Sport

Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-2, în etapa 18 din SuperLiga. Dan Petrescu își ia revanșa în fața lui Costel Gâlcă și urcă pe primul loc! Cum arată clasamentul

Vezi toate detaliile despre duelul Universitatea Craiova - CFR Cluj, care va lua startul la 20:30. Avancronică, cote la pariuri, aribtri și echipe probabile.
01.12.2024 | 22:31
Universitatea Craiova  CFR Cluj 02 in etapa 18 din SuperLiga Dan Petrescu isi ia revansa in fata lui Costel Galca si urca pe primul loc Cum arata clasamentul
Universitatea Craiova - CFR Cluj se joacă de la 20:30, în etapa a 18-a din SuperLiga. Sursa foto: SportPictures.eu
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova – CFR Cluj este un meci foarte important din etapa 18 a SuperLigii. Cele două echipe se confruntă chiar de Ziua Națională, iar miza partidei este uriașă, având în vedere că atât oltenii cât și ardelenii au pretenții de titlu.

UPDATE: Cum arată clasamentul după Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-2

Clasament Superliga după Universitatea Craiova - CFR Cluj 0-2

 

UPDATE: Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-2 (Ilie 5, Korenica 88)

Min. 90+5: Final de meci. CFR Cluj pleacă cu 3 puncte mari obținute în deplasare și continuă seria de meciuri victorioase pe teren străin.

ADVERTISEMENT

Min. 90: Partida este prelungită cu 5 minute suplimentare.

Min. 88: GOOOL CFR Cluj! Korenica face 2-0 pentru echipa lui Dan Petrescu după un șut din prima în careu.

Min 73: Maldonado îl pune la încercare pe Hindrich de la mare distanță, dar portarul ardelenilor salvează fără probleme.

ADVERTISEMENT

Min. 60: Deac șutează la poartă din întoarcere, dar mingea este respinsă în corner.

Min. 46: A început cea de-a doua repriză!

Min. 45+2: Arbitrul pune capăt primului act. Gazdele pleacă la vestiar cu un gol avantaj grație lui Matei Ilie.

Min. 45: Prima repriză este prelungită cu doar un minut.

Min. 27: Bancu a expediat o torpilă de la mare distanță, iar mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

Min. 16: Djokovic a trimis peste poarta adversă după o lovitură cu capul. CFR Cluj caută un nou gol.

Min. 5: GOOOL CFR Cluj! Matei Ilie trimite cu capul în poartă din centrarea lui Adrian Păun.

Min. 1: A început derby-ul de pe „Ion Oblemenco” după ce a fost intonat imnul național al României.

UPDATE: Echipele de start la Universitatea Craiova – CFR Cluj

  • Universitatea Craiova: Popescu – Bancu, Badelj, Maldonado, Vlădoiu – Screciu, Baiaram, Mekvabishvili, Cicâldău, Paradela Diaz – Lukic.
    Rezerve: Lung, Iago, Owono Nchama, Sierra Perez, Oshima, Houri, Mora Montoya, Bană, Barbu, Ivan, Koljic.
    Antrenor: Costel Gâlcă
  • CFR Cluj: Hindrich – Dias da Rocha, Ilie, Da Costa Bolgado, Mogoș – Păun, Djokovic, Fica – Postolachi, Deac, Munteanu.
    Rezerve: Gal, Malico, Abeid, Boben, Graovac, Keita, Artean, Filip, Tachtsidis, Korenica, Nkololo, Michael.
    Antrenor: Dan Petrescu.

UPDATE: Câte bilete s-au vândut la meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj

Universitatea Craiova se pregătește de meciul cu CFR Cluj din runda 18 a SuperLigii. Lovitura de start a partidei de pe stadionul Ion Oblemenco o să fie dată de Sorin Cârțu, revenit de curând ca oficial al clubului, totodată fiind și legendă a oltenilor.

Înaintea fluierului de start, FANATIK a aflat că până la ora 18:00 s-au vândut doar 3.000 de bilete pentru confruntarea locurilor 3 și 4 din campionat. Motivul ar putea avea legătură cu alegerile și Ziua Națională a României, dar și cu temperatura scăzută de afară din această perioadă.

UPDATE: Sorin Cârțu va da lovitura de start în duelul Universitatea Craiova – CFR Cluj

Meciurile Universității Craiova de pe stadionul „Ion Oblemenco” sunt deosebite atât pentru fani, cât și pentru legendele echipei. Foștii jucători care au purtat tricoul „alb-albastru” au oportunitatea de a reveni pe terenul arenei unde au lăsat amintiri importante.

Nae Ungureanu, Gică Craioveanu, Gigi Ciurea, Rodion Cămătaru și Mihăiță Pleșan sunt doar câțiva dintre ambasadorii Universității Craiova. Alături de ei, se va adăuga și Sorin Cârțu, care ocupă în prezent funcția de președinte onorific al clubului din Cetatea Băniei.

Universitatea Craiova a anunțat pe pagina oficială de Facebook că Sorin Cârțu va avea o imagine nouă în cadrul clubului, mai exact aceea de ambasador. Totodată, noul președinte al „alb-albaștrilor” va da lovitura de start la derby-ul cu CFR Cluj.

Live video Universitatea Craiova – CFR Cluj, etapa 18 SuperLiga. Cine câștigă trece pe primul loc

Universitatea Craiova a început runda a 18-a de pe locul secund al clasamentului, la doar două puncte în urma liderului U Cluj. CFR Cluj era la egalitate de puncte cu oltenii, pe locul 3. Ambele echipe au marcat câte 28 de goluri, însă oltenii stau mai bine pe plan defensiv, cu 17 goluri primite, mai puține decât cele 20 încasate de ardeleni.

Forma ambelor echipe este una bună. Craiova are două victorii și un egal în ultimele trei etape. Remiza a fost una prețioasă, 1-1 cu FCSB, deoarece a fost obținută în condiții speciale. Universitatea a jucat în inferioritate numerică din minutul 41 și a reșit să egaleze campioana. În precedentele două etape, juveții au câștigat 3-1 cu Hermannstadt și 2-1 cu UTA.

De partea cealaltă, CFR nu a mai pierdut de peste două luni. În această perioadă, echipa lui Dan Petrescu a legat opt meciuri fără înfrângere, iar în noiembrie a învins Gloria Buzău și Oțelul Galați, remizând cu Dinamo și Rapid. Se anunță, așadar, un meci foarte echilibrat pe arena Ion Oblemenco.

Cine transmite la TV Universitatea Craiova – CFR Cluj, în etapa 18 din SuperLiga

Universitatea Craiova – CFR Cluj va fi televizat pe posturile Prima Sport 1 și Digisport 1, de la ora 20:30. Duelul poate fi urmărit și pe Prima Play și Digi Online, platforme care pot fi accesate și din afara granițelor României.

FANATIK.ro te ajută să vezi Universitatea Craiova – CFR Cluj LIVE VIDEO online. Aici găsești desfășurarea partidei în format LIVE TEXT și ai toate amănuntele, de la echipele de start până la goluri și marcatori.

Cine va arbitra Universitatea Craiova – CFR Cluj, în etapa 18 din SuperLiga

CCA a ales să îl delege pe Marcel Bîrsan ca arbitru de centru al partidei de la Craiova. Iată cum arată toată brigada care va oficia această partidă:

  • Arbitru central: Marcel Bîrsan
  • Arbitri linii: Vasile Marinescu și Radu Ghinguleac
  • Arbitru de rezervă: Iulian Călin
  • Arbitru VAR: Iulian Dima
  • Asistent VAR: Valentin Avram

Echipe probabile Universitatea Craiova – CFR Cluj, în etapa 18 din SuperLiga

Constantin Gâlcă nu va putea conta în această partidă pe Alex Mitriță, cel mai important om de atac al Craiovei. Acesta este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Iată cum arată echipele pe care le-ar putea trimite în teren cei doi tehnicieni:

  • Universitatea Craiova: Popescu – Lopez, Maldonado, Zajkov, Bancu – Screciu, Mekvabishvili – Paradela, Houri, Baiaram – Lukic. Antrenor: Constantin Gâlcă
  • CFR Cluj: Hindrich – Mogoș, Leo Bolgado, Ilie, Rocha – Djokovic – Nkololo, Fica, Păun – Postolachi, Munteanu. Antrenor: Dan Petrescu

Programul complet al etapei 18 din SuperLiga

Vineri, 29 noiembrie

  • ora 17:00 FC Botoșani – Farul Constanța 0-0
  • ora 20:45 Rapid – Petrolul Ploiești 1-1

Sâmbătă, 30 noiembrie

  • ora 15:00 Unirea Slobozia – FC Hermannstadt 1-2
  • ora 17:30 Gloria Buzău – Poli Iași 2-0
  • ora 20:30 Dinamo – Sepsi Sf. Gheorghe 1-1

Duminică, 1 decembrie

  • ora 20:30 Universitatea Craiova – CFR Cluj (Prima Sport 1, Digisport 1)

Luni, 2 decembrie

  • ora 17:30 CFR Cluj – UTA (Prima Sport 1, Digisport 1)
  • ora 20:30 Oțelul Galați – FCSB (Prima Sport 1, Digisport 1)

Clasament SuperLiga, după etapa 17

După primele 17 etape ale sezonului regular, cele două combatante sunt vecine de clasament. Ambele speră la titlu, însă au parte de provocări majore, cu Dinamo revenită în forță, dar și cu Rapid, FCSB sau U Cluj în apropiere.

Clasament SuperLiga, înainte de etapa 18. Sursa foto: LPF.ro
Clasament SuperLiga, înainte de etapa 18. Sursa foto: LPF.ro

Cote la pariuri Universitatea Craiova – CFR Cluj

La casele de pariuri, Universitatea Craiova are prima șansă la victorie. Cota pe 1 solist este 2,25. Remiza este cotată cu 3,15, iar victoria ardelenilor are cota 3,60.

Pariorii pot merge și pe varianta golurilor. Cota pe ambele marchează este 1,80. Dacă mergi pe varianta “nu marchează ambele“, beneficiezi de cota 1,93. Cota pentru “peste 2,5 goluri“ este 2,12. “Sub 2,5 goluri“ are cota 1,72.

Cu cine joacă Universitatea Craiova și CFR Cluj în etapa 19

În etapa viitoare, Universitatea Craiova are o deplasare complicată, în timp ce ardelenii vor da piept cu marea rivală din oraș, U Cluj. Iată programul celor două formații:

  • Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova (sâmbătă, 7 decembrie, ora 20:00)
  • U Cluj – CFR Cluj (luni, 9 decembrie, ora 20:00)

Înaintea partidelor din runda a 19-a, cele două formații au parte și de meciuri în Cupa României Betano, la mijlocul săptămânii următoare. Craiova joacă tot la Ploiești, pe 4 decembrie, de la 20:00. CFR se deplasează la Piatra Neamț pentru meciul cu Ceahlăul. Partida va avea loc pe 5 decembrie, la ora 18:00.

Vezi live video Universitatea Craiova – CFR Cluj, în etapa 18 din SuperLiga. Goluri, faze tar și declarațiile de la final

Pe FANATIK.ro ai acces la toate amănuntele despre partida din Bănie. Aici găsești echipele oficiale de start, după ce sunt anunțate, precum și desfășurarea partidei, fază cu fază.

După meci, îți oferim clasamentul actualizat din SuperLiga, precum și amănunte statistice și concluziile protagoniștilor partidei. Află ce au de zis antrenorii, jucătorii și conducătorii Universității și CFR-ului!