Sport

Etapa 17 din SuperLiga, FCSB – Unirea Slobozia 3-0. Victorie categorică pentru campioana României!

Vezi totul despre meciul FCSB - Unirea Slobozia, programat astăzi de la 18:45 în etapa 17 din SuperLiga. Cote, arbitri, echipe probabile.
24.11.2024 | 20:11
Etapa 17 din SuperLiga FCSB  Unirea Slobozia 30 Victorie categorica pentru campioana Romaniei
FCSB - Unirea Slobozia în etapa 17 din SuperLiga. Sursa foto: SportPictures.eu
ADVERTISEMENT

FCSB – Unirea Slobozia este primul meci care se joacă duminică, în SuperLiga. Partida precedă duelul dintre Petrolul și Dinamo și se anunță a fi una accesibilă pentru roș-albaștri. Cel puțin conform hârtiei, pentru că Unirea a demonstrat în trecut că poate pune probleme echipelor tari din SuperLiga.

UPDATE: FCSB – Unirea Slobozia 3-0 (Olaru 27, Bîrligea 45+2, Miculescu 71)

Min. 90+4: Final de meci. Cea mai categorică victorie pentru campioana României în actuala ediție de Superliga.

ADVERTISEMENT

Min. 90+3: Gele trimite cu capul din careu, chiar în fața porții, dar Târnovanu reține în siguranță.

Min. 90: Partida a fost prelungită cu 4 minute suplimentare.

ADVERTISEMENT

Min. 83: Afalna a interceptat o minge de la Chiricheș, a sprintat spre poarta lui Târnovanu, dar a tras pe lângă.

ADVERTISEMENT

Min. 71: GOOOL FCSB! David Miculescu, intrat în repriza secundă, a marcat după ce a apărut perfect în careu la un corner.

Min. 46: A început repriza secundă. Oaspeții au de recuperat două goluri pe tabelă.

ADVERTISEMENT

Min. 45+3: Se fluieră pauză pe Arena Națională. Gazdele merg la vestiare cu două goluri avantaj.

Min. 45+2: GOOOL FCSB! Bîrligea rămâne singur cu fundașii adverși, driblează și trimite o adevărată torpilă la vinclu.

Min. 45: De la margine sunt arătate 3 minute suplimentare.

Min. 43: Și Ștefănescu ratează din fața porții după o preluare foarte bună, dar se afla în poziție de offside.

Min. 41: Bîrligea ratează din fața porții după o pasă foarte bună de la Darius Olaru.

Min. 38: Purece a tras mult peste poartă după o fază construită excelent de către tânărul Dorobanțu.

Min. 27: GOOOL FCSB! VAR a analizat faza șutului lui Olaru și a decis să acorde gol pentru FCSB. Mingea a intrat în poartă și a depășit cu toată circumferința linia.

Min. 26: Olaru a șutat superb, mingea a lovit transversala și a ricoșat din pământ în exterior, iar portarul a respins-o în lateral. Crețu a venit ulterior, a șutat, și a lovit transversala.

Min. 8: Denis Rusu a reținut șutul lui Darius Olaru de la distanță. Mingea a sărit din pământ, dar portarul oaspeților a fost atent.

Min. 3: Musi a expediat un șut la colțul scurt, dar mingea a trecut puțin în partea stângă a porții adverse.

Min. 1: A început partida de pe Arena Națională. FCSB joacă în tricou albastru cu pantaloni roșii, iar Unirea Slobozia într-un echipament complet galben.

Echipele de start la FCSB – Unirea Slobozia:

FCSB: Târnovanu- Crețu, Ngezana, Dawa, Panțâru- Șut, Olaru, Tănase- Ștefănescu, Bîrligea, Musi.
Rezerve: Vlad, Miculescu, M. Popescu, Edjouma, Popa, Chiricheș, Toma, Baeten, Radunovic
Antrenor: E. Charalambous

Unirea Slobozia: D. Rusu – Dorobanțu, Antoche, Pospielovm Șerbănică – Coadă, Pacionel – Afalna, Purece, Aganovic – Gele
Rezerve: Krell, Medina, Ibrian, Dinu, A. Toma, Lemnaru, F. Ilie
Antrenor: Adrian Mihalcea

Live video FCSB – Unirea Slobozia, etapa 17 SuperLiga. Campioana vrea să își continue parcursul bun în SuperLiga

FCSB merge pe trei fronturi în acest sezon. Campioana vrea un nou titlu, a debutat en-fanfare în Cupa României Betano, cu un succes 4-0 contra lui Dinamo, iar în Europa League ocupă locul 8. Totuși, ceea ce părea o simplă formalitate s-a transformat într-un fiasco. FCSB a fost învinsă la Botoșani și rămâne doar pe locul 6, la un singur punct deasupra Rapidului, echipa de pe 7.

Pe Arena Națională, ialomițenii de la Unirea Slobozia vor să își vândă greu pielea. În acest sezon, ei au bătut Farul și Sepsi la Constanța, respectiv Sfântu Gheorghe, iar în ultimele trei etape au pierdut doar un meci, contra echipei lui Hagi. Anterior, ei au învins Oțelul, la Galați, și FC Botoșani, acasă.

În tur, Unirea Slobozia a primit vizita campioanei României la Clinceni, în runda a doua. A fost 2-2, după golurile lui Lixandru și Olaru, pentru roș-albaștri, respectiv Ilie și Dorobanțu, pentru ialomițenii lui Adi Mihalcea.

Cine transmite la TV FCSB – Unirea Slobozia, în etapa 17 din SuperLiga

FCSB – Unirea Slobozia va fi televizat pe posturile Prima Sport 1 și Digisport 1, de la 18:15. Partida va fi disponibilă și pe platformele Prima Play și Digi Online, disponibile și în afara României.

FANATIK.ro te ajută să fii și tu la curent cu ce se întâmplă în FCSB – Unirea Slobozia. Partida este aici disponibilă în format LIVE TEXT, pe toată durata sa!

Cine va arbitra FCSB – Unirea Slobozia, în etapa 17 din SuperLiga

CCA a ales să îl delege pentru acest meci pe centralul Cătălin George Roman. Iată cum arată brigada care va oficia meciul de pe Arena Națională, din runda a 17-a:

  • Arbitru central: Cătălin George Roman
  • Arbitri linii: Sebastian Gheorghe, Mihăiță Necula
  • Arbitru de rezervă: Iulian Călin
  • Arbitru VAR: Cătălin Popa
  • Asistent VAR: Romică Bârdeș

Echipe probabile FCSB – Unirea Slobozia, în etapa 17 din SuperLiga

Meciul cu Slobozia vine pentru FCSB la doar trei zile după restanța disputată pe terenul celor de la FC Botoșani. Pentru că se confruntă și cu o criză a accidentărilor, staff-ul roș-albaștrilor va trebui să meargă pe mâna acelorași jucători, mai ales pe plan ofensiv.

  • FCSB: Târnovanu – M. Popescu, Chiricheș, Dawa, Radunovic – Edjouma – Ștefănescu, Olaru, Miculescu, Musi – Bîrligea .Antrenor: Elias Charalambous
  • Unirea Slobozia: Rusu – Dorobanțu, Antoche, Pospelov, Șerbănică – Coada, Lopez – Afalna, Purece, Aganovic – Gele. Antrenor: Adrian Mihalcea

Programul complet al etapei 17 din SuperLiga

Vineri, 22 noiembrie

  • ora 17:30 Sepsi Sf. Gheorghe – Gloria Buzău
  • ora 20:30 Farul – Oțelul Galați

Sâmbătă, 23 noiembrie

  • ora 17:00 FC Hermannstadt – U Cluj
  • ora 21:30 CFR Cluj – Rapid

Duminică, 24 noiembrie

  • ora 18:15 FCSB – Unirea Slobozia (Prima Sport 1, Digisport 1)
  • ora 20:45 Dinamo – Petrolul (Prima Sport 1, Digisport 1)

Luni, 25 noiembrie

  • ora 17:30 FC Botoșani – Poli Iași (Prima Sport 1, Digisport 1)
  • ora 20:30 UTA Arad – Universitatea Craiova (Prima Sport 1, Digisport 1)

Clasament SuperLiga, după 16 etape

După un început ezitant de sezon, FCSB a început să urce în clasament și se află pe locul 6. De partea cealaltă, Unirea Slobozia a pornit foarte bine sezonul, dar s-a confruntat ulterior cu sincope. Cu toate acestea, echipa lui Mihalcea a acumulat un total de 18 puncte, mai mult decât onorabil pentru o nou-promovată.

Clasament SuperLiga dupa 16 etape. Sursa foto: LPF.ro
Clasament SuperLiga dupa 16 etape. Sursa foto: LPF.ro

Cote la pariuri FCSB – Unirea Slobozia

În mod previzibil, gazdele sunt favorite certe la victorie în această partidă. Cota pe 1 solist este doar de 1,40, în timp ce remiza este cotată cu 4,85. Victoria ialomițenilor este cotată cu 8,50.
Cota pentru peste 2,5 goluri are cota 1,78, iar “sub 2,5 goluri“ are cota 2,10. “Ambele marchează“ vine cu o cotă foarte interesantă, de 2,05. “Nu marchează ambele“ oferă cota 1,72.

Cu cine joacă FCSB și Unirea Slobozia în etapa 18

În runda viitoare, FCSB are deplasare dificilă, pe terenul Oțelului. De cealaltă parte, Unirea Slobozia primește vizita unei contracandidate la retrogradare. Iată cum arată programul celor două formații:

  • Unirea Slobozia – FC Hermannstadt (sâmbătă, 30 noiembrie, ora 15:00)
  • Oțelul Galați – FCSB (luni, 2 decembrie, ora 20:30)

Până la meciul cu Oțelul, FCSB va avea de jucat și meciul cu Olympiakos, din etapa 5 a Europa League. Grecii vin pe Arena Națională joi, 28 noiembrie, iar campioana României are ocazia să își consolideze locul în primele 8 clasate.

Vezi live video FCSB – Unirea Slobozia, în etapa 17 din SuperLiga. Update-uri în timp real de la Arena Națională

Pe FANATIK.ro găsești totul despre meciul de pe Arena Națională. Aici ai echipele de start, imediat după ce acestea sunt confirmate oficial de către cele două cluburi.

Tot noi te ținem la curent cu ce se întâmplă în meci, de la goluri până la cartonașe roșii sau alte faze tari La final, aici găsești declarațiile celor implicați și clasamentul la zi din SuperLiga!