoșani. Moldovenii antrenați de Liviu Ciobotariu i-au învins pe roș-albaștri în data de 21 noiembrie, scor 1-0, într-o restanță aferentă etapei a 4-a.
Runda se încheie luni cu FC Hermannstadt – Oțelul Galați și derby-ul orașului Cluj-Napoca, U Cluj – CFR Cluj. “Studenții“ au fost depășiți în clasament de echipa lui Dan Petrescu, în runda predententă, astfel că se anunță un derby extrem de încins, diferența dintre cele două formații fiind de doar un punct.
La fel ca în fiecare etapă, și în runda cu numărul 19, suporterii din România au posibilitatea să urmărească la televizor toate partidele din SuperLiga. Iată programul complet al meciurilor:
În etapa 20, penultima de înaintea pauzei de iarnă, vor avea loc mai puține derby-uri locale sau de clasament, însă partidele complicate nu se termină pentru forțele campionatului. Iată programul pe care îl vor avea acestea:
După foarte multe etape, U Cluj a pierdut fotoliul de lider în etapa a 18-a. Rivala CFR l-a preluat, iar acum conduce ierarhia din SuperLiga. Totuși, diferența dintre locul 1 și locul 7, primul din play-out, este de doar cinci puncte! Mai mult, Rapid, echipa de pe 8, este la doar șase puncte în spatele liderului. Iată cum arată clasamentul:
FANATIK.ro te ajută să îți construiești biletul pe meciurile din SuperLiga, cu două propuneri de cote din etapa 19 a campionatului. Iată de ce să ții cont:
Pe FANATIK.ro găsești toate detaliile despre ce se întâmplă în meciurile din etapa 19 a SuperLigii. De aici poți afla, în timp real, rezultatele de pe toate stadioanele.
Tot noi te ajutăm să vezi, la finalul rundei, cum arată clasamentul actualizat. Rămâi pe site-ul nostru și fii conectat pe parcursul întregii etape la ce se întâmplă în SuperLiga!