Sport

Franța – România 30-25, în grupele principale de la Euro 2024 de handbal feminin. Prestație onorabilă pentru ”tricolore”. Cum arată clasamentul

Echipa națională de handbal feminin a României a fost învinsă de Franța, scor 25-30, în primul meci din grupele principale de la Euro 2024.
05.12.2024 | 20:34
Franta  Romania 3025 in grupele principale de la Euro 2024 de handbal feminin Prestatie onorabila pentru tricolore Cum arata clasamentul
Alicia-Maria Gogîrlă aruncă la poartă în meciul Franța - România, de la Campionatul European de handbal feminin. Sursă foto: Sorin PANĂ/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Franța – România la Euro 2024 de handbal feminin a fost primul meci pe care “tricolorele“ l-au jucat în grupele principale ale turneului, iar prestația elevelor lui Florentin Pera a fost una încurajatoare.

UPDATE: Franța – România 30-25

Final de meci – România cedează în fața campioanei mondiale Franța, scor 25-30, și are șanse destul de mici de a merge mai departe. Cu toate acestea, jocul fetelor noastre a arătat foarte bine în multe momente și trebuie ținut cont de adversarul pe care l-au avut în față.

ADVERTISEMENT

g1

Min. 52: 24-22. Echilibrul se menține pe acest final de joc, România punând mari probleme.

Min. 44: 18-16. Elevele lui Florentina Pera continuă să facă un joc excelent și țin aproape de experimentata formație a Franței.

Min. 37: 15-12. Început echilibrat de parte secundă, avansul de 3 goluri al Franței păstrându-se.

ADVERTISEMENT

Min. 31: 12-9. Start în partea secundă a întâlnirii dintre România și Franța.

Min. 30: 12-9. România a făcut pe alocuri un joc foarte bun în prima repriză în fața campioanei mondiale, dar a intrat la cabine cu un dezavantaj de 3 goluri.

Min. 23: 9-6. Experiența își spune cuvântul și Franța mărește din nou diferența.

Min. 16: 6-4. Elevele lui Florentin Pera dau o replică neașteptat de bună mult mai titratelor lor adversare.

ADVERTISEMENT

Min. 11: 4-2. România ratează câteva atacuri și adversarele se distanțează din nou pe tabelă.

Min. 7: 3-2. „Tricolorele” au o perioadă bună și strâng scorul pe tabela de marcaj și cu ajutorul paradelor reușite de portarul Bianca Curmenț.

Min. 3: 3-0. Franța începe în forță! Campioana mondială a profitat de greșelile naționalei lui Florentin Pera și s-a distanțat pe tabelă.

ADVERTISEMENT

Min. 1: 0-0. România are parte de un debut infernal în grupele principale de la Campionatul European de handbal feminin 2024. ”Tricolorele” lui Florentin Pera o înfruntă pe campioana mondială en-titre.

Live video Franța – România la Euro 2024 de handbal feminin. Cum ne putem califica în grupele principale

După ce a trecut de grupele preliminare, România dă peste un oponent cu adevărat infernal. Meciul cu Franța are loc în etapa 1 din grupele principale ale Euro 2024 la handbal feminin. “Tricolorele“ vor juca împotriva Franței, principala favorită la câștigarea competiției.

Pentru a ajunge în această fază a turneului, România s-a calificat din grupa preliminară în care au fost înscrise și Muntenegru, Serbia și Republica Cehă. “Tricolorele“ s-au clasat pe locul 2, după ce au învins Cehia și Serbia, pierzând cu Muntenegru.

Precedenta întâlnire dintre România și Franța a avut loc în 14 aprilie, când meciul de pregătire dintre cele două formații s-a încheiat cu victoria Franței, scor 30-28. Ultima victorie a echipei noastre contra franțuzoaicelor datează din 25 septembrie 2010, scor 23-21, într-un meci disputat în cadrul Cupei Mondiale GF.

Clasamentul grupei 1 principale de la Euro 2024

Echipele înscrise în grupele principale ale Euro 2024 de handbal feminin “moștenesc“ rezultatele directe înregistrate în grupele premilinare contra celorlalte echipe din grupa 1.

România a jucat cu Muntenegru, astfel că intră în grupă cu 0 puncte, deoarece a pierdut confruntarea directă cu 25-27. Iată cum arată clasamentul înaintea primelor meciuri din grupa principală:

Clasament Grupa 1 principală de la Euro 2024 de handbal feminin. Sursa foto: Flashscore.ro
Clasament Grupa 1 principală de la Euro 2024 de handbal feminin. Sursa foto: Flashscore.ro

Cine transmite la TV meciul Franța – România de la Euro 2024 de handbal feminin

Meciul dintre Franța și România din etapa 1 a grupei 1 principale de la Euro 2024 va fi transmis în România pe canalele Prima Sport 2 și Digisport 2. Meciul va fi în direct și pe Prima Play și Digi Online, platforme care aparțin difuzorilor competiției și care pot fi accesate și din afara țării.

FANATIK.ro vine în sprijinul fanilor echipei antrenate de Florentin Pera și oferă meciul de la Debrecen în format LIVE TEXT. Ai aici toate detaliile despre meciul României, fază cu fază, de la început și până la final!

Cote la pariuri pentru meciul Franța – România

Conform caselor de pariuri, România nu are aproape nicio șansă la victorie cu Franța. Cota pe 2 solist în această partidă este una uriașă, respectiv 25,00! Așadar, bookmakerii sunt total sceptici în privința capacității “tricolorelor“ de a obține un succes istoric.

Cota pe victoria Franței este infimă, variind între 1,02 și 1,05. Remiza, care ar fi alt rezultat de excepție pentru România, este cotată de casele de pariuri cu 17,00 sau chiar 28,00!

Ce se întâmplă după finalul grupelor principale Euro 2024

Grupele principale ale Euro 2024 la handbal feminin se vor juca în intervalul 5-11 decembrie. Pe 12 decembrie se va lua pauză, iar pe 13 decembrie se vor disputa cele două semifinale, precum și meciul pentru locurile 5-6.

Pe 15 decembrie, în fine, va avea loc finala mică, prin care se vor stabili locurile 3 și 4, iar ulterior, în aceeași zi, se va juca și marea finală. Meciurile din fazele finale se vor juca în capitala Austriei, Viena.

Vezi live video Franța – România la Euro 2024 de handbal feminin și rezumatul partidei

Pe FANATIK.ro găsești meciul Franța – România în format LIVE VIDEO. Aici poți afla, fază cu fază, ce se întâmplă în meciul de la Debrecen. Te ținem la curent cu scorul și cu toate celelalte întâmplări importante de pe parcursul celor 60 de minute de joc.

La final, îți oferim detalii despre reacțiile selecționerului Florentin Pera și ale celor mai importante jucătoare ale echipei noastre. Rămâi pe site-ul nostru și află totul despre meciul cu Franța!

ADVERTISEMENT