Sport

Vezi rezumatul video din Franța – Belgia 1-0, optimi EURO 2024. De Bruyne nu a mai rezistat! A jignit un reporter și a anunțat că se gândește să se retragă

Vezi rezumatul video al întâlnirii Franța - Belgia 1-0, optimi EURO 2024. De Bruyne, anunț șocant la finalul meciului! Se gândește să se retragă .
02.07.2024 | 00:06
Vezi rezumatul video din Franta  Belgia 10 optimi EURO 2024 De Bruyne nu a mai rezistat A jignit un reporter si a anuntat ca se gandeste sa se retraga
Franța - Belgia, optimi EURO 2024, meci de care pe care. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Franța – Belgia, 1-0, a fost al cincilea meci din optimile de finală ale EURO 2024. ”Les Bleus” au dominat clar, dar s-au calificat cu mult noroc în sferturile Campionatului European din Germania.

Update: Kevin de Bruyne, ieșire nervoasă la conferința de presă

Belgia a părăsit dezamăgitor Campionatul European din Germania.”Diavolii roșii” au fost învinși în optimi de Franța, care s-a impus cu 1-0 după autogolul lui Vertonghen. La conferința de presă, căpitanul naționalei, Kevin de Bruyne, a avut o reacție nervoasă când a fost întrebat despre eliminarea rușinoasă a generației de aur. El s-a ridicat și a părăsit locul, iar camerele de filmat au surprins momentul în care a jignit un reporter, pe care l-a numit: “Atât de prost”.

ADVERTISEMENT

“Ce e generația de aur? A noastră? Și vrei să spui că Franța, Anglia, Spania și Germania nu au o generație de aur? Ok, mulțumesc”

Update: Kevin de Bruyne, anunț șocant la finalul meciului! Se gândește la retragerea de la națională

Belgia nu a reușit să producă surpriza. “Diavolii roșii” au fost învinși în optimile de finală ale Campionatului European din Germania de către Franța, scor 0-1, iar vedeta echipei, Kevin de Bruyne, a părut că ia în considerare retragerea de la echipa națională. Mijlocașul în vârstă de 33 de ani a declarat că va face un anunț oficial după ce va depăși acest șoc.

ADVERTISEMENT

“Este prea devreme să răspund acum. Să procesez mai întâi această înfrângere. A fost un sezon foarte lung, am nevoie să-mi odihnesc corpul. Voi lua decizia după vara aceasta”, a explicat căpitanul Belgiei după eliminarea de la EURO 2024

Update: Franța – Belgia 1-0 (Vertonghen 85, autogol)

Min. 90: s-au arătat trei minute de prelungiri. Belgia forțează egalarea cu ultimele puteri. Franța rezistă și urcă jocul departe de poarta lui Maignan. Fluier final. ”Les Bleus” s-a calificat cu noroc în sferturile de finală EURO 2024, unde va juca împotriva câștigătoarei din meciul Portugalia – Slovenia.

ADVERTISEMENT

Min. 85: GOL FRANȚA, 1-0. Kolo Muani, introdus în minutul 62 în locul lui Thuram, a avut o contribuiție majoră la deschiderea scorului. Atacantul lui Paris Saint Germain a șutat din lateral, iar mingea a fost deviată de Vertonghen și l-a păcălit pe portarul Casteels

ADVERTISEMENT

Min. 83: De Bruyne a fost găsit excelent de Doku, iar mijlocașul lui Manchester City a șutat puternic de la marginea careului de 16 metri. Maignan a fost la post.

Min. 74: stoperul francez Saliba a apărut surprizător la finalizare, l-a driblat scurt pe Doku, și-a făcut minge pe piciorul stâng și a șutat puternic la colțul scurt. Mingea a trecut puțin pe lângă bară. Tensiunea crește, căpitanul Belgiei, Vertonghen, și selecționerul Domenico Tedesco au primit cartonașe galbene.

Min. 71: Lukaku s-a desprins pentru prima dată din marcajul lui Saliba, a primit mingea în careu și șutat puternic la poartă, dar Maignan a respins și a îndepărtat pericolul. Belgia își arată colții.

Min. 61: Belgia a fost aproape să deschidă scorul pe contraatac. De Bruyne a prins defensiva Franței dezorganizată, i-a pasat în profunzime lui Carassco, scăpat singur cu Maignan. Franța a fost salvată de alunecarea senzațională reușită de Theo Hernandez, care l-a blocat pe Carassco în momentul șutului.

Min. 54: Mbappé a luat o acțiune pe cont propriu, a depășit fundașii belgienii, apoi a tras peste transversală. Influența lui Kylian asupra jocului Franței începe să se crească. ”Les Bleus” i-a înghesuit bine pe ”Diavolii roșii” în careu.

Min. 49: Tchouaméni a semnat prima ocazie din repriza secundă pentru Franța. Mijlocașul lui Real Madrid a șutat de la 20 de metri, mingea s-a jos lângă bară, dar Casteels a plonjat și a respins în corner. A fost a patra lovitură de colț pentru Franța, rămasă fără rezultat.

Min. 46: s-a reluat jocul. Prima minge au avut-o belgienii. Franța a declanșat imediat presingul. Mbappe a ajuns repede în preajma careului advers, dar a centrat greșit în afara terenului. Nicio schimbare în cele două echipe.

Min. 45: Franța a dominat autoritar prima repriză, dar la vestiare s-a intrat la egalitate, scor 0-0.  Raportul ocaziilor de gol este 8-2 pentru ”Les Bleus”. Ultima ratare i-a aparținut lui Tchouaméni, care a șutat peste transversală din careu, după o incursiune pe stânga a lui Mbappe. Belgia s-a apărat organizat și a încercat să reacționeze pe contre. După primele 45 de minute, raportul șuturilor pe poartă este 1-1.

Min. 40: Franța a intensificat dominarea. ”Les Bleus” fac presing foarte sus și încercă să pună presiune pe careul belgienilor. ”Diavolii roșii” se apără cu toate liniile în apropierea careului propriu.

Min 34: Franța a combinat în jumătatea de teren a Belgiei. Koundé a urcat pe dreapta, a centrat perfect în fața porții, iar Thuram a reluat periculos cu capul, însă mingea a trecut puțin pe lângă poarta lui Casteels.

Min. 24: Griezman l-a faultat pe Doku în aproăierea careului de 16 metri, lateral stânga, și a văzut cartonaș galben. De Bryune a executat înșelător, cu pământul, iar  Maignan a respins cu piciorul, ca un portar de handbal. La faza imediat următoare, Rabiot a comis un fault asupra lui Lukaku și a primit ”galben”. Va fi suspendat în sferturi, în cazul în care Franța se va califica. Franța a primit 3 cartonașe galbene în primele 25 de minute.

Min. 20: Belgia se apără grupat în propria jumătate de teren și îi obligă pe francezi să finalizeze cu șuturi de la distanță. Rabiot a tras din afara careului, mult peste poartă, în peluza fanilor belgieni. Adversara României din grupa E a ieșit de câteva ori în atac prin raiduri pe extreme.

Min. 15: Mbappe a expediat un prim șut periculos spre poartă. Mingea a fost deviată de un fundaș în corner, dar arbitrul a acordat aut de poartă. Tchouaméni a protestat și a primit gartonaș galben, primul din turneu. Franța a primit primul gol al meciului în fiecare dintre ultimele patru confruntări din faza eliminatorie a EURO (în 2004, 2012, 2016 și 2021).

Min. 10: selecționata Franței a început meciul într-un sistem 4-3-3, cu Griezmann în dreapta, Mbappé în stânga și Thuram în centru. ”Cocoșii galici” sunt mai mult în posesie. Echipele se studiază.

Min. 1: a început partida. Franța – Belgia este derby-ul din optimile de finală ale EURO 2024. Câștigătoare va juca în sferturi cu Portugalia sau Slovenia, echipe care se vor duela cu începere de la ora 22:00.

Echipele de start din Franța – Belgia:

Franța: Maignan – Koundé, Upamecano, Saliba, T. Hernandez – Kanté, Tchouaméni, Rabiot – Griezmann – Thuram, Mbappé (cpt.). Rezerve: Samba, Areola, Pavard, Mendy, Clauss, Konate, Camavinga, Zaire-Emery, Fofana, Coman, Giroud, Kolo Muani, Barcola, Dembele. Selecționer: Didier Deschamps

Belgia: Casteels- Castagne, Faes, Vertonghen, Theate – De Bruyne (cpt.), Onana – Carassco – Openda, Lukaku, Doku. Rezerve: Kaminski, Sels, Debast, Witsel, De Cuyper, Vranckx, Tielemans, Mangala, Vermeeren, Tielemans, Troussard, De Ketelaere, Bakayoko, Lukebakio. Selecționer: Domenico Tedesco

Update: Duelul vedetelor: Mbappé vs Kevin De Bruyne

Kylian Mbappé este, cu siguranță, superstarul Franței la acest turneu final. Noul jucător al Realului nu a impresionat în faza grupelor. Atacantul a suferit o accidentare la nas și a fost indisponibil în meciul cu Olanda, însă a reușit să înscrie în partida cu Serbia din ultima rundă și speră să-și intre în formă odată cu fazele eliminatorii ale competiției.

De partea cealaltă, Kevin De Bruyne rămâne vedeta din echipa “Diavolilor Roșii”. Mijlocașul de la Manchester City a făcut un joc excelent în faza grupelor și a reușit să înscrie chiar în poarta naționalei României. KDB încearcă să-și pună amprenta în jocul Belgiei pentru a reuși o performanță notabilă la EURO 2024.

Update: Franța conduce la întâlnirile directe

Duelul Franța – Belgia este unul de tradiție în fotbalul european. Cele două naționale s-au întâlnit deja de 18 ori în istorie, iar meciul din această seară promite un spectacol pe cinste. Francezii conduc categoric la confruntările directe, însă elevii lui Tedesco vor să trimită acasă fosta vicecampioană mondială.

Belgienii au câștigat de doar 5 ori în istorie împotriva naționalei din Hexagon. Ultima dată când “Diavolii roșii” s-au impus a fost într-un meci amical din 2015. Ultimele două dueluri au fost câștigate de francezi, în 2018 și 2021.

Rezultatele directe între Franța și Belgia:

  • 1938: Franța – Belgia 3-1
  • 1956: Franța – Belgia 6-3
  • 1957: Belgia – Franța 0-0
  • 1966: Belgia – Franța 2-1
  • 1967: Franța – Belgia 1-1
  • 1974: Belgia – Franța 2-1
  • 1975: Belgia – Franța 1-1
  • 1981: Franța – Belgia 3-2
  • 1981 Belgia – Franța 2-0
  • 1984: Franța – Belgia 5-0
  • 1986: Franța – Belgia 4-2
  • 2002: Franța – Belgia 1-2
  • 2004: Belgia – Franța 0-2
  • 2011: Franța – Belgia 0-0
  • 2013 Belgia – Franța 0-0
  • 2015: Franța – Belgia 3-4
  • 2018: Franța – Belgia 1-0
  • 2021: Belgia – Franța 2-3

UPDATE: “Diavolii roșii”, nerăbdători înaintea meciului de la Düsseldorf: “Suntem pregătiți să începem”

“Toți sunt jucătorii Franței sunt grozavi și cel mai puternic este, evident, Kylian Mbappe. Toți am fost frustrați (n.r. după faza grupelor), dar acum ne confruntăm cu un nou meci și sper că toți suporterii vor fi în spatele nostru și că vom juca cu multă viziune. 

Franța este, probabil, favorita. Au mers mai departe în competiții, au câștigat o Cupă Mondială în ultimii ani și au ajuns la o altă finală a Cupei Mondiale data trecută. Sunt o mașinărie foarte bine unsă, dar ambele echipe se vor lupta pentru victorie și vom vedea cine va reuși.

Suntem gata. Știm ce fel de meci va fi și vom fi pregătiți. Știm ce facem. Suntem buni în față și în apărare. Suntem bine echilibrați. Putem lovi puternic când trebuie și avem marcatori în echipă.

Nu am practicat penalty-uri, dar avem o echipă bună dacă vine vorba de asta. Nu ar trebui să fie o problemă. Evident, dacă sunt chemat să execut unul, voi fi acolo. Toți jucătorii sunt foarte încântați și așteptăm cu nerăbdare să înceapă jocul”, a spus Orel Mangala la conferința de presă.

UPDATE: Presa din “Hexagon” a dat echipele de start pentru meciul de la Düsseldorf

Jurnaliștii din Franța și Belgia au fost pe aceeași lungime de undă atunci când au dat echipele de start pentru aceste duel. În primă instanță, cei de la L’Équipe au fost primii care au transmis informația, iar apoi și belgienii de la Het Laatste Nieuws au confirmat. Așadar, echipele propuse de Didier Deschamps și Domenico Tedesco ar putea arăta astfel:

  • Franța: Maignan – Kounde, Salina, Upamecano, Hernandez – Tchouameni, Kante, Rabiot – Griezmann, Thuram, Mbappe.
  • Belgia: Casteels – Castagne, Faes, Vertonghen, Theater – Onana, Mangala, De Bryune – Lukebakio, Doku, Lukaku.

UPDATE: Didier Deschamps, pregătit să evite loviturile de la 11 metri: “Acesta este obiectivul meu”

“Fac tot posibilul pentru a pune în față o echipă care este în cea mai bună formă posibilă. Trebuie să ne pregătim pentru loviturile de departajare. Avem informațiile necesare despre adversarii noștri. Obiectivul meu este să mă asigur că nu vom ajunge la penalty-uri.

Suntem într-o nouă fază a competiției și nu există a doua șansă acum. Echipele care s-au calificat sunt mai bune decât cele care au plecat acasă. Totul este să ai acel avans în fața porții. Dacă vrei să câștigi, trebuie să marchezi.

Grupul este gata. Am avut puțin mai mult timp să ne recuperăm și să ne pregătim. Acesta este încă EURO. Sunt knockout-urile acum, deci este o situație diferită și un context diferit. Mentalitatea este întotdeauna excelentă. A trebuit să sărbătorim calificările și să nu minimizăm faptul că am reușit să ajungem în optimi.

După puțin timp de relaxare cu familia, acum ne-am reorientat atenția asupra meciului de mâine. Îi cunoaștem bine, jucătorii se cunosc bine. Belgia este o echipă plină de jucători de top care joacă pentru cele mai bune cluburi, așa că, evident, această echipă are un potențial de atac puternic”, a declarat Didier Deschamps la conferința de presă.

UPDATE: Selecționerul “diavolilor roșii” are încredere în jucătorii săi: “Se adaptează rapid și vor da totul”

“Bineînțeles că avem un plan de meci. Știm că trebuie să ne adaptăm rapid. Este un adversar dur. Desigur, este un joc important, simți acest sentiment special și de aceea suntem aici și am vrut să ne calificăm. Trebuie să rămânem concentrați și avem toate calitățile pentru a face asta. Avem 90 de minute de jucat și vom da totul. Acest grup tânăr vrea asta. 

Avem încredere în toți jucătorii noștri. Singura noastră problemă este că nu putem pune decât 11 jucători pe teren. Sunt mai mulți pregătiți și este o situație grea să decizi cine este pe bancă pentru că se antrenează fantastic și au profiluri diferite.

Este de necrezut că după trei meciuri am marcat doar două goluri. Dar în aceeași situație sunt și adversarii noștri. Franța are multe puncte forte. Jucătorii lor sunt în cele mai bune echipe din lume, așa că nu este nevoie să intri în detalii. Fiecare jucător din echipă este unul de top”, a declarat selecționerul Belgiei, Domenico Tedesco, la conferința de presă.

UPDATE: Kylian Mbappe vorbește despre accidentarea care putea să îl lase acasă: “E oribil”

În cadrul conferinței de presă care a avut loc înaintea meciului, Kylian Mbappe a vorbit despre cât de dificil este să poarte mască atunci când joacă fotbal, dar și despre accidentarea suferită în meciul cu Austria, atunci când și-a rupt nasul.

Starul Franței a mai discutat și despre faptul că se simte bine și este pregătit să joace pentru că vrea să își ajute echipa națională să ajungă cât mai departe la EURO 2024. Mbappe a mărturisit că este singurul trofeu care îi lipsește cu Franța și vrea să dea totul pentru a-l câștiga.

“Inițial, am simțit că sunt ca într-un film 3D. Dar nu m-am gândit prea mult la asta atunci. Când m-am lovit nu prea știam ce se întâmplă cu mine, nu simțeam că mi-am rupt nasul. Mi-am dat seama că ceva nu e bine când m-am uitat la fața portarului advers care m-a făcut să cred că ceva nu e în regulă. Dar după aceea a fost puțin înfricoșător pentru că mi-au spus că mă duc acasă. M-am văzut în oglindă, a fost o idee proastă, dar sunt fericit că sunt aici.

Este foarte greu să stai pe bancă știind că nu poți face nimic pentru a ajuta. Slavă Domnului că am reușit să joc din nou împotriva Poloniei. Este absolut oribil să joci cu o mască. De fiecare dată e ceva în neregulă. Este foarte dificil pentru că îți limitează vederea. De îndată ce o pot scoate, o voi face. Momentan nu am de ales, nu pot să joc fără ea. Este foarte enervant. Dar nu va fi o scuză pentru că doar așa pot juca. Trebuie să mulțumesc faptului că există aceste măști.

Dacă mă lovesc, îmi este deja rupt nasul, ce se mai poate întâmpla? Sunt bine dispus, sunt bine și fizic bineînțeles. Pentru mine EURO nu a început așa cum mi-am dorit. Campionatul European este singurul lucru care îmi lipsește la echipa națională, așa că îmi doresc foarte mult să câștig”, a declarat Kylian Mbappe.

UPDATE: Veteranul “diavolilor roșii”, ironic la adresa lui Kylian Mbappe: “Îmi este foarte frică”

Jan Vertonghen a vorbit înainte de meciul Franța – Belgia despre starul celor de la Real Madrid. Fundașul “diavolilor roșii” a oferit o replică ironică la adresa francezului: “(n.r. Vă este frică de Kylian Mbappe?) Dacă îmi este frică de Kylian Mbappe? Da, foarte frică (n.r. râde). Îmi este incredibil de frică de el. Nu mai pot de frică!”.

În cariera sa, belgianul de 37 de ani a întâlnit adversari precum Lionel Messi, Cristiano Ronaldo, Neymar Jr. sau Eden Hazard. Așadar, Vertonghen are suficientă experiență cu jucători explozivi, care pot să pună oricând probleme sau care pot să schimbe cu ușurință soarta unui meci.

UPDATE: Reacția lui Kylian Mbappe după ce un jucător belgian a spus că îi va rupe piciorul

Actorul de comedie belgian, Pablo Andres, l-a întrebat pe Amadou Onana în cadrul unui filmuleț amuzant “Cine o să îi rupă tibia lui Kylian Mbappe?”, iar mijlocașul “diavolilor roșii” a răspuns cu numele său: “Onana, Amadou Onana”. Vezi video aici.

Filmulețul a fost dat jos de Federația Belgiană de Fotbal, care și-a cerut scuze pentru acest act, însă, după conferința de presă care a avut loc înaintea duelului de astăzi, Mbappe a vorbit despre acest subiect.

Starul de la Real Madrid a fost întrebat dacă va mai face schimb de tricouri cu Amadou Onana în urma respectivului filmuleț, iar răspunsul francezului a fost: “Cine? Ah, am auzit despre asta. Multă lume vorbește despre mine, nu am o problemă cu asta. Dacă vrea tricoul meu, îl poate avea”.

LIVE VIDEO Franța – Belgia, optimi EURO 2024. Scor live, live text și live blog de la Franța – Belgia

Franța – Belgia este unul dintre meciurile foarte importante din optimi la EURO 2024. Francezii n-au pierdut niciun meci la turneul final și
speră să-și continue parcursul și la partida de pe stadionul Merkur Spiel-Arena din Dusseldorf.

De partea cealaltă, belgienii, marii favoriți în grupa câștigată de România, din care au mai făcut parte Slovacia și Ucraina, speră să se împace cu propriii fani.

Cine transmite Franța – Belgia la TV, din optimile EURO 2024. Ora de start a jocului

Franța – Belgia, al cincilea meci din optimile de finală ale EURO 2024, are loc luni, 1 iulie, de la ora 19:00. Partida va putea fi urmărită pe micile ecrane la Pro TV, dar și pe platforma de streaming VOYO.

Duelul dintre Franța și Belgia are loc pe Merkur Spiel-Arena din Dusseldorf, arenă de 54.600 de locuri, stadion pe care joacă Fortuna Dusseldorf și Bayer Leverkusen.

Cum poți vedea Franța – Belgia live stream online. Metoda e valabilă și pentru românii din diasporă

Partida Franța – Belgia, din optimile EURO 2024, poate fi urmărită și în format online pe platforma VOYO. Pe lângă Pro TV și Pro Arena, platforma VOYO transmite în direct toate meciurile de la Campionatul European din acest an. Vezi LIVE VIDEO Franța – Belgia din optimi EURO 2024 pe Pro TV și LIVE ONLINE STREAM pe VOYO. Goluri, marcatori, rezumat video, toate pe FANATIK.

Cine e arbitru la Franța – Belgia, optimi EURO 2024

Arbitrul meciului Franța – Belgia, în faza optimilor EURO 2024, este suedezul Glenn Nyberg. „Centralul” a condus și primul meci al României la această competiție, victoria cu Ucraina, scor 3-0. Acesta va fi ajutat de doi conaționali la tușe, de un lituanian și un olandez.

  • arbitru centru: Glenn Nyberg
  • arbitrii linii: Mahbod Beigi, Andreas Söderkvist
  • arbitru VAR: Pol van Boekel
  • arbitru rezervă: Donatas Rumšas

Orașul și stadionul pe care se dispută Franța – Belgia din optimile de finală de la EURO 2024

Partida dintre Franța și Belgia va fi găzduită de Merkur Spiel-Arena din Dusseldorf. Arena celor de la Fortuna Dusseldorf și Bayer Leverkusen, un stadion cu o capacitate de 54.600 de locuri.

Arena este una multifuncțională. Capacitatea stadionului este de 54.600 de locuri, iar pentru concerte ajunge la 66.500 de locuri. În anul 2011, stadionul a fost gazda concursului muzical Eurovision. Arena a fost inaugurată în septembrie 2004.

Echipe probabile Franța – Belgia la EURO 2024, optimi de finală

Atât Franța, cât și Belgia vor alinia în teren cel mai bun prim „11” pe care îl au la dispoziție. Cele două nu concep să fie eliminate în optimi, mai ales că ambele au venit în Germania cu gândul la trofeu.

De altfel, nici Didier Deschamps și nici Domenico Tedesco nu și-au menajat foarte mult fotbaliștii importanți în grupe.

  • Franța: Maignan – Kounde, Upamecano, Saliba, Hernandez – Rabiot, Kante – Dembele, Griezmann, Barcola – Mbappe
  • Belgia: Casteels – Castane, Faes, Theate, Vertonghen – De Bruyne, Onana, Tielemans – Lukebachio, Luke, Doc

Golgheteri – top marcatori și pase decisive Franța și Belgia

Franța a venit în Germania din postura de mare favorită pentru câștigarea Campionatului European, însă n-a convins până acum. De altfel, și golaverajul este unul extrem de slab pentru o putere ca cea a „Cocoșului galic”. 2-1 este raportul golurilor marcate și primite. Singura victoria a fost în prima etapă cu liderul grupei, Austria, scor 1-0, însă reușita a venit din gheata austriecilor, mai exact dintr-un autogol al lui Wober. Al doilea gol al Franței a venit în egalul cu Polonia, 1-1, dintr-un penalty executat de Mbappe.

De partea cealaltă, Belgia începe optimile de finală de la EURO 2024 cu același golaveraj, 2-1. Cele două goluri marcate de belgieni au venit în victoria cu România, 2-0, și au aparținut lui Tielemans și De Bruyne.

  • Kylian Mbappe (1 gol – Franța)
  • Youri Tielemans (1 gol – Belgia)

Cei mai duri jucători din Franța și Belgia. Topul cartonașelor, cine riscă suspendarea în sferturi

Franța a fost una dintre cele mai disciplinate echipe de la EURO 2024 după primele trei meciuri din faza grupelor. Naționala „Cocoșului galic” a încasat doar 5 cartonașe galbene în 3 jocuri, practic o medie de un cartonaș pe meci. Mbappe, Dembele și Rabiot au câte un cartonaș galben înainte de duelul cu Belgia.

În naționala Belgiei situația este diferită. Belgienii au obținut 5 cartonașe galbene în meciurile din grupa E de la EURO 2024. Lukebakio a fost singurul belgian care a primit două cartonașe galbene în primele două jocuri din grupă și a lipsit în partida cu Ucraina, 0-0. Faes, Mangala și Tielemans au câte un cartonaș galben.

  • Mbappe, Dembele, Rabiot (1 cartonaș galben – Franța)
  • Faes, Mangala, Tielemans (1 cartonaș galben – Belgia)

Schimbări Franța față de ultimul joc din grupe. Jucători aaccidentați sau suspendați. Ce absențe are Franța.

Didier Deschamps, selecționer al Franței încă din 2012, nu are probleme de lot. Totuși, cotidianul L’Equipe susține că Deschamps s-ar fi certat cu 3 jucători importanți ai naționalei: Giroud, Griezmann și Camavinga.

Schimbări Belgia. Jucători care lipsesc de la Belgia

Belgienii stau și ei bine din punct de vedere al lotului, însă din punct de vedere al moralului par să fie la pământ. După meciul cu Ucraina, suporterii s-au certat cu jucătorii Belgiei pentru că n-au fost în stare să învingă Ucraina și să câștige grupa E de la EURO 2024.

Cum s-a calificat în optimi Franța

Franța a început în forță faza grupelor a Campionatului European din Germania și a învins cu 1-0 Austria. Chiar dacă jocul francezilor n-a fost extraordinar, părea că vor câștiga grupa D.

Totuși, în al doilea meci Franța a jucat fără Mbappe, care s-a accidentat, și a remizat cu Olanda, 0-0. În ultimul meci al grupei, Franța a scos tot un egal, 1-1 cu Polonia, ultima clasată din grupă.

Cum a ajuns în optimi Belgia

Belgia a venit la EURO 2024 cu generația de la care se așteaptă un trofeu. Chiar dacă au jucat toate vedetele belgienilor în cele trei meciuri din Grupa E, Belgia a terminat doar pe locul 2, cu 4 puncte, la fel ca toate cele 4 naționale din grupă. România a fost lider datorită golaverajului, după ce criteriul meciurilor directe a fost depășit.

Belgienii au șocat întreaga Europă cu primul meci de la Campionatul European, pe care l-au pierdut: 0-1 cu Slovacia. A venit apoi victoria Belgiei cu România, 2-0, iar în ultima etapă, cu Ucraina, scorul a fost 0-0.

Cu cine ar juca în sferturi câștigătoarea dintre Franța și Belgia

Câștigătoarea din meciul Franța – Belgia ar putea da în sferturi peste Portugalia sau Slovenia. Naționala lui Cristiano Ronaldo este marea favorită la calificarea în sferturi, chiar dacă s-a făcut de râs în ultimul meci din grupă, 0-2 cu Georgia.

Program și rezultate optimi EURO 2024 Franța

Elveția – Italia a fost meciul care a deschis faza optimilor de la EURO 2024. Meciul s-a jucat sâmbătă, 29 iunie, de la ora 19:00, pe Olympiastadion din Berlin.

Sâmbătă, 29 iunie

  • Elveția – Italia (ora 19:00 – Olympiastadion, Berlin)
  • Germania – Danemarca (ora 22:00 – Signal Iduna Park, Dortmund)

Duminică, 30 iunie

  • Anglia – Slovacia (ora 19:00 – AufSchalke, Gelsenkirchen)
  • Spania – Georgia (ora 22:00 – RheinEnergieStadion, Koln)

Luni, 1 iulie

  • Franța – Belgia (ora 19:00 – Merkur Spiel-Arena, Dusseldorf)
  • Portugalia – Slovenia (ora 22:00 – Waldstadion, Frankfurt)

Marți, 2 iulie

  • România  – Olanda (ora 19:00 – Allianz Arena, Munchen)
  • Austria – Turcia (ora 22:00 – Red Bull Arena, Leipzig)

Cele mai tari declarații înainte de Franța – Belgia

Didier Deschamps (55 de ani) s-a arătat mulțumit de calificarea naționalei Franței în optimi și spune că și-a atins primul obiectiv: „Gata, primul obiectiv a fost atins, chiar dacă nu avem locul pe care l-am vizat. Singurul lucru care contează e că suntem calificaţi, așa că va începe o nouă competiţie”.

William Saliba: „Suntem pregătiți să câștigăm cu Belgia, oricum nu avem de ales pentru că dacă pierdem, mergem acasă. Știm că nu va fi ușor, este o echipă foarte bună cu care este întotdeauna greu de jucat, cu jucători foarte mari. Nu îi vom privi de sus și vom da totul pentru a ne califica în sferturile de finală. Poate că nu au jucat cel mai bun fotbal al lor în grupe, dar ar fi o greșeală să ne bazăm pe asta. Acum, o nouă competiție este pe cale să înceapă. Belgia împotriva Franței este întotdeauna un șoc. Va fi un meci mare în care va trebui să dovedim că echipa merită să fie acolo”.

Dayot Upamecano: „Nu avem presiunea, dar este un meci în care dacă nu câștigi, ieși. I-am întâlnit de multe ori și i-am învins, dar este un alt meci, vor dori și ei să ne bată. Sunt vecini, dar vom fi pregătiți și vom face totul pentru a câștiga”.

De partea cealaltă, belgienii l-au ironizat pe starul Mbappe. „Dacă îmi este frică de Mbappe? Da, foarte frică. Îmi este incredibil de frică. Nu mai pot de frică!”, a spus fundașul Belgiei, Vertonghen, citat de as.com.

Cote la pariuri Franța – Belgia

Franța este favorită certă la casele de pariuri la meciul cu Belgia din optimile EURO 2024. Francezii au o cotă de 1.90 pentru victorie, în timp ce un rezultat de egalitate a primit cota de 3.30. La polul opus, Belgia are o cotă de 4.60 pentru un triumf.

Franța este marea favorită să meargă în sferturile de finală de la EURO 2024. Naționala „Cocoșului galic” are o cotă de 1,42 la pariul „Cine merge mai departe: 1”.

Vezi rezumat video și toate fazele din Franța – Belgia. Update în timp real Euro 2024

Stați cu ochii pe FANATIK.RO pentru a fi la curent cu cele mai tari faze și goluri din Franța – Belgia, în optimi la EURO 2024. Vezi rezumatul video al confruntării şi află cele mai noi reacții, în timp real, doar pe FANATIK.RO. Vezi LIVE VIDEO Franța Belgia din optimi EURO 2024 pe Pro TV și LIVE ONLINE STREAM pe VOYO. Goluri, marcatori, rezumat video

Toate meciurile de la EURO 2024 pot fi urmărite pe site-ul FANATIK.RO în format live text. Totodată, veți putea urmări golurile și rezumatele video, cu toate golurile şi marcatorii pe știrileprotv.ro.

  • 2,05 este cota oferită de SUPERBET pentru pronosticul „GG” la meciul Franța – Belgia din optimi la EURO 2024
Tags: