Fotbal international

Liverpool a încercat să înregistreze un cântec folosit de zeci de cluburi din lume! Fanii lui Napoli îl fredonează de peste 25 de ani

30.07.2019 | 16:28
Liverpool a incercat sa inregistreze un cantec folosit de zeci de cluburi din lume Fanii lui Napoli il fredoneaza de peste 25 de ani
Liverpool a încercat să înregistreze un cântec folosit de zeci de cluburi din lume

Liverpool a încercat să înregistreze un cântec folosit de zeci de cluburi din lume, printre care se numără şi Universitatea Craiova. “Cormoranii” au îmbrăţişat o melodie la modă în urmă cu doi ani, când formaţia antrenată de Jurgen Klopp a ajuns până în finala Ligii Campionilor, pierdută în faţa lui Real Madrid.

Liverpool a încercat să înregistreze un cântec folosit de zeci de cluburi din lume. Au vrut melodia “Allez Allez Allez”

După ce cântecul a fost folosit de suporterii lui Liverpool, oficialii clubului au vrut să înregistreze melodia la Biroul de Propietate Intelectuală, OSIM-ul din Marea Britanie. În noiembrie 2018, conducătorii clubului au trimis documentaţia necesară, însă până la urmă au decis să retragă dosarul.

Cântecul “Allez, Allez, Allez” al galeriei lui Liverpool este insipirat de piesa “L’Estate Sta Finendo” (Vara se termină) care a apărut în 1985. Melodia a devenit cunoscută în fotbal cu ajutorul fanilor echipei L’Aquila, formaţie din ligile inferioare din Italia. În România, fanii Universităţii Craiova folosesc această melodie la cântecul “Aşa e la Craiova”. Napoli, Atletico Madrid, Juventus sau Genoa sunt alte echipe unde melodia este folosită de ultraşi.

Oficialii încearcă să înregistreze numele Liverpool la OSIM-ul din Marea Britanie

Oficialii clubului de pe “Anfield Road” doresc să înregistreze numele Liverpool la Biroul de Propietate Intelectuală, OSIM-ul din Marea Britanie. “Am aplicat pentru înregistrarea mărcii ‘Liverpool’, dar doar în context sportiv. Nu am vrut şi nu vom vrea niciodată să folosim acest nume în alt context. Aplicaţia este strict pentru protecţia clubului şi pentru a-i proteja pe suporterii noştri, să nu cumpere produse care nu sunt autentice”, a anunţat un purtător de cuvânt al clubului Liverpool.

În plus, oficialii lui Liverpool vor să înregistreze şi sintagma “6 times (n.r. de şase ori)”. Aceasta a fost folosită de suporterii echipei după ce “cormoranii” au câştigat pentru a şasea oară trofeul Ligii Campionilor.