Duelul Sepsi – Universitatea Craiova aduce față în față două dintre cele mai în formă echipe ale startului de sezon. Eliminată din Conference League, echipa lui Costel Gâlcă este all-in pe Superliga, în timp ce gazdele de la Sepsi își doresc să revină la obiceiul de a câștiga, după două remize în ultimele două runde.
Final: Universitatea Craiova se impune contra celor de la Sepsi, scor 2-1, după ce Alexandru Mitriță a ieșit la rampă și a reușit un meci fabulos.
Min. 82: GOOOOL Craiova! Mitriță înscrie un gol superb, după ce a primit o pasă pe sus, s-a demarcat, l-a întors pe Mino Sota, care s-a ținut ‘scai’ de el, iar apoi trimite un trasor în transversală, ducându-se în poartă.
Min. 69: GOOOOL Sepsi! Gabriel Debeljuh înscrie, după ce Denis Ciobotariu trimite mingea în transversală. Fundașii oltenilor nu au putut scoate mingea, care a prins o traiectorie ciudată în spațiul porții!
Min. 65: Ping-pong de ocazii la cele două porți, după ce jocul se poartă extrem de vertical în a doua repriză!
Min. 54: Alexandru Miriță s-a aflat în fața celui de-al doilea gol, după ce a scăpat singur cu Niczuly, l-a driblat, dar portarul a deviat-o scurt, ceea ce l-a incomodat pe oltean. Mino Sota a venit tare, iar din alunecare l-a deposedat pe Mitriță în șase metri.
Min. 46: Partida din Covasna s-a reluat.
Pauză: Universitatea Craiova a marcat, dar Sepsi a avut cele mai mari ocazii ale meciului!
Min. 43: Ocazii incredibile ale lui Sepsi Sfântu Gheorghe, oprite de un Laurențiu Popescu irezistibil! Dublă ocazie ale lui Kallaku și Debeljuh!
Min. 32: GOOOOL Craiova! Mitriță înscrie un gol superb, dintr-o scăriță peste portarul Niczuly, și duce scorul la 1-0. Paradela îi oferă o pasă superbă extremei Craiovei, care îndeplinește o formalitate, dar cu stil!
Min. 30: Sepsi Sfântu Gheorghe are prima ocazie, după ce Alimi a șutat din preajma careului, mingea fiind deviată.
Min. 20: Niciun șut pe poartă în primele 20 de minute ale partidei. Sepsi Sfântu Gheorghe și Universitatea Craiova au început cu timiditate, fără a forța un joc vertical. Posesia este una foarte echilibrată, cu 51% pentru gazde.
Min. 1: Partida de la Sfântu Gheorghe a luat startul!
Sepsi: Niczuly – Oteliță, Ciobotariu, Ninaj, Fl. Ștefan – Alimi, Sota, Kallaku – Neskovic, Debeljuh, Breij; Rezerve: Moldovan, Gyenge, Coman, Hajdin, Oroian, Siger, Drăghiceanu, Bardea; Antrenor: Bernd Stork
Universitatea Craiova: Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Sierra, Ndong – Oshima, Mekvabishvili – Paradela, Mitriță, Baiaram – Koljic; Rezerve: Lung, Căpățînă, Gașpar, Zajkov, Badelj, Bancu, Crețu, Houri, Danciu, Barbu, Bana, Mora; Antrenor: Constantin Gâlcă.
Sepsi continuă seria meciurilor complicate. După ce a jucat cu Dinamo și Rapid în rundele anterioare, echipa din Covasna va înfrunta în această etapă Universitatea Craiova, formația care a terminat stagiunea 2023-2024 pe locul 3. Sepsi are opt puncte, după ce a pornit campionatul foarte bine, cu două victorii în meciurile cu Poli Iași și Gloria Buzău.
Trupa lui Bernd Storck a fost aproape să obțină o victorie în Giulești, în etapa a 4-a, însă Rapid a reușit să țină de rezultat pe final de meci. Sepsi a avut o posesie uimitoare pe terenul alb-vișiniilor: 72%! Covăsnenii vor fi din nou fără Cosmin Matei, suspendat de ANAD pentru dopaj.
Covăsnenii ar putea profita de aparenta cădere morală a Universității. Eliminați din Conference League de Maribor, cu scorul general de 3-4, oltenii au remizat cu Petrolul, în etapa a 4-a. A fost 0-0 în Bănie, la capătul unei partide foarte slabe făcută de Alexandru Mitriță, cel care a comentat potențiala sa plecare de la Craiova, și colegii săi.
Meciul care se joacă la Sfântu Gheorghe este programat să înceapă duminică, 11 august, la ora 19:00. Asemenea celorlalte partide ale rundei, duelul va fi televizat pe Prima Sport 1 și Digisport 1. FANATIK.ro te ajută să urmărești partida în format LIVE BLOG. Poți viziona Sepsi – Universitatea Craiova online, pe Prima Play și Digi Online, inclusiv de peste hotare, în anumite condiții stipulate pe cele două site-uri.
CCA a anunțat componența brigăzii care va oficia meciul din Covasna. Iată cum arată aceasta:
După prestația modestă din meciul cu Petrolul, Gâlcă ar putea fi tentat să facă o serie de modificări la nivelul primului 11. Bernd Storck a făcut și el câteva modificări, după meciul cu Dinamo. Rămâne de văzut dacă neamțul va merge pe cartea continuității, de această dată. Iată cum arată echipele probabile:
Sepsi și Universitatea Craiova sunt două dintre cele patru echipe neînvinse în acest campionat. Oltenii au început runda de pe locul 2, în timp ce Sepsi se afla pe locul 4. Diferența dintre cele două echipe se făcea la golaveraj.
Casele de pariuri oferă cote foarte echilibrate pentru meciul de la Sfântu Gheorghe. 1 solist este cotat cu 2,65. O victorie a Universității are cota 2,72, iar remiza este cotată cu 3,40.
În ceea ce privește numărul de goluri așteptate, bookmakerii oferă cota 2,15 pentru “peste 3 goluri“, în timp ce varianta în care se marchează sub 3 goluri este cotată cu 1,55.
În etapa următoare, Sepsi va avea parte de un meci tare. Covăsnenii vor întâlni Universitatea Cluj, în deplasare, într-o partidă programată să se joace luni, 19 august, de la ora 19:00.
Universitatea Craiova revine în Bănie pentru runda a șasea și îi va avea ca oaspeți pe cei de la Gloria Buzău. Meciul U Craiova – Gloria Buzău se va juca vineri, 16 august, de la 22:00.
Înaintea meciului, de aici poți să afli cum arată echipele oficiale de start alese de către Storck și Costel Gâlcă. Pe toată durata meciului, FANATIK.ro îți oferă detalii în regim LIVE TEXT.
După fluierul final, te așteaptă tot pe site-ul nostru declarațiile antrenorilor și jucătorilor celor două echipe, precum și clasamentul actualizat din Superliga.