Liverpool – Manchester City a fost cel mai așteptat meci al rundei din Premier League și, totodată, partida care pune punct etapei cu numărul 13. Echipa lui Pep Guardiola traversează o criză fără precedent, în timp ce gazdele sunt pe val și deja au uitat de Jurgen Klopp! Așadar, elevii lui Arne Slot s-au impus cu 2-0 în fața “cetățenilor” pe Anfield.
Min. 90+4: Final de meci!
Min. 77: GOOOL Liverpool! Salah mărește diferența după execuția de la 11 metri. Egipteanul trimite un șut puternic pe jos de la punctul cu var și trimite mingea în colțul din dreapta. Penalty-ul a fost obținut de Luis Diaz care a fost faultat de portarul “cetățenilor”.
Min. 67: Șansă de gol pentru “cormorani”. Liverpool domină fără drept la replică meciul de pe Anfield, iar elevii lui Arne Slot își creează ocazii după ocazii. Cea mai recentă vine din partea lui Trent Alexander-Arnold, însă șutul englezului este respins din salvatorul lui Manchester City, Ortega.
Min. 56: Ratare incredibilă pentru Liverpool! Salah a reușit să se desprindă de un adversar și a alergat spre poarta lui Manchester City. Egipteanul rămâne singur cu portarul, însă trimite balonul cu stângul puțin peste poartă.
Min. 12: GOOOL Liverpool!!! Gakpo deschide scorul pe Anfield! Salah trimite o pasă excelentă în fața porții printre jucătorii lui Manchester City, iar atacantul gazdelor apare foarte bine la finalizare și trimite balonul în plasă.
Min. 12: Șansă de gol pentru “cormorani”. Virgil van Dijk primește o centrare de la corner, se înalță și lovește mingea cu capul din 6 metri, însă balonul lovește bara laterală.
Min. 11: Ocazie mare pentru Liverpool! Szoboszlai are prima șansă de a marca a meciului, însă șutul său de la distanță nu l-a surprins pe Ortega care respinge foarte bine mingea cu brațul.
Min. 1: Start de meci!
Liverpool a reușit să obțină 10 victorii în actualul sezon din Premier League. “Cormoranii“ au o singură înfrângere și un egal, iar în Champions League nu au făcut decât să confirme forma extraordinară pe care o traversează sub bagheta lui Arne Slot.
În Liga Campionilor, Liverpool are numai victorii, deși a jucat cu trupe precum AC Milan, Bologna, RB Leipzig, Bayer Leverkusen sau Real Madrid. Liderul din Premier League a învins câștigătoarea ediției precedente a UCL cu 2-0, pe Anfield Road, la mijlocul acestei săptămâni, în etapa a 5-a.
Parcursul de excepție le-a permis “cormoranilor“ să devină lideri în UCL, iar în Premier League sunt tot pe locul 1, la o distanță confortabilă de ocupanta locului secund, Manchester City. Cele două formații se înfruntă astăzi, iar duelul le găsește în stări de spirit total diferite.
Asta pentru că Manchester City are șase meciuri consecutive fără victorie, dintre care cinci sunt înfrângeri. Mai mult decât atât, și remiza din Liga Campionilor, 3-3 cu Feyenoord, poate fi considerată un eșec de proporții. Asta deoarece City a condus cu 3-0, fiind egalată de olandezi în repriza a doua.
“Remontada“ echipei care a fost antrenată până în vară chiar de Arne Slot l-a determinat pe Guardiola să se zgârie pe față, la propriu. Meciul de pe Anfield Road este extrem de important pentru catalanul care și-a prelungit recent contractul pentru încă două sezoane.
O victorie a lui Liverpool i-ar duce pe Salah și colegii săi la 11 puncte de City! Remiza sau victoria “cetățenilor“ ar fi convenabilă și pentru echipele de pe locurile 3 și 4, respectiv Chelsea și Arsenal, care s-ar putea apropia de lider.
După primele 12 etape, Liverpool are un avans impresionant și un golanveraj demn de o campioană: 24-8. Doar Tottenham a înscris mai multe goluri, în timp ce defensiva lui Slot este, de departe, cea mai bună din campionat. City, în schimb, a primit nu mai puțin de 17 goluri. APărarea lui Guardiola este cea mai slabă din primele 7 echipe ale campionatului. Iată cum se prezenta clasamentul, înainte de startul acestei etape:
Meciul etapei a 13-a din Premier League va fi televizat în România pe posturile TV Prima Sport 1 și Digisport 1, cu începere de la ora 18:00. FANATIK.ro te ajută să vezi Liverpool – Manchester City LIVE VIDEO online.
Meciul de pe Anfield Road este ultimul dintr-o etapă în care s-au mai jucat și meciuri precum West Ham – Arsenal, Chelsea – Aston Villa sau Tottenham – Fulham. Tot în această etapă a avut loc și debutul lui Ruben Amorim pe Old Trafford, în Premier League, contra lui Everton.
Publicația The Independent anunță că în primul 11 al lui Liverpool va reveni Alexander-Arnold. Acesta a reușit să își revină după o accidentare care l-a făcut să rateze meciurile din ultima săptămână. Fundașul dreapta nu a jucat nici contra lui Real Madrid, despre care se spune că ar fi următoarea sa echipă, din vara lui 2025. Iată echipele probabile:
Deși este favorită la victorie, conform clasamentului, Liverpool a primit din partea caselor de pariuri cota 2,10 pentru un succes împotriva lui City. Echipa din Manchester are cota 3,45 să câștige meciul, în timp ce remiza este cotată cu 3,65.
Pariorii pot merge și pe goluri, iar “peste 2,5 goluri“ le oferă o cotă frumoasă, de 1,57. “Ambele marchează“ este o altă opțiune interesantă, la o cotă de 1,47.
Manchester City are ocazia unui start de reviriment într-un moment crucial al sezonului. Cu o victorie pe Anfield, trupa lui Pep Guardiola iese la timp din criză. Mai mult, City se poate apropia la doar cinci puncte de prima poziție.
FANATIK.ro te ține la curent cu ce se întâmplă în meciul etapei din campionatul Angliei. Aici găsești desfășurarea în timp real al partidei și tot de la noi afli când și cine a marcat. Rămâi pe site-ul nostru!