U Cluj – CFR Cluj a fost ultimul meci al etapei a 19-a din SuperLiga. Gazdele au câștigat și au trecut pe primul loc, în timp ce CFR Cluj a coborât pe 4, în spatele lui FCSB și Dinamo.
Final de meci – Universitatea Cluj obține o victorie extraordinară în fața marii rivale CFR Cluj, scor 3-2, revenind după ce la pauză a fost condusă cu 1-0. În urma acestui succes, trupa lui Neluțu Sabău a revenit în fruntea clasamentului.
Min. 83: GOOOL CFR Cluj!!! Louis Munteanu deviază pe spate o centrare din corner, Postolachi reia din 6 metri în transversală, dar mingea îi revine și marchează cu o nouă lovitură de cap.
Min. 69: GOOOL U Cluj!!! Oaspeții recuperează mingea în jumătatea adversă, Bic pasează pe culoar pentru Blănuță și atacantul lui ”U” finalizează printre picioarele lui Hindrich.
Min. 58: GOOOL U Cluj!!! Nistor mai dă o centrare minunată, de această dată din dreapta, Blănuță prelungește din plonjon și același Masoero pe fază aduce avantajul pentru ”șepcile roșii”.
Min. 51: GOOOL U Cluj!!! Nistor centrează la prima bară din lovitură liberă de pe partea stângă, Van Der Werff prelungește pe spate și Masoero împinge mingea cu capul în poartă din 2 metri.
Min. 46 – Repriza a doua a derby-ului Clujului începe de la 1-0 pentru CFR.
Min. 45+4: Pauză în derby-ul Clujul.
Min. 45+2: GOOOL CFR Cluj!!! Louis Munteanu execută penalty-ul pe centrul porții, Gertmonas intuiește direcția și respinge, dar mingea sare tot la atacantul CFR-ului care apoi înscrie lejer.
Min. 45: Penalty pentru CFR Cluj, după ce Bic îl lovește cu cotul în față pe Păun și îi sparge nasul.
Min. 30: Spiritele se încing și imediat este avertizat și Fică.
Min. 29: Thiam vede primul cartonaș galben pentru o lovitură cu cotul asupra lui Matei Ilie.
Min. 14: Reluarea cu capul a lui Blănuță trece puțin pe lângă poarta lui Hindrich.
Min. 10: Defensiva CFR-ului respinge modest o centrare din corner, Bic șutează tare de la 15 metri, mingea lovește ambele bare laterale și apoi sare la Masoero care înscrie. Golul a fost anulat corect pentru o poziție de ofsaid a fundașului Universității.
Min. 7: Nistor a șutat de la marginea careului. Hindrich a respins mingea care se îndrepta pe poartă. Lovitură de la colț pentru „șepcile roșii”.
Min. 1: Partida a început! ”Centralul” Florin Andrei a fluierat startul meciului. Câștigătoarea meciului va urca pe primul loc în clasamentul SuperLigii.
U Cluj: Gertmonas – Oancea, Masoero, Van Der Werff, Chipciu – Oaidă, Bic – Thiam, Nistor, Bic – Vladislav Blănuță. Rezerve: Gorcea, Mitrea, Briz, Ov. Popescu, D. Codrea, Bota, Silaghi, Tchassem, Bettaieb, Miranyan, Denis Moldovan. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
CFR Cluj: Hindrich – Mogoș, Leo Bolgado, Matei Ilie, Camora – Fica, Djokovic, Ad. Păun – Nkololo, Louis Munteanu, Postolachi. Rezerve: Rareș Gal, Aly Abeid, Fl. Iacob, Graovac, Artean, Keita, Robert Filip, Tachtsidis, Deac, Korenica, Kamara, Peter Michael. Antrenor: Dan Petrescu.
Este zi de derby pe Cluj Arena, iar fanii lui U Cluj așteaptă mai degrabă cu teamă partida contra marii rivale. Universitatea nu traversează deloc o perioadă bună, iar runda trecută a pierdut locul 1 pentru prima dată după foarte multe luni. “Studenții“ au trei înfrângeri consecutive, iar ultima victorie datează din 28 octombrie, când se impuneau cu 2-1 la Botoșani.
Astfel, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a pierdut foarte mult din turație și se află, în prezent, mai aproape de play-out decât de prima poziție. Asta pentru că echipa de pe locul 7, Petrolul Ploiești, este la doar două puncte în urma “Șepcilor roșii“. Distanța față de lider este de trei puncte, însă o victorie ar fi suficientă pentru U să treacă la golaveraj peste FCSB.
De partea cealaltă, CFR Cluj se află într-o formă excelentă, din punct de vedere al rezultatelor. Deși nu impresionează la nivel de joc, echipa lui Dan Petrescu nu a mai pierdut din 28 septembrie! Între timp, echipa feroviară a înregistrat patru victorii și tot atâtea egaluri în SuperLiga. Cele 16 puncte cumulate au fost suficiente pentru a trece pe primul loc, înaintea startului acestei etape.
În turul disputat pe stadionul CFR-ului, Universitatea s-a impus cu 3-2, la capătul unui meci extrem de spectaculos. Echipa lui Dan Petrescu vrea să se revanșeze în fața fanilor, iar victoria ar fi foarte importantă și pentru redobândirea statutului de lider.
Duelul U Cluj – CFR Cluj începe la 20:30 și va fi transmis pe Prima Sport 1 și Digisport 1. Poți găsi partida și pe Prima Play și Digi Online, platformele difuzorilor, care pot să fie accesate și din afara României.
Pe FANATIK.ro găsești integral U Cluj – CFR Cluj LIVE VIDEO online. Pe parcursul următoarelor ore, vei găsi LIVE TEXT toate detaliile, de la echipele oficiale de start, până la goluri și clasamentul actualizat.
CCA l-a selectat pe Andrei Florin Chivulete să oficieze meciul de pe Cluj Arena. Aceasta este formula completă a brigăzii care va conduce partida care ar putea determina a treia schimbare de lider în etapa 19 din SuperLiga, după ce Dinamo și FCSB au trecut, sâmbătă și duminică, pe prima poziție.
Iată cum ar putea să arate cele două formații de start pe care vor miza Ioan Ovidiu Sabău și Dan Petrescu în cel mai tare meci al etapei a 19-a din SuperLiga:
După ce a câștigat cu 2-1 contra Gloriei Buzău, Dinamo a devenit lider în SuperLiga, pentru prima dată după opt ani! După doar o zi, FCSB i-a detronat pe alb-roșii, ca urmare a victoriei cu Botoșani. Victoria oricărei echipe din Cluj-Napoca, la derby-ul din această seară, ar determina o a treia schimbare de lider.
CFR CLuj este ușor favorită la victorie, în viziunea caselor de pariuri. Cota pe 2 solist pornește de la 2,55 și ajunge până la maximum 2,70, la unele agenții. Cota pe egal este una care variază între 2,90 și 3,01, în timp ce victoria gazdelor este cotată în intervalul 3,01 – 3,15.
În ultimele cinci meciuri, statistica este una care le dă fiori reci gazdelor. CFR Cluj s-a impus de trei ori, un meci s-a încheiat la egalitate, iar U a câștigat o singură dată, chiar la meciul din turul actualei ediții din SuperLiga.
Pe FANATIK.ro găsești toate detaliile despre meciul de pe Cluj Arena. De aici poți afla echipele de start imediat ce sunt anunțate, iar tot noi te ținem la curent cu ce se întâmplă pe teren și în tribune, fază cu fază, minut cu minut!
La final, te așteptăm cu toate reacțiile oferite de cei implicați. În runda viitoare, U Cluj primește vizita celor de la Petrolul Ploiești în data de 14 decembrie (sâmbătă), de la 20:00. CFR Cluj joacă la Clinceni, cu Unirea Slobozia, o zi mai târziu de la 16:00.