Fotbal international

Liverpool domină echipa ideală a fanilor în 2019! Ronaldo a mai stabilit un record

15.01.2020 | 16:52
Liverpool domina echipa ideala a fanilor in 2019 Ronaldo a mai stabilit un record
ADVERTISEMENT

Câștigătoarea Champions League, FC Liverpool domină echipa ideală din 2019 în viziunea fanilor, iar starul lui Juventus Torino, Cristiano Ronaldo, a stabilit încă un record.

Liverpool domină echipa ideală a fanilor în 2019

UEFA a dat publicității echipa ideală din 2019 în viziunea a două milioane de fani care și-au exprimat opțiunile, iar FC Liverpool domină autoritar având cinci jucători în componență.

ADVERTISEMENT

”Cormoranii” au câștigat anul trecut Champions League și Campionatul Mondial al cluburilor, iar printre nominalizați se află și Virgil van Dijk care a câștigat premiul UEFA de cel mai bun jucător al anului.

Atac de vis în echipa fanilor

Echipa ideală a fanilor în 2019 arată astfel: Alisson Becker – Trent Alexander-Arnold, Virgil van Dijk, Matthijs de Ligt, Andy Robertson – Kevin De Bruyne, Frenkie de Jong – Lionel Messi, Cristiano Ronaldo, Sadio Mane – Robert Lewandowski.

ADVERTISEMENT

Se remarcă faptul că Premier League domină această echipă ideală cu șase jucători, ceilalți provenind din Serie A și La Liga cîte doi și unul din Bundesliga. De asemenea, șapte din cei 11 fotbaliști prind pentru prima dată în carieră această formație: Alisson, Alexander-Arnold, De Ligt, Robertson, De Jong, Lewandowski și Mane.

Olanda, cei mai mulți jucători în echipă

Atacantul formației Juventus Torino, Cristiano Ronaldo, a fost inclus pentru a 14-a oară în această echipă ideală, un record. Starul campioanei Italiei a câștigat titlul în Serie A și prima ediție a Ligii Națiunilor cu reprezentativa Portugaliei.

ADVERTISEMENT

Este pentru prima dată în istorie când Liverpool are cei mai mulți jucători în echipa ideală a fanilor. La nivel de naționale, Olanda este cea mai bine reprezentată cu trei jucători, iar De Ligt este la 20 de ani cel mai tânăr fotbalist din această formație.

Champions League, afacere pentru forțele Europei

Clubul FC Barcelona a încasat mai mulți bani decât FC Liverpool în ediția precedentă de Champions League, deși ”cormoranii” i-au eliminat în semifinale și apoi au cucerit trofeul.

ADVERTISEMENT

Pentru prima dată în istoria Champions League, toate cele 16 echipe calificate în faza optimilor de finală provin din primele cinci campionate ale Europei, Anglia, Spania, Italia, Germania și Franța.

ADVERTISEMENT