Sport

Rapid – Dinamo 1-1, etapa 6 Superliga. Derby decis de VAR, de la punctul cu var. Neil Lennon rămâne fără victorie

Află totul despre derby-ul Rapid - Dinamo 1-1, din etapa a 6-a din Superliga. Vezi echipele probabile, cotele la pariuri și rezumatul video.
Rapid - Dinamo din etapa 6 a Superligii s-a terminat egal, 1-1 Sursa foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Rapid – Dinamo, derby-ul rundei a 6-a din SuperLiga, disputat duminică, 18 august, s-a terminat la egalitate, scor 1-1. În Giulești a fost spectacol mai mult în tribune. Pe teren mai puțin. Meciul a fost decis de două lovituri de la 11 metri, pe care arbitrul Iulian Călin le-a dictat după intervenția VAR și după ce a revăzut fazele pe monitorul de la marginea terenului. Rapidul lui Neil Lennon rămâne fără victorie, în coada clasamentului, cu 5 puncte din 5 egaluri, iar trupa lui Zeljko Kopic prelungește seria rezultatelor pozitive.

UPDATE: Rapid – Dinamo 1-1 (Petrila 53 – penalty / Selmani 79 – penalty)

Final de meci.

Min. 90: Repriza secundă a fost prelungită cu șapte minute. Ambele echipe caută să dea lovitura de grație. Bani a șutat în plasa laterală. Zeljko Kopic l-a introdus pe Patriche în minutul 90+7 pentru a avea un fundaș central în plus în careu la centrarea lui Petrila din lovitură liberă.

ADVERTISEMENT

Min. 88: Arbitrul Iulian Călin le-a acordat cartonașe galbene antrenorului Rapidului, Neil Lennon, și atacantului lui Dinamo, Selmani.

Min. 79: GOOOLLL DINAMO, 1-1, SELMANI. Atacantul din Kosovo nu i-a dat nicio șansă lui Siegrist și a restabilit egalitatea de la punctul cu var.

ADVERTISEMENT

Min. 75: E rândul lui Dinamo să ceară lovitură de la 11 metri. Ignat l-a tras de tricou pe Selmani în careu, iar centralul Iulian Călin a dictat penalty după ce a revăzut faza pe monitorul de la marginea terenului (captură video, jos). Înainte, Petrila a ratat sigur cu portarul șansa de a face 2-0 pentru Rapid.

Rapid Dinamo VAR

Min. 65: Dinamo forțează egalarea. Ahmed Bani a șutat din careu, dar Siegrist a fost din nou la înălțime.

ADVERTISEMENT

Min. 58: Au fost momente tensionate. Jucătorii celor două echipe s-au încăierat la banca de rezerve a Rapidului. Sivis a vrut să ia mai agresiv o minge care a ajuns la rezervele Rapidului. Aceștia au reacționat și i-au rupt tricoul fundașului dreapta dinamovist. Colegii i-au sărit în apărare și s-au încins spirite. Totul s-a terminat cu patru cartonașe galbene acordate de arbitrul Iulian Călin rapidiștilor Săpunaru și Blazek, aflați pe banca de rezerve, și dinamoviștilor Sivis și Bani.

Min. 57: Incredibil ce ocazie a ratat Dinamo! Selmani a trecut ca prin brânză prin centrul apărării Rapidului și a scăpat singur cu portarul. Siegrist a avut o intervenție salvatoare.

ADVERTISEMENT

Min. 53: GOOOLLL RAPID, 1-0, PETRILA. Extrema a transformat cu siguranță lovitura de la 11 metri. A fost primul penalty executat de Petrila în primul eșalon. Patronul Dan Șucu nu a putut să se uite.

Min. 50: Rapid a cerut penalty, după un duel între Gojkovic și Boateng pe linia careului de 16 metri. Arbitrul Iulian Călin a dictat lovitură de la 11 metri, după ce revăzut faza pe monitorul de la marginea terenului și a observat că Boateng a jucat mingea cu mâna (captură video, jos).

Rapid Dinamo VAR

Min: 46: S-a reluat jocul. Antrenorul Rapidului a operat o schimbare: Rareș Pop a intrat în locul lui Papeau. Dinamo a început repriză secundă în aceiași formulă de echipă. Organizatorii au anunțat că la meci asistă 12.368 de spectatori.

Pauză în Giulești. În primele 45 de minute jocul a avut un ritm bun, dar fără prea multe realizări. Derby este mai mult în tribune. ”Câinii” simt miros de sânge în Giulești și ies evoluează cu încredere.

Min. 45: Prima repriză a fost prelungită cu trei minute. Nimic notabil nu s-a mai întâmplat până la final.

Min. 44: Ocazie imensă irosită de Rapid. Borza a repus repede de la margine, Gojkovic s-a infiltrat în careul lui Dinamo și a șutat de la doi-trei metri, din unghi, în stâlpul din dreapta lui Golubovic.

Min. 43: Dinamo este echipa mai pozitivă. Fotbaliștii lui Zeliko Kopic fac presing agresiv și îi obligă pe rapidiști să uzeze în multe cazuri de minge lungă. Braun le-a dat emoții fanilor Rapidului, a respins cu tibia peste transversală din fața porții.

Min. 37: Ocazie bună ratată de Dinamo. Selmani a tras peste poartă, din careul mare, la capătul unei faze în care apărarea Rapidului a fost făcut șah-mat.

Min. 33: Petrila l-a deposedat pe Homawoo și a plecat pe contraatac. Extrema Rapidului a driblat tot ce i-a ieșit în cale și a șutat puternic de la 16 metri, cu picior drept, mingea a trecut puțin pe lângă bara din dreapta lui Golubovic.

Min. 26: Ciocnire violentă între Mendes și Cîrjan. Mijlocașul Rapidului a fost împins de Selmani și a intrat involuntar în decarul lui Dinamo. Ambii jucătorii au reluat jocul, după ce au primit îngrijiri medicale.

Min. 15: Rapid reacționat imediat. Petrilă l-a încercat pe Golubovic cu un șut la firul ierbii, dar nu foarte convingător, astfel că portarul lui Dinamo n-a avut probleme.

Min. 14: Dinamo a contabilizat primul șut pe poartă al derby-ului, prin Selmani. Mingea șutată de atacantul kosovar a fost telefonată, iar Siegrist a reținut fără probleme.

Min. 7: Portarul lui Dinamo, Adnan Golubovic, a ieșit precipitat pe sub o minge în careu, iar faza s-a încheiat cu un corner pentru Rapid.

Min. 2: Mijlocașul Rapidului, Mendes, a primit cartonaș galben pentru o intrare agresivă asupra lui Milanov. Portughezul și-a călcat foarte tare adversarul pe picior. Dinamo a avut deja două cornere.

Min. 1: Arbitrul Iulian Călin a fluierat startul partidei din Giulești. Lovitura de începere a fost dată simbolic de Daniel Pancu. Rapid, penultimul lor în clasament, caută prima victorie stagională, în timp ce Dinamo speră că continue serie rezultatelor pozitive și să rămână în zona de play-off. Fanii lui Dinamo au aruncat cu fumigene înspre teren.

s-au aruncat cu petarde la rapid - dinamo

UPDATE: Atmosferă de meci mare în Giulești

Stadionul Rapid este arhiplin, iar suporterii fac o atmosferă specifică unui mare derby. La meci asistă, printre alții, Adrian Mutu, Răzvan Raț, alături de Dan Șucu, Robert Niță, Antonio Sefer, fostul jucător al Rapidului, în prezent la Hapoel Beer Sheva. În tribuna oficială se află și selecționerul Mircea Lucescu, însoțit de directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță. În apropiere este și dinamovistul Ionuț Lupescu.

UPDATE: Echipele de start la Rapid – Dinamo

Rapid: Siegrist – Braun (cpt.), Ignat, Pașcanu – Papeau, Mendes, Kait, Borza – Gojkovic, Jambor, Petrila
Rezerve: Aioani – Săpunaru, Manea, Blazek, Iacob, Micovschi, R. Pop, Oaidă, El Sawy, Hasani, Burmaz
Antrenor:
Neil Lennon

Dinamo: Golubovic – Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț – Milanov, Gnahore (cpt.), Cîrjan – Bani, Selmani, Abdallah
Rezerve: Roșca, Stoian – Pașcalău, Licsandru, Bordușanu, Patriche, Caragea, D. Irimia, Rotund, Florescu, Costin
Antrenor: Zeljko Kopic

Antrenorul Rapidului, Neil Lennon, a păstrat apărarea și mijlocul de la meciul cu Gloria Buzău (1-1) disputat etapa trecută, în deplasare, și a schimbat cei doi atacanți. Burmaz și Hasani au fost trecuți pe banca de rezerve, iar în locul lor sunt titulari Luka Gojkovic și Timotej Jambor. Luka Gojkovic revine după cele două etape de suspendare primite pentru eliminarea din meciul cu Petrolul (0-1), din etapa a 3-a.

De partea celalată, tehnicianul lui Dinamo, Zeljko Kopic, a operat două modificări în echipă față de partidă din runda precedentă cu Poli Iași (2-2), din Copou. L-a scos pe Bordușanu și a apelat la Ahmed Bani, pentru regula U21. O altă noutate este mijlocașul Georgi Milanov. Bani va juca expremă dreapta, iar Abdallah va acționa în banda stângă, acolo de unde lipsește Denis Politic, accidentat.

UPDATE: Daniel Pancu va da lovitura de start a partidei

Meciul din Giulești va avea o lovitură de start specială. Rapid a transmis pe rețelele sociale faptul că Daniel Pancu va oferi prima lovitură a partidei.

„Cel mai bun marcator al Rapidului în meciurile cu Dinamo va da lovitura de start a partidei din această seară!

Panco italiano”, a transmis Rapid pe Facebook.

UPDATE: Rapid vrea să dedice victoria cu Dinamo directorului executiv al clubului

Rapid sărbătorește duminică, chiar în ziua meciului cu Dinamo. Giuleștenii vor să obțină toate cele 3 puncte și să dedice astfel victoria directorului executiv.

„Astăzi, chiar în zi de meci, îl serbăm pe Marian Mihail, directorul executiv al Rapidului!

#LaMultiAni și sperăm într-un cadou de 3 puncte!”, a fost mesajul transmis de Rapid pe pagina de Facebook.

UPDATE: Conducerea Rapidului îi îndeamnă pe fani să vină pregătiți pentru derby-ul cu Dinamo

E de așteptat ca Giuleștiul să fie plin la derby-ul Rapid – Dinamo, programat în etapa a 6-a, de la ora 21:30. Conducerea alb-vișiniilor îi încurajează pe fani să vină la stadion cu însemne alb-vișinii pentru a încuraja echipa lui Neil Lennon.

„Cu steaguri și eșarfe, cu mic, cu mare, diseară ne adunăm în familie! #Impreuna @Giulești”, a scris Rapid pe pagina oficială de Facebook.

UPDATE: Albion Rrahmani și-a luat adio de la suporterii rapidiști chiar înaintea meciului cu Dinamo

Albion Rrahmani a fost transferat de Sparta Praga pentru suma de 4,5 milioane de euro, plus alte bonusuri de 500.000 de euro. Atacantul kosovar a dispărut astfel din lotul giuleștenilor pentru partida cu Dinamo.

Vârful de 23 de ani și-a luat adio de la fanii echipei bucureștene chiar înainte de partida de diseară. Acesta a spus că: „Le mulțumesc suporterilor de la Rapid pentru tot ceea ce au făcut pentru mine. Îi mulțumesc patronului și tuturor celor care lucrează la Rapid. Sunt foarte fericit că am făcut parte din această familie.”, a declarat Albion Rrahmani, la Aeroportul Băneasa.

În cele 29 de apariții oficiale pentru Rapid, Albion Rrahmani a marcat 18 goluri și a oferit 6 pase decisive. Cele mai bune cifre le are în tricoul celor de la FC Ballkani, unde a marcat 34 de goluri și a pasat decisiv de 9 ori în 68 de apariții.

UPDATE: Dan Șucu va acorda prime speciale dacă jucătorii săi câștigă derby-ul cu Dinamo

Pe lângă rivalitatea clasică dintre cele două echipe, Rapid vine și după o serie nefastă de rezultate, astfel că victoria este singurul rezultat acceptat de conducere.

Dan Șucu are de gând să își recompenseze jucătorii dacă aceștia câștigă meciul de diseară cu Dinamo. Astfel, FANATIK a aflat că omul de afaceri le-a promis rapidiștilor un bonus generos.

Aceștia vor primi suplimentar suma de 10.000 de euro la derby-ul cu Dinamo. Suma va fi împărțită de lotul giuleștenilor, însă condiția este ca echipa să ia toate cele 3 puncte puse în joc.

UPDATE: Neil Lennon l-a atacat pe Marius Șumudică. Tehnicianul român a oferit replica imediat.

Neil Lennon l-a atacat pe Marius Șumudică înainte de Rapid – Dinamo. Antrenorul irlandez nu a mai rezistat criticilor primite din partea tehnicianului român.

„Cine e? (n.r. Marius Șumudică) E tipul care vorbește tot timpul? Nu cred că e prea bine. E foarte neprofesionist modul în care se comportă. Nu, nu cred că este cineva ca Șumudică în Scoția sau oriunde în Europa”, a spus Neil Lennon la conferința de presă.

Marius Șumudică a aflat ce a spus Lennon. Antrenorul român a oferit imediat replica, spunând că: „Sunt la curent cu ce a declarat domnul Lennon despre mine. Nu am niciun răspuns, nu comentez și sper ca Rapid să o bată pe Dinamo”, a fost reacția lui Șumudică pentru FANATIK.

UPDATE: Dennis Politic, marele absent al lui Dinamo, vrea să își motiveze colegii pentru meciul cu Rapid

Dinamo va juca împotriva celor de la Rapid fără doi dintre jucătorii săi. Pe lângă absența lui Petru Neagu, „Câinii” nu vor putea conta nici pe serviciile lui Dennis Politic.

Tânărul jucător, aflat într-o formă de zile mari la echipa bucureșteană (3 goluri marcate în noul sezon), s-a accidentat la partida cu Poli Iași (2-2 scor final), revenirea sa fiind așteptată să se producă în aproximativ 3 săptămâni.

Deși nu poate juca, Dennis Politic a spus că va fi prezent la meciul din Giulești. Jucătorul va încerca să meargă chiar în vestiarul echipei pentru a încerca să își motiveze colegii.

„Mie mi-ar plăcea personal să fiu pe stadion. Chiar vreau să fiu acolo, să-i susțin pe băieți și să fiu alături de ei. Nu știu, o să vreau să merg și prin vestiar dacă mi se permite accesul. Voi sta în tribune cu siguranță”, a declarat Dennis Politic, în exclusivitate, pentru FANATIK.

UPDATE: Viorel Moldovan, sigur înaintea duelului cu Dinamo: „Vă garantez asta. Puteți nota!”

Președintele clubului din Giulești, Viorel Moldovan, este sigur de o victorie a Rapidului în derby-ul cu Dinamo. Oficialul consideră că un eventual succes în fața rivalei va duce la un nou început pentru formația pregătită de Neil Lennon.

„Nu există un moment mai prielnic pentru a ieși din această situație, pentru a se produce un declic pe care îl așteptăm. Sunt convins că se va produce acest declic. Starea de spirit este foarte bună, am fost la antrenamentul echipei. Totul decurge normal, toată lumea este implicată de la antrenori, la jucători și la conducători.

Trebuie să găsim soluția și să câștigăm împotriva lui Dinamo pentru a ne elibera. Vom câștiga cu Dinamo, vă garantez asta. Puteți nota. Va fi un nou început. Anul trecut, Rapidul avea 5 puncte în primele 5 etape”, a declarat Viorel Moldovan.

UPDATE: Neil Lennon, despre situația lui Cristi Săpunaru: „Posibil să fie titular”

Neil Lennon a vorbit în conferința de presă premergătoare meciului cu Dinamo despre situația lui Cristi Săpunaru, care a fost folosit doar un singur meci în actualul sezon.

Antrenorul nord-irlandez susține că veteranul formației din Giulești ar fi trebuit să fie folosit și în meciul cu Sepsi, dar fundașul resimțea o durere. Lennon nu exclude o titularizare în premieră a căpitanului din sezonul trecut în derby-ul cu formația din Ștefan cel Mare.

„(N.r. Săpunaru va fi titular?) Posibil! Ştiu cine e, nu trebuie să-mi spuneţi de valoarea lui. Ştiu cât de important este, nu doar pentru echipă, şi pentru mine.

L-am cunoscut, e un profesionist, e foarte important pentru mine, pentru staff. Trebuia să joace cu Sepsi, a fost accidentat şi şi-a revenit mai greu. A participat la antrenamente. Chiar dacă nu va începe din primul minut, va face parte din echipă”, a spus Neil Lennon.

UPDATE: Zeljko Kopic a prefațat meciul cu Rapid București: „Mergem să dăm totul pentru cele trei puncte”

Antrenorul „câinilor roșii”, Zeljko Kopic, a vorbit înaintea derby-ului cu Rapid București, tehnicianul croat susținând că echipa sa va merge pe arena rivalilor doar cu un singur gând, anume de a câștiga cele trei puncte.

„Aceasta este opinia lui (n.r Viorel Moldovan este sigur că Rapid va câștiga și va fi un nou început). Oricine poate spune ce vrea. Crede în echipa lui, nu am o problemă cu asta.

De la începutul sezonului, oamenii nu credeau în noi, însă cred că am făcut unele partide bune. Mergem să dăm totul pentru cele trei puncte. Vom vedea după partidă cine va fi mai fericit”, a declarat Zeljko Kopic la conferința de presă premergătoare meciului.

UPDATE: Statistică horror pentru Dinamo în ultimele întâlniri cu Rapid

Formația pregătită de Neil Lennon trece printr-o perioadă de „invincibilitate” în fața „câinilor roșii”. De la momentul revenirii în primul eșalon fotbalistic al României, Rapid nu a pierdut niciodată în fața lui Dinamo.

În ultimele cinci meciuri disputate, Rapid s-a impus în trei rânduri, iar două partide s-au terminat la egalitate. Victoriile înregistrate de giuleșteni s-au produs chiar în ultimele trei întâlniri directe.

Dinamo poate schimba această statistică „horror” duminică, 18 august, formația din Ștefan cel Mare având un start mult mai bun de sezon, comparativ cu Rapid. Giuleștenii nu au reușit să câștige nicio partidă în actualul sezon, pe când dinamoviștii au două victorii, ambele cu scorul de 4-1.

Ultimele 5 întâlniri directe:

  • Dinamo 1-2 Rapid, 27.01.2024
  • Rapid 4-0 Dinamo, 01.09.2023
  • Rapid 3-1 Dinamo, 13.03.2022
  • Rapid 1-1 Dinamo, 26.02.2022
  • Dinamo 1-1 Rapid, 23.10.2021

UPDATE: „Derby” în capitală fără cei mai importanți jucători

Rapid și Dinamo nu se pot baza pe cei mai importanți jucători în derby-ul de duminică seara. Cei mai buni marcatori ale formațiilor pregătite de Neil Lennon, respectiv Zeljko Kopic sunt indisponibili.

Principalul argument ofensiv al giuleștenilor, Albion Rrahmani, a prins transferul carierei! Internaționalul kosovar a fost transferat de către Sparta Praga, în schimbul a 5 milioane de euro, lucru ce îl face indisponibil pentru derby-ul cu Dinamo. Jucătorul a marcat 18 goluri și a oferit 6 pase decisive în cele 29 de partide disputate pentru Rapid.

Dennis Politic s-a accidentat în partida disputată de Dinamo în deplasare, la Poli Iași, iar atacantul nu a putut fi recuperat la timp pentru meciul cu formația de sub podul Grant. Dennis era într-o formă de zile mari, cu trei goluri în cinci etape.

  • 3.5 milioane de euro este cota lui Albion Rrahmani, potrivit transfermarkt.
  • 650.000 de euro este cota lui Dennis Politic, potrivit transfermarkt.

Live video Rapid – Dinamo, etapa 6 Superliga. Scor live, actualizări, echipele de start

După cinci etape, atmosfera de la Rapid este diametral opusă de cea de la Dinamo. Giuleștenii sunt pe un butoi de pulbere, din cauza rezultatelor slabe din acest sezon. De cealaltă parte, “câinii roșii“ au parte de un adevărat reviriment în acest sezon.

 „Dinamo în momentul de față din punct de vedere al jocului, indiferent că ne place sau nu, este peste Rapid. E o echipă bună. Evoluțiile sunt confirmate de rezultate. Este un derby, nu știu cât de mult contează”, a declarat fostul atacant rapidist Robert Niță, la FANATIK SUPERLIGA.

Atmosfera se anunță a fi incandescentă în Giulești, acolo unde FANATIK.ro a anunțat în exclusivitate că vor fi doar 650 de dinamoviști, în baza protocolului stabilit de LPF. Peluza Sud Dinamo a anunțat că va împărți biletele primite din partea rapidiștilor cu cei din PCH.

Reamintim că, în sezonul precedent, între cei din Peluza Nord Rapid și suporterii din PCH a existat un conflict, iar liderii fanilor rapidiști au anunțat că vor oferi bilete la meciurile de pe stadionul lor doar celor de la Peluza Sud Dinamo.

 „Pentru a lămuri informațiile apărute în spațiul public, Peluza SUD Dinamo a primit din partea clubului Rapid biletele alocate suporterilor dinamoviști, însă împărțirea acestora se face ca de fiecare dată, în baza întelegerii cu Peluza Cătălin Hîldan. Câinii au un singur ideal, gloria eternă a clubului drag, iar situațiile organizatorice de la astfel de meciuri nu sunt subiect de cancan!“, au postat cei din Sud Dinamo pe Instagram.

Despre bilete, echipele probabile și toate celelalte amănunte care pot decide soarta derby-ului Rapid – Dinamo, poți afla mai multe urmărind analiza din cadrul FANATIK SUPERLIGA.

TOTUL DESPRE RAPID - DINAMO

Cine transmite la TV Rapid – Dinamo, etapa 6 Superliga. Ora de start a jocului

Derby-ul Rapid – Dinamo începe la ora 22:00 și va fi transmis pe canalele Prima Sport 1 și Digisport 1. Poți urmări meciul LIVE VIDEO pe FANATIK.ro și pe Prima Play și Digi Online, platforme disponibile si peste hotare, în anumite condiții, disponibile pe site-urile paltformelor.

Cine arbitrează Rapid – Dinamo, în etapa 6 din Superliga

CCA a făcut o alegere controversată de arbitru central pentru derby, Iulian Călin. Iată componența completă a brigăzii care va conduce Rapid – Dinamo:

  • Arbitru central: Iulian Călin
  • Arbitru linii: Marius Mihai Marica și George Florin Neacșu
  • Arbitru de rezervă: Iulian Dima
  • Arbitru VAR: Cătălin Popa
  • Asistent VAR: Adrian Popescu

Echipe probabile Rapid – Dinamo, etapa 6 Superliga

Presiunea pe Neil Lennon este tot mai mare, astfel că victoria este obligatorie în derby. Tehnicianul giuleștenilor se confruntă cu câteva probleme de lot, însă nici Zeljko Kopic nu are o misiune prea ușoară, după accidentările lui Politic, Hakim Abdallah și Petru Neagu. Așa arată echipele probabile:

  • Rapid: Siegrist – Braun, Pașcanu, Ignat, Borza – Papeau, Gojkovic, Kait, Petrila – Burmaz, Rrahmani. Antrenor: Neil Lennon
  • Dinamo: Golubovic – Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Bani, Selmani, Caragea. Antrenor: Zeljko Kopic

Program și rezultate etapa 6 Superliga

Vineri, 16 august

  • ora 19:00 Unirea Slobozia – Petrolul
  • ora 22:00 Universitatea Craiova – Gloria Buzău

Sâmbătă, 17 august

  • ora 19:00 FC Botoșani – UTA
  • ora 22:00 FCSB – Poli Iași

Duminică, 18 august

  • ora 21:30 Rapid – Dinamo (Prima Sport 1, Digisport 1)

Luni, 19 august

  • ora 19:00 U Cluj – Sepsi (Prima Sport 1, Digisport 1)
  • ora 22:00 Farul – Hermannstadt (Prima Sport 1, Digisport 1)

Clasament Superliga etapa 6. Câte puncte au Rapid și Dinamo

Dinamo stă mai bine în clasament decât rivala de la Rapid. Dacă reușesc să se impună în derby, însă, giuleștenii pot veni la doar un punct de alb-roșii, după șase etape disputate.

Clasament Superliga, înainte de etapa 6. Sursa foto: LPF.ro
Clasament Superliga, înainte de etapa 6. Sursa foto: LPF.ro

Cote la pariuri Rapid – Dinamo

Deși nu a început bine sezonul, Rapid are statut de favorită certă contra lui Dinamo, în viziunea bookmakerilor. Cota pe succesul giuleștenilor este 1,75. O victorie dinamovistă este cotată cu 4,80, iar remiza are cota 3,80.

Pariurile pe goluri pot fi tentante, într-o confruntare în care se întâlnesc două echipe cu atacuri puternice și slăbiciuni mari pe fază defensivă. Cota pentru peste 2,5 goluri este 1,91. Sub 2,5 goluri are cota 1,93.

Cu cine joacă Rapid și Dinamo în etapa a 7-a

În runda următoare, Rapid va juca vineri, 23 august, cu Poli Iași. Partida de pe stadionul Emil Alexandrescu este programată să înceapă la ora 22:00.

Dinamo, în schimb, are parte de un nou duel extrem de complicat. Pe Arcul de Triumf vine Universitatea Craiova. “Câinii“ vor juca împotriva oltenilor sâmbătă, 24 august, de la 22:00.

Vezi rezumat video și toate fazele din Rapid – Dinamo. Actualizări în timp real

Doar de pe FANATIK.ro îți poți culege toate informațiile esențiale despre marele derby din Giulești! Aici găsești echipele de start imediat după ce acestea sunt anunțate oficial de către cluburi, precum și actualizări în timp real.

Află când se marchează, cine a înscris și ce alte faze periculoase sunt în meci. Tot noi te așteptăm, la finalul partidei, cu reacțiile protagoniștilor. Jucătorii meciului, precum și antrenorii Lennon și Kopic vor oferi declarații, iar site-ul nostru ți le oferă în integralitate!

ADVERTISEMENT
„A mitraliat rechinii, dar s-a împușcat în ambele picioare” » Povestea „nebunului” Ernest...
„A mitraliat rechinii, dar s-a împușcat în ambele picioare” » Povestea „nebunului” Ernest Hemingway și a pasiunii pentru sport: „Există doar 3 sporturi pe lumea asta, restul sunt jocuri”
Pușcaș – Lucescu, culisele unui episod exploziv: atacantul a dezvăluit, în premieră, ce...
Pușcaș – Lucescu, culisele unui episod exploziv: atacantul a dezvăluit, în premieră, ce s-a întâmplat
Teroarea prin care Mihai Găinușă a trecut când l-a întâlnit pe „locotenentul” lui...
Teroarea prin care Mihai Găinușă a trecut când l-a întâlnit pe „locotenentul” lui Gigi Becali. Fostul prieten, Șerban Huidu, a uneltit serios
Reacţia unui turist polonez după ce a văzut zăpada de pe Transalpina. Mergea...
Reacţia unui turist polonez după ce a văzut zăpada de pe Transalpina. Mergea la mare în Grecia şi a vrut să facă un popas în România
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect!...
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
PENSIE mai mică pentru vârstnici. Pensionarii care vor da BANII înapoi
PENSIE mai mică pentru vârstnici. Pensionarii care vor da BANII înapoi
De ce nu poate fi înmormântat Gigi Mulțescu în locul unde și-ar fi...
De ce nu poate fi înmormântat Gigi Mulțescu în locul unde și-ar fi dorit familia. Soția fostului mare fotbalist a spus totul
Două zodii vor încheia luna septembrie cu mulți bani în portofel. O dorință...
Două zodii vor încheia luna septembrie cu mulți bani în portofel. O dorință arăztoare li se împlinește
Alina Sorescu a făcut anunţul, ce se întâmplă cu divorţul de Alexandru Ciucu
Alina Sorescu a făcut anunţul, ce se întâmplă cu divorţul de Alexandru Ciucu
Imagini virale. „A mers cu spatele tot satul, săracul!” Un șofer român de...
Imagini virale. „A mers cu spatele tot satul, săracul!” Un șofer român de TIR i-a exasperat pe locuitorii unei mici așezări franceze
Un vlogger român a plecat în Ucraina pentru a vedea cum se trăiește...
Un vlogger român a plecat în Ucraina pentru a vedea cum se trăiește acolo. A rămas uimit de prețuri: „În România se plătește de 3 ori mai mult”